Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for 19 ianuarie 2011

     Privesc pe geamul autocarului, îngîndurat. Ghidul nostru, domnul Iosif, încearcă să ne spună alte şi alte lucruri. Drumul către Ierualim venind dinspre Betlehem, nu este prea lung. Lungă este numai incapacitatea noastră de a reveni dinspre locurile istorice către actualitatea zilnică.

     Vom mai merge la Biserica Adormirii Maicii Domnului ? Nuuu, spun în cor, turiştii. Mi se pare aproape firesc. Este destul de greu să vezi Biserica Adormirii Maicii Domnului, după ce încă nu ai rumegat suficient, splendoarea şi semnificaţia Bisericii Nativităţii.

     Mai ales că bieţi oameni fiind, nu putem uita că ne aşteaptă Revelionul. Este  cum nu se poate mai limpede, că nu mai avem prea multă vreme la dispoziţiţie, pentru a ne odihni o leacă, pentru a ne curăţi de mizeriile anului care tocmai se încheie şi pentru a ne pregăti cum se cuvine, pentru intrarea în noul an.

     Se pare că în prima zi a noului an, vom avea program de voie. Totuşi, domnul Iosif ne propune o variantă. Opţional, cine doreşte poate să meargă la Marea Moartă situată la cota minus 428 şi la Ierihon, oraşul cel mai vechi de pe lume, datînd de circa opt mii de ani. Preţ, 35 de euro de persoană. Nu sunt destui amatori. Ar trebui ca măcar vreo 20 dintre noi să se înscrie, pentru a acoperi cheltuiala cu motorina, ciubucul şoferului, etc. Numărăm de trei ori dar, nu ies la socoteală decît 14 amatori. Cineva vine cu o idee : dacă doritorii ar  plăti să spunem, cîte 50 de euro, s-ar putea găsi de închiriat un maxi-taxi cu şofer ?

     Domnul Iosif promite să facă tot posibilul apoi, ne captează atenţia. – Eeeem, după ce veţi merge în camerele dumneavoastră pentru odihnă, ne vom reîntîlni la ora 21 pentru a merge la locul în care vom petrece Revelionul.

     Da! Aşa este, numai că mie a început să-mi dea tîrcoale, foamea. Pînă la ora  de întîlnire, mai sunt destule ore. Restaurantul hotelului este închis. Alte restaurante se pregătesc pentru revelion. Toate dughenele şi buticurile au tras obloanele. Găsim totuşi, o mică pizerie deschisă. Nu mă omor eu cu firea după pizza dar, asta e! Înainte de a comanda ceva, întreb : – Primiţi dolari sau euro la plată ? – Nuuuu, îmi spune cu regret o fată înaltă şi foc de frumuşică. Nu avem această opţiune la casa de marcat. Ghinion? Nu! Îngerul nostru păzitor ne conduce paşii aproape de faleză unde descoperim un microrestaurant cu vreo şapte mese. Meniu ? Shaorma, falafel şi pui, în trei variante de mărime a porţiei. Pe două grătare electrice verticale, înfipte în nişte ţepuşe de metal rotitoare, se prăjesc nişte bucăţi de carne de toată frumuseţea. Îi spun Silviei : – Dacă nici aici nu ne primeşte dolari, asta e! ne întoarcem la hotel, ne spălăm, dormim o leacă şi gata. – Voi români ? – Da! zic eu cu speranţa înfiripîndu-se în suflet. – Stai să întreb la şefa. Vine şi şefa. – Nu aveţi schekeli ? – Deloc şi murim de foame. – Bine, zice şefa, dolari.

     Acuma, nu pot nega că ne era o foame respectabilă dar, pot jura că am mîncat cea mai bună shaorma din toată viaţa mea. Auzisem eu că la Tel-Aviv se mănîncă o shaorma formidabilă. Ei bine, aşa este! Carnea era prăjită pînă la crocant la exterior şi suculentă la interior; nebunia de tot felul de garnituri la alegere condimentate suav şi bine mirositoare alunecau pe gîtlejurile noastre instantaneu, iar berea răcită tocmai atît cît se cuvine a întregit acest prînz în mod perfect. Bonul de casă a fost emis în schekeli dar, mi-a calculat la paritatea oficială şi am plătit 35 de dolari. A meritat cu vîrf şi îndesat.

     După ce ne-am dichisit şi ne-am îmbrăcat gigea, am coborît în holul hotelului. Lumea se adună, vin pînă la urmă şi întîrziaţii, ne suim în autocar şi la drum. Unde mergem ? Nici ghidul nu ştie prea bine. N-a mai fost acolo niciodată. Cert este că părăsim Tel-Avivul şi intrăm într-un orăşel satelit. Nici şoferul nu a mai fost pe aici şi la început, rătăceşte drumul. Începem să ne amuzăm. – Ajungem oare anul acesta la locul unde vom petrece Revelionul ? – Ajungem, ajungem, ne spune ghidul preocupat. Şi chiar ajungem. Sincer să fiu, mă aşteptam la altceva dar, nu am de gînd să las nimic să îmi strice cheful. O idee generoasă nepusă în practică cum se cuvine, poate să conducă spre eşec.

     O sală încăpătoare de mese adăpostea cam vreo o sută şi cincizeci de evrei de origine română care petreceau revelioanele împreună, iar agenţia a gîndit că întrei ei, noi românii ne vom simţi ca acasă. Aşa a şi fost. Ne-am simţit ca acasă. Adică exact ceea ce unii dintre noi, am fi vrut să evităm. Nu contează. Pînă la urmă, chiar ne-am distrat chiar dacă a trebuit să insistăm să ne schimbe vinul iar din bucate nu prea am mîncat mai nimic. Dacă am mîncat cu mare plăcere preparate kosher toată săptămîna, sarmalele şi cîrnaţii de aici nu mi-au plăcut defel. Peştele a fost bun, la fel şi brînza şi evident că am înfulecat nişte portocale de la mama lor de-acasă.

     Deşi a fost cam înghesuială între mese, lîngă orchestră a fost lăsat un spaţiu unde s-a încins dansul. Au cîntat şi vreo trei foste glorii ale shou-bizzului românesc. Pe la trei dimineaţa, totuşi petrecerea s-a spart. Înapoi la autocar, înapoi la hotel pentru că mai avem cîteva ore de somn şi mergem la Marea Moartă. Domnul Iosif a reuşit să închirieze un maxi-taxi pentru cei 14 amatori de a-şi începe anul cu o excursie, nu cu o zi de leneveală. Aş fi putut să pariez că avea să reuşească!

Read Full Post »