Aflu că poetul Păunescu este bolnav. De inimă. Îl îngrijeşte un mare specialist în bolile inimii, doctorul Brădişteanu.
Mă detaşez hotărît de politică, în acest caz. Mă detaşez inclusiv de implicarea strict politică a celor doi. Chiar nu-mi mai pasă dacă Brădişteanu este acuzat pentru nu mai ştiu ce acte de corupţie, şi chiar nu-mi mai pasă dacă poetul Păunescu este un traseist politic începînd de la prm pînă la psd.
Brădişteanu, a realizat dpdv medical, primul transplant de inimă, în România.
Păunescu, a fascinat o întreage generaţie cu cenaclurile sale.
Am citit volume întregi de poezie ale poetului Păunescu; nu am găsit prea des în acele volume de poezie, sămînţa unui poet genial. Nu insist.
Îl creditez pe poetul Păunescu, măcar pentru o poezie genială, transpusă extrem de inspirat de Ştefan Hruşcă, într-un cîntec nemuritor.
Îi urez poetului Păunescu, multă sănătate şi seninătate.
Şi mai postez o interpretare a acestui cîntec sfîşietor :
Gil Dobrică nu a fost promovat prea mult, iar acum, nu mai este DELOC.
#
Flacăra s-a stins azi, 05 Noiembrie 2010. Domnul să-l aibă pe Adrian Păunescu, în paza Sa.
Gil Dobrică şi George Nicolescu au cântat la banchetul meu de sfârşit de facultate. Doi uriaşi!
Adrian Păunescu?
Prima poezie citită de Păunescu a fost „Pământul deocamdată”. Încă este de actualitate.
Am crescut cu LANCEA LUI HOREA şi cântecele cenaclului. Dispariţia Tatianei Stepa este pentru mine o rană deschisă.
Jumătate din cenaclu s-a reunit în cer…
Îi doresc multă sănătate poetului Adrian Păunescu!
Norocoaso ! Pe Gil Dobrică l-am ascultat cu o plăcere uriaşă ori de cîte ori am avut ocazia. Nici ăsta nu era prea iubit de culturnicii vremii. Iar Nicolescu mă întorcea întotdeauna, pe dos.
Adrian Paunescu – Repetabila Povara
Cine are parinti, pe pamânt nu în gând
Mai aude si-n somn ochii lumii plângând
Ca am fost, ca n-am fost, ori ca suntem cuminti,
Astazi îmbatrânind ne e dor de parinti.
Ce parinti? Niste oameni ce nu mai au loc
De atâtia copii si de-atât nenoroc
Niste cruci, înca vii, respirând tot mai greu,
Sunt parintii acestia ce ofteaza mereu.
Ce parinti? Niste oameni, acolo si ei,
Care stiu dureros ce e suta de lei.
De sunt tineri sau nu, dupa actele lor,
Nu conteaza deloc, ei albira de dor
Sa le fie copilul c-o treapta mai domn,
Câta munca în plus, si ce chin, cât nesomn!
Chiar acuma, când scriu, ca si când as urla,
Eu îi stiu si îi simt, patimind undeva.
Ne-amintim, si de ei, dupa lungi saptamâni
Fii batrâni ce suntem, cu parintii batrâni
Daca lemne si-au luat, daca oasele-i dor,
Daca nu au murit tristi în casele lor…
Între ei si copii e-o prasila de câini,
Si e umbra de plumb a preazilnicei pâini.
Cine are parinti, pe pamânt nu în gând,
Mai aude si-n somn ochii lumii plângând.
Ca din toate ce sunt, cel mai greu e sa fii
Nu copil de parinti, ci parinte de fii.
Ochii lumii plângând, lacrimi multe s-au plâns
Însa pentru potop, înca nu-i de ajuns.
Mai avem noi parinti? Mai au dânsii copii?
Pe pamântul de cruci, numai om sa nu fii,
Umiliti de nevoi si cu capul plecat,
Într-un biet orasel, într-o zare de sat,
Mai asteapta si-acum, semne de la stramosi
Sau scrisori de la fii cum c-ar fi norocosi,
Si ca niste stafii, ies arare la porti
Despre noi povestind, ca de mosii lor morti.
Cine are parinti, înca nu e pierdut,
Cine are parinti are înca trecut.
Ne-au facut, ne-au crescut, ne-au adus pâna-aci,
Unde-avem si noi însine ai nostri copii.
Enervanti pot parea, când n-ai ce sa-i mai rogi,
Si în genere sunt si nitel pisalogi.
Ba nu vad, ba n-aud, ba fac pasii prea mici,
Ba-i nevoie prea mult sa le spui si explici,
Cocosati, cocârjati, într-un ritm infernal,
Te întreaba de stii pe vre-un sef de spital.
Nu-i asa ca te-apuca o mila de tot,
Mai cu seama de faptul ca ei nu mai pot?
Ca povara îi simti si ei stiu ca-i asa
Si se uita la tine ca si când te-ar ruga…
Mai avem, mai avem scurta vreme de dus
Pe constiinta povara acestui apus
Si pe urma vom fi foarte liberi sub cer,
Se vor împutina cei ce n-au si ne cer.
Iar când vom începe si noi a simti
Ca povara suntem, pentru-ai nostri copii,
Si abia într-un trist si departe târziu,
Când vom sti disperati vesti, ce azi nu se stiu,
Vom pricepe de ce fiii uita curând,
Si nu vad nici un ochi de pe lume plângând,
Si de ce înca nu e potop pe cuprins,
Desi ploua mereu, desi pururi a nins,
Desi lumea în care parinti am ajuns
De-o vecie-i mereu zguduïta de plâns
Salutare!
Nu prea am citit poezii de Paunescu dar imi dau si eu cu parerea, deh! ca romanul. Daca nu-mi spuneai ca Repetabila Povara ese scrisa de Paunescu cred ca as fi spus La Familia sau BUG Mafia, cel putin mie asa mi-a sunat. De aici mi-a venit in minte:
„Ce parinti? Niste oameni, acolo si ei,
Care stiu dureros ce e suta de lei.”
Io man!!!
Salut ! Despre La Familia sau despre BUG nu ştiu eu prea multe deci, nu pot face comparaţia cu Păunescu. În schimb, te asigur că astfel de versuri treceau extrem de greu de cenzura de atunci. Aceste versuri au fost puse pe muzică de Tudor Gheorghe, au avut un succes uriaş în epocă şi, nu a trecut prea multă vreme pînă ŞI acest cîntec a fost oprit de la difuzare = interzis.
Tudor Gheorghe ştie de ce.
Manifest pentru sănătatea pământului
Aproape am ajuns sa ne mândrim
Ca mai rapid în acest veac se moare,
Ca noi ne-mbolnavim si suferim
De boala bolilor fara scapare.
Stupizi actori ai tragicului rol,
Mai si avem puterea inumana
De a vorbi despre acesta rana
Ce va lasa pamântul strep si gol.
Noi sântem fiii veacului bolnav,
Noi sântem cancerosii de elita.
Nu ne mai vindecam cu niciun praf,
Bieti iovi pe o planeta parasita.
Si mai avem si straniul obicei
De-a spune, si-n piept a ne si bate
Ca moartea ne-a facut averea ei
Vânzând înstrainata sanatate.
Si chiar acum, când eu acestea scriu,
Când va vorbesc plângând la fiecare,
Pentru un om sub cer e prea târziu…
Un om macar ireversibil moare.
Oameni politici înca sanatosi,
Barbati puternici situati la cârma,
Priviti acest pamânt de cancerosi!
Uitati-va voi însiva în urma!
De nu cumva sunteti si voi pânditi
Si de sfârsitul nu va e departe,
De nu v-a pus în drum ca sa-i stârniti
Ogoare de cenusa muma moarte.
Si daca va convingeti ca-i real,
Ca omul haituit de moarte este,
Ca zeul lumii cade de pe cal
Strapuns ca de leucemii celeste,
Daca nevasta unuia sta sub
Puterea bolii mari ca într-o cusca,
Daca e cancer într-al lumii trup
Si-n nervii ei miros de praf de pusca,
De ce luptati cu armele de foc
Si-ati dus mortea la perfectiune?
De ce nu puneti banii la un loc
Pentru aflarea leacurilor bune?
Ca nu atât un ne-nsemnat câstig
Al vreunui doctor sa ne enerveze,
Ci banii dati pe moarte si pe frig
Sa puna omenirea-n paranteze.
Nu-i numarati ilustrului chirurg
Banii luati pe grave operatii
Daca nu stiti si banii care curg
Ca sa distruga rase, neamuri, natii!
Matusa mea face economii
La gaz, lumina si ades la carne
Fara a-ntelege si a sti
Ca-n spate omenirea-i pune coarne.
Degeaba sânt chemati marii sarmani
Cureaua sa o strânga cu credinta,
Când voi zvârliti fara vreo trebuinta
Sudoarea lor si-a sutelor de ani.
Ne mor parinti de cancer si ne mor
Copii si frati, si cunoscuti si rude
Nimic n-amâna ora mortii lor,
Urechea cerului nu-i mai aude.
Am merita si noi sa mai traim.
Dati banii nostri pentru sanatate,
Ca astazi am ajuns sa ne mândrim
Cu boala nostra, prima între toate.
Vrem viata pentru cei ce i-am nascut.
Vrem viata pentru noi, aflati în viata,
Ca moartea chiar în noi lucreaza mut
Acum, când noi vorbim despre viata.
Vrem sa traim! Putem sa dam si spert
Pentru macar un an de sanatate.
Opriti va imploram acest comert
De moarte si de tot ce nu se poate.
Oameni politici, bunii nostri frati,
Noi v-am cedat si ranguri si proportii.
Dar nu putem continua.
Stopati aceasta competitie a mortii…
http://embed.trilulilu.ro/audio/ratusca_ana/812c19fdd39b93.swf Tatiana Stepa-Un pachet de biscuiti Asculta mai multe audio diverse
Din „Rezervatia de zimbrii”
O mie de ani vânătorii zeloşi/
Vânatul suprem al pădurii-l vânară/
Nu porci, căprioare, fazani şi cocoşi/
Ci zimbri, că ei sunt pe stema de ţară.//
…………
Se stinge un neam chinuit mii de ani,/
Un neam luminat şi puternic şi mândru,/
Jignit de duşmani, ieftinit de plăvani,/
Se-nchide-n afară şi fuge-năuntru.//
Iertarile,
Adrian Păunescu
tu să mă ierţi de tot ce mi se-ntâmplă
că ochii mei sunt când senini când verzi
că port ninsori sau port noroi pe tâmplă
ai să mă ierţi altfel ai să mă pierzi
văd lumea prin lunete măritoare
şi vad grădini cu arme mari de foc
sub mâna mea deja planeta moare
şi în urechi am continentul rock
ai să ma ierţi că sunt labilitate
că trec peste extreme fulgerând
ai să mă ierţi preablânda mea de toate
eu sunt nemuritorul tău de rând
ai să ma ierţi că nu pot fără tine
şi dacă n-ai să poţi şi n-ai să poţi
mie pierzându-te-mi va fi mai bine
eu tristul cel mai liber dintre toţi
şi cum se-ntâmplă moartea să le spele
pe toate-nobilându-le fictiv
ai să te-apleci deasupra morţii mele
şi tot ai să mă ierţi definitiv
ai să mă ierţi în fiecare noapte
şi-am să te mint în fiecare zi
şi cât putea-va sufletul să rabde
cu cât îţi voi greşi te voi iubi//
Seara bună prieteni!
Tibi, bine venita postarea ta. Folosirea unor criterii nediferenţiate de apreciere a creaţiei( poezie, in acest caz)) a omului( respectiv poet, aici)şi persoanei publice( politician, în cazul AP) e cel mai la-ndemână procedeu de a negativiza şi ce ar trebui preţuit. Folosit prin părţile noastre cu zel malefic de destui neica -nimeni, de veleitari, dar şi de o serie de elite, în confruntări primitive şi grozav de provinciale, procedeul a pârjolit bună parte din literatura de orice fel, dar si din alte arte (dintr-o zestre naţională pricum nu foarte bogată si nici foarte cunoscută-n lume). Din fericire, o serie de versuri bune scrise de AP- din foarte multele sale poezii mai slăbuţe- adică acelea care-şi vor dovedi rezistenţa-n timp generând emoţii frumoase şi sentimente înalte, vor dainui şi după ce trec toate astea.
Servus nora!
E plină lumea de genii care în viaţa lor de zi cu zi, au… dezamăgit, ca să fiu politicos.
Creangă, servus, pot fi desfiinţate cu uşurinţă şi multe altele. Având ca public ţintă scolărime şi tineri, multe din poeziile cântate la cenaclu aveau un mesaj direct şi o formă simplă. Există, între acestea, şi unele cu certă valoare emoţional-estetică şi, uneori, o muzicalitate a cuvintelor care aduce aminte de Macedonschi; dar şi altele, nişte confecţii facile, cu mesaje îndoielnice.
De fapt eu am vrut să aduc în discuţie şi altceva, o caracteristică larg răspândită a judecăţilor noastre de valoare care ne face, de regulă, ca odată cu apa din copaie să aruncăm şi copilul. Sau altfel spus, ceva instinctual, păgubos, din felul nostru de a fi care acţionează contra noastră şi în cultură la fel ca-n economie, etc.
Salut nora
Creangă, de fapt încearcă să mă taxeze pe mine, pentru că mai demult, enevat fiind pe Păunescu, l-am desfiinţat la o postare pe blogul domnului Pătrăşconiu. 🙂
Numai că eu mai am puterea să nu arunc copilul din copaie, odată cu apa murdară.
Mai ales în faţa bolii şi a morţii, nu pot fi meschin!
tibi, salut! Mare lucru să gândeşti si cu sufletul nu numai cu mintea! De apreciat.
Ceea ce am scris mai sus, însă, percepţia mea personală, de multă vreme. Există o mulţime de creatori, unii de mare valoare, indezirabili ca oameni sau ca persoane publice.
Nora & Tibi
Buna seara!
Eu am fost sincer, am incercat sa nu amestec poezia cu politica. Am citit poezia si de la suta de lei am citit-o in ritm de hip-hop, asa am perceput-o, asa imi suna mie. Nu am fost la nici un cenaclu, probabil pentru acele vremuri era ceva extraordinar pentru tineri. Daca este un mare poet vom vedea in viitor.
Acum o gluma: inainte de 89 eram o gasca de copii la bloc, administratorul ne-a zis intr-o zi ca un pusti care e mai mare este raspunzator de noi si este presedintele nostru. Intr-o zi ne-am saturat de el si am icneput sa strigam: Jos Presedintele! Jos Presedintele! Dupa cateva minute ne uitam unii la altii cu ochii mari: Auuu!! care Presedinte? Am facut gura mica si ne-am imprastiat.
Servus Creangă !
În acele vremuri, nu prea existau locuri de destindere pentru tineri.
Nici pentru bătrîni.
Totul era strict instituţionalizat şi foarte bine controlat.
Cenaclul lui Păunescu, venea să umple un gol.
Pînă la un moment dat, a şi reuşit.
Nu despre asta este vorba.
Este vorba că, de la un moment dat, Cenaclul a fost folosit – cu acordul conştient al lui Păunescu – în scop de manipulare crasă în massă.
Vorbim despre anii ’70 şi despre anii ’80 ai ai epocii Ceauşescu.
Acum. Faptul că Păunescu a facut şi face ceea ce face, trece din punctul meu de vedere, pe plan secund, dacă mă raportez la boala, suferinţa şi eventual moartea, unui om.
De fapt, nu pot şi nici nu vreau să mai pot, să mă raportez numai dpdv afectiv la un personaj care va rămîne în istoria literaturii. Atît.
tibi,
ma bucura pozitia ta fatza de un poet remarcabil si care va ramane indiscutabil in istoria literaturii.Eu raman cu imaginea unor concerte la care am participat pana-n zori cu multa poezie buna si muzica excelenta.Nu era atunci nici urma de propaganda comunista. Ii citeam si interventiile din Flacara unde promova oameni de stiinta,medici,cercetatori de valoare.
Am simtit un dus rece cand a abandonat seria manifestatiilor culturale de inalta clasa si a intrat in cocina propagandistilor de doi bani.L-am renegat si l-am condamnat pentru vicierea statutului sau de intelectual de valoare ,sustinand neocomunistii lui Iliescu si intrand in batalia politica.Acum,aflat intr-o situatie dificila cu sanatatea,vreau sa-mi amintesc doar partea frumoasa din ceea ce a reprezentat el pentru o generatie de tineri dornici sa-si traiasca altfel tineretea.A lansat multi folkisti remarcabili,a scris poezii ce vor dainui veacurilor si petele negre din viata si activitatea lui se vor estompa.Valoarea ramane,deseurile vor pieri.
Salve dora
Nu cred că există om perfect obiectiv, în orice situaţie şi mai ales vizavi de semenii noştri, fie ei oameni de mare valoare, sau ba.
Este normal ca părerile să fie împărţite şi mai ales, este normal ca fiecare dintre noi să aibă o dominantă în formarea părerii despre alţi oameni.
Despre Păunescu omul pur şi simplu, sau despre Păunescu omul politic, am o părere; dar în mormanele de poezii pe care le-a scris uneoru la foc prea automat, sunt şi veritabile perle care vor rămîne fără dubiu, în istoria literaturii, deci despre Păunescu poetul, am o altă părere şi nu mă sfiesc să o afirm şi să o susţin.
tibi,
exact asta cred si simt si eu
Am beneficiat si eu de seri magnifice la Sala Sporturilor,prin 74-75 can i-am ascultat pe Phoenix,A.Calugareanu,F.Pittis.Cum pot uita asa ceva?
Furia mea si chiar ura fatza de potrituc a disparut,a ramas admiratia fatza de bard. 🙂
politruc,scuze!
A facut si mult rau ca propagandist si politician si nici asta nu se uita.Ma detasez de aceasta fatzeta urata cand ii citesc perlele versificate. 🙂
În octombrie 1993 i-am zis să nu intre în politică. I-am zis să rămână doar poet… E o poveste lungă. Atunci, după o discuţie încinsă cu el în faţa unei săli de câini turbaţi PSM-işti, Păunescu a profeţit că voi deveni cea mai bună jurnalistă a României. Am scris un articol care mi-a fost înlocuit integral dar mi s-a păstrat semnătura pentru că avea greutate. Poetul îmi dăduse numărul de fax ca să-i trimit articolul. Nu i-am mai trimis nimic dar nici n-am mai scris niciun rând la acel ziar.
P.S. Am fost un mare scandal: şeful PSM Brăila a venit la redacţie şi mi-a oferit apartament şi un post cu scoatere din producţie la combinat pe un salariu uriaş ca să scriu numai ce trebuie. Am refuzat şi redactorul şef care era negociatorul afacerii a zbierat la mine că sunt nebună şi că asta este şansa la care visează orice ziarist. Nu eram nebună, eram doar dezgustată.
Ai sintetizat perfect Doinişoară : tu, ai ales calea dreaptă; adică, ai ales să renunţi la gazetărie pentru a te dedica, unor activităţi care te reprezintă cu adevărat; activităţi în care presiunea şi promisiunile ALTORA, nu au efect.
Te felicit, pentru !
Sigur că drumul tău către afirmare, este mult mai greu în lipsa sprijinului politic – vremelnic.
Dar, am mai spus : nu este prea departe vremea în care vei fi recunoscută ca deschizătoare a unui nou drum în literatură.
ps. TU, eşti o nebună dar, o nebună frumoasă în încrîncenarea ta de promovare cu obstinaţie, a verticalităţii!
Te respect, pentru !
P.S. Era o iniţiativă locală PSM. Se pare că Păunescu nu era la curent cu „propunerea indecentă” din teritoriu.
Bravo Doina!
Ma bucur sa aud ca n-ai acceptat trocul si constiinta ta n-a fost de vanzare.
Tu esti deja o scriitoare de succes,pe „pielea „ta si nu banii altora.Se va consemna asta in istoria literaturii,fii convinsa.
Inca o data felicitari!
Apropo,ce fac ardeii iuti,ca mie tare-mi plac…la propriu,dar vreau si la figurat. 🙂
„Ardeii” i-am lansat joi la Galaţi. A fost şi Niţică de faţă fiindcă am lansat şi „Copilul Dunării”.
Coletul pentru Tibi s-a urnit azi la poştă. 😛
Mulţumesc, Doina ! 🙂
Adrian Păunescu « Tiberiuorasanu's Blog…
Here at World Spinner we are debating the same thing……
Pentru mine, cand spun Adrian Paunescu , spun dragoste de tara , o dragoste pe care, cei care s-au grabit sa-i ia locul, nu o cunosc . Spun Hrusca, Tudor Gheorghe, Grigore Vieru, Fam .ALDEA, BASARABIA …Cand am aflat astazi ca a murit… paraca-as fi aflat ca tarii asteia, pe care eu o mai iubesc inca , asa cum e , i s-ar mai fi luat o data, Basarabia .
DUMNEZEU SA-L IERTE !
p.s. am ajuns pe pagina cautandu-i pe cei care inteleg dincolo de politica…
Sărmană Basarabie! Doina şi Ion Aldea Teodorovici, Grigore Vieru, Tatiana Stepa şi acum Păunescu! toţi cei care te-au iubit au murit prea devreme!
[…] Adrian Păunescu, de Tiberiu Orăşanu […]