Nici măcar nu am auzit despre acest autor, cu atît mai puţin să fi citit ceva scris de el. Am aflat că acest roman a fost ecranizat, filmul bucurîndu-se de un enorm succes, fiind nominalizat atît la Oscar cît şi la premiile BAFTA, obţinînd un “Glob de Aur”. Autorul s-a născut în 1944 la Bielefeld şi este profesor la Universitatea Humboldt; a studiat ştiinţele juridice. A debutat în 1987 cu un roman poliţist, primul dintr-o trilogie dar, consacrarea internaţională o va cunoaşte în 1995 cu acest straniu roman – CITITORUL.
“…este povestea unei iubiri mai puţin obişnuite : aceea dintre adolescentul Michael Berg, fiul unui conferenţiar la facultatea de filosofie ostracizat din pricina insistenţei de a preda gînditori ce contraziceau ideologia nazistă, şi taxatoarea de tramvai Hanna Schmitz, cu douăzeci de ani mai în vîrstă, care este gata de orice sacrificiu pentru a ascunde un secret ruşinos. Mai mult decît o iniţiere erotică, această relaţie devine modalitatea privilegiată de investigare şi asumare a trecutului politic al unei întregi naţiuni; judecată şi condamnată pentru faptele comise în calitate de supraveghetoare într-un lagăr pentru femei din apropierea Cracoviei, Hanna influenţează profund modul în care Michael ajunge să resimtă responsabilitatea şi vina, transformînd evenimentul istoric în realitate trăită” – stă scris pe pagina de gardă a acestei cărţi.
Cîteva pagini sunt oferite de editura Polirom pentru degustare. Click AICI.
Pentru cinefili, o scurtă prezentare. Click AICI.
O foarte bună cronică a acestei cărţi. Click AICI.
Un interviu cu autorul. Click AICI.
###
De fapt, autorul foloseşte un procedeu îndelung exersat din punct de vedere literar, pentru a-şi argumenta această carte : raportarea noilor generaţii, la iubire. Numai iubirea ne poate dimensiona exact, viaţa în care suntem proiectaţi fără să ştim nimic despre viaţă. Nimic despre viaţa anterioară vieţii noastre.
Doamne, Dumnezeule, dacă atunci cînd noi venim pe lume, nu ştim pentru că nu avem cum să ştim, ce au făcut precedesorii noştri, fie ei părinţii noştri, sau numai alţi oameni care au trăit o istorie cumplită, suntem şi noi responsabili pentru acele grozăvii ? Moştenim şi suntem responsabili pentru acele grozăvii ?
Greu de dat un răspuns. Accentul pus de autor în această carte, nu este nicidecum iubirea dintre un puber şi o femeie vîrstnică. Nici accentul pus pe iniţierea în erotism a unui adolescent. Accentul grav pus de acest autor în această carte, este împăcarea noilor generaţii cu greşelile vechilor generaţii, prin iubire, pentru că numai iubirea poate estompa defectele umane, păcatele umane, grozăviile petrecute în istoria umană.
Hannah, nu este chiar atît de vinovată pe cît se poate crede. Hannah, este vinovată numai de o imensă vanitate : pentru că nu poate accepta şi nu poate recunoaşte că este analfabetă, Hannah refuză succesiv, promovările la locuri de muncă unde era nevoie de o minimă alfabetizare : nu aceptă să fie promovată ca vatman de tramvai de la postul de taxatoare, nu acceptă un post de şefă la o uzină electrică, dar acceptă un post de supraveghetoare la un lagăr de femei.
Misiunea sa în acel post, era sinistră : trebuia ca periodic, să indice care anume dintre femeile care erau în custodia sa, să fie date morţii, în lagărele de exterminare. Hannah, le alege pe cele mai fragile dintre aceste femei, pentru a-i fi companioane. Nu, Hannah, nu avea orientări sexuale de acest gen, nici vorbă. Hannah, le alegea pe acestea, numai pentru că ea analfabetă fiind, se putea bucura de momentele în care aceste femei, puteau să îi citească din cărţile la care ea nu avea accces. Le prelungea în acest mod acelor femei, viaţa!
Aceasta era partea întunecată a vieţii sale, pe care Hannah încerca să o ascundă : trecutul nazist al vieţii sale.
Dincolo de iniţierea în erotism a tînărului Michael, ea nu încerca decît să recuperereze viaţa sa eşuată în nimic : revărsa asupra acestui tînăr imberb, atît dragostea unei mame neîmplinite cît şi frustrările unei femei neiubite şi neînţelese.
La momentul potrivit, Hannah a ştiut să se îndepărteze de tînărul Michael, lăsîndu-l pe acesta, să se frămînte inutil. Ea, analfabeta, ştia mult mai bine decît fiul filosofului, că viaţa are propriile sale meandre.
Iar momentul în care Michael, tînăr student în ştiinţe juridice, este pus în situaţia de a studia procesul în care Hannah era condamnată ca parte a sistemului nazist, este tulburător : Michael înţelege ca Hannah luase asupra sa, vina care nu îi revenea integral, numai pentru că nu era capabilă, să recunoască faptul că raportul de rutină al armatei naziste, nu fusese scris de ea; de fapt, ea nu putea trece peste vanitatea care o condamna la silnicie : analfabetismul său!
Michael, a trecut peste această mizerabilă vremelnicie, cu iubirea pe care nu a uitat că trebuie să o poarte unei femei demne, femeie despre care a înţeles că este exact liantul dintre generaţii. Nu tatăl său fusese legătura dintre trecut şi viitor, nici mama sa. Liantul dintre generaţii, era suferinţa acestei femei analfabete, femeia care condamnată fiind la oprobriu, l-a învăţat să treacă dincolo de pojghiţa aparenţelor.
###
Mă întreb şi vă întreb : cum împăcăm noi, trecutul nostru cu ceea ce se întîmplă acum în viaţa noastră, gîndindu-ne la viitor ? Suntem noi atît de analfabeţi, încît să avem nevoie de un cititor/cititoare, care să ne tălmăcească slova vremilor în care trăim ?
Salutare,
Am vazut filmul, se pare ca se cam potriveste cu cartea.
Eu sunt pe la mijloc, inca mai buchisesc, sunt abia la jumatatea alfabetului, cand voi termina??nu stiu.
salut Creanga,
Eu, nu am văzut filmul aşa că, sper că se potriveşte cu cartea.
Toţi buchisim numai că, la noi rău este faptul că problemele din trecut, sunt pasate la nesfîrşit, către orizontul unui viitor incert…
Salve,
este cutremuratoare povestea de viata traita de atatia si atatia oameni contemporani noua si pe care autorul o surprinde.
Eu am vazut secvente din filmul lui Daldry din pasiune pentru actrita Kate Winslet ,interpreta personajului Hanna din bestsellerul The Readers.Nu mi-am putut face o impresie integrala doar din secvente.
Tema asa cum o interpretezi tu,ca fiind intentia autorului si,potrivit careia”Numai iubirea ne poate dimensiona exact, viaţa în care suntem proiectaţi fără să ştim nimic despre viata” este corecta.
Scuze,m-a intrerupt nemtoaica din scris,revin
Servus dora
Special am dat mai multe linckuri, cu mai multe păreri pentru că această carte poate fi interpretată în multiple chei.
Eu am preferat o cheie cumva optimistă, pentru că aşa este şi firea mea.
Ce nu am spus în postare, îţi spun numai ţie că tot nu mai citeşte altcineva ce scriem noi aici. 😀
Finalul cărţii este parţial trist, sfîşietor dar, în acelaşi timp încărcat de semnificaţii : (pe scurt) după 18 ani de detenţie, Hannah capătă dreptul de a se elibera înainte de termen.
Michael, îi procură o locuinţă, ceva de lucru, etc dar, chiar în dimineaţa în care ar fi trebuit să fie eliberată, Hannah se sinucide.
Am interpretat sinuciderea sa ca pe un gest de maximă eliberare.
Pentru ea, viaţa oricum nu mai avea nici-un sens dar, nu voia să moară înlănţuită (ca victimele sale).
Pe de altă parte, moartea sa reprezenta o minimală compensare pentru toate suferinţele pe care le provocase, toate vieţile pe care le distrusese, inclusiv viaţa lui Michael, căruia îi indusese atîta nevoie de ea, de Hannah, încît nimic nu l-a mai putut mulţumi pe această lume : nici măcar copilul rezultat dintr-o scurtă şi nefericită căsătorie.
Servus dragilor,
Daca imi aduc eu aminte invatase sa citeasca in puscarie. El deja mare a tot trimis casete inregistrate cu carti citite de el, parca asa a invatat sa citeasca.
tibi,
tocmai asupra acestui deznodamant tragic,de care stiam din film,am vrut sa ma opresc si eu. Gestul suprem la care a recurs a eliberat-o doar pe ea si cum bine spui”martea ei reprezinta o minimala compensare pt.toate suferintele pe care le provocase”.Pentru unii suicidul este un act de mare curaj,pentru altii lasitate.Dupa mine este consecinta labilitati psihice acumulata in timp.Daca singura fiinta careia i-a salvat viata a iertat-o, datoria ei era sa mearga in aceiasi directie si sa-si duca cu stoicism „crucea”pana la capat.
Extrapoland drama din romanul lui Schlink la toti „criminalii”regimurilor totalitare, ma face sa cred ca ispasirea pedepsei dupa legile umane este singura cale,iar dispretul victimelor e suficienta pentru a numai avea niciodata liniste in viata. 🙂
Suicidul poate fi şi expresia insuportabilităţii vinei asumate a cărei dimensiune devine copleşitoare pentru oricine.
Mai există un lucru interesant : sindromul post eliberare din temniţă.
Mulţi dintre cei eliberaţi, nu-şi mai găsesc rostul „afară” şi fac totul pentru a se reintoarce „la mititica.
Sau, ca Hannah, se sinucid.
Da, Creangă, exact aşa!
De-aia se şi numeşte această carte – cititorul.
Hannah, îl punea mereu să-i citească iar cînd a ajuns în puşcărie, stătea cu magnetofonul în faţă şi urmărea benzile înregistrate.
Apoi, cu Biblia, a învăţat să şi scrie.
A,da, am uitat sa spun.Nu sunt de acord cu vinovatia generala a unei natii pentru crimele si ororile unor conducatori descreierati,asa cum nu mi-au placut filmele vazute in copilarie ,cu fritii secerati de „eroii”din cealalta tabara. 🙂
dora
Dar nici nu se poate pune problema vinovăţiei colective!
Problema este că din rîndul germanilor cea mai mare parte a celor vinovaţi şi-au primit pedeapsa pe cînd la noi, NIMENI nu este găsit vinovat niciodată, pentru NIMIC.
De aici şi băltirea în care persistăm de atîta amar de vreme! 😡
Salve,Creanga!
Se tot repeta instruirea din inchisoare.Henri Charriere n-a scris romanul Papillon dupa experienta traita in carcera si dupa „n”evadari nereusite? 🙂
Şi tot el a scris „Banco”, o carte care arată ce a făcut DUPĂ ce a ajuns din nou, în Franţa : tot viaţă de borfaş. 😀
Dora, Tibi
Imi dati de gandit, oare trebuie facuta documentare la mititica? Ce carti ar mai scoate politicienii nostri. Ups! Ai zis ca te lasi de politica aici, imi cer scuze. 🙂
Creangă
Dacă aşa am spus, m-am exprimat greşit.
Am vrut să spun că nu mai scriu eu subiecte cu temă politică dar, asta nu mă împiedică să discut aspectele politice ale subiectelor cărţilor despre care amintesc aici. 🙂
Deci; dacă m-am exprimat greşit, îmi cer eu scuze!
Şi chiar că taaaare mi-ar plăcea să văd cărţi scrise la mititica de o parte dintre „aleşii” noştri. 😀
Cre’ca eu am gresit, cred ca ai spus ca nu mai faci aici politica, nu ca nu mai faci deloc, e deja in sange.
Eu m-as multumi sa vad doar coperta. 🙂
Creangă
de cînd blogăresc acilişa, am prezentat în medie, cam o carte la trei zile (vreo una sută douăzeci şi cinci, dacă nu mai bine).
Dacă ar fi să prezint cărţile ălora, aş prezenta şi vreo trei pe zi. 😀
Lasa ca stim noi,tibi!
Odata intrat microbu’ politicii nu-l mai scoti nici cu „antibioticele” cele mai sofisticate-din faza experimentala si garantata.
Bine zici,Crenguta,am da lovitura cu bestseller-uri daca ar intra la parnaie cine trebuie. 😆
dora
Citesc zilnic la nora, la Teofil şi la copac suficiente subiecte politice încît eu să nu mai trebuiască să le abordez pe blogul meu.
Cînd am ceva de spus, spun de regulă la copac ce am de spus pentru că la Teofil înţelept este să citeşti, iar la nora nu prea mă mai simt în largul meu. 🙂
Valeluuu! Abia acum imi spui ca e intelept sa citesti la Theophyle? E bine ca ma mai traga careva de maneca uneori.
Dora, nu cred ca sunt in stare sa scoata altceva in afara de mersul trenurilor, adica mersul spagilor.
Bună seara!
Nu ştiam că filmul s-a realizat după o carte. Am văzut filmul şi m-a impresionat . Nu cred că avea cum să se mai integreze în societate. Era o altă fiinţă. Cunoaşterea i-a fost fatală. Nu cred că era slabă, a dovedit o mare ambiţie învăţând singură, şi nici Michael nu îi oferea ceea ce cred că ea îşi dorea. Oricum foarte bun filmul!
Seara bună
Eu nu prea mai sînt cinefil, auzisem de film dar nu m-am învrednicit să îl văd.
Cartea asta în schimb, este for-mi-da-bi-lă!
Cît ai fi de tare, ultimele pagini îţi smulg lacrimi, pur şi simplu!
Nici vorbă ca Hannah să fie slabă dimpotrivă, avea o tărie ieşită din comun.
Din păcate, tăria sa a fost folosită în scop distructiv; cînd a înţeles definitiv acest lucru, a luat decizia „soluţiei finale”.
Musai de citit această carte!
O s-o citesc, nu vreau sa ma dau mare, dar nu cred ca voi plange.
Creangă
Îmi place să citesc la Teofil, inclusiv ce scrii tu, şi nu glumesc absolut DELOC!
Deci, nu cumva să nu mai scrii, că atuncea chiar îi bai! 🙂
___
Bine, te cred. Dar dacă, măcar suspini, vei recunoaşte ? 🙂
Tibi, si de as plange as recunoaste, dar nu mai e acelasi efect pentru ca am vazut filmul, cam stiu care e treaba. Probabil o sa ma afund in carte si poate o sa mai uit de film, dar nu prea mult.
Mai testez si eu ‘piata’ sa nu fiu nebunul satului fara sa stiu. 🙂
Aşa e, ai dreptate.
Ai văzut filmul, ştii despre ce este vorba, dar… 🙂
Îţi spun eu că acest autor are o forţă de expresie ieşită mult din comun!
Am să caut şi cartea. Dar şi filmul este foarte bine realizat. Şi eu am plâns ,cu toate că, era singura rezolvare rezonabilă.
Acum, nu ştiu dacă filmul mai este disponibil pe undeva.
Mai că m-aş duce şi eu să-l văd.
Pe măsură ce mă apropiam de sfîrşitul cărţii, îmi imaginam diverse finaluri.
La acest final, chiar nu m-am aşteptat deşi, cred că ai dreptate : era singura variantă posibilă, luînd în considerare personajul ( Hannah).
Pentru cei interesaţi :
Cică piratu’ va evolua la TVR1 – ora 21.
Am aflat si eu de Base la TVR1.Acum incepe.
Noapte buna tuturor! 🙂
Noapte bună, dora
Mulţumesc pentru vizită. 🙂
Mîine am o postare ceva mai calmă : o carte scrisă de doamna Daniela Zeca.
O poveste super frumoasă! 🙂
Tibi, salut
Am gasit cartea, chiar acasa, in traducere in ebraica, si ma apuc de citit. Dar chiar si asa imi dau seama care este tema abordata: framantarile, nelinistea, si traumele generatiilor postbelice.
Eu, traind in Israel,de aproape cinci decenii, sunt destul de informata. A doua generatie dupa razboi, in cazul nostru, copiii supravietuitorilor Holocaustului, sunt persoane marcate si ele de grozaviile trecutului. Sunt copii care nu au avut bunici, o generatie intreaga fara bunici, sunt copii care deseori noaptea au fost treziti de tipete si plans, pentru ca parintii aveau cosmaruri noaptea, retraind in vis ororile traite, sunt copii care au crescut in umbra celui mai bestial masacru din istorie.
Nici in tara fostilor calai ,nu este liniste. A doua generatie cerceteaza si doreste sa afle adevarul despre cele intamplate, sunt socati o data cu dezvaluirile ingrozitoare, si in majoritatea cazurilor sunt sortiti unui zbucium sufletesc, care duce uneori la extreme, cu toate ca ei nu pot fii vinovati de crimele tatilor si bunicilor lor.
Se pare ca numai in cea de-a treia generatie dupa razboi, adica nepotii victimelor si nepotii calailor reusesc sa ajunga la o oarecare liniste sufleteasca, si acest lucru e posibil si prin multe activitati comune, initiate de ambele parti.
Servus Salomea
Este o carte „grea” din multe puncte de vedere.
Autorul îmbină cu măiestrie mai multe planuri ale acţiunii, raportul dintre generaţii, dintre vîrste, dintre victime şi călăi, imobilismul şi chiar laşitatea unora dintre oameni.
Ai perfectă dreptate : nici în ţara aceea nu a fost linişte în epoca post-belică,
Din păcate, după cum se vede, specia asta aşa-zis umană, uită prea repede ororile fiind gata să reia atrocităţile iar, şi iar, şi IAR!
Războiul nu s-a oprit niciodată, aproape nicăieri.
Văd că acum Orientul Mijlociu este pe cale să fie mistuit de vîlvătaia războiului.
dacă mai petrec mult timp pe acest blog, ajung să-mi iau inima în dinţi şi să citesc, a, ba nu, prima dată măcar să ating cărţi de felul acesta. de citit, poate voi reuşi în câţiva ani… dar chiar ar fi un progres…
Viaţa este aşa cum este, şi cu bune şi cu mai puţin rele.
Este meritul marilor autori de a ne pune mintea la încercare şi de a ne sili să vedem şi ceea ce nu prea ne place să privim.
Cum bine spunea poetul : flori din mucigai…