Autocarul se strecoară pe străduţele înguste, urcînd încet dar sigur. Ne va lăsa aici, şi ne va recupera la capătul zilei, pentru a ne reîntoarce la Tel Aviv ( în traducere Colina Primăverii, fondat în1909 în afara portului Jaffa ).
Vom începe vizita noastră pe Muntele Maslinilor mergînd pe jos, urcînd o pantă lină pînă la Biserica Rusească a Înălţării, ridicată în 1878. Aici se spune că a îngenunchiat Maica Domnului văzîndu-L. Locul acesta a fost cumpărat de ruşi de la otomani; tot aici, într-o capelă mică, este înmormîntat capul Sfîntului Ioan Botezătorul. Tot aici se prepară mirul cel mai autentic : se iau paisprezece picături de mir de la cele paisprezece mănăstiri şi se sporesc cu NARD-ul din Liban şi cu arome, apoi se îmbuteliază în flacoane; cine vrea, poate să cumpere orice cantitate doreşte, (ŞI) vrac.
Muntele Măslinilor este considerat un loc sfînt atît de către evrei, de musulmani cît şi de către creştini. Evreii îl aşteaptă aici să vină pe Mesia, musulmanii pe Mahdi iar creştinii, după Înălţare, aşteaptă Parusia (a doua venire a Mîntuitorului). Dar despre acest lucru, domnul ghid nu ne prea dă amănunte… În curtea bisericii, este bineînţeles, o livadă de măslini; ici-colo prin coroanele arborilor, mai stă stingheră cîte o măslină, care a scăpat recoltării. (vom mai vorbi despre această biserică şi despre acest loc).
#
Scurtă precizare : relatarea mea, va ţine cont de ordinea în care am vizitat noi aceste locuri, NU de ordinea biblică sau istorică, din motive obiective. De asemenea, imaginile folosite sunt luate de pe internet; probabil că imaginile luate de mine, vor constitui obiectul unei postări separate, sub formă de film.
#
În imediata apropiere de Biserica Înălţării, se află Biserica Pater Noster. Citez din cartea cumpărată la faţa locului, “Călătorie în Ţara Sfîntă”/ Dr. Randall D. Smith : “ Cartea Faptelor aminteşte că Iisus Şi-a luat învăţăceii de la Ierusalim pe Muntele Măslinilor, într-o plimbare în zi de Sabat, i-a binecuvîntat şi i-a împuternicit, apoi s-a înălţat (Luca 24 – 36,53) la ceruri”.
Aici, pe locul unde este înălţată Biserica Tatăl Nostru, tradiţia spune că Iisus Le-a spus învăţăceilor săi : – să ne rugăm Tatălui. – Doamne, au spus aceştia, nu ştim să ne rugăm. Atunci, Iisus i-a învăţat să se roage (la) Tatăl Nostru. (Matei 6 – 9,13). Această rugăciune vie în inima tuturor creştinilor, este ilustrată atît în Biserică dar şi pe zidurile exterioare şi interioare, în sute de limbi ale pămîntului, printre care şi limba română. Îmi permit – cu greu şi ezitant – să spun, că acest loc este un soi de Turn Babel răsturnat : aici se pot regăsi toate graiurile pămîntului, într-o rugăciune identică…
Cred că din acest loc am început eu cu adevărat, să simt că sînt pe Pămîntul Sfînt. De aici încolo, bună parte din turistul din mine, s-a transformat în hagiu… Am avut parte chiar şi de o minune personală dar, despre asta, mai tîrziu.
Părăsim cu oarecare regret frumoasa biserică şi începem să coborîm; înainte de a merge către Grădina Ghetsemani, am făcut un scurt popas de unde avem o magnifică panoramă a Muntelui Măslinilor, cu privire către Cetatea Ierusalimului. În vale se vede cel mai mare şi cel mai vechi cimitir din lume – în funcţiune de peste 4000 de ani! Este un loc rîvnit de evreii din toată lumea pentru că, tradiţia spune că cei înmormîntaţi aici, vor fi primii care vor fi rechemaţi la viaţă, la Înviere. Aici, primim ceva explicaţii de la domnul Iosif, despre intrarea Domnului în Ierusalim în Duminica Floriilor şi traseul parcurs de Iisus, inclusiv locurile străbătute de El în Săptămîna Patimilor, cu denunţarea, prinderea Sa, judecarea Sa şi calvarul îndurat de El pe Golgota.
Începem să coborîm spre Gradina Ghetsemani. În drum, facem o scurtă oprire la Dominus Flevit (Domnul a plîns) aşa cum spune Evanghelia după Luca (19- 41,44). Aici, într-o capelă se ţine o slujbă la care nu avem acces; vizităm pe dinafară o necropolă străveche. Evreii, după ce mureau, erau depuşi într-un mormînt săpat în stîncă; fiecare trib avea propriul său lăcaş de înmormîntare; după un an, osemintele celui adormit erau scoase şi puse într-un soi de racle din ceramică şi aşezate alături de strămoşii săi, pe rafturi săpate în zidul necropolei. De-abia aici am înţeles spusa din Biblie : “şi s-a adăugat neamului său”.
Coborîm o pantă abruptă spre Grădina Ghetsemani. Aici a fost prins Iisus după Cina cea de Taină; Iuda ştia că Iisus venea aici adesea să se odihnească, pentru că în apropiere era grota unde Maria îşi avea părinţii – Iosif şi Ana – înmormîntaţi, loc în care Maria venea adesea să se reculeagă. Această grotă, a fost ulterior transformată în Biserica Mormîntul Maicii Domnului. Lîngă Grădina Ghetsemani se află Biserica Pătimirii, unde credincioşii vin să se roage în număr din ce în ce mai mare.
La Biserica Mormîntul Maicii Domnului, avem parte de explicaţii în limba română din partea unui călugăr stabilit aici. Aveam să aflăm că aici, slujesc pe rînd, armenii, grecii ortodocşi şi copţii din Nordul Africii. Aici se află de asemenea, o Icoană Făcătoare de minuni. Părintele Anatoli ne face un scurt istoric al locului şi ne felicită că am ajuns pe Pămîntul Sfînt. După spusele domniei sale, din ce în ce mai mulţi români iau calea Ierusalimului. Cît s-o mai putea, spune sfinţia sa pentru că, după părerea sa, noi trăim zilele începutului Apocalipsei. Dar, ne linişteşte numaidecît, dar, mai este pînă ATUNCI! Deocamdată, cine are acatiste de dat, le poate încredinţa sfinţiei sale. Ajută la ceva ? Poate! Cert e, că ochii sfinţiei sale au văzut o parte dintre minunile înfăptuite de Icoana Maicii Domnului. Chiar este convingător!
Numai că timpul, nu prea are răbdare cu noi. Plecăm spre Cetatea veche a Ierusalimului
Aici, o imagine de la intrarea în Biserica Mormîntul Maicii Domnului de pe Multele Măslinilor, Ierusalim.
Inca o data, Buna Dimineata 🙂
Cateva precizari:
1. Rugaciunea „Tatal Nostru” a aparut cam o suta de ani dupa Iisus. Din multe puncte de vedere, majoritatea lor teologice, Iisus nu ar fi rostit-o atunci si acolo.
2. Gradina Ghetsemani in original din doua cuvinte Gat Shemanim, tradus intr-o romana aproximativa, atelierul de fabricat uleiuri (de masline) . Evidente istorice pun in discutie faptul ca Iisus s-ar fi aflat in aceasta gradina in seara respectiva. Avand in vedere ca era in timpul sarbatori de Paste (Iudeu-Pesah), putin probabil ca Iisus sa se fi aflat in acest loc. Mult mai probabil sa se fi aflat la o departare de 800 de metri, pe locul unde se afla astazi hotelul Larome, acolo fiind locatia originala (dupa parerea mea) a gradinii mentionate in Noul Testament.
Servus Teofil 🙂
1. Habar nu am cînd a apărut rugăciunea respectivă; cert este faptul că, Evanghelia o menţionează. Desigur, ştiu inclusiv faptul că, Evangheliile au apărut multă vreme după ce Iisus a fost răstignit.
2. Este vina mea că nu am menţionat ceea ce ne-a spus şi ghidul, anume că acolo era ” o presă ” de ulei.
Perfect posibil ca adevărata situare a acestei grădini să fie în altă parte, după cum este posibil ca această situare să aibă temei. Cine poate să ştie cu certitudine ?
Potrivit documentelor istorice ale vremii, Iisus nu ar fi fost altceva decît, unul dintre miile de răstigniţi din acele vremuri şi nimic mai mult.
Mai mult decît atît, mai sunt şi astăzi destui cei care afirmă că Iisus nu este decît un personaj scornit de imaginaţia colectivă a unor exaltaţi (ucenicii săi).
### Ce ştiu cu siguranţă este faptul că, EU am fost pe acele meleaguri şi pot dovedi chestia aceasta cu probe ( contract cu agenţia de turism, bilet de avion, imagini video, etc. 🙂
Năstruşnic eşti, prietene!
Năstruşnic ? Io’ ? 🙄
Paul Delaroche, ,,Christ on the Mount of Olives”
http://en.wahooart.com/A55A04/w.nsf/Opra/BRUE-8BWUW4
,,Iisus lupta cu soarta şi nu primea paharul…
Căzut pe brânci în iarbă, se-mpotrivea întruna.
Curgeau sudori de sânge pe chipu-i alb ca varul
Şi-amarnica-i strigare stârnea în slăvi furtuna.
O mână nendurată, ţinând grozava cupă,
Se cobora-mbiindu-l şi i-o ducea la gură…
Şi-o sete uriaşă sta sufletul să-i rupă…
Dar nu voia s-atingă infama băutură.
În apa ei verzuie jucau sterlici de miere
Şi sub veninul groaznic simţea că e dulceaţă…
Dar fălcile-ncleştându-şi, cu ultima putere
Bătându-se cu moartea, uitase de viaţă!
Deasupra, fără tihnă, se frământau măslinii,
Păreau că vor să fugă din loc, să nu-l mai vadă…
Treceau bătăi de aripi prin vraiştea grădinii
Şi uliii de seară dau roate după pradă.”
(Vasile Voiculescu, ,,În Grădina Ghetsemani”)
În tot haosul manualelor alternative, se mai studiază Vasile Voiculescu?
Doina, din fericire haosul acela ne-a lăsat şi câteva libertăţi în alegerea scriitorilor. Deşi pe Vasile Voiculescu autorii de programe şcolare nu l-au ,,canonizat”, la mine rămâne mereu prima alegere acolo unde este posibil: proza fantastică şi poezia tradiţionalistă.
A, da? Am aflat cu surprindere că romanul meu, „Comisia Zurich”, o să se studieze la clasa a noua a unui liceu de elită. Dacă am înţeles bine, este vorba despre o temă legată de personaje puternic conturate, prezentate prin antiteză la scriitori contemporani.
Numai la liceu se bucură profesorii de această libertate sau şi în şcoli generale?
La liceu mai mult decât în şcolile generale. 🙂 La gimnaziu se lucrează de obicei pe textele din manualele alternative folosite la clasă. În privinţa claselor de liceu, cea mai mare libertate de alegere o are profesorul la clasa a noua, unde se studiază tematic, iar textele din manual pot fi uşor şi cu graţie înlocuite cu altele. Dar problematica legată de personaje şi de relaţiile dintre ele se poate aborda la orice temă.
S-a optat cumva pentru studiul romanului ,,Comisia Zurich” la tema confruntărilor etice şi civice? Eu acolo l-aş propune, ţinând seama de ceea ce mi-ai povestit la Bucureşti despre această carte. 🙂
@Maria
Pot afla săptămâna viitoare despre ce temă este vorba. Eu nu o cunosc personal pe doamna profesoară. Am aflat de la o elevă. Din ce-mi amintesc, mi-a spus că este o temă care urmează după „familie”.
Nu există o ordine privind studiul temelor la clasa a noua. Obligatorie este doar tratarea a cinci teme, la alegere de către profesor dintr-o listă aflată în programă. În rest, predarea literaturii la clasa a noua este o întâmplare fericită, un spaţiu al creativităţii didactice şi al libertăţii profesorului. de aceea nu-mi dau seama ce temă ar putea urma, mai ales că eu, de pildă, nu tratez tema familiei, preferând… şcoala. Familia am vreme s-o dezvolt în anii următori, cînd intrăm în zona ,,canonicilor” Călinescu şi Preda. De asemenea, aduc în discuţie, la fiecare temă tratată, câte un scriitor actual, pentru că percepţia tinerilor de astăzi e straşnic de ciudată, majoritatea considerând că toţi scriitorii sunt plecaţi în lumea celor veşnice. Aşadar, la tema şcolii, pe lângă un adolescent miop, complexat şi corigent la matematică din romanul lui Eliade, le mai propun un text de Cristian Teodorescu. Şi de abia de aici începem dezbaterile.
Apoi, având posibilităţi numeroase de selecţie, prefer chiar să studiez teme conjugate. Copilăria am tratat-o împreună cu jocul şi creaţia, şcoala merge de mână cu adolescenţa, iubirea cu toate, de la adolescenţă până la lumi fantastice. Familia o dezbat, tangenţial, împreună cu scenele de ieri şi de azi. Ştiu că pare haotic la prima vedere, dar nu e, dezvoltând o gândire mult mai elastică şi rapidă la tinerii în formare.
Dar chiar mă interesează la ce temă este integrat studiul romanului ,,Comisia Zurich”. Nu de alta, dar am descoperit cu multă plăcere că am foarte mulţi colegi deschişi la nou şi dornici să depăşească tiparele. Practic e o splendoare de inovaţii, cu totul personale, la acest an de studiu.
Super poemul acesta !
Lectura acestei postări mi-a evocat textul voiculescian din comentariul de mai sus, precum şi o microgalerie de artă inspirată de aceeaşi temă de amplă respiraţie universală…
Albrecht Dürer, ,,Christ on the Mount of Olives”

Michelangelo Caravaggio, ,,Christ on the Mount of Olives”

Inspirată alegere Maria, mulţumesc frumoooos. 🙂
Bine ai revenit tibi!
Sa stii ca mi-ai dat de lucru nu gluma cu textele tale de la A la Z.
Am parcurs alaturi de tine un itinerar superb ,iar ghidul,de fapt ai fost tu.
Ai un stil lejer si bine documentat in tot ce povestesti.Nu e prima oara cand iti admir talentul de narator cu „captatio”extraordinar.
Am stat si eu un pic in cumpana cu rugaciunea etalon „Tatal nostru” spusa de Isus si relatata de Matei(6-9cu13).Nu stiu anul si nici locul exact al momentului cand Isus i-a invatat pe invatacei s se roage.Autorul si-a incheiat scrierea cel mai aproape de evenimente cca 41 e.. -numai dupa 8 ani de la moartea,Invierea si Inaltarea lui Isus Cristos.
Matei a folosit vechi Scripturi ebraice si grecesti crestine cu profetii(di-nainte si din timpul lui Isus) si a relatat evenimente contemporane cu el.
Bine te-am regăsit dora ! 🙂
La Mulţi Ani ! prietenă dragă !
Mulţumesc iar! 🙂 pentru complimente; problema este că eu, nu am ştiut prea multe despre religie pînă de curînd, nu ştiu nici acum prea multe deci, rog pe oricine mă poate ajuta, să o facă. Bine ?
Tot ce ştiu, este că toate Evangheliile au fost scrise la distanţă destul de mare de la Răstignirea şi Învierea Domnului.
Te asigur că Mănăstirile vizitate, cu sau fără fundament istoric, sunt pur şi simplu, SPLENDIDE!
Va salut cu mult drag Maria,theophille,Doina-Popescu ot Braila.
Sa va indrume Domnul pasii spre ganduri luminoase,sincere si entuziaste ca pana acum.
Maria,vin cu o completare tulburatoare din confesiunea lui Vasile Voiculescu
😆
Destinul
Aud din fundul meu
Cum suie pe-ntuneric, dibuind, Destinul
De ani se taraie mereu
Si urca necurmat cu toate piedicile si tot chinul.
De-a lungul pesterilor vietii mele
Cu hrube jilave si intortocheate
El vine, pipaind cu mainile lui grele
Peretii reci…si pietrele tresar speriate
Inainteaza catziva pasi si sade,
Asculta parca negraite soapte
porneste iar, se-mpiedica si cade,
Invaluit de aburi si de noapte.
Tacut se scoala pipaind peretii
Si dibuind prundisul cu piciorul…
Si vine asa orbecaind de-a lungul vietii
Tarand in urma lui, in lanturi, Viitorul.
E orb si vine dupa mine… Se indreapta
Sa ma gaseasca
Si urca scari de blocuri rasturnat, treapta dupa treapta,
Un groaznic melc pornit sa se tarasca
prin intunericul din funduri nepatrunse,
Pe unde insusi cugetu-mi n-ajunse:
E un dedal de sali, de gropi si coridoare
Ce urca, se sucesc si se coboara
Cu iezere de ape in valtoare,
Cu naruiri de bolti ce te doboara
El dibuie intr-una si inainteaza,
Mai sta de-asculta, parul ud isi stoarce,
Desfunda gurile astupate, cercetaza,
Si cu ocoluri iar la loc se-ntoarce…
…Asa de ani se taraie din fund spre mine,
Aud inabusitu-i pas cum vine
Si-am inghetat pe oprag aici:
Mai sus de tine unde poti sa te ridici?…
E-n mine…sim ma va gasi odata!…
Ascult cum umbla bajbaind in adancime
Si nu-l cunosc;ghicesc de ce ma cata,
Dar nu stiu ce-mi aduce din intunecime…
Atata stiu doar despre el,
Ca-i orb, ca-i neindurat, ca nu-i misel;
Ca vine
Din fundul meu de ani intregi
Spre mine
Batranul orb rasturnator de regi!
(Si ca, cu cat inainteaza in lumina si-n tumult,
Cu-atata intunericul ii copleseste ochii tot mai mult.)
Mulţumesc, Dora! E, într-adevăr, tulburătoare… Nu am mai citit-o până acum, iar în volumele din biblioteca personală nu apare acest text. În ce priveşte mărturisirile lui Vasile Voiculescu nu mi-e cunoscută decât ,,Confesiunea unui scriitor şi medic”, publicată însă cu mulţi ani înaintea unui nefericit eveniment biografic, ale cărui ecouri le întrezăresc în poezia de mai sus…
tibi,Ierusalimul vazut de tine pe viu,eu, doar il intuiesc.
Dora, Ierusalimul TREBUIE văzut !
Este greu de intuit, te rog să mă crezi…
http://www.google.ro/imgres?imgurl=http://www.knowledgerush.com/wiki_image/7/76/Michelangelo.pieta.350pix.jpg&imgrefurl=http://www.knowledgerush.com/kr/encyclopedia/Michelangelo/&h=364&w=350&sz=22&tbnid=e2aI0TBN4WgjkM:&tbnh=229&tbnw=220&prev=/images%3Fq%3Dmichelangelo%2Bpieta&zoom=1&q=michelangelo+pieta&hl=ro&usg=__Sl5NrH3vJ8AvvV1x-gvr4qLXdWI=&sa=X&ei=0mooTaSPH5Pi4AbJ15CkCg&sqi=2&ved=0CCAQ9QEwAA
Imi pare rau,
nu m-am invatat inca,dupa atata timp,sa reproduc doar imaginile dorite.Am vrut sa va ofer doar Pieta de Michelangelo.
Voi m-ai incerca….dar,mai bine mi-ati spune voi unde sa ma opresc. 🙂
He heeee dora, ai găsit şi gravatarul meu. 🙂
Dora, nu te opri! 🙂
Dacă te uiţi puţin mai jos, la postarea revenirii lui Tiberiu, o să observi că, dacă mi-a dat mână liberă, m-a încurajat şi m-am simţit aici ca acasă, n-am mai găsit butonul de oprire. 🙂 Aşa căăăă…
Servus Maria !
Nici să nu cauţi cumva butonul de oprire, bine ? 😆
Nuuuuuuuu!!! 🙂
Deci e bine. 🙂
Servus!
Este chiar fooooarte bine ! 🙂
Maria,
cu multa placere si ma bucur ca va pot fi de folos.
Poezia respectiva(intr-un volum cu acelasi titlu) e scrisa in /33, are „iz”autobiografic si prelungeste …asteptarea spre un taram mai linistit si mai luminos. 🙂
Mulţumesc mult, încă o dată, Dora! În cartea pe care o am eu, volumul ,,Destin” e incomplet şi acest text nu apare. Mi se pare că e o poezie a presentimentelor, o anticipare a unor date existenţiale ce vor marca în mod covârşitor şi dureros ultimii ani ai vieţii sale. Voi copia textul tău, căci îmi va fi de un real folos. 🙂
tibi…..ha,ha,ha esti chiar -tu- in carne si oase!
Ce dor mi-a fost de tine!.Trimiteam apeluri disperate si tu…. ma lasai in intunecimea noptii.Apoi m-au luminat printesele mele si „te-am uitat”.Ma ierti? 😆
Sunt absolut constienta ca,IERUSALIMUL trebuie vazut pe viu.Ti-am mai spus ca, -mi doresc un periplu in care sa includ Pamantul sfant,Napoli e poi mori(un vis din copilarie) Vaticanul,Florenta si vestigiile antice din vechea Elada.Astea mi-ar fi prioritatile….dar,as avea si alte doleante….mai indepartate si ascunse de lumea civilizata.Sa nu razi:chiar mi-as dori o calatorie in insorita Africa si desigur lla vestigiile precolumbiene.Curios pe mine SUA nu m-a atras niciodata.Nu e cazul sa-ti explic de ce. 🙂
Hi hi hi! 🙂 Sigur că eu, sînt chiar eu! 😆
Mno, m-ai căutat, te-am căutat, bine că ne-am re-găsiiiit. 🙂
Draga mea, TOATE locurile despre care crezi că ar trebui să le vezi, este MUSAI să le vezi !
Bine, eu ştiu că descrierile făcute de mine sunt filmografice 😀 😀 😀 , dar, orişicît, nu se pot compara cu autenticul de la faţa locului… şi acum chiar că nu glumesc.
Este cred necesar la nevoie, de sacrificii dar te assigur că, sunt locuri care odată vizitate, nu-ţi mai ies de la „Casa Sufletului” în veci !!!
Maria,
corect!Este o anticipare a sentimentelor si evenimentelor ce i-au marcat destinul.
Un poet original,desi el se considera un „nedemn”urmas al poetilor isihasti ,ramane dedicat crezului sau interior crestin cand spune:”Domnilor, daca n-as fi ajuns medic, cred ca as fi fost preot. Cel mai placut joc al meu a fost de-a biserica. Nu o maimutareala si nici o batjocura, ci o reala si sincera practica copilareasca a marilor mistere.”
Dora dragă, e un sentiment cald şi plăcut să descopăr şi alţi cititori ce iubesc un scriitor şi a sa creaţie în aceeaşi măsură în care mi se întâmplă şi mie… 🙂
În complexa operă voiculesciană există un cert punct de referinţă: tot ce a scris şi publicat înainte de 1945. Ulterior a intrat într-un con de umbră, aşa cum s-a întâmplat cu toţi creatorii ce au refuzat să depună condeiele în faţa agresiunii proletcultismului, apoi a realismului socialist. Dar puţini ştiu acest lucru, iar perspectiva asupra acestui admirabil scriitor a fost mult timp nedreaptă.
Abia după trecerea lui în eternitate au fost descoperite adevăratele comori, nebănuite, scrise în ultimii ani ai vieţii. Pe mine m-a mişcat până la durere puterea acestui om, care a pierdut… totul, de a se întoarce spre sine şi a reface într-un superb veşmânt mitologic şi spiritualizat iubirea, salvând-o astfel în superbe imagini ale purităţii sufleteşti. Ceea ce începuse în tinereţe prin delicatele metafore din ,,Crăiasa de zăpada” s-a împlinit prin oximoronul definitoriu al ,,Ultimelor sonete închipuite…” Aceasta este, în fapt, esenţa liricii voiculesciene… Toţi exegeţii săi au ajuns la aceeaşi concluzie, formulată într-un fel sau altul: publicarea postumă a ,,Ultimelor sonete…”, a prozei fantastice şi a romanului ,,Zahei orbul” au produs un adevărat cutremur în viaţa literară românească de până atunci şi au impus refacerea întregii ierarhii scriitoriceşti. Am lucrat în toamnă cu elevii mei la o microbiografie a lui Vasile Voiculescu, încercând să facem cunoscută această uluitoare personalitate culturală şi altora. Dacă ţi-ar face plăcere să o citeşti, l-aş ruga pe Tiberiu să mă ajute să ţi-o trimit. Sunt doar doar păginuţe, dar de o mare concizie. E o bucurie pentru mine să împărtăşesc şi altora ceea ce lucrez sau scriu.
Altfel, întoarcerea spre Vasile Voiculescu m-a cam sensibilizat… Cred că mă retrag în micuţa-mi bibliotecă, apoi mă las în voia filmelor ălora muuulte de care scriam acum două zile. Sper să nu vă supăraţi pe mine. Sunt extrem de bucuroasă că v-am cunoscut! 🙂 Voi reveni!
Maria
Nu ştiu dacă dora mai revine astăzi, dar dacă vrei poţi să-mi trimiţi mie biografia şi am să i-o trimit eu, pe mail.
ps. Vizionare plăcută ! 🙂
Cata profunzime in aceasta cugetare al poetului credincios-nu religios-cum singur recunoaste”
Cugetaţi în ceasurile vii ale vieţii, nu amânaţi cugetările tocmai pentru ora morţii. Căci atunci nu mai puteţi avea gânduri, ci, ca într-un apocalips al propriei vieţi, vedenii şi descoperiri
Cuvintele palesc sunt sunt simple paleative in fata sentimentului degajat de aceste GANDURI. 🙂
tibi,
stiu ce zici si sunt de acord in totalitate.Pentru tine,insa,filmografia realizata la fatza locului,ramane o marturie incontestabila a realului palpabil,ca o fotografie draga din trecut. 😆
Ce bine ne mai înţeleg noi… 🙂
tibi,
fa-mi un brush de bine si pune-ma in legatura cu Maria.
Imi face placere sa comunic cu toti aceea care gandesc in acelasi ton cu mine. 🙂
dora
Mintenaş! Iată :
http://mariahulber.wordpress.com/
Intri la ea pe blog, laşi un coment cu adresa ta validă şi BINGO! 🙂 te contactează ea, pe mail. Bine ? 🙂
Foarte putin ma intereseaza daca rugaciunea Tatal nostru a aparut cu 100 de ani inainte sau 122 de ani dupa Iisus…..important este ca ea imi alina sufletul si mi-l indreapta catre Cine trebuie……….
Minunate locuri ai vazut Tiberiu!
Cred ca este o senzatia Unica sa calci pe urma pasilor Domnului…………..Pentru mine Ierusalimul este orasul in care Iisus s-a lasat rastignit pentru pacatele noastre si dincolo de asta……….doar o cetate in care se razboiesc orgolii…………
Teofil este un prieten foarte bun, care ştie ce spune şi spune ce spune cu cele mai bune intenţii.
Despre locuri, nu pot spune mai mult decît am spus.
Pot repeta iar şi iar că, numai după ce calci pe acele locuri începi să înţelegi Sfintele Scripturi…
Tiberiu, nu contest ca stie ce spune, doar e punctul de vedere al dansului :)))
Din coltisorul meu spun ca „ma intereseaza foarte putin…..” informatia respectiva. Nu am spus-o malitios, este o opinie, ca oricare alta……..
Banuiesc ca un crestin in general nu este influentat de aceste mici „denivelari” religioase…..Si strict la asta ma refer, nu am dorit sa creez vreo polemica 🙂
[…] Muntele Măslinilor este considerat un loc sfînt atît de către evrei, de musulmani cît şi de către creştini. Evreii îl aşteaptă aici să vină pe Mesia, musulmanii pe Mahdi iar creştinii, după Înălţare, aşteaptă Parusia (a doua venire a Mîntuitorului). În curtea bisericii, este bineînţeles, o livadă de măslini.” Din amintirile călătoriei în Israel. […]
[…] Ortodox. Am avut şansa de a vizita Muntele Măslinilor despre care am scris pe scurt AICI unde se află Biserica Mormântului Maicii Domnul, din care am luat cîteva […]
Cineva afirma aici ca rugaciunea TATAL NOSTRU a fost scrisa cu mult timp (100 de ani!) dupa moartea lui Cristos.
Nu stiu de unde scoate dansul o asemenea informatie, dar eu m-am documentat putin si stiu ca aceasta rugaciune e cuprinsa in PREDICA DE PE MUNTE din Evanghelia dupa Matei. (Ea poate fi gasita si la Luca, capitolul 11).
Ei bine, Evanghelia scrisa de Matei a fost scrisa in Palestina. E adevarat ca nu se stie cu exactitate anul redactarii, insa adnotarile de la sfarsitul unor manuscrise indica anul 41 e.n. .
Cu privire la repetarea acestei rugaciuni in Evanghelia dupa Luca:
se stie ca in anul 32 e.n. un discipol l-a vazut pe Isus rugandu-se. Se pare ca acesta nu asistase la Predica de pe munte.
Rugaciunea facea parte integranta din viata si inchinarea evreilor. Cartea Psalmilor contine multe si diverse rugaciuni. Discipolul nu-i cerea lui Isus sa-l invete ceva nou. Era sigur obisnuit cu rugaciunile formale ale conducatorilor religiosi evrei. Dar vazandu-l inainte pe Isus rugandu-se, i-a adresat lui Rabi aceasta rugaminte, la care a si primit raspuns.
Frumoase descrieri ai, Tibi, astfel permitandu-ne sa ne perindam si noi in detaliu prin locurile calcate de tine.
Si eu am fost la Ierusalim, insa doar in regim rapid 😦
Dorca
N-am încotro şi cu toată stima, trebuie să-ţi spun două adevăruri: Teofil este doctor în istorie şi ştie foarte bine ce spune: toate evangheliile au fost alcătuite mult după ce Iisus s-a ridicat la cer. Problema rămîne totuşi în suspensie pentru că, atît VT cît şi NT sînt prost înţelese. Cei care s-au încumentat să citească Zoharul, ştiu de ce. Mulţumesc pentru aprecieri, şi te mai aştept. 🙂
Nu contest ca e doctor in istorie, o fi, insa in ceea ce priveste rugaciunea TATAL NOSTRU nu e suficient informat, dupa cum am argumentat deja.
Iar referitor la faptul ca Evangheliile au fost scrise la mult timp dupa moartea Mantuitorului, iata niste puncte de reper, ca sa vezi ca „mult” e relativ si exagerat, mai ales daca facem referire la Evanghelia lui Matei:
Cartea biblică numărul 40 — Matei
Scriitorul: Matei
Locul scrierii: Palestina
Data încheierii scrierii: aprox. 41 e.n.
Perioada la care se referă: 2 î.e.n.–33 e.n.
Cartea biblică numărul 41 — Marcu
Scriitorul: Marcu
Locul scrierii: Roma
Data încheierii scrierii: aprox. 60–65 e.n.
Perioada la care se referă: 29–33 e.n.
Cartea biblică numărul 42 — Luca
Scriitorul: Luca
Locul scrierii: Cezareea
Data încheierii scrierii: aprox. 56–58 e.n.
Perioada la care se referă: 3 î.e.n.–33 e.n.
Cartea biblică numărul 43 — Ioan
Scriitorul: apostolul Ioan
Locul scrierii: Efes sau în apropiere
Data încheierii scrierii: aprox. 98 e.n.
Perioada la care se referă: după introducere, 29–33 e.n.
Nu doresc sa contrazic sau sa contrariez pe cineva, insa nu sunt de acord atunci cand se ignora datele si informatiile biblice.
Presupun ca domnul se referea la apocrife, care datează din secolul al II-lea, si prin urmare au fost redactate abia după o suta de ani sau chiar mai mult de la derularea evenimentelor pe care le descriu.
O seara buna si te citesc in continuare cu multa placere!
Niciodată istoria sprijinită de arheologie pe de o parte, şi teologia pe de altă parte, n-au făcut casă bună. Sau mă rog, prea rar. Eu nu am competenţe nici în istorie, nici în teologie. Am relatat o călătorie mirifică din punctul de vedere al călătorului care a avut şansa de a ajunge pe acele meleaguri, şi cam atîta tot. Te asigur totuşi că Teofil, chiar ştie ce spune. Îţi dau adresa unde poţi găsi toate blogurile pe care le administrează:
http://theophylepoliteia.wordpress.com/
Accesează măcar blogul de istorie şi eventual, cel de paleografie. MERITĂ!
Relatarile tale sint frumoase si interesante. Le citesc cu placere, fiindca ma delecteaza si contin informatii care ma intereseaza.
Multumesc pentru link, o sa trec pe-acolo.
Poate o sa te surprinda, insa atat istoria laica, cat si arheologia confirma adeseori ca Biblia are totusi… dreptate!
Am multe exemple in acest sens, literatura berechet si chiar si un atlas conceput special intru demonstrarea acestui lucru.
O seara buna, numai bine si… sa calatoresti sanatos de cate ori o vei face!
Mă bucur dacă relatările mele despre această călătorie sunt interesante şi din punctul de vedere al celor care catadicsesc să le citească.
Repet, n-am făcut nimic mai mult decît să împărtăşesc experienţa mea de pe acele meleaguri, la cota trăirilor mele de acolo.
Aş avea totuşi curiozitatea să aflu, cum se numeşte acel atlas şi de unde poate fi procurat.
Apoi. Am mai relatat şi alte călătorii şi sigur că mi-aş dori să mai pot avea ocazia de a relata şi altele. Mulţumesc. 🙂
Toate cele bune!
Desigur.
Insa inainte o intrebare?
Cunosti limba germana? Deoarece e cumparat din Germania si totul e tratat in aceasta limba.
Nu cunosc prea bine limba germană.
Nu-i bai dar, mulţumesc pentru răspuns.
Doream sa scriu: „Insa inainte o intrebare:”