Autocarul urcă încet, greoi dar neşovăielnic, străduţele înguste mărginite de prăvălii diverse. Gabriela ne spune cîte ceva despre traiul în această cetate, despre traiul în interiorul unor ziduri păzite zi şi noapte. Nu-mi notez nimic; deşi au trecut 21 de ani de cînd întreaga Românie era o imensă închisoare, încă nu am uitat nimic, spre deosebire de prea mulţi alţii care au cam uitat; şi spre deosebire de cei tineri care habar nu au cum a fost atunci dar spun că atunci a fost mai bine.
(Acest episod, este recompus din memorie ajutat fiind atît de secvenţele filmate cît şi de cartea „Călătorie în Ţara Sfîntă”, autor dr. Randall D. Smith.)
Un clişeu verbal des folosit, spune că o imagine face cît o mie de cuvinte. Ei bine, reciproca este perfect valabilă. Sunt momente în care cîteva cuvinte scrise atunci cînd eşti încercat de un sentiment la un moment dat, într-un loc încărcat de semnificaţii, nu pot fi înlocuite de cîteva mii de imagini. Ajută dar, nu le pot înlocui.
Am coborît din autocar şi după ce mai străbatem per-pedes cîteva străduţe, ne oprim pe un platou. Este chiar locul de unde vom pătrunde într-un complex de clădiri, alcătuit din trei biserici creştine (greco-ortodoxă, armeană şi catolică) adică chiar locul denumit Biserica Nativităţii din Betlehem, locul unde Fecioara Maria a venit împreună cu Iosif, pentru a-L naşte pe Iisus, aşa cum prevede VT şi cum este scris în NT.
Gabriela ne spune ce vom vedea în interior dar nu zăbovim prea mult afară pentru că, o burniţă rară dar binefăcătoare pică din cerul mohorît. Nu uită Gabriela să ne atenţioneze să nu ne răzleţim prea mult; nici nu ar fi recomandabil. Un ochi atent îi observă cu uşurinţă pe cei cîţiva soldaţi în uniformă şi pe cei cîţiva civili însărcinaţi cu paza acestor locuri, unii dintre ei fiind responsabili chiar cu securitatea grupului nostru.
Intrăm. Din nou, istoria zbuciumată a acestor locuri, ne este expusă pe larg. Rezum. Aceste biserici au fost construite deasupra grotei în care Fecioara l-a născut pe Iisus. De ce Iisus S-a născut într-un staul ? Simplu : pentru că pe acele vremuri, locurile de ospeţie erau construite în afara aşezării, şi tot în aceste locuri erau adăpostite şi animalele domestice. Deasupra acestei grote, Împăratul Adrian a construit un templu închinat lui Adonis în anul 135. Împărăteasa Elena a dărîmat acest templu în anul 329 şi a construit aici, prima Biserică a Nativităţii. În anul 390 a fost adăugat un mozaic care se mai vede şi astăzi. După ce a fost avariată de o răscoală a samarinenilor în anul 522, a fost renovată de Împăratul Iustinian în anul 527. Un mozaic care îi reprezenta pe Magi în haine persane, a avut menirea de a scăpa această biserică de la distrugerile provocate de perşi în anul 614. Cruciaţii au renovat biserica şi au folosit-o ca loc al încoronării lui Bauduin I-ul ca rege al Regatului Latin în ziua de Crăciun a anului 1100. Etc…
Intrarea în biserică este foarte îngustă şi foarte puţin înaltă; din nou, suntem nevoiţi să ne plecăm cu umilinţă pentru a intra. Gabriela a reluat explicaţiile de factură istorică. Mulţi ascultă, alţii nu. O sală lungă mărginită de coloane înalte
conduce spre intrarea în Grota Nativităţii, străjuită de Icoana Făcătoare de Minuni. Pe partea stîngă se văd cele două altare ale Bisericii Armene. Lîngă icoana Maicii Domnului, sunt cîteva trepte abrupte. Pe dreapta, un călugăr ne împarte lumînări. Agenţii de pază, veghează atent. După ce ne-am prosternat şi ne-am închinat pe locul care aminteşte de grota unde s-a născut Iisus, vedem în apropiere un tablou-icoană care înfăţişează Staulul Sfînt; un alt călugăr ne înmînează icoane de hîrtie; cei care nu şi-au putut permite să cumpere alte icoane, vor avea măcar un semn al trecerii lor pe aceste Locuri Sfinte. Un alt şir de trepte ne conduce spre ieşirea în Biserica Armenească. Agenţii veghează discret. Un alt călugăr este însărcinat cu adunarea acatistelor. Înmînează doritorilor hîrtie şi creion cu un zîmbet bonom; nu pretinde dar primeşte cu un aer absent, micile sume de bani oferite.
Aici, îi aşteptăm pe cei care s-au răzleţit de grup. Facem autonumărătoarea astfel : cineva începe cu unu, altcineva rosteşte doi şi tot aşa pînă cînd ultimul venit, spune 33. Număr biblic, desigur. Suntem toţi. Pe dreapta, un grilaj închis ne îngăduie să aruncăm o scurtă privire în bogata şi bine luminata Biserică Catolică. Pînă aici, luminozitatea nu a fost din cale afară de mare, conferind locurilor o aură de Mister Divin…
Pe neaşteptate, cineva din grupul nostru, iniţiază o colindă de Crăciun, O ce veste minunată! Cîntăm cu toţii, amintindu-ne în mod neaşteptat, versurile. Spontan fiind, acest moment chiar a fost sublim!
Ieşim într-o micuţă curticică interioară, unde este intrarea în Biserica Catolică. Portocali şi trandafiri înfloriţi. O coloană de marmură este împodobită cu statuia Sfîntului Ieronim, la baza căreia este un vas de ceramică ? pe care este încrustată Crucea Ierusalimului. Nici Gabriela nu ştie de ce este închisă biserica, acum. Nu-i nimic, mergem mai departe. Nu mai este multă vreme pînă cînd misiunea doamnei Gabriela, de a ne ghida pe aceste locuri, va lua sfîrşit. Ar mai fi multe de spus dar, probabil că voi relua aceste însemnări pentru a le dezvolta. Poate.
Autocarul ne aşteaptă într-un garaj special amenajat; de aici, doritorii mai pot cumpăra ceva suveniruri, dintr-un mic mazazin. Plecăm spre bariera de la intrarea în oraş. Gabriela ne urează toate cele bune şi se mistuie pe străduţele înguste. Mulţumim Gabriela! La întrebarea mea, cum s-a aciuat aici, îmi spune cu un zîmbet impenetrabil . – Am venit să văd despre ce este vorba, mi-a plăcut şi am rămas. Nu insist.
Dacă la intrare nu ne-a băgat nimeni în seamă, la ieşire văd înaintea noastră un alt autocar oprit; după cîteva minute, bariera s-a ridicat şi trece. A scăpat. Este rîndul nostru la control. Doi soldaţi înarmaţi se urcă în autocar şi ne cer paşapoartele. Aruncă numai cîte o privire exersată la fotografii, la figurile noastre, mulţumesc în engleză şi coboară. După cîteva minute încordate, ne fac semn să plecăm. Ceea ce ne şi grăbim să facem, cu un vag sentiment de uşurare. Aici, poţi înţelege pe viu că ceea ce tot auzim la ştiri despre conflictul acesta milenar, este cît se poate de real. Pericolul este aproape palpabil. Chiar nu este de glumă. Chiar este o chestiune de viaţă şi de moarte între care nu este decît o pojghiţă subţire. Inimaginabil de subţire şi de inconsistentă. In fine. Îl recuperăm pe domnul Iosif, ghidul nostru şi plecăm la drum, spre Ierusalim.
Servus tibi, 🙂
chiar ca ati trecut prin emotii -de alta natura de data aceasta -si pericolul era real. Imi imaginez ca tu si altii ca tine ati retrait o clipa atmosfera de incatusare traita cu doua decenii in urma.Si nu m-am gandit sub ce autoritate politica se afla Grota Nativitatii. Prin prezenta celor 3 biserici se vede cine revendica in religia sa,istoria Nasterii Mantuitorului. 😆
Nu este acelasi lucru cu ce ai simtit,tu,acolo….dar,e frumos si asa.
O redare cinematografica reusita a momentului biblic.
Servus dora ! 🙂
Ce pot să spun ?
Nu pot să spun decît că acum, retrăind acele momente, încep să le înţeleg încărcătura istorico-teologică.
Pot să spun că acum, sînt mai răscolit decît atunci…
Pot să spun că, senzaţia apăsătoare de pericol, a fost ceva mai prezentă aici decît în alte locuri.
Interesant este faptul că, oamenii normali care populează acele locuri, dau cuvenita importanţă Mîntuitorului fie ei evrei sau arabi-musulmani, fie ei aparţinători ai altor seminţii…
Mulţumesc frumos, pentru inspiratele tale clipuri. 🙂
Acestea, chiar completează în mod fericit postarea mea!
tibi,
trebuie sa respiri aerul locurilor cu incarcatura istorica- artistica sau religioasa pentru a te contopi cu spiritul pe care-l degaja.
Ei,a trecut un timp,s-au decantat impresiile iar simtamintele s-au materializat in ceva durabil:constientizare. 🙂
Aşa este dragă dora, aşa este. 🙂
Sînt în faza de decantare a impresiilor mele de la faţa locului.
Amintirile mele sunt încă proaspete. 🙂
Mai am cîteva postări de făcut apoi, cred că voi încerca să spun ce anume m-a marcat pe mine pe acele meleaguri, ce regrete am, eventual şi alte lucruri.
Şi DA! ai perfectă dreptate : am început să conştientizez!
Acum am aflat vestea mortii lui Cristian Paturca,eroul Pietii Universitatii.
Mai tii minte?
„Mai bine haimana,decat tradator
Mai bine huligan,decat dictator.
Mai bine golan,decat activist
Mai bine mort,decat comunist”
Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!
Of, Doamne, tare tristă veste îmi dai dragă dora. 😦
Încă sînt rupt de realitatea românescă. 😦
Tare rău îmi pare pentru el!
Domnul să-l odihnească în bună pace!
ps. Oare de ce dr. Barbi a trecut în tabăra cealaltă ? 🙄
In timp ce-ti scriam mi-a aparut pe croll numele sau.
Era bietul in spital cu mai multe afectiuni,printre care tuberculoza cred ca i-a fost fatala.
Abia in anul trecut a primit certificatul de revolutionar,in timp ce tortionarii si tradatorii s-au infruptat copios din evenimentele post decembriste.
Nu stiu despre ce Barbi vorbesti.Eu fac pauza de ceva vreme si habar n-am ce se intampla in lumea de afara.
Am căutat pe net. Nu am găsit.
Ştiu că memoria nu mă înşeală.
In fine… Poate mă ajută cineva.
tibi,
ce cauti pe net?
Căutam ceva despre dr. Barbie.
Nu mai caut; ce rost mai are ?
Valeriu Sterian s-a dus, Cristian Paţurcă s-a dus, spiritul Pieţei Universităţii s-a dus, „golanii” au îmbătrînit, etc. 😦
Mai nou, ponta şi crin revendică lupta tinerilor care strigau atunci, „vom muri şi vom fi liberi”.
Iar prea mulţi tineri cred acum, că ponta-crinul se poate racorda la felix, în numele progresului. 👿
Ce ar mai fi de spus ? 🙄
Servus tibi!
„Te-ai dus dulce minune….”
Ce progres poate asigura un securist abject? Iar cei doi, fosti tineri,imbatranesc urat atragand dupa ei tineri doar ambitiosi ce-au invatat sa dea din coate si sa ajunga in pozitii pe care nu le merita.Lepre au fost si vor mai fi ,inca. Nu vezi cat de isterici au devenit unii dintre ei si ajung la acte abominabile?
Servus dora.
Mă protejez. Ţin televizorul închis, ziare nu mai citesc, şamd.
Îmi recitesc notiţele de călătorie şi mă străduiesc să mai încropesc vreo două, poate trei postări.
Cu acest prilej, îmi rememorez totul şi retrăiesc acele clipe minunate.
Nu mă mai amestec în abjecţia maidanului politic de la noi.
M-am lămurit că neamul acesta ştie ce este răul, dar nu ştie ce este bine pentru el.
tibi,
se pare ca amandoi ne-am luat o pauza binemeritata.
Tu,continui frumoasa ta preocupare de a citi mereu,de a reda propriie tale impresii , vis-a-vis de evenimentele culturale de exceptie ,la care ai fost martor…..in timp ce eu,ma dedic urmaririi de proiectii cinematografice,auditiilor muzicale,lecturarii unor carti vechi si publicatii pastrate cu sfintenie de familia mea.Ma fascineaza si studierea unor fenomene spirituale mai putin cunoscute si ma informez despre realizari romanesti in domeniul medicinii naturiste si biologiei.
Subscriu la definirea abjectiei din maidanul politic,dar nu numai la noi.Mai trag cu urechea la tembelizoare,cand doruletu’meu urmareste ce se intampla in tara.Culmea:pana acum urlau nesimtitii ca nu fac nimic autoritatile,cand se face ceva,conchid ca, orasele patriei sunt terorizate de jandarmi si politisti.E suficient sa vezi mutrele celor ce se perinda pe ecrane.Haimanale autentice!
Mă bucur pentru tine că ai luat şi tu o pauză de la maidanul politic.
Dacă crezi că ai ceva de spus – sub formă de postare, blogul meu îţi stă la dispoziţie. 🙂
După ce termin acest şir de postări (excursia) mă reîntorc la lectură.
Mi-am procurat deja cinci cărţi noi şi de-abia aştept să le iau la amănunţeală. 🙂
tibi,
patram ceva spirit de cercetator in noi.Sa ma vezi cum buchisesc texte cu litere chirilice(religioase de sigur)…revin la dragostea mea din studentie pentru paleografia slava si latina.
Multumesc pentru invitatie!.Acum este o mare invalmaseala in mintea mea si ….meditez mai mult, decat comunic. 😆
dora
Orice preocupare este mai bună decît politica! 🙂
OK ! Mediteazăăăă! Ai timp berechet! 😆
tibi draga,
nu pot spune ca m-am vindecat de boala politicii si prevad ca va rabufni cu putere in viitoarea campanie electorala.
Pana atunci,meditezzzz cu piosenie. 😆
dora
Nimeni nu se poate vindeca de boala asta şi de încă alte cîteva. 🙂
tibi,servus!
O-la-la-la-la! 😆
Stiam eu ca nu divortam atat de usor de politica.
Compatimeste-ma!Mi-au revenit durerile atroce in zona lombara si a bazinului.Daca ma tratez cu antiinflamatoare,mi se redeschide ulcerul duodenal.Remediul ramane odihna la pat si masaje cu unguente ce ustura.
Iar ? Îmi pare tare rău! 😦
Ştiu cum e. Norocul meu este că eu nu prea am intoleranţă la medicamente pe de o parte, iar pe de altă parte nu mă încearcă prea des…
Odihneşte-te şi tratează-te cum ştii că este mai bine.
Multă sănătate îţi urez.
Politichia, poate să mai aştepte…
[…] Postarea, AICI […]
[…] Am scris despre acest episod al călătoriei, AICI . […]
[…] Continuă să citeşti dacă vrei, AICI […]
Reblogged this on Tiberiuorasanu's Blog.