Călătorie în Israel. Drumul spre Jerusalem

       După un somn odihnitor, ne trezim foarte devreme pentru că astăzi avem multă treabă. Drumul pînă la Jerusalem nu este lung dar, aşa cum deja am spus, la anumite ore ambuteiajele sunt frecvente şi nu crede nimeni că pentru cîteva momente de leneveală în plus, merită să stăm în autocar cu ochii pironiţi pe ferestre în loc să străbatem străzile pline de istorie ale Ierusalimului. Mic dejun copios, la alegere între cîteva zeci dacă nu cumva cîteva sute de variante; totul Kosher (se pronunţă kaşer), totul excelent, totul din belşug. Vremea este incredibil de frumoasă. Am cărat ca un nepriceput după mine, cizmuliţe, pulovere şi alte alea, în timp ce nişte tenişi şi nişte tricouri cu mîneca scurtă ar fi fost desigur, mult mai potrivite.

   Ne adunăm la autocar şi valea! Străbatem străzile încă pustii. Domnul ghid, ne explică : – eeeeem, nici-un stat nu recunoaşte Tel-Aviv drept capitală, în afară de Israel. Eeeeeem, toate ambasadele străine sunt la Jerusalem. Eeeeem, toate ministerele cu excepţia (din motive de securitate) ministerului forţelor armate ( care se află la Tel-Aviv), eeeem, sunt la Jerusalem.

     Deocamdată, noi încă nu am părăsit Tel-Avivul. La un moment dat, pe nişte borduri la marginea drumului, vedem aşezaţi puzderie de africani. – Eeeem, aceştia sunt lucrători pătrunşi în ţară, eeeem, ilegal ca să lucreze la negru. Eeeeem, adică nu la negru că ei sunt negri; eeeem, să lucreze ilegal. Eeeeem, ajung mai uşor aici decît în Uniunea Europeană.

     Domnul Iosif nu este cîtuşi de puţin un bîlbîit. Cunoscător a cinci limbi, academic în istorie (după cum afirmă chiar dumnealui) îşi caută cuvintele pentru exactitate. Este un personaj dinamic, echilibrat, de un calm desăvîrşit şi cu o politeţe impecabilă reuşeşte să-şi impună punctul de vedere deşi, uneori a trebuit să dea dovadă de diplomaţie pentru rezolvarea unor conflicte sau a unor simple neînţelegeri între membrii grupului de turişti. Ne bombardează constant cu date istorice, politice şi militare, face dese referiri la rezoluţiile Consiliului de Securitate şi la războiul de independenţă. Aminteşte cam cu regret că statul Israel nu are o constituţie, că religia nefiind separată de stat, mare parte din legi sunt luate din VT. Aminteşte că regele David a stabilit Ierusalimul drept capitală. Pe muntele Moria, Avraam a dat dovadă de devoţiunea supremă faţă de Dumnezeu (acceptînd să-şi sacrifice fiul) dar a fost oprit de Arhanghel (care i-a oferit la schimb un miel) şi l-a declarat părintele poporului evreu.

   Drumul continuă. Pe stînga şi pe dreapta autostrăzii, se succed dealuri aride, văi golaşe, garduri de sîrmă ghimpată şi ziduri care adăpostesc mici aşezări. Senzaţia de asediu permanent te asaltează. Domnul ghid ne confirmă senzaţia de lupte milenar-nesfîrşite : Ierusalimul a fost construit, cucerit, dărîmat, recucerit şi reconstruit de opt ori! Formidabilă tenacitatea acestui popor.

      Încă de cînd am pătruns în Tel-Aviv, domnul ghid, ne-a atras atenţia asupra unor furtune care se întind între tufele şi copacii care sunt plantaţi pe străzi, dar nu am dat – atunci – mare atenţie acestui lucru. Acum, domnul Iosif reia explicaţiile : – eeeem, vedeţi pe marginea şoselei acele furtune ? Le-aţi văzut şi la Tel-Aviv, o să le vedeţi în toată ţara. Este un minister întreg care se ocupă de această problemă. Toate plantele din Israel sunt crescute în pepiniere şi plantate acolo unde este nevoie. Există o reţea de furtune care transportă apa de la locurile de preparare pînă la rădăcina fiecărei plante în parte. Irigarea se face cu picătura la rădăcină, după un program computerizat. Ascult uluit dar, evidenţa îi dă dreptate. Deşi aflăm că în prezent, ţara trece printr-o secetă severă, în jurul plantelor, pămîntul este reavăn!

   – Eeeeem, vedeţi pe clădiri acele butoaie ? Eeeem, acelea servesc la prepararea apei clocotite ( prin intermediul unor celule solare). În toată ţara, apa este potabilă la robinet. Aveam să aflăm că rezervorul natural de apă dulce al Israelului este Marea Galileei (Lacul Tiberiada) – în prezent inoperabil (seceta!), iar nevoia de apă dulce este acoperită din ceva isvoare subterane, cîtevă rîuri şi masiv prin desalinizare. – Eeeem, la hotel nu veţi simţi asta dar, sunt multe zone unde se fac economii severe la apă.

     Da? Păi atunci îmi vine şi mie să spun : – eeeem, atunci de ce garniturile de la chiuvetă nu prea etanşează ? Hm! De parcă asta ar fi treaba mea. Nu e, aşa că-mi văd de filmat, de notat şi de zgîit pe fereastra autocarului pentru că, deja am intrat în Jerusalim şi ne îndreptăm hotărîţi, spre Muntele Măslinilor.

Reclame