Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for 2 februarie 2011

III. Păianjenul Hermion (2)

     Deşi domnul Hayym dorise să rămînă un anonim, autorul cărţii, d-l Cox, stabilise că acesta avea „cunoştinţe însemnate despre ştiinţa şi tehnologia începutului de veac” şi purtase o corespondenţă cu „mari oameni de ştiinţă ai vremii” – Guglielmo Maconi, Marie Curie, şi îl întîlnise inclusiv pe Einstein. Domnul Hayym recunoştea cu modestie că, „gîndurile mele despre viitorul omenirii nu-mi aparţin în întregime. Le-am dezvoltat în forma lor actuală tot în urma unor conversaţii cu Tozgrec”. Domnul Hayym, mai degrabă un filosof, îşi punea probleme despre structura universului : „dacă este vorba despre un adevăr unic, valabil în toate sistemele solare ale cosmosului, atunci înseamnă că, supuse aceloraşi legi, toate fiinţele lumii nu cunosc decît un un singur adevăr şi un singur progres – acela al cunoaşterii ştiinţifice”. Seducătoare această teorie, căreia omenirea încă îi este pe deplin tributară.

     Prima referire despre Tozgrec, domnul Hayym o auzise pe undeva prin Alpi, unde se afla împreună cu nepoata sa de soră, Mekor, ca să-şi îngrijească sănătatea. În decursul unei plimbări, a întîlnit un personaj straniu, despre care se credea că este cam nebun, un oarecare profesor, Irving. Acesta pretindea că-l întîlnise pe acest personaj misterios, căreia legendele îi atribuiau identitatea Jidovului Rătăcitor. Intrigat, domnul Hayym întreprinde cercetări. Află cu destulă greutate locul unde acest personaj misterios – Tozgrec, obişnuia să vină deseori. Se spune că dacă cineva îşi doreşte cu ardoare ceva, acel lucru chiar se întîmplă. Cert este că domnul Hayym, fiind într-o obscură cîrciumioară întîlneşte un personaj. Calm, zîmbind cumva amuzat, acesta se aşează la masa sa, neinvitat. ” – Cu cine am onoarea? întreabă domnul Hayym. – Tozgrec, răspunse străinul sec şi cumva dispreţuitor”. Neîncrezător, domnul Hayym iniţiază o discuţie despre problema care îl interesa pe dumnealui : structura universului. De parcă i-ar fi ghicit gîndurile, străinul îi spune detaşat : ” – Înţeleg problema dumneavoastră. Vă întrebaţi dacă, nu cumva, există civilizaţii foarte dezvoltate care au ajuns la această stare a lor fără a practica ştiinţa dumneavoastră cantitativă”. Uluit, domnul Hayym vede cum „prezenţa lui Tozgrec deveni tot mai incertă. L-ai fi putut lua drept un şir de nori filtrînd lumina crepusculului, drept o grămadă de jar încins sau drept un vitraliu în plin soare”.

     De-a lungul a 23 de întîlniri cu Tozgrec – desfăşurate în acea cîrciumă, domnul Hayym consemnase răspunsurile acestuia. Era el posesorul înţelepciunii lui Solomon ? Era el, Jidovul Rătăcitor ? Era Nemuritor ? Era capabil să facă minuni ? Ce este adevărat din toate acestea? Tozgrec răspunde : ” – Nimic şi totul”. Apoi, Tozgrec, trece în revistă adevăratele aspecte ale universului : există nenumărate forme ale acestuia, pe care omul cu ştiinţa sa actuală, nu le poate percepe; viaţa este un concept mult mai larg decît îl percep pămîntenii; dacă un om ar întîlni un extraterestru, nici măcar nu ar putea să-l recunoască; comunicarea dintre aceste două tipuri de inteligenţă nu ar fi posibilă, pentru că nu se apelează la acelaşi tip de ştiinţă (ori cantitativă, ori calitativă); există nenumărate universuri, fiecare cu calea sa de dezvoltare; între diferite universuri există nenumărate căi de acces dintr-unul în altul; există nenumărate civilizaţii, iar pretenţia oamenilor că ei sunt în centrul cunoaşterii, este ridicolă; dimpotrivă, calea aleasă de om pentru cunoaştere, este cea mai rudimentară. De ce este cea mai rudimentară ? Simplu : pentru că oamenii nu sunt nimic altceva decît, jucăriile construite de copiii unor inteligenţe superioare; jucării imperfecte, pe care acei copii au decis să nu le distrugă pentru că au intuit că se pot distruge şi singure. Foarte puţin măgulitor pentru oameni cu toate religiile, DEMOCRAŢIILE, şi cu toată ştiinţa lor, nu e aşa ? (va urma)

Read Full Post »