Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for 8 ianuarie 2011

     Îeşind de la Mormîntul Maicii Domnului, coborîm încetişor restul Muntelui Măslinilor, traversăm o stradă şi începem să urcăm către Cetatea veche. Parcă a fost mai uşor la coborîre dar, va cam trebui să ne obişnuim; întreg Israelul este numai o zonă colinară; deal, vale, deal, vale, deşi ei spun că aceştia ar fi munţi. În fine.

    Intrăm în vechea cetate prin Poarta Sfîntului Ştefan (Fapte 7, 55-60), botezată în timpul stăpînirii otomane, Poarta Leilor; de altfel, cam peste tot locurile poartă mai multe denumiri; fiecare nou stăpîn al acestei cetăţi denumind locurile cam cum avea dumnealui, chef. Multe locuri au fost distruse în numele “civilizaţiei” noului stăpînitor; multe au fost  reconstruite, multe sunt pierdute pe veci. Hm!

     Scurt istoric. Iniţial, Ierusalimul a fost o fortăreaţă canaanită denumită Jebus. (Prietenul Teofil face o necesară corecţie, pentru care îi mulţumesc). Inserez comentariul său, aici :

„O singura greseala evidenta si foarte clara. Numele istoric primul mentionat in scripte este Salim sau Salum. Iabus este numele tribului cananit care traia in locatia geografica respectiva. Regele-preot al Iebusitolor Malkeitsedec este amintit in Biblie ca primul preot a lui Yahve. Ai sursa numelui in prima inscriptie arheologica care aminteste numele ierusalimului.” 

http://upload.wikimedia.org/wikipedia/he/a/a0/EA-287_end.jpg

    În jurul anilor 1000 î. Hr, regele David a cucerit-o şi a hotărît să o transforme în capitala regatului său. Regele Solomon a ridicat aici Cel dintîi Templu  De aici au condus următorii regi iudei şi aici au fost îngropaţi.  În anul 586 î.Hr. Ierusalimul a fost distrus de babilonieni, iar evreii au fost duşi în exil (Psalmi 136). În urma unui decret dat de regele Cyrus al Persiei, evreii au putut să se întoarcă şi au reclădit templul (Ezra 1). Acest templu a fost extins de Herod cel Mare şi a rezistat pînă la distrugerea sa de către romani, în anul 70 d. Hr.

     Cetatea are în momentul de faţă 7 porţi, construite în timpul lui Suleiman cel Mare, între 1538 şi 1542. În afară de poarta Sfîntului Ştefan, mai sunt următoarele : Poarta Damascului, Poarta Sion, Poarta gunoaielor, Poarta lui Herod, Poarta de Aur, Poarta de la Apus.

     Scurtă vreme după ce intrăm în cetate, domnul Iosif ne spune că vom vizita casa în care potivit tradiţiei, s-a născut Fecioara. Poate cu altă ocazie pentru că acum, este închis. Locul este acum, în stăpînirea unor greci care au  program de voie, şi cărora nu le pasă cîtuşi de puţin de cei care ar dori să viziteze aceste locuri. Asta E! Vom vedea pe parcurs faptul că, diversele locuri cu încărcătură istoric-legendar-religios-tradiţională aparţin te miri cui, fie ca etnie fie ca religie. Facem o scurtă pauză de cafea. Dughenele din jur, nu-mi inspiră nici cea mai mică încredere. Mizerie agresivă şi fatalism secular. Cine are nevoie de W.C. nu trebuie să întrebe unde este. Se simte de la distanţă.

     Nu stăm prea mult pe aici. Mergem întins către Via Dolorosa. Ca de obicei, grupul turistic din care facem parte Silvia şi eu, are parte de ghid dedicat meseriei. Domnul Iosif turuie la foc automat, ecusonul îl prezintă ca fiind vorbitor de Jewish, idish, romana, english, german. Nu ştiu cum vorbeşte celelalte limbi, dar româna o vorbeşte neaşteptat de bine şi de nuanţat. Parcă are trei suflete în dumnealui, pentru că ne tot mînă din urmă, ca nu cumva să scăpăm ceva nevizitat, mult peste ceea ce prevede programul. Cum am mai spus deja, vorbeşte aproape fără oprire dar, nu-i prea place să fie întrebat. Dacă totuşi cineva riscă întrebări suplimentare, primeşte răspunsuri exacte dar, pe un ton descurajator. HM. Aveam să aflăm către sfîrşitul călătoriei de ce. Deodată, domnul Iosif ne anunţă : – Acum, eeeem, vom începe să mergem pe drumul pe care Iisus l-a parcurs purtîndu-şi crucea : Via Dolorosa.          

Read Full Post »