Nu ştiu cine a inventat această inspirată sintagmă (pe vremea filmelor western, parcă) dar mi se pare că la fel de adevărată poate fi şi sintagma “nu trageţi în auditoriul pianistului”. Această sintagmă, îmi aparţine; pînă la proba contrarie, aşa îmi place să cred. Oricum, amănuntul acesta este complet irelevant.
În cazul acesta, pianistul este Nabokov. Vladimir Nabokov. Auditoriul este ca de obicei, divers. Piesa interpretată de virtuozul Nabokov la care mă refer acum, este LOLITA, o carte cu un subiect tulburător, carte care frizează patologicul. Patologic instalat în viaţa noastră, mult mai mult decît ne place să credem şi mult mai mult decît suntem în stare a recunoaşte. Măcar, unii dintre noi… Ne scuturăm de hidoşenii, de parcă negarea lor le poate trimite în neantul căreia pe bună dreptate, hidoşeniile ar trebui să îi aparţină.
Nu sufăr de pudibonderie, am relatat o carte la fel de tulburătoare ca de exemplu ACEASTĂ CARTE, am citit cu maximă iritare şi cartea domnului poet-filosof-rapsod Leonard Cohen Frumoşii învinşi carte pe care m-am sfiit să o relatez sau, măcar să o semnalez.
(Avertisment : aceast fel de literatură cuprinsă în acest soi de cărţi se adresează în primul rînd, cititorului experimentat capabil să deceleze cele mai subtile nuanţe din succesiunea unei naraţiuni dense şi extrem de grave).
Nu cred că Nabokov a scontat că această carte va avea uluitorul succes pe care l-a înregistrat. Nu cred că Nabokov a intuit că această carte va genera scenariul unui film care de asemenea a avut un astfel de imens succes, încît a fost reeditat.
Cred mai degrabă că această carte, a fost examenul lingvistic pe care un scriitor născut în limba rusă, l-a dat cu el însuşi, exprimîndu-se plenar în limba de adopţie : engleza.
Lolita cartea, se desfăşoară pe ceva mai mult de trei sute de pagini şi nu poate fi citită cumsecade în mai puţin de 20 de ore; Lolita filmul, probabil că este condensat undeva la limita a două ore; n-am văzut filmul şi nici nu cred că am să-l văd; ce am citit în carte, mi-a ajuns. Lolita cartea, este una dintre puţinele cărţi pe care NU vreau să o recitesc, fie şi frugal sau sumar, sau pe sărite, sau căutînd anume pagini. Ar fi prea mult.
Imediat ce am început lectura acestei cărţi, am avut sentimente contradictorii. Oripilat fiind de subiect, am avut deseori tentaţia de a azvîrli această carte cît mai departe de tenacitatea cu care sfîrşesc fiecare lectură începută; în definitiv, îmi spun întotdeauna, fiecare carte fie ea cît de rea sau de insipidă, are totuşi un mesaj de transmis. Aşa E şi asta E!
La jumătatea lecturii, am căutat pe internet păreri despre această carte. La o căutare pe google, am descoperit că despre această carte sunt referinţe care depăşesc 90 de milioane de postări. Reducînd căutările numai la limba română, am ajuns la un număr de referinţe ceva mai domestic : peste un milion.
Am continuat lectura. Cuvînt cu cuvînt, propoziţie cu propoziţe, frază cu frază, pagină cu pagină, capitol cu capitol, pînă la sfîrşit.
Sfîrşit ? nici vorbă de sfîrşit! Astfel de atrocităţi continuă. De ce? Nu ştiu.
Nu trageţi în pianist. Nabokov a creat o simfonie de cuvinte pe care a interpretat-o magistral în această capodoperă literară.
Nu trageţi nici în auditoriu. Fiecare spectator al unei capodopere, se manifestă cum poate : fie laudă, fie critică vehement. Nabokov a reuşit cu această carte o performanţă rarissimă : atît puritanii cît şi anti-puritanii, l-au criticat suculent şi violent. Nici unii şi nici ceilalţi, nu au găsit în această carte argumente care să le confere o bază de sprijin. În această carte, Nabokov vorbeşte despre alienare dar, la vremea respectivă alienarea părea un termen futurist după cum acum, alienarea pare a fi un termen desuet.
Ps. Am evitat ca această postare să poarte numele consacrat : LOLITA. Prea mulţi dintre dobitocii care NU au citit acestă carte, au conotat acest nume drept stindardul pornografiei, pedofiliei sau ceva asemănător. Cele 90 de milioane de postări de pe google, confirmă din păcate, această impresie.
Cartea lui Nabokov este totuşi, altceva. Cu totul altceva. Spune acest lucru, chiar Nabokov. Probabil că voi posta şi părerea lui Nabokov despre propria sa carte.
Când aveţi timp să cititţi?
Întotdeauna am timp pentru lectură.
„Cititul” este pentru mine, un „viciu” copleşitor.
Mă subsumez „lecturii” ca mod de a fi.
Mă sustrag de la „cititul” ziarelor, mă sustrag de la vizionarea televeceurilor, citesc pentru stricta informare care mă racordează la realul zilelor cîteva bloguri, printre care şi blogul dumneavoastră dar, am învăţat de multă vreme că prieteni mai de mare nădejde cum sunt cărţile, cu greu poţi găsi în lumea reală.
Din păcate.
La rubrica \”Lasa un raspuns\” as fi lasat o intrebare daca n-as fi constatatat ca a fost deja intrebata de catre Dictatura Justitiei (nice nickname!). Chiar asa d-le Tibi, cand aveti timp sa cititi? Si cand mai aveti timp sa si scrieti? Eu abia prididesc sa va trec in revista propunerile si comentariile care invita la alte comentarii ce n-apuca sa se materializeze. Care e secretul d-voastra?
Nimic complicat sau neverosimil apropo’ de timpul consacrat de mine lecturilor : am ajuns la vîrsta (60) la care după ce am început să muncesc de la 14 ani, am acum timpul de a „STA ŞI DE A CITI!”.
D-le Tibi, va rog sa-mi ingaduiti sa va felicit pentru tineretea pe care o afisati. As fi pariat ca aveti undeva intre 35-45… in niciun caz mai mult. Se pare ca pasiunea pentru lectura are in afara tuturor celorlalte efecte cunoscute si acceptate si efectul de elixir al tineretii.
Mulţumesc! Adevărul este că, nici eu mă prea grăbesc să mă maturizez chiar pe deplin. Poate că, nici nu-mi reuşeşte. 🙂
Te invidiez „pozitiv”! 😀
Probabil că pe când voi împlini eu 63/65 de ani, cuvântul pensie va dispărea definitiv şi va trebui să muncesc până la ultima suflare ca să mă pot întreţine.
Mno, Doinişoară,
pentru mine cuvîntul „pensie” este lipsit de conţinut.
Nu insist. 🙂
Apoi.
Cînd vei avea tu acea vîrstă, va trebui să depeni amintiri despre vremea începuturilor tale literare, nu despre altceva.
Şi vei avea ce spune, cu vîrf şi îndesat!!!
citesc mult. foarte mult. dar întotdeauna fug de ceea ce mi-ar putea răni sufletul. cred că am evitat să citesc multe dintre cărţile care sunt considerate foarte bune pentru simplul motiv că mi-ar putea aduce aminte de propriile răni şi nu m-aş mai putea opri din plâns. mă întreb uneori dacă n-ar fi fost mai bine să trăiesc senin şi să pot citi orice sau dacă n-ar fi mai bine să citesc chestiile astea, în ciuda a ceea ce vor provoca în mine.
pe când eram mică, îmi doream să fiu doar o mână să pot scrie, altfel nu-mi plăcea să trăiesc. apoi mi-aş fi dorit să fiu doar ochi – pentru a citi, că altfel nu-mi plăcea să trăiesc. şi uite că a fost să fiu un întreg şi să suport viaţa şi cu una şi cu alta şi fără una şi fără alta.
mulţumesc pentru că, citind ceea ce e scris aici, ajung să cunosc şi eu ceea ce e interesant.
Şi eu citesc destul de mult, şi eu evit pe cît pot lecturile „grele”.
Numai că NU POT evita lectura unor monştri sacri ai literaturii.
Salve,tibi!
Gasesc inoportuna intrebarea:cand ai timp sa citesti?E similara cu intrebarea :cand mai mananci,cand mai dormi ,cand mai respiri? 🙂 Si mai ales,cand iti hranesti sufletul?
Pe mine ma intereseaza un alt aspect cu care ma confrunt si eu adesea.Nu intotdeauna ma atrage o carte,ma plictiseste si o abandonez.Din motive pe care nu mi le explic nici eu,reiau lecturarea si constat ca finalul este insolit si se pliaza rationamentului meu.Mi se intampla si la vizionarea unei pelicule cinematografice-eu fiind,daca nu ti-am spus o cinefila inraita.
Si ca o regula pe care o respect,nu-mi selectez lecturile dupa recenzii extralaudative sau din contra demolatoare.Accept uneori recomandari din partea prietenilor si cunoscatorilor neutri. 🙂
servus dora!
N-avea nici-o grijă : am timp pentru toate celea! 😀
Serios vorbind, am o tehnică de lectură bine pusă la punct în timp.
Citesc esenţialul pe îndelete, dar nu sar pasaje.
Şi apropo : relatez aproximativ numai o carte din trei, dintre cele pe care le citesc. 🙂
Nu am abandonat niciodată lectura unei cărţi, indiferent cît de proastă mi s-a părut.
Dacă am reuşit eu să citesc vreo şapte cărţi ale lui Coelho… ho ho hoooo. 😛
Hai că stiu, că îţi plac lecturile pe care le recomand eu!
–
Multe dintre cărţile foarte bune, mi-au fost recomandate de Teofil, iar dacă se spune că unele cărţi din cărţi se nasc, se poate spune şi că unele lecturi, din lecturi se trag. 🙂
„Hai că stiu, că îţi plac lecturile pe care le recomand eu!”
Cum de ai „ghicit”?
Stiam ca mentorul tau e Teofil.Recomandarile lui nimeni n-ar trebui sa le ignore. Citindu-i la un moment dat blogurile tematice mi s-a redesteptat pasiunea pentru cartile istorice. Dupa mai multe carti mi-a ramas sa citesc „Triumful lui Seth”,al 3-lea vol.din seria Furtuni pe Nil.Autorul Gerald Messadie ,jurnalist,eseist,istoric are o opera vasta despre credintele,culturile si religiile lumi.E captivant !. 😆
😆
Cuim să nu ghicesc după toate laudele pe care mi le aduci, laude pentru care îţi mulţumesc încă şi încă şi încă o dată ?
Bună seara !
Sunt şi eu pasionată de citit. Dacă încep o carte nu pot să o mai las din mână până nu o termin. Acum nu prea am timp de citit. Poate în vacanţă.
În această perioadă sunt curioasă să descopăr blogosfera. Nu o să mă ţină mult timp pasiunea. Câţiva ani şi după aceea voi găsi o alta.
De asemenea, îmi este foarte greu să citesc cărţi ăn care sunt prezentate drame sau, şi mai rău, tragedii. Plâng mult. Empatizez cu personajele şi sufăr. De aceea prefer comediile sau cele de suspans.
Am descopert-o astăzi, când v-am făcut o vizită, pe doamna Doina Popescu. mi-a plăcut. Cred că ar trebui să vă mulţumesc pentru că prin intermediul dvs. am cunoscut-o. Nu am mai pus ghilimelele.
Seara bună!
Doina, este o scriitoare cu talent şi cu har.
Blogul ei, este foarte reconfortant.
Mă bucur foarte mult că ai descoperit blogul ei.
Am citit cîteva cărţi de ale sale şi sînt extrem de încîntat că am descoperit-o. 🙂
Am scris şi despre cărţi ceva mai vesele. uite un exemplu :
https://tiberiuorasanu.wordpress.com/2010/05/29/m-am-hotarit-sa-devin-prost/
SAU, alt exemplu :
https://tiberiuorasanu.wordpress.com/2010/01/25/cum-m-am-lasat-de-gindit-hannes-stein-5/
Servus, Tiberiu!
Cartea prezentată de tine aici este o bijuterie artistică. La vremea mea, am citit-o pe nerăsuflate, în două zile şi o noapte, aproape nelăsăndu-mi timpul necesar, între secvenţe narative, pentru aşezarea fluxului de imagini şi a şuvoiului de obsesii naratoriale.
,,Lolita” este mai ales o carte a cuceririi limbii engleze de către un scriitor ce şi-a abandonat limba natală în favoarea celei a ţării de adopţie, un exerciţiu literar şi un munte sisific. Mai este o carte extrem de curajoasă, ce deconspiră prejudecăţile unei lumi şi sfărâmă tabuuri. Apare într-un moment în care scriitorii se încumetă să aştearnă pe pânza texturii lor subiecte incomode, dar lesne de regăsit într-o realitate complexă, cu lumini şi umbre.
În privinţa moraliştilor de serviciu, existenţi în fiecare epocă de explozie artistică, nu aş mai avea decât o singură observaţie. La fel i s-a întâmplat lui Hasdeu, când a scris şi publicat ,,Duduca Mamuca”. Printr-o nefericită condamnare literară aveau să treacă ,,Florile răului” de Charles Baudelaire şi comediile lui Caragiale. Măcar în apărarea lui Caragiale a venit Titu Maiorescu, ridicând problema moralităţii în artă şi a principiului autonomiei esteticului. Şi exemplele ar putea continua.
Servus Maria,
Aşa este, arta este artă şi nu ţine prea mult cont de morala burgheză falsă şi desigur, ipocrită.
Sunt destui cei care nu fac diferenţa dintre erotism şi pornografie, aşa că nu au cum să înţeleagă astfel de subtilităţi ale literaturii.
Şi alţi literaţi de excepţie, au avut de înfruntat la vremea lor, tot felul de obtuzităţi ale unor mediocri aflaţi în pozitie de comandă sau de decizie : Proust, Wilde, prea mulţi alţii.
Tiberiu,
Din păcate, la vremea noastră se întâmplă la fel. Se poate vedea cu uşurinţă această stare de lucruri, mai ales urmărind procesele ,,literare”, de fapt inchizitoriale, deschise unor romane contemporane de către micile minţi pudibonde şi incapabile să facă distincţia între realitate şi ficţiune, între cuvântul prozaic şi cel artistic, sublimat, indiferent de subiectul abordat. Ştia Arghezi ce ştia când pleda, oximoronic, pentru florile de mucigai…
Cam în aceeaşi situaţie s-au aflat recent, imediat după apariţie, excelente proze precum ,,Muzici şi faze” de Ovidiu Verdeş, ,,Băgău” de Ioana Bradea (aici este linkul spre o remarcabilă recenzie a romanului http://oananinu.wordpress.com/2007/07/18/ioana-bradea-bagau-cronica-aparuta-in-egophobia-si-in-versus-versum/ ) şi, dacă nu mă înşel, chiar ,,Fetiţa” de Mihai Zamfir.
Maria,
Eu sînt un cititor amator.
Citesc fără metodă, atît autori români cît şi autori străini dar încerc să citesc măcar cîte o carte a unor autori valoroşi, fie aceştia ajunşi la notorietate, sau, nu.
Nu reuşesc întotdeauna să „pun mîna” pe cele mai bune cărţi dar, deseori îmi reuşeşte. 🙂
Cartea doamnei Ioana Bradea, încă nu am citit-o.
Probabil că va urma la rînd într-una dintre lecturile mele, viitoare.
Tiberiu,
N-am intenţia să mă erijez într-un îndreptar de lectură. Lecturile fiecăruia dintre noi urmează un alt fel de dinamică, fie din perimetrul necesităţii intelectuale, fie din cel al emoţiei estetice. Cea mai fericită întâlnire e cea dintre intelect şi suflet/emoţie, dar e mai rar posibilă.
Mă mulţumesc doar să fac analogii între epoci culturale, scriitori, dimensiuni biografice sau bibliografice. Iar ceea ce am citit aici mi-a permis o asemenea comparaţie, aducând problematica în zilele noastre şi în literatura română, pe nedrept ignorată în marile dezbateri ale momentului
Maria,
Vorbesc cît se poate de serios : nu aş refuza unele dintre sugestiile tale de lectură.
Am înţeles că ai o solidă pregătire în domeniu deci nu aş lua acest „îndreptar de lectură” decît ce E : o binevoitoare deschidere către alte şi alte orizonturi literare, cărora îmi place să mă las ” pradă”. 🙂
Cît despre literatura română, fac parte dintre aceia care nu o refuză.
Nu ajung întotdeauna la creatorii valoroşi autohtoni, numai pentru că aceştia sunt foarte puţin puşi în valoare, prin popularizare.
Tiberiu,
E bine că rămâi deschis spre lectura literaturii noastre. Literatură română se scrie în continuare şi e valoroasă. Pregătirea mea în domeniu (nu ştiu cât de solidă…) se datorează unor mari profesori universitari, în preajma cărora am stat la cursuri, seminarii, cenacluri literare, întâlniri cu scriitorii actuali. Bunul obicei de a fi un membru activ al comunităţii literare mi-a rămas nealterat. Aşa am avut ocazia să întâlnesc, să cunosc, să ascult o seamă de condeie extrem de talentate.
Mai am ceva de scris, mai în glumă, mai în serios, dar o să redau într-un comentariu separat, să nu încurc iremediabil temele. 🙂
Apropo, domnule Tiberiu,
Dumneata cum de stai cu nasul în cărţi şi nu ciocăneşti nişte tomahawk-uri la tema zilei, pe platoul operaţiunilor din Libia lui Muammar?! Sau eşti cu un ochi în cărţi şi cu unul la ştiri?! 🙂
Şi acum, cum nu se poate mai serios… Ceea ce se întâmplă acolo mă revoltă peste măsură pentru că, la fel ca în orice război, cei ce suferă cu adevărat sunt victimele colaterale. Iar acum, pe fondul unei sensibilizări deosebite după un anume dezastru, exact asta îmi mai lipseşte să văd pe sticlă şi să citesc în presă… Despre tragedia nevinovaţilor.
Maria, habar nu am cum ai trecut de la tu la dumneata vorbindu-mi, dar sper că nu vei escalada termenul pînă la dumneavoastră. 🙂
Acum.
Nu pot sta chiar atît de mult „cu nasul în cărţi” pe cît aş dori, pe de o parte; pe de altă parte, sigur că încerc să fiu racordat la realităţile istorice pe care le trăim, atît cît pot eu să fiu prezent în discuţia cu tentă politic-istorică a acestor vremuri.
Am spus adesea, că îmi place mai mult să citesc decît să scriu; inclusiv pe bloage.
Mno, am combătut chiar acum cîte ceva, la „copac”. 🙂
Amu’. 🙂
Am început să mă întreb din ce în ce mai serios, ce soi de vanitate mă mai mînă pe mine, să mai întreţin acest blog.
Dacă nu mă înşel prea tare, ce am avut de spus, am cam spus : CITESC permanent şi UNEORI, călătoresc.
Şi, relatez. Ei şi ?
Tiberiu,
,,Dumneata” era în glumă, la fel ca primul meu paragraf, în ton cu micul ansamblu de tonalitate.
Tocmai citii ce ai scris la umbra copacului, dar am văzut că tot nu ai evadat din realităţile româneşti. Mai e vreme!
La chestiunea motivaţiei care te mână să întreţii blogul mai departe… Am un răspuns. 🙂 E bine fundamentat, şi eseistic-literar (căci blogul este alternativa virtuală şi digitală a jurnalului de idei şi de lecturi, conceput ca univers deschis şi în continuă înteracţiune), dar şi psihologic. Nu-ţi spun însă ce este, mi-e teamă să nu te superi sau să nu se supere ceilalţi bloggeri care ar putea citi din întâmplare. Eu mi-am asumat pe deplin trăsătura. 😀
,,Ei şi?” e o întrebare prea dificilă pentru mine. 🙂
Maria
OK cu tuul proferat ca dumneata. 😛
Din păcate, încă nu pot evada definitiv din realităţile româneşti şi tare mă tem că timpul nu va mai avea cu mine, suficientă răbdare,,, 😀
–
Am imprimat pînă acum acestui blog, mai mult de cinci direcţii, de fapt vreo şapte, diferite.
Aşa cum am spus la ABOUT, acest blog este experimental. 🙂
–
Şi hai că mor de curiozitate : pliiiz, spune-mi ce este acest blog, în accepţia TA! Pliiiz. 🙂
–
Despre EI ŞI ?, mai vorbim. Cred. 🙂
Tiberiu,
Eu nu proferez niciodată aici, la tine! Parol! Vin numai cu gânduri bune. 😀
Aşa-i nu poţi evada definitiv din realităţile româneşti. 😀 Lasă timpul, că e mare şi mult, nu ne-ntrece el pe noi. Păi, dacă tot n-ai evadat, hai să te ţin eu la curent, că tot l-am întrebat pe bărbatu-meu încă de ieri cum e cu operaţiunile din Libia. Mi-a zis că situaţia e nasoală rău şi că la fel a fost şi înainte de asta. Bine, bine, l-am întrebat eu, atunci ce vor forţele astea aliate, europene şi americane de la Gaddafi (nu ştiu cum se scrie), în afară de faptul că încearcă să mai răstoarne un dictator. Mi-a spus că vor petrolul libian, una din principalele surse de kerosen. Şi iaca, am aflat şi eu ceva ce nu scrie nimeni, dar absolut nimeni pe nicăieri ca să-i lămurească pe necunoscătorii ca mine, revoltaţi de orice formă de agresiune armată ce implică, inevitabil, vieţile civililor.
___
În vacanţă promit să stau să-ţi număr direcţiile blogului! Parol! Încă nu am avut timp – dar o să am – să-l citesc de la început.
___
Nu-ţi spun! 😀 Nu e părerea mea, e a lui Mircea Mihăieş. 🙂
___
Bine. 🙂
Maria,
Hai că trec direct la curiozitatea copilărească a jumătăţii de secol pe care o neg în vîrsta mea : SPUNE IUTE, IUTE, IUTE : ce spune dragul de Mircea Mihăieş, autorul celei mai cuprinzătoare recenzii despre Marlowe ?
Da’ chiar eşti curios! 🙂
Stai să dau o fuguţă până la bibliotecă să caut şi titlurile cărţilor în care dezvoltă tema. Dar precizez că se referă la jurnalul scris, cu diferitele tipuri ale sale. E uşor de observat că anumite bloguri, printre care şi al tău, al meu au caracteristicile unor forme de jurnal de lectură şi de idei. (Scuze pentru multitudinea de ,,de”-uri!).
Revin imediat!
Deci, faptul că suntem nişte… narcisişti 🙂 reiese din
,,De veghe în oglindă”, ed. a II-a, Cartea Românească, 2005
,,Cărţile crude. Jurnalul intim şi sinuciderea”, ed. a II-a, Polirom, 2005 .
Acum te rog să nu împuşti pianista, domnule blogger-narcisist! 😀 Că şi ea-i ca tine!
Aha! Am priceput !
Îs bogger narcisist. 😀
Recunosc : îs. 😀
Nu împuşc pianista. 🙂
–
Problema este că nu în totdeauna reuşesc să transmit ceea ce gîndesc. 😦
Mă joc cu destule sintagme care par a fi zglobii, dar de fapt încă nu ştiu cum să transmit şi altora, adevăratele mele îngrijorări.
–
ps. încă sînt marcat de excursia mea din Israel.
…
Presupun că dacă ai fi călătorit în Japonia, inainte de această grozvie care li se întîmplă acum, ai fi avut alt soi de discurs.
Acum, totul capătă alte conotaţii.
Ajută-mă să-ţi înţeleg ultima remarcă. Aş fi avut un alt soi de discurs… adică unul mai degajat, mai puţin implicat emoţional?! Pentru că numai aceasta ar mai putea rămâne acum, după ce elimin exact tipul de discurs avut în toate zilele (şi nopţile!) trecute de la tragedie. Pentru că sunt multe lucruri pe care nu le ştii, iar eu n-am să fac paradă de ele.
Sau crezi că spaţiul de confluenţă a două culturi anulează percepţia umanului, a fondului sufletesc, atât de valoros, de altfel?!
Experienţa mea a fost şi este de altă natură. Ea continuă.
Dacă încerci să faci o paralelă cu ceea ce tocmai s-a declanşat în Libia, eu îţi spun că nu e posibilă nicio comparaţie. În cea mai mare parte, tragedia japoneză a fost declanşată de cauze naturale. Cea nucleară – nu; e rodul otrăvit al unor grave erori umane.
În Libia, dezastrul e provocat de oameni. Doar de… oameni şi de lăcomia lor nesecată. Kerosen. Ăsta e cuvântul cheie, mai ales într-o epocă în care se caută resurse energetice alternative.
Altfel, operaţiunile din Libia dezvăluie într-adevăr o situaţie tare urâtă.
Maria Maria, dragă Maria, am încercat să încropesc un rărpuns dar, înţelepciunea wordpressului, mi-a trimis comentul în neant. 🙂
Încerc iar, să spun ce am de spus :
Ultima mea remarcă, se referea strict la disponibilitatea fiecăruia dintre noi, de a se raporta la un spaţiu cultural, istoric sau chiar geografic, funcţie de momentul raportării la acel spaţiu.
Apoi. Spaţiul de confluenţă a diverselor culturi, suferă de sindromul „contaminării din aproape în aproape”. 🙂
Contaminarea există dar, fiecare cultură îşi păstrează elementele definitorii, dacă şi numai dacă, una dintre culturi, nu îşi propune şi eventual nu reuşeşte, să elimine cultura mai puţin viabilă.
–
Ce se întîmplă acum în Libia, nu este decît o imensă expresie a ipocriziei politicienilor care clamează democraţia, în timp ce aceşti politicieni, sunt numai nişte bieţi captivi ai luptei pentru o putere iluzorie.
Dar, puterea iluzorie a politicienilor este compensată copios de favoruri şi o stabilitate financiară de invidiat.
Tiberiu,
Ceea ce se întâmplă în Japonia este, pentru mine, o rană încă deschisă. Nici nu pot numi sentimentele ce mă marchează. Poate după un timp, când toate pericolele vor fi trecut acolo, voi reuşi să mă liniştesc şi să privesc cu mai multă încredere spre viaţa ce va intra în ritmul ei firesc.
Iar în privinţa Libiei, e aşa cum scrii tu şi cum notează Doina în comentariul următor. Dacă e doar aperitivul, atunci întregul OM va fi cuprins de flăcări.
Ar putea fi doar un singur impediment în ce priveşte Iranul: comunitatea evreiască din această ţară. Parcă sunt aproximativ 3 milioane de evrei, iar cea mai mare sinagogă din lume este în Teheran…
Maria, după toate probabilităţile, americanii vor sprijinii acest atac. Cei care-l vor iniţia se pare că sunt chiar israelienii. Să dea Dumnezeu să mă înşel!
http://www.realitatea.net/israelul-ar-putea-ataca-iranul-in-decurs-de-un-an_728884.html
http://www.hotnews.ro/stiri-international-7122139-dmitri-medvedev-atac-israelului-asupra-iranului-putea-duce-izbucnirea-unui-razboi-nuclear.htm
Libia este doar aperitivul. Urmează un ciolan mai consistent: Iranul.
Nişte băieţi deştepţi au încercat să preîntâmpine toate acestea oferindu-i lui Obama premiul Nobel pentru pace.
Zadarnic, însă: zarurile erau deja aruncate!
Dragă Doinişoară,
Nu cred că „urmează!! Iranul.
Aşa după cum au fost „nemistuite ” Afganistanul sau Irak, nici Libia nu va fi.
Preşedintele american Obama, este un preşedinte ales în mod democratic, dar atîta tot.
Chiar dacă a fost nemistuit Irakul, patrolul irakian a trecut în proprietatea companiilor englezeşti şi americane.
http://www.adevarul.ro/international/Blair_scoate_milioane_din_petrolul_irakian_0_182982075.html
http://www.capital.ro/detalii-articole/stiri/petrolul-irakian-pe-mainile-celor-de-la-shell-129175.html
Iar Afganistanul se pare că are aur, argint, gaze naturale, fier, crom şi cele mai mari depozite din lume de lapis-lazuli. Mult prea mult ca să nu-i tenteze pe americani.
http://www.descopera.ro/cultura/7126569-comoara-din-afganistan-adevaratul-motiv-al-invaziei-americane
scuze: petrolul irakian
M-a băgat la moderare. 😀
Aşa-mi trebuie dacă abuzez de link-uri!
Fix ! 😀
WordPressul te bagă la moderare, nu io. 😦
Ştiam că la trei link-uri mă bagă la insectar dar n-am putut să mă abţin! 😀
Adică Doinişoară, verifici dacă te scoate adminul de la spam. 🙂
Te scoate. Şi intră el , la 😀
Norocul meu că am pile la „admin.” 😀
Norocul şi-l face omul cu mîna lui dar, cred că ştii asta. 😀
Aşa deci! Domnul admin îşi face de cap! Pe Doina o pune la moderare, pe mine mă editează cum vrea Galateea lui. 😀
Mda. 🙂
Vă spun noapte bună tuturor, că mai am oleacă de lucru.
PS. Sper să se calmeze spiritele în Libia. Mi-e cu neputinţă să mai aud veşti rele despre civili nevinovaţi prinşi la mijloc…
Aşa deci!
Domnul admin şi-a permis să descifreze enigma Galateei. 🙂
Mda. Ai putea măcar să enumeri nişte titluri dacă de relatări nu ai timp sau chef.
PS. Slabă nădejde. 😦
Servus, Tiberiu! 🙂
Adică domnul admin i-a făcut un bine Galateei?! Hm. Cred că o să mai apară să te bată la cap din când în când.
Nu am timp prea mult de relatări. Sincer.
Scriu ceva momentan şi crede-mă că cea mai mare bucurie ar fi să împărtăşesc din experienţa mea.
Cu PS-ul nu am încă nicio veste. Abia acum am ajuns acasă şi n-am îndrăznit să deschid canalele de ştiri internaţionale. Dar emoticonul tău nu e de bun augur.
O după-amiază frumoasă!
Servus Maria!
Galateea este bine venită oricînd. 🙂
Ştiu că nu toată lumea are timpul de care dispun eu.
Ştiu cum E. Nici eu nu am dispus de prea mult timp liber, pînă acum.
Cu peseul… repet : 😦