Călătorie în Israel. Zborul

     Suntem deja la bord. Avionul este full! Avem o mică întîrziere; pe de o parte cîţiva întîrziaţi (piloşi?), pe de altă parte aripile avionului au parte de un tratament special : degivrarea, pentru că dacă flapsurile sunt blocate, adio zbor… Un omuleţ cocoţat pe o nacelă ataşată unui utilaj special, varsă printr-un furtun un jet puternic de lichid care îndepărtează gheaţa de pe aripile avionului. Suntem anunţaţi că la Tel-Aviv , vremea este “nice”. Ora 11,45. Au pornit motoarele. Avionul a părăsit terminalul aeroportului şi a pornit spre pista de decolare. Nu pare grăbit. Pînă la urmă, întîrzierea este sub treizeci de minute. Nu ca la alte curse : Moscova, Bari au depăşit binişor ora, iar cursa de Atena este chiar anulată!

     La capătul pistei, motoarele sunt turate la maxim; la un moment dat, pilotul eliberează frînele şi avionul care trepida de nerăbdare aleargă în lungul pistei, prinde viteză şi portanţă apoi decolează maiestuos. Am filmat cîteva secunde dar, nu se vede nimic. Alb jos, alb sus, peste tot numai alb de parcă am fi într-un submarin cufundat într-o imensă oală cu lapte. Avionul s-a înscris hotărît pe un curs ascensional şi după cîteva minute de zbor susţinut, brusc ne inundă un soare orbitor. Aripile avionului strălucesc în soarele generos dar în jos, perdeaua lăptoasă de nori încă ascunde pămîntul. Ei şi? Cui îi pasă? Mie, hotărît lucru, NU! Doi stevarzi şi trei fete frumuşele împart călătorilor nişte pacheţele minuscule cu biscuiţi + ceva sucuri, la alegere. Cine doreşte, poate opta pentru vin roşu sau vin alb. Eu mă abţin; este totuşi, prea devreme. Dar nu este prea devreme să ne fie servite nişte sandvişuri magnifice cu carne de curcan (cred), cu o prăjiturică alături şi cu un recipient mititel cu apă potabilă (made în Turcia).

     Mîncarea este însoţită de un KOSHER CERTIFICATION, care ne desluşeşte faptul că, toate produsele şi ingredientele sunt supervizate de Local Rabbinate in the production zone… sub directa îndrumare a departamentului naţional de profil, prin persoana lui Rabbi Moshe Nahshoni. Nu ştiu dacă este chiar prima dată cînd mănînc un fel de mîncare Kosher dar, sigur este prima dată cînd ştiu precis că această hrană ESTE Kosher. Apoi, doritorii de ceai sau cafea, sunt bineînţeles, serviţi. Serviciul se face repede, în linişte, cu zîmbetul pe buze, eficient şi civilizat.

     Între timp, avionul toarce monoton ca un motan uriaş, navigînd printre vălătucii noroşi şi soarele generos. Pămîntul tot nu se vede deocamdată. Nu este decît ora 13 şi deci, mai avem de mers – zburat – vreo nouăzeci de minute. Din cînd în cînd, avionul se mai scutură dar nu avem sentimentul de pericol absolut deloc! A început foiala prin avion. Parte dintre pasageri se cunosc şi deci, îşi fac “vizite”. Am recunoscut printre pasageri cîţiva oameni foarte cunoscuţi dar, pentru că eu nu sînt un afurisit de paparazzi, nu le voi divulga identitatea. Am recunoscut chiar şi un parlamentar numai că, mă simt atît de bine că refuz să-mi amintesc numele său. Or mai fi şi alte personalităţi numai că acest aspect mă lasă complet indiferent. Fiecare cu “treaba” lui. Drept ?

     Unii şi-au scos de te miri pe unde nişte cărţi sau ziare şi s-au cufundat în lectură. Asta voi face şi eu. Voi citi cîte ceva, din Zohar . Căpitanul tocmai ne anunţă că la Tel-Aviv sunt 26 de grade Celsius! Dacă privesc pe fereastră, strălucirea soarelui confirmă, dar pămîntul încă este ascuns de straturile dense de nori deasupra cărora un albastru ireal îmbrăţişează avionul din toate părţile şi-l poartă leganat spre destinaţia noastră : Pămîntul Sfînt.

     Plafonul de nori este din ce în ce mai subţire pe măsură ce ne apropiem; se văd deja ţărmurile Mediteranei şi chiar siajul cîtorva vapoare care privite de sus, par ca de jucărie. Au cam început pregătirile de aterizare. Stevardesele adună resturile, pungile, recipientele şi ziarele citite. “Umblătoarele” sunt acum ocupate non-stop; nervi de la stomac? Deja se vede că suntem pe o rută de zbor descendentă. Suntem invitaţi să ne fixăm centurile şi  să ridicăm mesele rabatabile. Or fi recuperat întîrzierea de la Bucureşti? N-ar fi imposibil.

    

Mediterana se vede acum foarte limpede, şi la propriu şi la figurat. Suprafaţa apei este uşor vălurită şi brăzdată ici-colo de vapoare. Acum se vede foarte clar şi ţărmul. Chestie de minute pînă la aterizare, aterizare care se petrece la ora 14,14 – o aterizare lină şi fără pic de zgîlţîială, o aterizare perfectă. Suntem deja, pe Pămîntul Sfînt!