Peisajul a început să redevină interesant. Apropierea de Mediterana (pe partea stîngă a şoselei) deschide un orizont albastru, larg. Am ajuns în preajma Muntelui Carmel (Viile Domnului) unde începînd de la ţărmul mării pînă sus, pe vîrf, se întinde oraşul Haifa. Este cel de-al treilea oraş important al Israelului după Tel-Aviv şi Ierusalim; important centru economic, financiar, turistic, fiind în acelaşi timp cel mai important port de industrie grea al ţării. Este singurul oraş din Israel care are o linie de metrou, linie care porneşte de la poalele muntelui, pînă în vîrf. Doar la Ierusalim mai este în fază avansată o linie de tramvai/metrou care va lega principalele puncte ale oraşului.
Nu după multă vreme ajungem în partea centrală a oraşului Haifa. Aici, avem ocazia să contemplăm de jos în sus Templul Bahai şi minunatele sale Grădini Suspendate. Haifa este centrul mondial al acestei religii. Bahai este o îmbinare între hinduism, budism şi cele trei mari religii monoteiste, islam, creştinism, iudaism. Are certe accente filosofice, credincioşii ( majoritar bogaţi ) nu se roagă, nu se închină, nu au icoane şi văd strălucirea Domnului în lucrurile frumoase ( ca de exemplu aceste grădini).
În timp ce filmam ( de pe mijlocul străzii!) atît templul cu grădinile dar şi cîteva cadre generale, am simţit la un moment dat, o umbră lîngă umărul meu stîng. Era un autobuz local al cărui şofer a încetinit şi a trecut pe lîngă mine încet, să nu mă sperie şi să nu mă deranjeze. Chiar am simţit că nu mai suntem în România : am scăpat fără să fiu claxonat, admonestat, înjurat, poate şi mai rău de atît… Nu zăbovim prea multă vreme aici. Autocarul începe să urce pe serpentine greu, încet; destinaţia noastră, este Stela Maris. Aici, este o frumoasă capelă dedicată celui mai vechi profet din VT, Sfîntul Ilie. Pe acest loc se spune că Sf. Ilie a cîştigat o luptă cu preoţii zeului Baal, la îndemnul său Dumnezeu trimiţînd un fulger care a prefăcut în scrum, altarul lui Baal şi pe cei 450 de preoţi ai săi.
De aici, mergem pînă în apropiere unde se află un vechi observator, de unde se deschide o perspectivă magnifică asupra golfului. Pe suprafaţa Mediteranei mici vapoare ca de jucărie, stau la ancoră, intră sau ies din port; nu este totuşi nimica de joacă pe aici. Cîteva vedete militare purtătoare de rachete, controlează traficul, atent.
Începem să coborîm. Ne vom opri la prima Poartă a grădinilor Templului Bahai. Imaginea este la fel de magnifică deşi, Templul nu este în acest moment acoperit de splendida sa cupolă aurită (este supusă unui proces de restaurare). La intrare, am fost supuşi unui control de rutină a pazei templului. Dreptul lor doar este proprietate privată iar în Israel, gardul sau zidul despărţitor, este ridicat la rang de principiu. Pe trotuarul de vizavi, trei portocali ne îmbie cu fructele lor, coapte deşi suntem în 29 decembrie. Numai că cele mai accesibile dintre portocale au fost deja jumulite de cohortele de turişti de dinaintea noastră, iar la cele din vîrf, pas de ajunge!
Vremea se menţine superbă; ieri abia către seară am avut nevoie de un puloveraş subţire dar astăzi la Haifa, Mediterana îşi face simţită prezenţa : o briză uşoară se transformă pe neaşteptate în vînt, vînt care trece prin cămaşă ca prin sită aşa că o geacă, este tocmai bine-venită. La drum. Suntem în partea de sus a oraşului Haifa. O imensă varietate de vile, majoritatea cu două niveluri. Oraşul este curat şi aflăm că marea majoritate a funcţionarilor de stat, sunt ex-ofiţeri. Probabil de aici, disciplina şi rigoarea. Domnul ghid ne dă nişte amănunte despre organizarea de tip kibutz; din 220, au mai rămas vreo 40. Socialismul nu a putut triumfa nici aici. Este o întreagă tărăşenie politică cu aceste kibutzuri. Statul a hotărît să reducă subvenţiile, hotărîre desigur, contestată de unii politicieni. Populismul populează politica după cum se vede, peste tot!
Trecem pe lîngă un Mall reconstruit după ce fusese distrus de Saddam, cu o rachetă care de fapt viza rafinăria din apropiere. Trecem pe lîngă o autostradă pe care contra cost, automobilele sub-traversează Muntele Carmel, evitînd traficul din Haifa. Vremea se cam înourează. Acesta este motiv de mare bucurie pentru că de ani buni seceta îşi cam face de cap. Stăbatem un sat de agricultori din Valea Betlehemului. Pot să aduc mărturie că este mai degrabă un mic orăşel format din vile, multe dintre ele cu un cat sau chiar două. Domnul Iosif tocmai ne spune ca în Israel, s-a născut o nouă varietate de israelian = cel muncitor, pe lîngă afacerist. SE VEDE! Prosperitatea etalată de aceste sate, o demonstrează.
Un înţelept evreu a spus că dacă VREI, legenda dispare şi rămîne realitatea! Are MARE dreptate!
###
Primesc de la doamna Salomeea :
Tibi, salut
Ca cititoare a Gradinii de hartie” am ajuns la blogul tau,
si urmaresc cu placere impresiile de calatorie din Israel.
Ma bucur ca ti-au placut locurile de aici , unde fiecare bucatica de pamant e o bucatica de istorie.
Imi permit sa te corectez asupra ultimei propozitii :
” Daca vrei , nu este o legenda” sunt cuvintele lui Theodor Herzel, cel care a avut viziunea fondarii statului Israel.
O semnificatie asemanatoare gasim intr-adevar si in vorbele unuia din inteleptii evrei, din antichitate:
“Nimic nu sta in fata vointei (omului)”
Mulţumesc doamnei Salomeea, pentru binevenitele completătări.
Tiberiuorasanu's Blog 
Dragul meu, se purta o vorbă pe vremea lui Eminescu: ai văzut evreu să dea cu mătura?
Muncitorul evreu este emigrantul din România, Polonia sau Rusia. Evreu la origine, ce-i drept, dar reeducat prin muncă în socialism.
Draga mea, de la moartea Poetului şi pînă acum, multă vreme a trecut, multă vreme o să vină…
ps. o să scriu la timpul potrivit şi despre evreii repatriaţi din lagărul socialist…
Tibi, mi-ai reamintit de farmecul neasemuit al Haifei, construită pe terasele verzi ale muntelui Carmel coborând până-n albastrul de cerneală al Mediteranei, de golful strălucitor cu deschidere vizuală până departe spre umbrele albăstrii ai munţilor Libanului… 🙂
Multzam! Noapte bună 🙂
Servus nora
Îmi pare bine dacă ţi-am redeşteptat amintiri dragi ţie… 🙂
Tibi, salut
Ca cititoare a Gradinii de hartie” am ajuns la blogul tau,
si urmaresc cu placere impresiile de calatorie din Israel.
Ma bucur ca ti-au placut locurile de aici , unde fiecare bucatica de pamant e o bucatica de istorie.
Imi permit sa te corectez asupra ultimei propozitii :
” Daca vrei , nu este o legenda” sunt cuvintele lui Theodor Herzel, cel care a avut viziunea fondarii statului Israel.
O semnificatie asemanatoare gasim intr-adevar si in vorbele unuia din inteleptii evrei, din antichitate:
„Nimic nu sta in fata vointei (omului)”
Servus Salomeea,
Mulţumesc pentru vizită, pentru aprecieri şi pentru binevenitul adaos; am rugămintea ca, dacă mai observi inadvertenţe sau scăpări, să nu eziţi în a mi le semnala.
Când eram mică familia mea cânta un cântec care începea ,, La Haifa şi la Beirut mai sunt femei frumoase, ,,
Când eram supărată şi plângeam cu acest cântec mă îmbunau.
Cred că mi-ar plăcea să văd cele două oraşe.
La Beirut nu am fost încă şi cred că nici nu mă grăbesc…
Dar Haifa, Ierusalim, Tel Aviv, Nazareth… merită vizitate cu siguranţă!
Poate după ce onor guvernul ne aduce salariul la cel avut anterior. Deocamdată supravieţuiesc.
Dictaturajustiţiei
Cred că a venit momentul să fac o destăinuire : nu sînt un om „ajuns” şi nici bogat.
La prima călătorie în afara ţării, am avut de optat : ori renovez apartamentul, ori aleg excursia din Italia, nu prea scumpă, SI-GUR !
Am ales. Şi de atunci, călătoresc şi iar călătoresc.
Aleg excursii care nu costă prea mult.
Excursii pentru care, facem ceva sacrificii, dar nu insist…
Eu eram director de şcoală şi câştigam relativ decent. Am făcut la 50 ani master în Management Educativ la Bucureşti la SNSPA ,pentru a putea ieşi la pensie cu un venit onorabil. Am dat examen pentru obţinerea funcţiei de director şi pentru că apartamentul era cu două camere iar eu am doi băieţi de peste 20 ani am împrumutat bani la bancă pentru renovare şi pentru a transforma bucătăria în a treia cameră iar balconul în bucătărie.
Am fluierat în biserică. M-am înscris în PDl în ziua în care preşedintele Traian Băsescu a fost suspendat şi am făcut campanie în favoarea sa. Nu organizat pentru că fiind nou înscrisă şi de la centru ,adică direct la Roberta pe care o ştiam din 2001, am, fost marginalizată. Nici la şedinţele de partid nu sunt chemată.
Primarul liberal şi conducerea inspectoratului şcolar ajutaţi de prefectul liberal Alexandri au făcut mari presiuni să renunţ la funcţie. Mi-a fost teamă că paralizez, ambii părinţi ai mei au murit din AVC.
Am pierdut 43 % din salariu pierzând funcţia iar acum încă vreo 33%. Împrumul este pe 10 ani şi mai am de plătit încă 4 ani.
Mă judec dar, justiţia ca justiţia.
Am motive foarte serioase să fiu supărată pe liberali.
Dacă aş fi fost o persoană coruptă precum şefii diverselor instituţii şi aş fi cotizat, mi se cerea în natură la un moment dat, azi aş fi fost în funcţie.
Apropo, de momentul adevărului. Când navighez pe internet nu mă gândesc la toată mizeria din apropierea mea.
Nu ştiu ce să mai spun.
Destine şi destine.
Viaţă pur şi simplu.
Tatăl meu, a murit în ianuarie 90.
Printre ultimele sale cuvinte, au fost şi acestea : nu credeam să mai apuc căderea comuniştilor.
Fusese deţinut politic.
Eu m-am, ferit de politică, ca (uuups) de dracu’.
Am votat constant, negativ, cu o singură excepţie : Băsescu.
Acum, chiar sînt nedumerit : eu cine mai votez dacă pedele s-a pesederizat ? HM ?
Liberalii din păcate, s-au predat cu arme şi bagaje, intereselor unui individ justiţiabil.
ETC…
tiberiuorasanu,
Chiar aşa şi este . Nimic nu se întâmplă fără voia Domnului.
Nici eu nu sunt chiar foarte supărată. Încrâncenată. Mă gândesc că putea să mi se întâmple cine ştie ce nenorocire.
Nu am pierdut decât nişte bani.
Deţinuţii politici sau cei care au murit în închisorile comuniste sau lagărele de concentrare au fost nişte eroi.
De altfel dacă rămâneam directoare nu aş mai fi avut timp să citesc chiar şi pe bloguri. Acum privesc în jurul meu cu alţi ochi. Nu ştiu ce a urmărit Dumnezeu de mi s-a întâmplat ceea ce am păţit dar sigur este spre binele meu. Cum se spune : tot răul ce vine spre binele omului vine.
Sunt la fel de nedumerită cu cine voi vota.
Pînă în urmă cu vreo şase ani, eram foarte mîndru că sînt un soi de ateu-ortodox.
Contradicţie în termeni, dar cui să-i pese de astfel de amănunte ?
Pînă atunci, mie, NU!
De-abia după ce am ajuns la Vatican am înţeles; acolo am avut revelaţia…
Am plecat acolo, pe urmele lui Michelangelo.
Sixtina.
Pieta.
Si am plecat cu convingerea că, umanul poate avea acces la divinitate : Papa Ioan Paul al II-lea…
ps. nu mai vreau să fac referire la cea ce am fost.
Am ce spune dar, nu mai este cred, necesar.
Am ajuns în sfîrşit, la dictonul : Carpe Diem ! 🙂
Eu am o stare deosebită când vorbesc sau mă gândesc la Dumnezeu. Parcă nu îmi mai este foame , parcă o fericire pogoară asupra mea.
Culmea, există o mai mare autocenzură în legătură cu Divinul , deşi Dumnezeu ne-ar iubi şi mai mult dacă l-am aminti mai des , în schimb suntem mulţi nesăbuiţi care scriem lucruri grave ce se pot întoarce împotriva noastră.
Am obosit în seara aceasta.
Bine 🙂
Mulţumesc pentru vizită şi pentru comentarii.
Cert lucru este că, Divinitatea face parte din această lume, chiar dacă unii dintre noi fie nu vor să creadă fie nu pot ajunge la aceasstă dimensiune a existenţei noastre.
Asta E!
tiberiuorasanu,
Doamna Nicoleta Savin are nişte postări relativ la acest subiect. Am rămas surprinsă pentru că-i cunoşteam celelalte calităţi. M-a încântat mult această descoperire.
,,Nimic fără Dumnezeu.,,
Noapte bună!
Citesc frecvent postările domnei Savin.
Este din punctul meu de vedere, o jurnalistă bravă, care merită să i se spună „BRAVO”!
Nihil sine Deo!
Greu de ajuns la acest concept. GREU, dar necesar.
Noapte bună!