Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for 12 ianuarie 2011

     A doua zi, îmi vine sufletul la loc. Notesul meu, se afla în autocar. Iar dacă nu ar fi fost, atîta pagubă.

     Tot în aceeaşi sală (uriaşă) a acestui hotel în care am cinat, luăm şi micul dejun. Ambele nu pot fi descrise decît într-un singur mod : dezmăţ pantagruelic dacă nu chiar risipă nejustificată; nu protestează nimeni, desigur. Pot numai să afirm cu tărie că dacă cineva doreşte să facă o astfel de excursie pe cont propriu, trebuie ca mai întîi, să cîştige la loto : peste 200 de dolari americani ziua de cazare; cum vă place? Mai doreşte cineva ?

     Oraşul Tiberias a fost ridicat în urmă cu circa 2000 de ani şi a fost denumit după numele lui Tiberius Augustus. Este unul dintre cele patru oraşe sfinte ale evreilor. În acest oraş au trăit mulţi rabini renumiţi, printre aceştia fiind chiar şi Maimonide. Domnul ghid reaminteşte că Talmudul, este tălmăcirea legilor lui Moise. Nu apucăm să mergem prea mult prin oraş şi oprim.

     Vom vizita fabrica de diamante din Tiberiada; vorbă să fie fabrica; vom vizita de fapt, magazinul fabricii. Primim ceva amănunte despre această industrie în care sunt angrenaţi circa 10 mii de şlefuitori de înaltă calificare; această industrie are filiale în toate oraşele din Israel; micile ateliere particulare s-au unit pentru a putea rezista; această industrie, are o colaborare strînsă cu De Beer, cel mai mare producător de diamante; Israel prelucrează circa 60 % dintre pietrele preţioase din lume.

     Apoi, ne preia pentru explicaţii, Tanya din Chişinăăăău. Spre deosebire de magazinul rusesc de la Nazaret, aici am voie să filmez. Doamnele se răspîndesc urgent la vînătoare de diamante. Cu greu le smulgem de acolo pentru a merge înapoi la hotel, să îi luăm şi pe cei pe care diamantele, nu îi interesează deloc!

Yardenit

     A început o ploicică măruntă şi rară, adevărată mană cerească pe aceste meleaguri. Mergem spre locul amenajat cu aprobarea Ministerului Religiilor, unde potrivit spuselor domnului ghid, – “eeeem, veţi lua contact cu apa Iordanului; nu vă veţi boteza pentru că aţi fost deja botezaţi”. Are dreptate ? Probabil. Cert este că Dumnezeu ne botează pe noi toţi, evrei sau nu, cu ploaia Sa binefăcătoare.  

     Este destul de sigur faptul că nu acesta este locul unde Ioan l-a botezat pe Iisus. Deşi localizarea cu certitudine este destul de greu de făcut, vom vizita şi locul despre care se spune că este adevăratul loc de botez al Domnului; dar, despre asta, mai tîrziu.

     Ajungem. Şi aici, ca şi la Biserica Pater Noster de pe Muntele Măslinilor, zidurile sunt tapetate cu inscripţii în multele limbi ale pămîntului, care redau episodul din NT (Marcu 1, 9-11).  Mă bucur să văd că şi aici, limba română este evidenţiată. Întrarea în apa Iordanului este permisă numai îmbrăcat/ă într-un costum ritual care fie se cumpără, fie se închiriază; în acest scop sunt amenajate cabine pentru schimbarea hainelor şi cabine cu duşuri. Vremea astăzi este rece aşa că, nici nu poate fi vorba despre îmbăiere. Care intră în Iordan desculţ, care atinge apa numai cu mîna aşa cum am făcut eu, dar cam atît. Bineînţeles, ieşirea se face prin magazinul de suveniruri, unde doritorii pot cumpăra obiecte care să ateste trecerea lor prin acest loc. Apoi, plecăm.  

Muntele Sfînt

     Este vremea să începem să vedem locurile unde Iisus a activat aproximativ doi ani şi jumătate; locurile unde a predicat; locurile unde a săvîrşit cele mai mari minuni (hrănirea mulţimii cu doi peşti şi cinci pîini, oprirea vîntului, locul unde Iisus a mers pe apă; apoi,  casa lui Petru unde Iisus a fost găzduit, ş.a.).

     Începem prin a vizita Mănăstirea de pe Muntele Sfînt (al Beatitudinii), construită de Franciscani în 1930. Şi aici, mai mult am filmat decît am notat. Frumuseţea locurilor te uimeşte suficient încît, să-ţi lege limba sau gîndurile. Ce atîta vorbăraie ? Puţină pioşenie nu a stricat nimănui! Lîngă o mică şi frumoasă capelă, domnu ghid ne citeşte Predica de pe Munte. (Matei 5, 3-11 şi următoarele). Frumos gest din partea domniei sale!

###

Primesc de la Teofil

salut @tibi,

Despre Tveria – Tiberias am scris destul de mult in postarile mele despre Miriam ha-Migdalit (Maria Magdalena). Din punct de vedere al crestinismului, orasul este extrem de important.

Acolo (in Tveria) s-a nascut prima comunitate crestina in sensul pe care il cunoastem noi astazi. Nu am sa inteleg niciodata de ce crestinii considera Nazaretul sau chiar Ierusalimul orase mai sfinte decat Tveria.

Read Full Post »

     Înainte de a purcede către Cana Galileii, locul unde Iisus a săvîrşit prima Sa minune, respectiv transformarea apei în vin, ne oprim la restaurantul – cu autoservire – al unui kibutz din apropiere. O bogăţie de mîncăruri cu sau fără sos, salate, dulciuri, sucuri, vinuri, bere, apă minerală plată, soda etc, de-abia aşteaptă să fie mistuite de stomacurile noastre hămesite. Totul kosher desigur. Totul ? ei, nici chiar aşa! Ghidul ne anunţase că aici, se poate savura o friptură de porc! Da, de porc! În acest restaurant, singurul autorizat – spune domnul ghid, un bucătar anume pregătit meştereşte lîngă un grătar încăpător, nişte cotlete de toată frumuseţea. Pe lîngă preparatele specifice, desigur că nu aveam cum să scap acest prilej : să văd şi eu, cum prepară un evreu carnea de porc! Ei bine, pot să depun mărturie că am mîncat pe alocuri, atît în România dar şi prin Străinezia, fripturi de porc mult mai rele la gust. Iar asezonată cu o sticlă de vin roşu local, friptura a fost chiar foarte bună.

     Sătui, am ieşit afară, pe terasă. Aici, o pisică grasă se alinta frecîndu-se de picioarele noastre. Intru în restaurant, ochesc oasele cotletelor pe care încă mai era ceva cărniţă şi ademenesc motanul. – Vezi să nu mănînce, zice Silvia. – Adică ce, tu zici că acest motan este şi el, Kosher ? întreb mustăcind. Motanul dă tîrcoale resturilor de friptură, neîncrezător. – Vezi că nu mănîncă ? întreabă Silvia. – Serios?, răspund. Ia să vedem. La început, motanul lincheşte carnea de pe oase. – O fi sătul, nu vezi ce gras e?, zic. Sătul, nesătul, la un moment dat motanul începe să se înfrupte vîrtos. De la o masă alăturată, trei arabi privesc scena, impasibili. Nu vreau să ştiu ce gîndesc dumnealor. În fine, grupul se adună şi valea! Că mai avem destule pentru astăzi de făcut/văzut.

     Nu avem cum să mai ajungem astăzi, la Muntele Tabor; desele întîrzieri, ne fac să depăşim ora limită de acces la Mănăstirea Schimbării la Faţă. Mergem deci întins, către Cana Galileii. Domnul Iosif ne dă amănunte despre kibutz. Nu-mi prea place ce aud şi nu notez. Am trăit noi toţi românii într-un soi de kibutz înainte de anii ’90 şi mie unul, mi-a ajuns.

     Localizarea anticei Cana este încă în dispută dar aici, unde ajungem noi este o mănăstire aflată în administrarea unui călugăr arab şi a unui adjunct? de-al său; bineînţeles că nu este aici niciunul şi plecăm urmînd a reveni, mîine. La un sens giratoriu, autocarul începe să se învîrtă în cerc. A rătăcit şoferul drumul ? Neee, ghidul tocmai îl contactase pe păzitorul locului care promite să vină în 10-15 minute şi să deschidă. Aşa se şi întîmplă. Să fie şi asta o minune ? Cine ştie ? Intrăm.

     Curtea bisericii este mare. Pe stînga, este o livadă cu lămîi şi portocali pe rod, după care urmează intrarea în biserică. La dreapta, este un magazin de unde doritorii, pot cumpăra vin (de împărtăşanie, nu de chefuri; vinul este foarte dulce şi nu din cale-afară de bun calitativ), sau diverse alte suveniruri, ca peste tot. Nici aici nu mi-am notat mai nimic, preferînd să filmez. Biserica este într-adevăr impresionantă şi transmite  un sentiment de pace sufletească. Seara s-a lăsat bine de tot şi mai avem ceva drum de parcurs pînă la noul loc de cazare, hotelul Leonardo din oraşul Tiberias, situat la Malul Mării Galileii (Lacul Tiberia). Nu se prea mai vede mare lucru pe ferestrele autocarului deci, domnul ghid ne lasă în compania unor melodii evreieşti foarte frumoase, vă asigur. Bineînţeles, cine vrea să cumpere CD-ul cu aceste melodii, este invitat să nu se sfiască.

     Ajungem la hotel, stabilim întîlnirea de a doua zi dimineaţă, ne cazăm şi alarmat întreb : unde este notesul meu ? Ia-l Tiberiule, de unde nu-i! Tiberiada îmi joacă feste ? Fie!

     Coborîm din hotel să dăm o mică raită prin centrul oraşului; hotel, magazin, hotel, restaurant, magazin şi de la capăt. Tiberia de jos este sediul comercial şi turistic, în  Tiberia de sus fiind cartierele de locuit. Mergem pe faleză. Cam pustiu. Şi seară şi nici sezon. Trecînd pe lîngă o terasă, ne face cu ochiul nişte bere (100 shekeli patru pahare). Vremea fiind splendidă, cum să rezişti tentaţiei ? Am cumpărat de la un butic un caiet de rezervă şi scriu cam fără chef, păţania cu notesul.  Apoi, tîrguim o sticlă de vin de la alt butic. Cît costă ? Cît vrea negustorul, că preţurile sunt afişate din doi în şapte. La buticul de vizavi, pentru acelaşi vin, ne ceruse dublu. Tîrguiala cu negustorii arabi ? Rămîne numai un mit încă neverificat.

Read Full Post »

      Un banal indicator rutier plasat pe partea dreaptă a drumului, ne avertizează : Nazaret. Asta este foarte bine pentru că exact aici şi voiam noi să ajungem, pe locurile copilăriei lui Iisus. Aici, spune Biblia, Fecioara a fost înştiinţată de Arhanghel că Îl  poartă în pîntece, pe Fiul Domnului (Luca 1, 26-35). Pe vremea copilăriei lui Iisus, se pare că această mică localitate nu număra mai mult de 400 de suflete dar acum, oraşul respiră plin de viaţă şi este foarte populat. Oprim în centrul oraşului, în faţa unui magazin de suveniruri. – Eeeeem, aici vom face un popas de circa o oră. Apoi ne adunăm şi vom merge pe jos, la cele două biserici care au drept hram, Buna-Vestire. Apoi, autocarul vine să ne ia şi vom merge la masă. Scurt şi la obiect!

     Intrăm în magazin. La uşa, inscripţii ne avertizează : nu fumat, nu scuipat, nu filmat, NU… O încăpere de cam 10/10 etalează o varietate imensă de icoane, cruciuliţe, crucifixuri, pahare, ceasuri, chiar şi băuturi. În centru, tronează o expoziţie de bijuterii din aur şi din argint. Două rusoaice ne îmbie să cumpărăm într-un grai moldovenesc cu accent sovietic, privindu-ne cred ele, ademenitor. Magazinul chiar are ceva dever. Mulţi cumpără diverse lucruri de acolo. Chiar şi Silvia a cumpărat cîteva icoane. He heee, mare minune! Cîteva doamne din grupul nostru, se tîrguie aprig pentru nişte bijuuri. Un domn, are musai nevoie de un ceas. Domnul care mă întîmpinase în aeroport, vînează împreună cu soţia sa, un crucifix înalt de vreo jumătate de metru. Treaba lor.

     Cu chiu cu vai şi cu regret, grupul se adună şi pornim către cele două biserici. Prima, catolică, a fost construită în 1968 şi cuprinde opere de artă provenite din donaţiile mai multor ţări. Astfel se face că aici se află şi o frumoasă icoană ortodoxă românească. Pereţii zidului de apărare sunt tapetaţi în interior cu aceste opere şi cu inscripţii în arameică. Porţile de la intrarea principală (închisă) sunt din bronz masiv, sunt opera unui sculptor german şi reprezintă o succesiune de scene din NT. Înteriorul este impresionant, dominat de o cupolă imensă care se înalţă pînă pe la înălţimea de 65 de metri, iar partea cea mai de jos cuprinde un altar de devoţiune. Ieşirea, se face prin partea de sus, unde se ajunge pe o scară spiralată.

     În imediata apropiere, se află Biserica Sfîntului Iosif, ca parte integrantă a Complexului Bazilicii Buneivestiri. Aici este după tradiţie, locul în care Iosif a lucrat şi a trăit. La subsol se află o încăpere care pare să fi adăpostit, o baie rituală folosită de evrei în acele vremuri. Dacă în Bazilică am fost invadat de un sentiment copleşitor de vremelnicie, în această capelă am simţit o linişte lăuntrică greu de explicat…

     – Eeeeem, de aici vom merge pe jos vreo opt sute de metri pînă la cea de a două biserică. De acolo ne ia autocarul şi vom merge la masă. Pornim la drum încetişor, cam răsfiraţi. Norocul nostru este că am cam început să ne cunoaştem între noi. Nici de şepcile acelea roşii nu mai este mare nevoie dar, de domnul ghid cu steguleţul său românesc, este. Parcurgem struduţele înguste care urcă şi tot urcă. Case vechi trăiesc în bună vecinătate cu clădiri noi, de la care termopanul nu lipseşte. De altfel, în întregul Israel am observat o frenezie constructivă benefică, presupun.

    Ajungem repejor la Biserica Greco-Ortodoxă a Sfîntului Gabriel. “Construită în 1781 deasupra ruinelor unei biserici a Cruciaţilor din secolul XII, biserica se află lîngă o sursă de isvoare care alimentează Fîntîna Fecioarei unde, după credinţa multor creştini ortodocşi a avut loc Bunăvestirea”. Am citat din cartea cumpărată de la domnul ghid, Călătorie în Ţara Sfîntă, autor dr. Randall Smith. Aici, tradiţia spune că Iisus a fost întîmpinat cu ostilitate cînd a vrut să predice. Şi aici, am avut parte de o stare de linişte interioară benefică. Nu am luat în considerare îndemnul domnului Iosif să mă adăp de la isvor. Abia aşteptam să ajungem la restaurantul kibutzului unde vom lua prînzul. Cred că merită menţionat faptul că pictura bisericii este realizată de doi români, fraţii Moroşanu.

     Plecăm. Domnul ghid ne spune că tocmai străbatem Valea Israelului; foarte fertilă, asigură chiar şi trei recolte anual. Apoi. – Eeeem, Nazaret este compus din două formaţiuni administrative. N. de Sus unde populaţia este preponderent evreiască şi N. de jos unde populaţia este în principal, de două feluri : musulmană şi creştină. Dacă pînă în urmă cu 19 ani în Nazaret, populaţia evreiască era majoritar de origine română, după ce un milion şi două sute de mii de evrei de origine rusă ai pătruns în Israel (mulţi dintre ei cu acte false), acum, majoritari sunt evreii de origine rusă. Nu uită să ne spună că Nazaret este localitatea cu cel mai mare număr de arabi creştini. Primarul este ales prin succesiune : doi ani dintre musulmani şi doi ani dintre creştini. Mă întreb : este bine ? Este rău? Este linişte, îmi spun. Măcar aparent

     Autocarul urcă şi coboară neîncetat pentru că întreaga ţară este aşezată pe o geografie muntoasă. Atît localităţile cît şi drumul dintre ele, au un format perfect sinuos : sus-jos, dreapta—stînga. Casele se întind pe paliere etajate multiplu, cum am mai văzut atît în  Italia (Montecasini Terme) cît şi în Grecia (Napflio). Departe de a fi monoton, peisajul chiar este extrem de variat şi de interesant. Seara se lasă încetişor şi aparent, domneşte calmul. Numai aparent pentru că, fiecare piatră de pe aceste meleaguri musteşte de sînge, iar sîngele vărsat nu are odihnă după cum bine se ştie ci, sîngele vărsat cere alt sînge care se va vărsa. Cînd ? Nu prea curînd, sper. Poate, niciodată.

###

Primesc de la Teofil

Salut tibi
Mare problema cu Nazaretul. Probabil ce “adevarat” a fost cam la 5 km nord de cel pe care l-ai vizitat. Inca o data traditia nu se impaca cu istoria. O stim asta din cauza unor analize care s-au facut in cautarea vestitei evanghelii numite “Q” care a fost sursa comuna a Evangheliilor “sinoptice” din Noul Testament.

Aceasta Evanghelie pierduta a fost scrisa aproape imediat dupa rastignirea Mantuitorului. Cine doreste aveti un link la subiectele abordate in aceasta evenghelie sursa.

http://www.earlychristianwritings.com/q-contents.html
http://ro.wikipedia.org/wiki/Sursa_Q

Read Full Post »