Sătul de pămînturile Spaniei, un bătrîn oştean al regelui încearcă să-şi găsească desfătarea în vastele geografii ale lui Ariosto, în acea vale a lunii unde sălăşluieşte timpul care-a fost risipit de vise şi în idolul de aur al lui Mahomed răpit de Montalban.
Într-o blajină ironie faţă de sine imaginează un cavaler naiv care, cu mintea tulburată de lectura acelor miracole, porneşte să caute aventuri şi vrăji în locuri prozaice numite El Toboso ori Montiel.
Înfrînt de realitate, de Spania, Don Quijote se stinge din viaţă în satul său natal, către 1614. şi prea puţin va izbuti să-i supravieţuiască Miguel de Cervantes.
Pentru amîndoi, pentru visător şi visat, toată această urzeală a fost întemeiată pe opoziţia a două lumi : lumea ireală a romanelor cavalereşti, lumea cotidiană şi comună a veacului al XVII-lea.
n-au bănuit că anii vor sfîrşi prin a şlefui discordia, n-au bănuit că şi la Mancha, şi Montiel, şi uscatul chip al cavalerului vor fi, pentru viitorime, nu mai puţin poetice decît călătoriile lui Sindbad sau vastele geografii ale lui Ariosto.
Pentru că la începutul literaturii se află mitul, şi tot astfel şi la sfîrşitul ei.
Fragment din Cartea de Nisip.
BLOGUL ZILEI : http://viatadeboem.blogspot.com/
Tiberiuorasanu's Blog 
Tibi, salut! Frumoasă postare, memorabilă propoziţia: „Pentru că la începutul literaturii se află mitul, şi tot astfel şi la sfîrşitul ei” Mă gândesc, totuşi, cum poate fi interpretat „sfârşitul literaturii” 🙄
Servus nora !
Este destul greu de interpretat Borges.
Este jucăuş cu vorbele şi gîndeşte labirintic; toate textele sale, de la cele mai scurte (din care am oferit cîteva mostre) pînă la cele mai lungi, sunt pline de paradoxuri în care logica este pusă la – grea – încercare.
De-abia după ce citeşti cîteva sute de pagini borgesiene începi să te familiarizezi cu ideea borgesiană că de fapt tot ce povesteşte el – sau oricine altcineva – nu este decît rodul imaginaţiei, atît a imaginaţiei povestaşului cît şi a imaginaţiei celui/celor căruia/cărora povestaşul li se adresează, pentru că fiecare dintre noi, are propriul său mod de a vedea ceea ce ne înconjoară şi căreia noi obişnuim să îi dăm, numele de realitate (mai mult sau mai puţin obiectivă).
De aceea, nu m-aş grăbi să iau termenul de „sfîrşitul literaturii” în sens literal.
În definitiv, poate stabili cineva cu precizie, care a fost „începutul literaturii” ?
Totul stă sub imperiul unui mit sau a altui mit.
Chiar noi acum trăim în plin mit, raportat măcar la momentul temporal în care Borges a scris ceea ce a scris, aşa cum în mod măiastru, a scris. 🙂
Tibi, îmi place interpretarea, cred ca e foarte potrivită cu spiritul borgesian 🙂
nora, mie Borges mi se pare extrem de greu de interpretat.
Am spus aici de ce : https://tiberiuorasanu.wordpress.com/2010/10/09/borges/
Este unul dintre cei mai solicitanţi scriitori pe care i/am întîlnit pînă acum.
Fără serioase lecturi anterioare, treci fluierînd pe lîngă mesajul textelor sale, ratînd esenţa şi frumuseţea construcţiei sale literare, care este de fapt un imens puzzle, pe care fiecare cititor este liber să-l combine din diversele bucăţele cum vrea, nefiind tributar unui model de imagine matriţată anterior.
Am observat cu uluire, cum o foarte mare parte dintre temele propuse pe scurt de Borges, au fost reluate pe larg de alţi titani ai culturii, cum ar fi de exemplu, Umberto Eco.