Călătorie în Israel. Marea Moartă

      Nu vom ajunge la Qumran. Pe cine mai interesează nişte peşteri străvechi, unde au fost descoperite urme ale unor comunităţi (esenieni?) care au locuit aici cu vreo două sute de ani î. Hr.? Pe oamenii de ştiinţă, mai ales după ce un beduin a descoperit în mod  întîmplător, celebrele manuscrise de la Marea Moartă, în 1947. Noi, suntem simpli turişti aşa că ne îndreptăm spre un magazin plin cu tot felul de alifii şi de creme, unde doamnele pot cumpăra ieftin produse de înfrumuseţare şi de întinerire iar domnii, pot cumpăra şi ei produse care eventual, le pot reda vigoarea. Sau, după poftă, suveniruri, ulei de măsline, fructe, şi alte fleacuri care fac deliciul călătorilor. Scumpe foc, toate. Firesc, doar locul pare a fi în stăpînirea unor ruşi de origine evreiască, repatriaţi. Mă tentează o sticlă cu ulei de măsline de 500 ml. dar preţul, mă descurajează : 75 de dolari americani.

     Este vremea mesei. O autoservire încăpătoare şi foarte populată oferă o largă varietate de preparate culinare, de sucuri şi de băuturi. După ce ne ospătăm cu cîte o supă minusculă dar delicioasă şi cu cîte o porţie de chiftele de pui cu sos şi cu cartofi copţi, ieşim la o ţigară, pe terasă. Savurăm cîte o bericică, privind încîntaţi peisajul. Nici aici nu am scăpat mai ieftin dar, nu mai contează. Privilegiul de a te ospăta aici, are preţul cuvenit.

     Marea Moartă este locul aflat la cea mai scăzută cotă  a altitudinii de pe pămînt, respectiv minus 428 de metri. În vechime, a fost denumită Marea Sărată. Denumire meritată din plin, doar concentraţia de săruri atinge incredibilul nivel de 30 %. Din sărurile care se găsesc în această mare, se produc atît acele alifii de care am amintit, cît şi îngrăşăminte pentru agricultură.

     Aici, sunt amenajate vestiare şi duşuri pentru doritorii de a se scălda, fără teama de a se putea îneca. Pur şi simplu cine vrea se întinde pe apă, iar marea te ţine la suprafaţă de parcă ar fi un divan! Este recomandabil totuşi, să nu zăboveşti prea mult în apă iar după ce ieşi, musai să faci un duş chiar pe plajă. Tot aici, o inscripţie te anunţă că eşti în apropierea barului aflat la cea mai scăzută cotă – minus 418 metri, faţă de oceanul planetar. Record după record! Ai uitat cumva să iei costumul de baie cu tine ? nu-i nimic. Un magazin oferă respectivele costume la preţuri ridicate. Vînzătorii ? tot nişte ruşi, desigur. Şi parcă, am văzut şi vreo cîţiva arabi.

     Ce mai avem de văzut pe aici? O manastire ortodoxă ridicată la cîţiva kilometri de locul unde se spune că a fost cu adevărat botezat, Iisus. Nu vom merge şi noi acolo unde pelerini din toată lumea vin să se boteze în schimb, vom vizita mănăstirea. La intrare, se află un atelier unde se fabrică mozaicuri, la comandă. Cîţiva călugări trudesc aici cu meşteşug bine deprins. Şi aici, avem norocul de a primi cîteva explicaţii de la un călugăr vorbitor de limbă română. Doritorii de bucate călugăreşti nu au decît să coboare în trapeza mănăstirii, unde vor fi ospătaţi gratuit. Silvia merge cu ei. Eu, prefer să mai arunc o ultimă privire acestor locuri, unde nu cred că voi mai ajunge, vreodată.

     Seara a început să se lase pe nesimţite. La locul de întîlnire, toată lumea este prezentă. La drum. Domnul Iosif, neobosit, ne arată pe marginea drumului, tufe şi copaci specifici deşertului care, pot trăi chiar şi în lipsa apei. Suntem în Cisiordania, unul dintre teritoriile ocupate, unde îşi duc traiul beduinii şi cîteva comunităţi de evrei colonişti. Statul nu învesteşte nimic pe aici, pentru că din 1967 şi pînă în prezent, încă nu s-a putut ajunge la un acord politic care să reglementeze aceste teritorii. Dar, speranţe mai sunt!

     Odată ajunşi la hotel, avem parte de o surpriză! Cele două agenţii care au organizat excursia noastră, au convenit să ne ofere o masă de rămas bun la un restaurant din Jaffa, parte şi ca o compensaţie a faptului că de Revelion, ar fi fost loc şi de mai bine. Frumos din partea lor!     

     Cina a fost compusă din renumitele salate mediteraneene asezonate din belşug cu bolurile din care fiecare mesean, şi-a putut alege după pofta inimii, aproape orice. Desigur, în deschidere a fost nelipsitul humus, pentru cunoscători sosul picant, iar pentru cine se pricepe cu adevărat, peştele marinat. Apoi, o tavă cu fructe de mare şi una cu peşte la cuptor, au mers să astîmpere vinul zglobiu sec, rece şi foarte bun. Cei mai prevăzători, care au mai păstrat ceva loc în burdihane, au putut să se delecteze cu cîteva specialităţi de cofeturi.

     Vremea a trecut cam fără veste atît la propriu cît şi la figurat; a doua zi, după o raită de bun rămas prin Tel-Aviv şi prin Hertzelyia, vom purcede la aeroport şi de acolo acasă, la Romanica. Despre asta, am scris, AICI!