Călătorie în Israel. Plecarea

     Noaptea care precede ziua plecarii – zi îndelung aşteptată – trece destul de greu; înainte de a pleca (în lumea viselor nocturne), mi-am verificat mailul; dragul de Teofil, mi-a trimis cîteva recomandări pentru locurile pe care ar urma să le parcurgem. Pămîntul Sfînt! Ce frumos sună! După Istambul şi Vatican , cred că este o destinaţie obligatorie pentru orice creştin care vrea să înţeleagă cît de cît, tradiţia de la care se revendică. Voi vedea la faţa locului dacă acest lucru se verifică. În definitiv, nu ar trebui să uităm un lucru elementar. Anume, faptul că Iisus s-a născut evreu, a trăit ca un evreu şi a murit evreu. Creştinismul – ca tradiţie – a apărut multă vreme după ce Hristos s-a jertfit pentru a răscumpăra păcatele oamenilor.

     Am adormit destul de greu. Imaginaţia lucrează intens în astfel de momente. Am recitit programul excursiei şi m-am delectat (în vis) cu punctele de parcurs, asezonate cu recomandările lui Teofil. Totuşi, o biată noapte trece mintenaş iar ceasul sună nemilos deşteptarea. Silvia, deja trezită şi îmbrăcată îşi bea cafeaua mărturisindu-mi că nu prea s-a lipit somnul de ea. Nu mă grăbesc. Este timp destul. He heee. Asta mai lipsea! Arunc un ochi pe fereastră şi privesc fascinat dansul fulgilor de nea. Nu este frig, nu bate nici vîntul dar fulgii se cam aşează. Vom avea probleme cu decolarea? Sper că NU!

     La telefon, companiile de taxi spun prin vocea unor fete adormite că nu au nici-o maşină disponibilă. Pagubă-n ciuperci! Tramvaiul 41 vine din două-n două minute şi peste încă douăzeci, suntem deja la Casa Scînteii. Degeaba o botează unii în mod pompos, Casa Presei Libere   – HA, HA, HA – tot Casa Scînteii va rămîne. Aici, vreo douăzeci de taxiuri aşteaptă fără mare speranţă apariţia vreunui client rătăcit. Hop şi noi! Ochim prima maşină care apare din ninsoarea care se cam înteţeşte; bagajele noastre spun destul aşa că nenea şoferul, întreabă scurt : – Băneasa? – Otopeni. Drumul este foarte liber deci, aveam să ajungem imediat. Găsim locul de întîlnire unde un domn cam de vîrsta mea, ne întreabă cu ochi lucitori : – Tot Israel ? – Tot!

     Aeroportul este aproape plin totuşi găsim nişte scaune unde ne punem pe aşteptat. Scot camera de filmat şi iau cîteva cadre. Reprezentanta agenţiei de turism vine şi ne înmînează biletele de avion şi asigurările medicale. Nu mai durează mult şi vom merge la poarta de ambarcare. Înainte de a preda bagajele (de cală) un cerber vigilent ne ia la descusut : – Ce căutăm în Israel? – Suntem turişti. – Cine ne-a împachetat bagajele? Am luat ceva de la cineva pentru a fi transmis cuiva? Am stat lîngă bagaje tot timpul? Unde locuim în Bucureşti? S.a.m.d. Pare mulţumit de poezia recitată de noi aşa că ne lasă trecerea liberă. După ce valizele ies din scaner, mai urmează o rafală de întrebări. Dacă răspunzi fără ezitare, e bine dar dacă nu prea, urmează controlul amănunţit : rufă cu rufă, bleah. Noi am scăpat de umilinţa asta…

     După scanerul individual la care unii au fost obligaţi să se descalţe!, a urmat controlul paşapoartelor după care, ne-am pus pe tocat timpul rămas pînă la ambarcare. Pe fereastră, vedem păsările metalice care se plimbă pe pistă de colo-colo, parcă în căutarea unui loc mai favorabil decolării. Noi vom zbura cu un Boeing 737-800. Vremea tot mohorîtă e; ninsoarea pare să nu se fi oprit dar, nici putere nu prea are : se topeşte instantaneu ce atinge solul.

– va urma-