Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for 17 martie 2011

Nu trageţi în pianist

     Nu ştiu cine a inventat această inspirată sintagmă (pe vremea filmelor western, parcă) dar mi se pare că la fel de adevărată poate fi şi sintagma “nu trageţi în auditoriul pianistului”. Această sintagmă, îmi aparţine; pînă la proba contrarie, aşa îmi place să cred. Oricum, amănuntul acesta este complet irelevant.

     În cazul acesta, pianistul este Nabokov. Vladimir Nabokov. Auditoriul este ca de obicei, divers. Piesa interpretată de virtuozul Nabokov la care mă refer acum, este LOLITA, o carte cu un subiect tulburător, carte care frizează patologicul. Patologic instalat în viaţa noastră, mult mai mult decît ne place să credem şi mult mai mult decît suntem în stare a recunoaşte. Măcar, unii dintre noi… Ne scuturăm de hidoşenii, de parcă negarea lor le poate trimite în neantul căreia pe bună dreptate, hidoşeniile ar trebui să îi aparţină.

     Nu sufăr de pudibonderie, am relatat o carte la fel de tulburătoare ca de exemplu ACEASTĂ CARTE, am citit cu maximă iritare şi cartea domnului poet-filosof-rapsod Leonard Cohen Frumoşii învinşi carte pe care m-am sfiit să o relatez sau, măcar să o semnalez.

     (Avertisment : aceast fel de literatură cuprinsă în acest soi de cărţi se adresează în primul rînd, cititorului experimentat capabil să deceleze cele mai subtile nuanţe din succesiunea unei naraţiuni dense şi extrem de grave).

     Nu cred că Nabokov a scontat că această carte va avea uluitorul succes pe care l-a înregistrat. Nu cred că Nabokov a intuit că această carte va genera scenariul unui film care de asemenea a avut un astfel de imens succes, încît a fost reeditat.

     Cred mai degrabă că această carte, a fost examenul lingvistic pe care un scriitor născut în limba rusă, l-a dat cu el însuşi, exprimîndu-se plenar în limba de adopţie : engleza.  

     Lolita cartea, se desfăşoară pe ceva mai mult de trei sute de pagini şi nu poate fi citită cumsecade în mai puţin de 20 de ore; Lolita filmul, probabil că este condensat undeva la limita a două ore; n-am văzut filmul şi nici nu cred că am să-l văd; ce am citit în carte, mi-a ajuns. Lolita cartea, este una dintre puţinele  cărţi pe care NU vreau să o recitesc, fie şi frugal sau sumar, sau pe sărite, sau căutînd anume pagini. Ar fi prea mult.

     Imediat ce am început lectura acestei cărţi, am avut sentimente contradictorii. Oripilat fiind de subiect, am avut deseori tentaţia de a azvîrli această carte cît mai departe de tenacitatea cu care sfîrşesc fiecare lectură începută; în definitiv, îmi spun întotdeauna,  fiecare carte fie ea cît de rea sau de insipidă, are totuşi un mesaj de transmis. Aşa E şi asta E!

     La jumătatea lecturii, am căutat pe internet păreri despre această carte. La o căutare pe google, am descoperit că despre această carte sunt referinţe care depăşesc 90 de milioane de postări. Reducînd căutările numai la limba română, am ajuns la un număr de referinţe ceva mai domestic : peste un milion.

     Am continuat lectura. Cuvînt cu  cuvînt, propoziţie cu propoziţe, frază cu frază, pagină cu pagină, capitol cu capitol, pînă la sfîrşit.

     Sfîrşit ? nici vorbă de sfîrşit! Astfel de atrocităţi continuă. De ce? Nu ştiu.

     Nu trageţi în pianist. Nabokov a creat o simfonie de cuvinte pe care a interpretat-o magistral în această capodoperă literară.

     Nu trageţi nici în auditoriu. Fiecare spectator al unei capodopere, se manifestă cum poate : fie laudă, fie critică vehement. Nabokov a reuşit cu această carte o performanţă rarissimă : atît puritanii cît şi anti-puritanii, l-au criticat suculent şi violent. Nici unii şi nici ceilalţi, nu au găsit în această carte argumente care să le confere o bază de sprijin. În această carte, Nabokov vorbeşte despre alienare dar, la vremea respectivă alienarea părea un termen futurist după cum acum, alienarea pare a fi un termen desuet.

      Ps. Am evitat ca această postare să poarte numele consacrat : LOLITA. Prea mulţi dintre dobitocii care NU au citit acestă carte, au conotat acest nume drept stindardul pornografiei, pedofiliei sau ceva asemănător. Cele 90 de milioane de postări de pe google, confirmă din păcate, această impresie.

     Cartea lui Nabokov este totuşi, altceva. Cu totul altceva. Spune acest lucru, chiar Nabokov. Probabil că voi posta şi părerea lui Nabokov despre propria sa carte.

Read Full Post »