Povestire autobiografică de Caspar Stolzius
În care autorul, martor al unor evenimente stranii, se hotărăşte să le descrie într-o carte. El însuşi fiind un savant, nu are încotro şi pentru a nu risca oprobriul comunităţii academice, recurge la un personaj fictiv, care să joace rolul eroului principal. Acesta, un oarecare tînăr, Jean, care-şi părăsise ţara şi încerca din răsputeri să-şi promoveze teoriile sale cam ciudate, căuta un mijloc de a demonstra că universul, este mult mai maleabil decît sunt oamenii dispuşi, să admită. “În acest sens, credea Jean, magia tradiţională, de pildă, care opera într-o altă dimensiune a naturii. putea fi la fel de întemeiată ca ştiinţa modernă, deşi, din punctul de vedere al acesteia, ea a fost complet absurdă”.
Absurdă ? Poate, dar nu şi pentru Jean. Mai întîi, acesta a înţeles destul de repede că avea de studiat enorm, deşi el era deja un mare erudit pentru vremurile acelea. A înţeles repede şi că avea nevoie de timp. Mult timp. La nevoie, chiar şi de o eternitate. Şi bineînţeles, avea nevoie de un trai tihnit, îndestulat. Împreună cu prietena sa Eve, care era de asemenea fascinată de acest domeniu, Jean începe să citească vechi cărţi de chiromanţie. De Tarot. De magie. Înţelege că va trebui să-şi confecţioneze singur ustensilele necesare. “Trebuie să călească oţelul muindu-l în sînge de coţofana, de raţă şi de cîrtiţă, în suc de iarbă mercurială şi de Anagallis arvensis. Lumînările trebuie să le facă din ceară neîncepută, de la un stup nou”. Trebuiesc respectate cu stricteţe, ritualuri. În sfîrşit sosi şi ziua în care, “pătrunzînd în mijlocul pentagramei, Jean îi invocă în genunchi pe îngerii celor şapte planete, celor şapte zile ale săptămînii, celor şapte culori şi şapte metale, după care rosti numele îngerilor aerieni…”
O vreme, nu s-a petrecut nimic. Tocmai pe cînd erau gata să abandoneze ritualul, apăru “totuşi un spirit, singur şi fără să facă prea mare tapaj”. Acesta avea aspectul unui moşneag cam decrepit dar cu ochii plini de viclenie. Batjocoritor şi cu o voce neplăcută, acesta le adresă cuvîntul . ” – Ascultaţi-mă cu atenţie şi nu răspundeţi nimic. De obicei, asemenea lucruri nu se întîmplă. Atunci cînd cineva ne invocă, din ce în ce mai rar, ne facem că nu băgăm de seamă… În cazul dumneavoastră, s-a decis să se facă o derogare…” Apoi, după ce moşneagul le-a povestit o seamă de lucruri aparent fără însemnătate, dispăru.
Ce poate fi plauzibil în povestirea lui Caspar ? totul şi nimic. Retras pentru o vreme pentru studiu, într-un loc izolat, Caspar întîlneşte o tînără stranie, Mekor. Aceasta pare să ştie exact ce gînduri îl frămîntă. Îi dă diverse indicii despre univers, despre apariţia vieţii, îi spune că a venit special pentru a-i conduce paşii pentru ca el, Caspar Stolzius, să poate accede la cele mai ascunse taine. Caspar, nu este convins. El este mai degrabă preocupat, de dorinţa de a cunoaşte-o pe Mekor, în sens lumesc. De-abia cînd insistenţele sale devin prea îndrăzneţe, Mekor dispare. Dar nu înainte de a-i spune că răspunsul la întrebările sale, poate fi găsit intr-un ţinut din California, La Maja, unde însuşi Tozgrec avea să-l îndrume.
Ajuns în locul acela, Caspar “se pomeni în faţa unei porţi cu grilaj”. Este condus de două tinere în casa care se afla în mijlocul unei grădini minunate. Apare Tozgrec. Acesta , afabil, îi arată ce poate să facă în acest loc minunat. Poate să studieze liniştit, toate tainele pămîntului. Are la dispoziţie, o bibliotecă vastă în care se găseau toate cărţile din lume. Se poate bucura de un trai tihnit şi îmbelşugat. Poate primi în vizită, pe oricine doreşte. Se poate bucura de îngrijirea şi chiar de favorurile celor două tinere frumoase. – Pot să o am chiar şi pe Mekor ? – Dacă asta doreşti, desigur, spune Tozgrec. Este acesta un vis ? se întreabă Caspar. Nu. nu este un vis îi spune Tozgrec. Totul este cît se poate de real. Un singur lucru nu poate să mai facă : să părăsească acest tărîm.
Va fi captiv pentru eternitate, în acest vis, REAL
Cam gata cu Tozgrec. :)
Aştept critici. :D
tibi, :lol:
de ce crezi ca tie trebuie sa-ti adresam critici?
Sa i le adresam lui Tozgrec ca nu ne pune si noua la picioare
minunatiile unui taram real, de vis.
Un taram cu bogatii spirituale,cu raspunsuri la toate intrebarile spuse si cele nespuse,un loc pentru desavarsirea
simtamintelor mereu cautate si neatinse. :lol:
TKS,tibi! :lol: :lol: :lol:
dora :)
Aştept critici, pentru că presupun că în urma unor critici binevenite, îmi pot îmbunătăţi activitatea bloggeristică de prezentare de cărţi.
Şi apropo de Tozgec : am spus în postarea precedentă, că fiecare dintre noi, are propriul său, Tozgrec. :)
Tozgrec care ne poate desluşi, calea către visul care se poate materializa, în REAL! :)
Mulţumesc pentru, dragă dora!
Citindu-te, îmi dau seama că m-am lenevit. Sufăr!
Trebuie să iau măsuri..am câteva cărți , puse la vedere, dar, din nu știu ce motive, le-am cam ocolit.
Mulțumesc !
Înţeleg perfect.
Dacă este să compar numărul cărţilor evocate anul trecut pe acest blog, cu numărul cărţilor despre care am de gînd să scriu în acest an, constat şi eu că timpul destinat lecturii, se îngustează.
Am şi eu cărţi pe care încă nu le-am deschis, cărţi care aşteaptă răbdătoare, în raft…
Sa vina atunci criticii!
Ceea ce poate ca lipseste ar fi imaginea,un fond coloristic ….asa pentru atractie vizuala si animatie.Altceva?! Intradevar numai autorii sau criticii literari ti-ar putea da sugestii.
Pe fondul analizelor tale nu are ce sa-ti spuna nimeni nimic,stilul este numai al tau si numai tie iti revine dreptul de a face ajustari.
Ma var in scutece,maine ma asteapta o alta serie de analize.
Noapte buna! :lol:
ps.Majoritatea dintre noi au un Tozgrec propriu,dar parca nu visele trebuie sa se materializeze,ele trebuie sa convietuieasca mereu impreuna. :)
Noapte bună dora ! :)
ps.
Ştiu precis că am critici care numai din politeţe nu spun ce cred…
ps. am avut cîteva visuri care s-au materializat dar, abia acum am aflat că de vină pentru, este Tozgrec. :)
Din fericire eu nu sunt critic. Dacă doreşti să urmezi această cale, dacă simţi că ea te reprezintă şi activitatea bloggeristică de prezentare a cărţilor îndrăgite îţi oferă bucuriile spiritului, nu ezita să continui demersul în felul tău. Nu cred că cineva ar mai avea ce să adauge sau să te sfătuiască.
N-am terminat încă de citit cartea, dar recunosc că această povestire pretins autobiografică mi-a tăiat respiraţia. Şi din pricina simbolurilor, a căutării şi a revelaţiei, dar şi datorită unui cuvânt ce mi-a apărut ca o străfulgerare sub ochi. L-am gândit şi eu, l-am exprimat independent de postarea ta…
Spune-mi, Tiberiu, în povestirea lui Caspar Stolzius apare cuvântul ,,eternitate”?! Te întreb pe tine pentru că eu iau totul pe îndelete şi, nesărind peste pagini, mi-e greu să aflu acum răspunsul.
PS. Tot nu cred în planul divin. Însă îmi sunt dragi coincidenţele.
Nici nu m-am gîndit la “critică” în sensul literar al cuvîntului; m-am referit la critică în sensul obişnuit al acestui termen; dar, aştept mai întîi, să citeşti cartea… :)
Apoi. Culianu nu a folosit termenul ‘eternitate’ ci,
“Dar, la rigoare, dacă aşa preferaţi, n-aveţi decît să vă petreceţi toată VEŞNICIA alături de această fiinţă ciudată”. – pag 293 .
PS. Nici eu nu sînt tocmai lămurit cum este cu Planul Divin, deci nu prea sînt în măsură să explic acest concept.
Dar, aşa cum un om este sau nu credincios fără să ştie prea bine de ce, cam tot aşa cred şi eu în existenţa unui Plan Divin.
Pur şi simplu, îmi este imposibil să cred că întreaga desfăşurare a vieţii, se petrece la întîmplare.
Prea bine este organizat întreg universul, ca această componentă esenţială a sa, viaţa inteligentă, să fie lăsată la voia unui hazard stupid.
Dar, ce ştiu eu ? :roll:
Încă sunt prinsă în pânza lui Hermion. Nu e o lectură facilă, te obligă la dese reveniri. Şi apoi mai e o mică problemă, pe care numai un cititor pătimaş o poate înţelege. Tu ai observat că formatul cărţii, culoarea hârtiei şi tipul de tehnoredactare sunt foarte asemănătoare cu cele ale cărţilor din colecţia ,,Plural” a aceleiaşi edituri?! Pentru ochii mai obosiţi şi pentru cei obişnuiţi cu două tipuri discursive e ciudat. Citesc ce citesc, apoi mi se creează impresia că alunec în zona eseisticii lui Culianu. Şi dintr-odată îmi revin în plină ficţiune. Nu ştiu, e ciudat. Pentru mine hârtia e foarte importantă, iar cea a ficţiunii nu poate fi netedă, fără asperităţi şi de un alb imaculat.
Îmi place şi cuvântul ,,veşnicia”, e mai prăfuit decât ,,eternitatea”, cu mai multe sensuri adunate în cochilie. Cine-i fiinţa ciudată? Dar mai bine nu-mi spune.
E bine să lăsăm deschis subiectul cu planul divin. Astăzi îmi place o idee de-a ta. ,,Prea bine este organizat întreg universul, ca această componentă esenţială a sa, viaţa inteligentă, să fie lăsată la voia unui hazard stupid.” Adevărul e că aici se află şi esenţa cosmosului, în măsura în care sensul originar al cuvântului ,,cosmos” este ,,ordine”.
Apropo, de acolo vine şi cuvântul ,,cosmetică”… :) Face ordine, conferă simetrie (iar simetria este un atribut al frumuseţii) în planul esteticii faciale şi corporale. E un semn că hazardul poate fi depăşit, biruit de voinţa omului, în orice domeniu al vieţii sale.
Nu mă pot abţine, dacă tot ai vrut critici. :D
Mare figură şi Caspar ăsta. :D Se poate bucura de favorurile a două tinere frumoase şi el o vrea pe Mekor. Vai de visul lui! :D
Gata. Promit că citesc şi nu mă mai ţin de glume.
Caspar acesta este o figură chiar mai mare decît crezi!
Nu numai că nu le acceptă pe cele două, nu o acceptă nici măcar pe Mekor! – indiferemnt de care Mekor este vorba. :D
Vai de visul lui ? He he heeee, nici nu ştii ce bine spui! :)
A fugit din acest vis care promitea să devină o realitate veşnică, şi a intrat într-un joc al absurdului, pe care nu m-am mai obosit să îl povestesc.
ps. Dar cine te pune să te abţii? Pliiiiiz, îndrăzneşte !!! :D
Eu m-am legat de visul lui Caspar numai aşa, la plesneală. Dar dacă am nimerit-o nu-i bai. :) Las’ că citesc în curând de ce anume a fugit şi peste ce a dat.
PS. Dacă încetez eu să mă mai abţin de la comentariile-mi fireşti… Vai de blogul tău!!!! :D Să vezi tu atunci imaginaţie expandată. :D
Maria,
Nu mi-a trecut prin cap să compar coperta colecţiei ‘Plural’ cu coperta colecţiei ‘Biblioteca Culianu’.
Se pare că ai dreptate deşi, am observat că sunt mai mulţi cei care semnează diferitele coperţi ale diferitelor volume.
In-te-re-sant! :)
#
Dar este absolut firesc să ai impresia că parcurgi un volum de eseistică a lui Culianu, citind această carte!
Şi Culianu, ca şi alţi academici (Eliade, Eco) au recurs la cartea de ficţiune pentru a-şi prezenta unele teorii nesustenabile dpdv argumenţial, academic.
Cartea asta chiar este o ilustrare a ideilor lui Culianu, anume că există mai multe căi de a descoperi tainele lumii, iar magia este una dintre acestea.
#
Dacă ţi-a plăcut ideea mea, mai iată una : omul este conştiinţa de sine a universului. :D
Probabil că Dumnezeu l-a creat pe om, chiar şi numai pentru a avea şi o altă reprezentare a universului, în afară de a Sa proprie. Mai ştii?
#
Ştiam că termenul de cosmos înseamnă ‘ordine’ dar, chestia cu cosmetica este nouă pentru mine.
Care va să zică, să mai aud vreun misogin că spune, că femeile nu ştiu ce fac.
Ba ştiu, şi încă ştiu fooooarteee bineeeee, ce şi cum fac. :)
#
PS. Poi de-abia aştept să văz ce va să zică imaginaţia ta expandată. PAROL ! :D
,,Pe atuncea, Dumnezeu
Singur o ducea cam greu…”
A urmat apoi Facerea Lumii ca un ,,Balet pe şapte silabe”.
Singurătatea iniţială a Demiurgului nostru a devenit imbold creator. :) Se pare că ideile lui Culianu, referitoare la relaţia dintre Creator şi propria-i creaţie, nu sunt singulare, le-au mai intuit şi poeţii, dar pe alte căi, mai gingaşe şi metaforice.
În legătură cu cosmetica, vezi dacă ţi se deschide ceva la link-ul acesta. L-am păstrat în bookmarker mai demult şi văd că acum dă rateuri de genul ,,not found”. Sau poate reuşeşti să-l scoţi cumva din modul de căutare ,,in cache”. Este una din prezentările lui Basarab Nicolesco la o dezbatere organizată de grupul Phantasma din Cluj. Chiar pe la început, profesorul, pasionat de transdisciplinaritate, explică legătura etimologică dintre cosmetică şi cosmos. E interesant, de altfel, tot textul. :)
http://209.85.129.132/search?q=cache:5369AUSFsmMJ:www.phantasma.ro/dezbateri/masa/masa14.html+basarab+nicolescu+Studii+Transdisciplinare+-+Stiinte+Umane+si+Stiinte+Exacte&cd=14&hl=ro&ct=clnk&gl=ro&client=firefox-a
Linckul acela zice că, ooooops! :)
Despre asta este vorba ?
http://www.phantasma.ro/
Dezbaterile Phantasma
Participa: Corin Braga, Ruxandra Cesereanu, Sanda Cordos, Anca Hatiegan, Marius Jucan, Basarab Nicolescu, Doru Pop, Vlad Roman, Nicolae Turcan, Mihaela Ursa
Ce este cosmodernitatea?
DA! Dezbaterea a 14-a. E chiar în primul paragraf legătura etimologică despre care îţi scriam mai sus. :) Dar merită citit textul integral.
Merci că mi-ai deschis o altă cale de a lectura prezentarea profesorului Nicolesco, deşi era taman în ochii mei, ooooops! :D
Trebuie să-mi repun linkurile în cosmos, că-i haos în bookmarkeru’ meu.
Cred că voi citi dar, nu chiar acum; pare că este destul de lungă povestea. :)
Am trecut phantasma la favorite, că tot suntem la tema cu phantasme, vise şi Mekoare diafane. :)
#
Apropo de altă cale, vorba lui Culianu :D
Am luat din linckul de la tine numai ce scrie după www, iar restul a făcut mister goagăăăăl! :)
Tiberiu, găseşti aur curat acolo. :) Ai ales bine Phantasma. Eu citesc şi Caietele Echinox. De altfel, mulţi dintre scriitorii publicaţi în colecţia ,,Plural” au participat la dezbaterile internaţionale organizate de acest redutabil centru de cercetare.
Maria,
Am ceva cărţi din colecţia Plural, mi-ai dat o idee : să reiau la reciteală, măcar o parte dintre ele; cred că acolo voi găsi şi ceva argumente despre Planul Divin.
Dacă nu, în colecţia Biblioteca Medievală…
#
Ştii ceva, Caspar Stolzius a fost un maaaare tăntălău!
Să ai toate cărţile din lume la dispoziţie şi o veşnicie la îndemînă ca să le citeşti, plus nişte frumuseţi încîntătoare în preajma ta, iar tu s-o iei la goanăăăă, bleah. :D :D :D
M-am uitat şi eu în bibliotecă. Poate Corin Braga, ,,De la arhetip la anarhetip”?! Sau cartea lui Matei Călinescu despre Mircea Eliade şi Ioan Petru Culianu?! Din nefericire pentru mine, nu voi avea timp în viitorul apropiat pentru aceste cărţi, căci am altele, fierbinţi, pe masa de lucru.
Apropo, referinţa la Bibiloteca Medievală mi-a reamintit de una dintre conferinţele Microsoft: ,,Un maestru, o descoperire, o şansă ratată: Perre Duhem”, susţinută de Horia Roman Patapievici.
http://www.scribd.com/doc/9660576/PATAPIEVICI-CONF-Un-maestru-o-descoperire-o-sansa-ratata-Oradea-2005
Începe de la pagina 3. Sunt convinsă că va fi o lectură extrem de plăcută pentru când vei avea puţin timp liber şi… ochi odihniţi, că nu-i uşor să citeşti direct de pe scribd. MERITĂ!!
Iar cu Caspar Stolzius… rămâne cum ai stabilit!!! :D :D :D
Adică eu sunt o drăguţă şi nu voi confirma direct că e un maaaare tăntălău!
PS. Mai sus am vrut să scriu Pierre * Duhem.
Nu ştiu ce a ieşit. :)
La 15:50, în text mă refeream la Caspar Stolzius, iar în PS la Pierre Duhem.
Sper că s-a înţeles.
Na, că ţi-am făcut vraişte podul!
Mai vrei să-ţi comentez pe blog?!
Am revenit.
Salut Maria,salut tibi!.
Marea intrebare a umanitatii -a fost si va ramane-Planul divin.Asa cum ai remarcat si tu,tibi,armonia megacosmica daca nu ar exista un dirijor super inteligent s-ar prabusi inevitabil.Si bioritmul nostru -fizic,intelectual,cel natural al vietii -nu se desfasoara niciodata liniar;toate isi cauta echilibrul in stransa dependenta de armonia Universului.
Bioritmul natural in cunoastem pe parcursul vietii, din copilarie pana la varsta senectutii,cel emotional ne poate adesea pune pe ganduri:de ce ne pierdem cumpatul fara motiv, de ce devenim exuberanti deasemeni fara un motiv special……sunt doar doua exemple…..care dau masura potentialului energetic si emotional diferit in fiecare caz in parte.
Singura modalitate de a cunoaste necunoscutul intangibil este de a apela la metode neacademice.Asa poti iesi dintr-un tipar obisnuit si batatorit de milenii -asta ne spune Tozgrec-Culianu. :)
Servus dora
Şi bine ai revenit :)
Tocmai la timp ca să combaţi la tema cu Planul Divin, că pe mine nu mă ţin curelele.
Despre bioritmul natural ştiu cîte ceva, dacă nu mă înşel prea tare nu am probleme de genul acesta dar, uneori, îmi cam sare ţandăra destul de repejoooor. :P
E cum nu se poate mai limpede că şi intuiţia este o bună cale de cunoaştere; despre metodele hm, neconvenţionale, nu ştiu mai nimic; nu prea am încredere în cei / cele (pirande ghicitoare, etc) care le practică pe la noi, oameni serioşi de gen Culianu nu cunosc, lecturi la această temă n-am… etcaeteraaaa. :)
Servus, Dora! :)
Sper din tot sufletul să te simţi mai bine!
Noi dezbatem de câteva zile, şi aici, şi dincolo, pe tema planului divin fără să ajungem nicăieri. Fiecare o ţine pe a lui în continuare. Uneori mai stabilim puncte comune, dar atât.
Cu latura energetică a oamenilor sunt de acord. Mai ales că m-a convins ştiinţific de acest lucru, cu mult timp în urmă, al meu consort, spirit realist până-n ultima fibră. În plus, am observat că există numeroase discrepanţe între vârstele omului, cea biologică nesupunându-se întru totul cronologicului. Există oscilaţii, într-adevăr, în manifestările noastre cotidiene, şi nu sunt toate determinate de mişcarea satelitului natural al pământului, ci de energii a căror sursă e greu să o decelăm.
Maria
Am priceput absolut tot!
Caspar rămîne tăntălău, chiar dacă tu eşti o o drăguţă mai politicoasă decît mine.
Era limpede că este vorba despre Pierre Duhem.
Şi nu, nu mi-ai făcut (încă) podul praf; deci, mai încearcă!
Şi da, sigur că vreau să mai comentezi pe blog.
:D :D :D
#
Nici eu nu prea am timp sau chef de Plural sau de B.Medievală.
Am început “Nici o privire” de Jose Luis Peixoto, apoi urmează cred, Cimitirul din Praga, U.Eco, apoooooi, mai văd io’ :)
Ce mai pot să spun… Mulţumesc pentru graţioasa părere pe care o ai despre mine. :)
Atunci o să insist, dacă zici ca n-am distrus încă nimic iremediabil prin podul tău. :)
Alegerile tale beletristice sunt excelente!! N-am cumpărat încă Cimitirul din Praga, dar va fi, cu siguranţă, următoarea achiziţie.
Mai vorbim! :)
Adevărul este că despre Caspar am făcut o glumă cam nereuşită; a făcut foarte bine că nu a rămas acolo.
Rămînînd acolo, ar fi trebuit să renunţe le viaţa adevărată, viaţă în care ar fi trebuit inclusiv să renunţe la prietena sa, Eve.
O fi veşnicia tentantă dar, nu cred că în numele ei, ar trebui sacrificate sentimentele şi apartenenţa noastră la dimensiunea umană cu care ne-a înzestrat creatorul.
Sigur că mai vorbim! :)
Ei,ei!
Sunt complet depasita de situatia data….de dialogul vostru pe text concret.Eu prind cate o idee din scenariile voastre ce nu-mi este straina din “culturica”mea generala si din preocuparile mele pe tema filosofiei existentiale si intr-o oarecare masura de stiinta a religiilor.
Intuitia este in multe situatii chiar salvatoare.Dar este vorba de mult mai.mult Parapsihologia se impune cu toata opozitia celor care o considera preudostiinta.Nu e vorba de subramuri ca magia,spiritismul,telekinezia,dematerializarea sau altele,parapsihologia(fenomenul PSI) are un suport teoretic ce nu intra in contradictie cu relativismul einsteinian,din contra;in acelasi moment atemporal se poate vedea prezentul,trecutul si viitorul unei formatiuni astronomice.
Personal m-am convins de realitatea fenomenului telepatic si inca la varsta de 17 ani la moartea mamei mele.Sunt sigura de puterea gandului si de imensa energie pe care o poate degaja.Si in acest domeniu,incontestabil , Planul divin s-a impus ,dovedint suprematia.
:lol:
Ei, ei! :)
Dragă dora, şi eu mă simt depăşit de prea multe ori de un un multi/sau măcar, de un dialog între persoane mult mai avizate decît sînt eu pe un subiect, sau altul. Ei, ŞI?
Micul tău excurs referitor la parapsihologie de exemplu, mă lasă fără grai : habar nu am despre ce vorbeşti deşi, o oarecare idee despre, am.
Ştiu precis că telepatia este perfect posibilă, ştiu că inclusiv fenomenul de deja-vu este real; le-am trăit pe viu, pe ambele, deşi mintea mea de biet om racordat la cartezianism, are serioase dificultăţi de a le pricepe. :)
Ei, şi? :)
Nimeni nu este în măsură să ştie tot, despre toate.
Şi chiar dacă cineva ar fi, LA CE BUN ?
ps. Caspar a refuzat posibilitatea de a şti totul şi de avea TOTUL.
Culianu a intuit bine : Creatorul nu a inclus în Planul Divin posibilitatea ca o ‘creatură’, să-i fie egal; Dumnezeu nu ispiteşte; ispitorul este,,, Tozgrec! :)
Depinde de fiecare dintre noi dacă îl percepem pe Tozgrec ca fiind, înger sau demon.