Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for 15 februarie 2011

     “Eu am cunoscut permanent oameni care se temeau de complotul vreunui duşman ascuns, evreii pentru bunicul, masonii pentru iezuiţi, iezuiţii pentru tatăl meu garibaldian, carbonarii pentru regii din jumătate de Europă, regele instigat de preoţi pentru colegii mei mazzinieni, Iluminaţii din Bavaria pentru poliţiile din jumătate din lume şi tot aşa, cine ştie câţi alţii nu mai sunt pe lumea asta care gîndesc că sunt ameninţaţi de o conspiraţie. Iată o formă pe care poţi s-o umpli după plac, dând fiecăruia complotul său.

     Dumas era cu adevărat un profund cunoscător al sufletului omenesc. La ce anume aspiră oricine, cu atât mai mult cu cât e mai năpăstuit şi mai puţin iubit de soartă ? La ban, şi să fie câştigat fără osteneală, la putere (ce voluptate să-i comanzi unui semen de-al tău şi să-l umileşti!) şi la răzbunare pentru orice neajuns suferit (iar fiecare în viaţa lui a suferit măcar o nedreptate, oricât de mică). Şi iată că Dumas, în Contele de Monte Cristo, îţi arată cum e cu putinţă să dobîndeşti o bogăţie uriaşă, de natură să-ţi dea o putere supraomenească şi să te ajute să le plăteşti duşmanilor tăi tot ce le datorezi. Dar, se întrteabă oricine, de ce eu sunt defavorizat de soartă (sau măcar nu atât de favorizat pe cât aş vrea), de ce mi-au fost refuzate favorurile îngăduite, în schimb, altora, mai puţin merituoşi decât mine ? Fiindcă nimeni nu se gîndeşte că nenorocirile lui ar putea fi atribuite unei micimi personale, iată că va trebui să identifice un vinovat. Dumas  oferă frustrării tuturor (a indivizilor şi a popoarelor) explicaţia eşecului lor. Altcineva a fost… cel care ţi-a pus la cale prăbuşirea.

     Dacă ne gîndim bine însă, Dumas nu născocise nimic : dăduse doar formă de naraţiune acelor lucruri… Asta deja îmi sugera că, dorind să vînd în vreun fel dezvăluirea unui complot, nu trebuia să-i furnizez cumpărătorului nimic original, ci numai şi în special ceea ce ori aflase deja, ori ar fi putut afla mai uşor pe alte căi.

     Lumea crede numai ce ştie deja, iar asta era frumuseţea Formei universale a Complotului”.

Fragment din romanul lui Umberto Eco, Cimitirul din Praga (pag.83-84)

Read Full Post »