Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for 13 decembrie 2010

Conform moto-ului esteticii minimaliste în pictură, potrivit căreia cel mai puţin este egal cu cel mai mult, la fel şi tendinţa de a face mai multe lucruri în acelaşi timp, ne conduce la o viaţă mai puţin calitativă. Cu 100 de ani înainte, trăitul „cu aer” ( nemuncind) era semn că aparţii la o clasă socială superioară, iar azi cel care se bucură de respect este cel care se ocupă de multe.Viteza exagerată ne îndepărtează de eu-l nostru , neexistînd suficient timp pentru a gîndi în profunzime şi să înţelegem dacă acţionăm şi trăim în modul pe care îl dorim cu adevărat. În secolul 21 încetineala va avea un rol important şi acest lucru a fost deja observat şi studiat şi au fost luate şi măsuri corespunzătoare de societăţile-statele preocupate în mod real de viaţa locuitorilor.
În Scoţia, nu întîmplător, şcoli particulare cu rezultate excepţionale au interzis şcolarilor sub 13 ani să aibă teme pentru acasă. Rezultatul acestor măsuri =creşterea cu 20% a randamentului acestor copii la matematică şi la materiile reale.
Un exemplu asemănător – ţările scandinave cu o economie puternică, fără a exista mania muncii. Aceste ţări sunt între primele 6 cele mai competitive din lume, permiţînd în acelaşi timp angajaţilor să lucreze mai puţin, să facă pauze de relaxare, etc.
Mişcarea numită slow movement… s-a extins în peste 130 de oraşe din 20 de ţări şi are diverse aspecte, pornind de la mîncat (slow food- cine medievale), slow shopping, slow reading, la diverse festivaluri şi activităţi în mijlocul naturii( înot, alpinism, ciclism, pescuit, teatru de păpuşi, jocuri colective ), fără stress. Au apărut chiar şi oraşe slow, care trebuie să îndeplinească anumite condiţii pentru a fi membre ale mişcării slow, toate legate de nivelul calitativ de viaţă al locuitorilor lor.
Din ce în ce mai mult, simt nevoia de a mă rupe de viaţa nebună de oraş modern şi să mă mut într-un oraş slow. Ce părere aveţi?
Link-uri aferente:
http://www.slowdownnow.org
http://www.slowplanet.com
http://www.slowdesign.org
http://www.slowgardening.net
http://www.slowhomestudio.com
http://www.cittaslow.net

Angela Bratsou

Read Full Post »