Tozgrec.(2). – I.P. Culianu

I. Grădinile lui Tozgrec

 

      „Cu menţiunea ‘roman’. Text neterminat, manuscris, redactat în limba română… Pe pagina de titlu este notată o dată : 21 august 1981, data începerii romanului.” (Tereza Culianu-Petrescu).

 

II. Sid şi Mekor 

 

      „Text manuscris, în româneşte… Titlul Sid şi Mekor a fost dat de editor, în încercarea de a evita repetarea titlului Tozgrec.” (Tereza Culianu-Petrescu).

###

     Oamenii, de obicei, sunt excesiv de subiectivi. Realitatea înconjurătoare se reflectă extrem de diferit în imaginarul fiecăruia dintre noi. Fiecare martor al unei întîmplări petrecute sau chiar în curs de desfăşurare, are propria sa versiune despre succesiunea faptelor. Ne uneşte totuşi, ceva : recursul la mit. Fiecare dintre noi compară evenimentele la care asistă, cu experienţa proprie, experienţă raportată la bagajul de cultură al societăţii în care fiecare dintre noi, s-a format. Ori, este ştiut că fiecare societate/cultură are propriul său mit întemeietor, mit la care ne raportăm cu toţii, aproape în mod automat. Profesorul Culianu, chiar a întemeiat o nouă modalitate de studiu, respectiv mitanaliza.

     Preocupat fiind de studiul religiilor, profesorul Culianu a remarcat că toate culturile pămîntului, au serioase puncte de tangenţă, puncte care fără să coincidă, au remarcabile similarităţi. Cu rare excepţii, oamenii aparţinînd diferitelor culturi acceptă instinctiv o „Instanţă Superioară” condiţiei umane. Fie că acea instanţă este compusă dintr-un Panteon populat cu Zei, fie că această instanţă este dominată de un singur Dumne-Zeu. Se pare că omul este ‘matriţat’ să gîndească aşa cum gîndeşte. Desigur, există şi excepţii. Pe acest tărîm (om obişnuit, om de excepţie, Zeu) se desfăşoară intriga acestui roman, denumit – Tozgrec.

     Ambele variante, I şi II, constituie (în opinia mea) o introducere care să familiarizeze cititorul atît cu cele două personaje principale – Tozgrec şi Mekor Haym – cît şi cu elementele care vor constitui substanţa cărţii. Aceste personaje sunt învăluite într-o aură de mister, legenda atribuindu-le amîndurora multiple posibilităţi de geneză, înfăţişare şi chiar scop. Atmosfera este întregită de un filon epic-narativ caracteristic romanului poliţist cu plonjeuri în atmosfera specifică basmelor întemeiate pe legende care fie provin din mituri, fie devin chiar ele, mituri de referinţă.

     Tozgrec poate lua diferite înfăţişări iar Mekor, poate avea diferite identităţi, începînd prin a fi descendenta unui lung arbore genealogic (pe linie maternă) ca fiică a unui bătrîn înţelept deţinător al multor adevăruri ultime despre lume, cît şi prin a fi o impostoare pripăşită în preajma bătrînului, cu unicul scop de a-l face pe acesta să-i destăinuie secretele. Desigur că din scena în care se desfăşoară aceste evenimente, nu pot lipsi cei care avizaţi fiind de puterile bătrînului, caută să-l captureze şi să folosească aceste puteri,  în scopuri mîrşave. Despre ce fel de putere este vorba, autorul ne spune la un moment dat : „- Voi încerca să-ţi spun pe scurt despre ce este vorba : despre putere asupra oamenilor. Pentru a avea putere asupra lor, trebuie să le influenţezi inconştientul… trebuie să exerciţi asupra lor un control psihic, cu scopul de a provoca în ei reacţiile scontate.”

     Ce caută oamenii de cînd e lumea ? Fericirea. În ce mod se ajunge la acest ideal ? Depinde. Creştinii speră la o viaţă în rai, dacă au respectat poruncile : nu fă aia, nu fă ailaltă. Yoghinii, speră în Nirvana. Comuniştii, au promis un rai laic, pe pămînt. Occidentul s-a depărtat de la unele valori creştine punînd în centrul preocupărilor oamenilor, zeul-ban. Ce cale propune Tozgrec ? Rămîne de văzut. (va urma).