Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for 26 ianuarie 2011

Cuvînt asupra ediţiei / Tereza Culianu-Petrescu

     Romanul inedit Tozgrec se alătură celorlalte scrieri de ficţiune ale lui Ioan Petru Culianu publicate postum : povestirilor de primă tinereţe din Arta fugii (Polirom, 2002), romanelor Hesperus (Univers, 1992; Nemira, 1998; Polirom, 2004) şi Jocul de smarald (Polirom, 2005, 2008). Lucrarea, amplă, nu a fost definitivată. Ceea ce s-a păstrat se află cuprins în mai multe caiete şi file detaşate, toate manuscrise, redactate în limbile română şi franceză (cu scurte însemnări, uneori, în engleză), majoritatea purtînd aceeaşi indicaţie de titlu – Tozgrec – şi diferite subtitluri sau titluri ale părţilor componente : Grădinile lui Tozgrec, Mekor Haym, Păianjenul Hermion, Tozgrec urmat de extrase din presă privind Experimentul Lombrosa.

     Acest întins şantier scriptural – în jur de 500 de pagini manuscrise – a fost desfăşurat între anii 1981-1984, pe cînd autorul era profesor la Universitatea din Groningen, în Olanda. Era tocmai perioada în care, în planul activităţii ştiinţifice, Culianu reluase lucrul la scrierea sa din 1979, Iocari serio, în vederea publicării la Editura Flammarion, transformînd-o în ceea ce avea să fie Eros et magie a la Renaissance. 1484 (1984), marea sa carte despre imaginarul Renaşterii şi magie. În septembrie 1984, Culianu îi scria lui Eliade că voia să încheie cît mai repede „prima versiune a romanului fantastic la care scriu – Tozgrec” (Dialoguri întrerupte. Corespondenţă Mircea eliade – Ioan Petru Culianu, Polirom, 2004, p. 257).  Acest fapt nu s-a întîmplat, scrierea a rămas compusă din secţiuni nedefinitivate, dar parcurgerea manuscriselor este poate mai tulburătoare şi mai edificatoare decît lectura unei versiuni finale, inevitabil supuse autocenzurii.

     Există totuşi o cunoscută povestire cu titlul Tozgrec, scrisă în 1986, publicată în volumul La collezione di smeraldi (Milano, Jaca Book, 1989; v. şi traducerea românească, în Pergamentul diafan (Nemira, 1993) şi Pergamentul diafan. Ultimele povestiri (Nemira, 1996; Polirom, 2002). Această povestire are o intrigă doar tangenţial asemănătoare cu cele desfăşurate în versiunile nedefinitivate ale romanului.

     Tozgrec este în bună măsură o carte de şi despre magie, pandant şi prelungire ficţională a studiilor de istoria religiilor semnate de Culianu, dedicate acestui subiect major în viziunea sa – „cealaltă ştiinţă”, ştiinţa alternativă, implicănd o întreagă concepţie a lumii şi un anume comportament uman.

     Cele patru versiuni păstrate au subiecte diferite, în ele regăsindu-se însă personajele Mekor Haym şi bătrînul Haym, Elis sau „onirologul” Caspar Stolzius – şi desigur, Tozgrec, figură legendară de magician, discipol al lui Solomon, transformat aici într-o realitate misterioasă în căutarea căreia se află toate celelalte personaje. Ficţiune ale cărei planuri se întrepătrund sau alunecă îndepărtîndu-se unele de altele, romanul are în fundal Odessa începutului de secol XX, Amsterdamul, Elveţia – şi proprietatea californiană La Maja, apropiată de oraşul închipuit Lombrosa, unde sălăşluieşte comunitatea adepţilor lui Tozgrec şi unde Caspar Stolzius îşi desfăşoară în anii 1980 experimentul de manipulare a oamenilor prin inducerea anumitor vise.

     Biografic cu inserturi esoterice, realist pe secvenţe, fantastic-esoteric şi mitologic, Tozgrec constituie probabil cea mai enigmatică scriere dintre postumele lui Ioan Petru Culianu.

     În volumul pe care-l publicăm acum, cele patru versiuni (urmate de Addenda) se succed în ordinea cronologică a redactării lor.

 

Read Full Post »