Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for 20 ianuarie 2011

     Am vizitat această ţară, mînat fiind de o curiozitate nesăţioasă. Turist împătimit fiind, nu am căutat decît acele elemente care fac deliciul oricărui turist, aflat pe oricare alte  meleaguri. M-am ferit să redau în amănunţime elementele cu caracter politic livrate nouă, de domnul ghid. M-am ferit să fac referiri prea explicite la istoria acestor locuri. M-am ferit să fac prea dese referiri la factorul teologic. M-am ferit să fac prea multe referiri la modul în care diverse seminţii de oameni cu diverse tradiţii, coexistă paşnic sau mai puţin paşnic, pe aceste meleaguri străvechi. Am încercat numai, să redau cu bucuria omului obişnuit, parte din splendoarea oricărui loc de pe acest pămînt, loc pe care pronia mi-a permis, să-l vizitez. Atît!. Numai, atît!

     Am mai spus că această călătorie încheie un soi de triptic : Istambul, Vatican, Israel. Probabil că ar fi trebuit, să le enumăr în ordine inversă. Eu nu am făcut decît să le enumăr în ordinea în care pronia mi-a permis mie, să le vizitez.

     Acum. Cele 24 de episoade în care am descris această călătorie, au urmat cu stricteţe traseul nostru turistic. Ordinea strict teologică, ar fi fost cu totul alta dar, repet, am vizitat această ţară din punct de vedere strict turistic. Totuşi.

     Sînt nevoit să fac o remarcă : dacă atunci cînd am vizitat Istambul, am fost pe deplin în afara componentei religioase a acelei excursii, la Vatican am mers deja fiind parţial, în cunoştinţă de cauză. Acolo, la Vatican, am avut revelaţia!

     Numai că de-abia acolo, pe Pămîntul Sfînt, am înţeles lucruri pe care dacă nu aş fi mers să le văd şi să le pipăi la faţa locului,  mi-ar fi rămas neştiute…

     Şi acolo, ca şi peste tot pe unde am mers pînă acum, am fost nevoit să observ cam acelaşi lucru : oamenii, se înţeleg între ei, pînă cînd factorul politic le întunecă judecata şi bunul simţ. Nu voi dezvolta acest subiect, acum. Ce rost ar avea ?

     Va mai trece o vreme, pînă cînd să pot sedimenta această fabuloasă experienţă.  Sunt cîteva locuri în care aş fi vrut să ajung dar nu am reuşit, sunt cîteva locuri în care m-am simţit excelent, sunt cîteva locuri unde vizita mi s-a părut prea lungă.

     Singura concluzie la care pot să ajung, este că trebuie să mulţumesc proniei că mi-a permis să întreprind, această minunată călătorie.

     Călătorie pe care o recomand tuturor, indiferent ce sacrificii ar trebui să facă, pentru.

Read Full Post »

      Nu vom ajunge la Qumran. Pe cine mai interesează nişte peşteri străvechi, unde au fost descoperite urme ale unor comunităţi (esenieni?) care au locuit aici cu vreo două sute de ani î. Hr.? Pe oamenii de ştiinţă, mai ales după ce un beduin a descoperit în mod  întîmplător, celebrele manuscrise de la Marea Moartă, în 1947. Noi, suntem simpli turişti aşa că ne îndreptăm spre un magazin plin cu tot felul de alifii şi de creme, unde doamnele pot cumpăra ieftin produse de înfrumuseţare şi de întinerire iar domnii, pot cumpăra şi ei produse care eventual, le pot reda vigoarea. Sau, după poftă, suveniruri, ulei de măsline, fructe, şi alte fleacuri care fac deliciul călătorilor. Scumpe foc, toate. Firesc, doar locul pare a fi în stăpînirea unor ruşi de origine evreiască, repatriaţi. Mă tentează o sticlă cu ulei de măsline de 500 ml. dar preţul, mă descurajează : 75 de dolari americani.

     Este vremea mesei. O autoservire încăpătoare şi foarte populată oferă o largă varietate de preparate culinare, de sucuri şi de băuturi. După ce ne ospătăm cu cîte o supă minusculă dar delicioasă şi cu cîte o porţie de chiftele de pui cu sos şi cu cartofi copţi, ieşim la o ţigară, pe terasă. Savurăm cîte o bericică, privind încîntaţi peisajul. Nici aici nu am scăpat mai ieftin dar, nu mai contează. Privilegiul de a te ospăta aici, are preţul cuvenit.

     Marea Moartă este locul aflat la cea mai scăzută cotă  a altitudinii de pe pămînt, respectiv minus 428 de metri. În vechime, a fost denumită Marea Sărată. Denumire meritată din plin, doar concentraţia de săruri atinge incredibilul nivel de 30 %. Din sărurile care se găsesc în această mare, se produc atît acele alifii de care am amintit, cît şi îngrăşăminte pentru agricultură.

     Aici, sunt amenajate vestiare şi duşuri pentru doritorii de a se scălda, fără teama de a se putea îneca. Pur şi simplu cine vrea se întinde pe apă, iar marea te ţine la suprafaţă de parcă ar fi un divan! Este recomandabil totuşi, să nu zăboveşti prea mult în apă iar după ce ieşi, musai să faci un duş chiar pe plajă. Tot aici, o inscripţie te anunţă că eşti în apropierea barului aflat la cea mai scăzută cotă – minus 418 metri, faţă de oceanul planetar. Record după record! Ai uitat cumva să iei costumul de baie cu tine ? nu-i nimic. Un magazin oferă respectivele costume la preţuri ridicate. Vînzătorii ? tot nişte ruşi, desigur. Şi parcă, am văzut şi vreo cîţiva arabi.

     Ce mai avem de văzut pe aici? O manastire ortodoxă ridicată la cîţiva kilometri de locul unde se spune că a fost cu adevărat botezat, Iisus. Nu vom merge şi noi acolo unde pelerini din toată lumea vin să se boteze în schimb, vom vizita mănăstirea. La intrare, se află un atelier unde se fabrică mozaicuri, la comandă. Cîţiva călugări trudesc aici cu meşteşug bine deprins. Şi aici, avem norocul de a primi cîteva explicaţii de la un călugăr vorbitor de limbă română. Doritorii de bucate călugăreşti nu au decît să coboare în trapeza mănăstirii, unde vor fi ospătaţi gratuit. Silvia merge cu ei. Eu, prefer să mai arunc o ultimă privire acestor locuri, unde nu cred că voi mai ajunge, vreodată.

     Seara a început să se lase pe nesimţite. La locul de întîlnire, toată lumea este prezentă. La drum. Domnul Iosif, neobosit, ne arată pe marginea drumului, tufe şi copaci specifici deşertului care, pot trăi chiar şi în lipsa apei. Suntem în Cisiordania, unul dintre teritoriile ocupate, unde îşi duc traiul beduinii şi cîteva comunităţi de evrei colonişti. Statul nu învesteşte nimic pe aici, pentru că din 1967 şi pînă în prezent, încă nu s-a putut ajunge la un acord politic care să reglementeze aceste teritorii. Dar, speranţe mai sunt!

     Odată ajunşi la hotel, avem parte de o surpriză! Cele două agenţii care au organizat excursia noastră, au convenit să ne ofere o masă de rămas bun la un restaurant din Jaffa, parte şi ca o compensaţie a faptului că de Revelion, ar fi fost loc şi de mai bine. Frumos din partea lor!     

     Cina a fost compusă din renumitele salate mediteraneene asezonate din belşug cu bolurile din care fiecare mesean, şi-a putut alege după pofta inimii, aproape orice. Desigur, în deschidere a fost nelipsitul humus, pentru cunoscători sosul picant, iar pentru cine se pricepe cu adevărat, peştele marinat. Apoi, o tavă cu fructe de mare şi una cu peşte la cuptor, au mers să astîmpere vinul zglobiu sec, rece şi foarte bun. Cei mai prevăzători, care au mai păstrat ceva loc în burdihane, au putut să se delecteze cu cîteva specialităţi de cofeturi.

     Vremea a trecut cam fără veste atît la propriu cît şi la figurat; a doua zi, după o raită de bun rămas prin Tel-Aviv şi prin Hertzelyia, vom purcede la aeroport şi de acolo acasă, la Romanica. Despre asta, am scris, AICI!

Read Full Post »

      Cei 14 “hoinărici” amatori de drumeţie, s-au prezentat la ora fixată. În faţa hotelului stătea răbdător un microbuz de vreo 20 de locuri, lîngă care ghidul nostru stă de vorbă cu un bărbat înalt, cu ochelari şi cu o figură zîmbitoare. El va fi şoferul nostru pentru acest drum. El va fi şi ghidul nostru la Ierihon, pentru că şi acest mic şi antic oraşel, este controlat de Autoritatea Palestiniană, iar aici, domnul Iosif nu trebuie să intre dacă ţine la pielea dumisale. Ca cetăţean israelian dar şi ca pensionar fost ofiţer activ în  serviciul de informaţii ale armatei, ar fi lesne ţinta teroriştilor, luat prizonier şi eventual folosit ca monedă de schimb pentru teroriştii din închisorile israeliene.

     Peisajul ne este deja familiar; mare parte din drumul catre Ierihon se face pe autostrada spre Ierusalim. La un moment dat, domnul ghid ne atrage atenţia pe marginea drumului, unde nişte borne semnalează cota faţă de  nivelul mării,  la care ne aflăm. Tocmai am trecut pe lîngă cota 500 şi tot coborîm. De o parte şi de cealaltă a drumului, se văd aşezări de beduini. Foarte pretenţios spus, aşezări. De fapt, sunt cîteva zeci de corturi improvizate din lemn, pînză şi plastic, în care trăiesc aceste cete de păstori nomazi. Trăiesc bineînţeles, exact ca acum 500, 1500, 3500 sau poate chiar, 8000 de ani! Ne aflăm în zona deşertică a Israelului. Totuşi, sistemul de irigaţie este şi aici la datorie şi fiecare palmă de pămînt care poate fi lucrată, este cultivată.

     Ajungem la un mic popas format dintr-o benzinărie, cîteva magazine cu artizanat, un soi de restaurant-cafenea şi un post de control militar israelian. Aici, domnul Iosif va aştepta pînă cînd ne vom întoarce noi de la Ierihon. Timpul nu ne mai presează ca pînă acum şi facem o scurtă pauză. Mă uit la preţul benzinei; între 7 şi 9 shekeli. Scump! Două cămile aşteaptă în poziţia şezînd (îngenunchiat) doritorii să se fotografieze lîngă ele, sau chiar să facă o plimbare. Privesc fascinat cămilele cum se ridică în picioare cu cei care li s-au căţărat în spinare, cum ocolesc nepăsătoare locul de popas conduse de căpăstru de un beduin, apoi cum reîngenunchiază pentru a-i lăsa pe călăreţi să coboare din şaua dublă.

     Plecăm. Trecem de o barieră deschisă unde nu ne controlează nimeni. Figura şoferului nostru se pare că este cunoscută şi funcţionează ca un soi de garanţie. Domnul Iosif ne spusese numai cuvinte de laudă despre acesta. Că de fapt, este proprietarul a opt autocare şi a acestui micribuz. Că a pornit de la poziţia de ghid în care este foarte bine pregătit. Că mai are şi o plantaţie cu vreo 200 de măslini. Că este harnic, se vede, doar nu a pregetat să o facă pe şoferul în prima zi a anului nou! Ce nu ne-a spus domnul Iosif, este că nenea acesta habar nu are o boabă de română aşa că, nu ne va explica nimic. Eh, atîta pagubă!

     Ierihon, este se pare, prima cetate cucerită de evreii din vechime după ce trecuseră cei 40 de ani petrecuţi în deşert. Este aşezarea umană cea mai veche de pe pămînt şi este aflată la cea mai scăzută cotă faţă de nivelul oceanului planetar, respectiv minus 250 metri. Este un oraş cu populaţie majoritar arabă, deci a fost cedat Autorităţii Palestiniene în 2005. Vizităm Aşezămîntul Românesc compus dintr-un complex frumos de clădiri şi o biserică. Nu ne bagă nimeni în seamă. De-abia la plecare, vine un călugăr care se oferă să ne spună cîteva cuvinte. Mai coborîm din microbuz ? Nuuuu! Pînă acum, ce-o fi păzit ? În apropiere mai este o capelă în curtea căreia se află Dudul lui Zaheu . Zaheu a fost un vameş care auzind că Iisus va trece pe aici, s-a căţărat într-un sicomor (tradus ca fiind dud) pentru a-L vedea şi s-a convertit.

     Urcăm pe un platou de unde vedem la înălţime, săpată în stîncă, o cetate. Vedem pe deasupra capetelor noastre, un teleferic. De unde pleacă vedem, unde ajunge, nu, şi nici nu vom afla pentru că am uitat să-l întrebăm pe domnul Iosif. Pe aceste meleaguri Iisus a făcut destule minuni menţionate în NT, aici îşi are originea pilda cu bunul samarinean, aici se află şi Muntele Ispitei. N-are rost să mai stăm pe aici prea multă vreme. Ce am avut de văzut am văzut, iar după ce am făcut un tur al noului oraş cu locuinţele sale moderne, cu tarabe pline cu fructe, cu locaşuri de cult, cu circulaţie anevoioasă, mergem spre barieră. Nu ne mai controlează nimeni, îl recuperăm pe domnul Iosif, şi la drum! spre Marea Moartă.

Read Full Post »