Cimitirul din Praga – Umberto Eco

   Orice apariţie a unei noi cărţi scrise de Umberto ECO  , nu poate fi decît un prilej de bucurie pentru cititorii care-l apreciază pe acest prolific autor. Cea mai nouă apariţie (nu vreau să cred că este ultima!), este un roman, “Cimitirul din Praga (care) spune povestea unui personaj misterios… Nu se ştie exact cu ce se ocupă – cel mai probabil cu falsificarea de scrisori şi acte oficiale, din moment ce guvernanţii, poliţia şi serviciile secrete din multe ţări sunt interesate de munca lui şi vor să-l angajeze” – stă scris pe pagina de gardă a acestui volum.

     O carte în care editorul, crede că “Între conspiraţii şi revolte, Umberto Eco arată cum se desenează încet-încet noua tablă de şah pe Vechiul Continent în a doua jumătate a secolului XX. Un roman cutremurător, despre aspecte ale unei politici trecute sub tăcere, care aruncă o lumină sumbră asupra viitorului”.

     Dacă aşa este, vom vedea pe parcursul lecturii, pentru că de data aceasta, Eco foloseşte un stil literar oarecum inedit : Naratorul îl invită pe Cititor să intre într-o prăvălioară ponosită a unui telal care expune grămezi de obiecte inutile. Cu puţin  meşteşug, Cititorul trebuie să-l urmeze pe Narator într-o cameră mobilată cu gust, în care un ins complet necunoscut, cam vîrstnic, aşezat la o masă, tocmai scrie cele ce urmează.

     Nici măcar Naratorul nu ştie cine este omul care scrie şi evident, nu ştie nici ce scrie acesta. Amîndoi, Narator şi Cititor privesc peste umărul acestui personaj, în caietul pe care acesta îl umple cu slove şovăielnice.

     Mai întîi de toate, acesta trebuie să afle el însuşi cine este, pentru că unele accese de amnezie îl ţin în suspans : este el Căpitanul Simonini sau Abatele Dalla Piccola. Are cumva dublă personalitate ?

     “Aşa că m-am hotărît să ţin jurnalul ăsta, chiar dacă în ordine inversă, povestindu-mi mie trecutul, pe măsură ce reuşesc să-l fac să-mi revină în minte, chiar şi lucrurile cele mai neînsemnate, pînă ce elementul (cum se spune?) traumatizant ar ieşi la lumină. De unul singur. Şi tot singur vreau să mă vindec, fără să mă dau pe mîinile medicilor de femei nebune”.

     Cum nimic nu trebuie să-l tulbure sau să-l întrerupă de la demersul său,  a pus la uşa prăvălioarei un anunţ : “proprietarul va lipsi timp de o lună”. Evident, fără ca cineva să poată şti prea bine, cînd acea lună va începe sau se va sfîrşi.