Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for 22 octombrie 2010

Moţiune

            Am început să cred, că cea mai bună soluţie politică în acest moment, ar fi ca moţiunea de cenzură să fie adoptată. Dacă nu va trece moţiunea, măcar pe asumarea răspunderii acest guvern să fie demis. Chiar aş dori să văd ce soluţii miraculoase are actuala opoziţie, posibil dacă nu chiar foarte probabil ca fiind, viitoarea putere.

            Sigur că va reîncepe veşnica reinterpretare a constituţiei, în ceea ce priveşte desemnarea noului PM. Ei şi ? Nimic nou pe plaiurile mioritice. Se vor lansa specialiştii jocurilor politice din umbră IAR, în tot soiul de elucubraţii pe marginea dreptului preşedintelui de a desemna premierul. Întrebarea E : chiar vrea actuala opoziţie să vină la guvernare acum ? Posibil să vrea, posibil să nu prea vrea. Dacă la nivel central lucrurile par a fi ceva mai limpezi, adevărata problemă este în teritoriu, unde atît actuala putere cît şi viitoarea putere, au de rezolvat cereri de fonduri băneşti care niciodată nu sunt suficiente pentru clientela politică de ambe feluri. Aici este problema.

            Odată ajuns la putere, orice partid sau orice coaliţie, devine prizonier/a intereselor din teritoriu, unde s-au făcut şi se mai fac, cele mai elucubrante combinaţii între reprezentanţii diverselor grupări pe care îmi vine din ce în ce mai greu, să le denumesc a fi, politice. Nu insist, pentru că nu are rost.

            Acum. A devenit din ce în ce mai limpede, că rezistenţa la reformarea instituţiilor statului a atins cote record; lucru absolut firesc dacă luăm în considerare, faptul că în toate aceste instituţii ale statului, vegetează de zeci de ani, “funcţionari” a căror unică preocupare, este supravieţuirea personală. Lucru care pînă la un punct, este de înţeles; oameni suntem cu toţii, nu e aşa? Oameni…

            Deci. De ce spun că am început să cred că ar fi o soluţie demiterea acestui guvern?  Simplu : presupun că în acest mod, ar înceta cumva hărmălaia produsă de actuala opoziţie; ar fi obligaţi liderii opoziţiei, să demonstreze cît de capabili sunt ei, de a face ca actuala stare negativă a economiei să înceteze şi, să înceapă revărsarea conului abundenţei peste acest popor necăjit.

            Nu o să mai fac nici-o referire la preşedintele Băsescu. Consider că a încercat marea cu degetul dar, a mizat pe nişte “căluţi de mare” insuficient decişi să meargă pe un drum DREPT. De aici, dezamăgirea mea. Iar, nu insist.

            Moţiune. Mda. Moţiune. Nimeni nu mai îşi aminteşte că în momentele premergătoare fugii lui Ceauşescu din CC al PCR din ‘89, funcţionarii din ministere pregăteau o, aţi ghicit, “MOŢIUNE”.

Read Full Post »