Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for 15 ianuarie 2011

     Iar suntem în limită de timp. Nu ştiu de ce intrarea în Bazilica Transfiguraţiei de pe Muntele Tabor (Tavor) este permisă turiştilor numai pînă la orele 15. Ne grăbim să mai prindem porţile mănăstirii deschise. De la cota minus două sute (Marea Galileii sau Lacul Tiberiada sau Lacul Kineret cum a fost denumit în vechime) vom urca pînă la cota 575. La poalele muntelui se află un sat de beduini care au abandonat nomadismul şi s-au stabilit aici. Case falnice cu două-trei caturi subliniază dorinţa de stabilitate a acestor foşti păstori nomazi. Saltul este uriaş : de la cîteva corturi improvizate (aveam să vedem şi astfel de “aşezări”) la o localitate în plină dezvoltare, în centrul căreia este bineînţeles o frumoasă moscheie, localitate prevăzută cu şcoală şi grădiniţă pentru copii, diferenţa temporală atinge lejer cîteva sute de ani, dacă nu chiar ceva mai mult.

     Şoseaua urcă şi tot urcă, peisajele îţi taie răsuflarea iar ghidul ne vorbeşte despre acest loc. Numai Evanghelia lui Matei (17, 1-10) vorbeşte despre acest episod, Schimbarea la Faţă. Nici acest episod biblic nu are o localizare unanim recunoscută de specialişti. Numai că o mînă de “pelerini bizantini au gîndit că muntele Tabor se potriveşte acestei descripţii din paragraful biblic şi au construit o biserică pe vîrful acestui munte… De atunci, mulţi arheologi au abandonat ideea, dar Bazilica Schimbării la Faţă construită în 1924, este o frumoasă evocare a acestei povestiri” – am citat din cartea “Călătorie în Ţara Sfîntă”, autor dr. Randall D. Smith.

     Un popas obligatoriu, întrerupe ascensiunea noastră. De aici va trebui să ne continuăm drumul cu nişte maxi-taxi, pentru că autocarul nu prea mai are loc pe serpentinele în ac de păr care au mai rămas de parcurs. Bineînţeles că întîrziem. Batem la poartă. Într-un tîrziu, o măicuţă tînără vine şi ne ia la descusut. Şi aici, numele ghidului nostru domnul Iosif, este un soi de pass-partout. Intrăm. Aşezămîntul este format din mai multe clădiri, este impresionant ca dimensiuni, dar noi nu vom vizita altceva decît biserica mănăstirii. Nici aici, ca şi la Biserica Românească din Ierusalim, pangarul nu este separat de restul bisericii. Pe o masă din lemn, sunt expuse diverse obiecte bisericeşti; cele mai căutate sunt “mărturiile” un soi de plăcuţe din tablă de cositor, care au diverse imagini (şi semnificaţii). Odată cumpărate, (opt dolari bucata) se ating de Icoana Făcătoare de Minuni şi apoi, fie se ataşează de această icoană, fie sunt duse acasă şi puse în altarul familiei.

     În timp ce măicuţa vorbeşte, filmez interiorul frumoasei biserici; mă apropii şi de pangar unde Silvia cumpără cîteva mărturii. – Filmează maică biserica, nu mă filma pe mine, spune măicuţa privindu-mă drept în ochi fără sfială dar şi fără reproş. Vorbeşte o impecabilă limbă română, aşa cum mi-aş dori să îi aud vorbind pe mulţi dintre  compatrioţii noştri români. Aflu că potrivit unei convenţii la toate mănăstirile greco-ortodoxe slujesc cîte două sau trei maicuţe românce, iar potrivit unui legămînt, acestea odată ce au părăsit România, nu se mai întorc; slujesc pe alte meleaguri, pînă la trecerea lor la cele veşnice.

     Nu ne grăbeşte nimeni, ne putem reculege în voie, putem să ne închinăm sau să adăstăm o leacă în stranele de pe lîngă pereţi. Măicuţa despre care am vorbit, ne adună şi ne spune un scurt istoric al aşezămîntului, insistînd pe puterile tămăduitoare ale Icoanei Făcătoare de Minuni. De asemeni, ne spune că negreşit în ziua sorocită Schimbării la Faţă, muntele este acoperit de nori, exact aşa cum spun Cărţile Sfinte. Nu cred că exagerează. Privirea sa limpede nu ştie să viclenească sau să amăgească. Gura sa rosteşte numai adevărurile în care ea crede cu tărie, adevăruri pe care ni le însuşim şi noi, fie şi numai temporar.     

     De acum încolo, nu mai avem motive de grabă. După ce vom lua un prînz întîrziat, vom merge întins către Tel-Aviv, unde ne vom caza la acelaşi hotel de unde plecasem. La popasul unde am schimbat autocarul cu maxi-taxi, un mic bazar oferă ca peste tot, suveniruri. Sau, curmale, suc natural de portocale, bomboane şi alte chestii numai bune de stricat foamea. Inspirat, aştept. Plecăm. – Eeeem, nu peste multă vreme vom opri la un restaurant pentru a prînzi. Asta şi facem. Trecem circumspecţi pe lîngă un Mac Donald. Dacă aici este vorba să prînzim, eu mă lipsesc bucuros. Mai sunt voci care îmi ţin isonul. – Eeeem nu aici vom prînzi, că am mai avut reclamaţii. Vom prînzi la Restaurantul Sahara.

     Autocarul opreşte într-o parcare din care o alee lungă ne conduce către intrarea în restaurant. Cam întuneric şi afară, cam semi-umbră şi înăuntru dar, văd mai multă lume care se ospătează de zor. Şi miroase bine. Prind curaj. – Eeeem, aici, sunt două meniuri. Unul de 15 dolari care cuprinde piept de pui la grătar cu cartofi şi cu orez, sau unul mai sofisticat de 25 de dolari. Cu două excepţii – turişti care au zis că nu mai este mult pînă la masa de seară de la hotel (inclusă în preţ) şi cu alte vreo două care au luat meniul de 25, toată lumea a mers pe prima variantă. Pînă să ne aducă puiul, pe masa noastră au aterizat farfurioare cu : salata verde cu roşii felii, humus, sos picant, morcovi sote, vinete coapte, boabe de porumb şi un coşuleţ cu lipia aia specifică, tocmai scoasă din cuptor. Totul a fost de-li-cios! Vin la pahar au ? Au. Roşu ? Roşu. Bun ? Garantez că DA!

      Nu ştiu cum de-mi vine în minte excrocul de lîngă Sfîntul Mormînt, care pentru 15 dolari nu ne-a dat decît un sandviş prăpădit denumit pompos shaorma şi cîte un suc pricăjit. O să povestesc eu şi ce înseamnă o adevărată shaorma dar, ceva mai încolo.

     Pînă să ajungem la hotel, trecem pe lîngă un viaduct antic, situat în dreptul vechii cetăţi Cezareea. Aproape nimeni nu mai are urechi pentru ce ne spune ghidul aici. Nici măcar că de aici a condus Pilat din Pont pe vremea lui Iisus, această ţară în numele Romei. Nici că aici a fost întemniţat Sfîntul Pavel( Fapte 25). Nici că aici i-a predicat Sfîntul Petru centurionului Cornelius (Fapte 10). 

 BLOGURILE  ZILEI

Nora Damian

Teofil

Incertitudini

Rahoveanu

Argentina Gribincea

 

 

Read Full Post »