Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for 30 martie 2011

Joaca

     Începînd din copilărie, ne raportăm viaţa la joacă şi la poveşti. Nu mă refer chiar la prima parte a copilăriei noastre în care suntem complet neajutoraţi. Are mama fiecăruia dintre noi grijă să fim alăptaţi, au grijă bunicii noştri să ne hrănească imaginaţia cu poveşti, au grijă educatoarele din grădiniţă să ne dezvolte abilităţile cu jocuri, cu desene pe care le colorăm sau mai nou, cu jocuri pe calculator. Mă refer la joaca, de fapt la trînta noastră cu viaţa, trîntă care începe undeva la vîrsta adolescenţei. Dacă prima conştienţă de sine ca individ se instalează undeva pe la vîrsta de trei ani, conştienţa de sine ca persoană distinctă în lume, se instalează în imaginarul nostru afectiv, în perioada primei tinereţi. În această perioadă, începe adevărata noastră joacă de-a viaţa.

     Care joacă, numai joacă nu e.

     Ne place să credem că fiecare dintre noi este unic şi irepetabil. Din punct de vedere genetic, este adevărat. Eroarea începe o dată cu raportarea la factorul social. Fiecare dintre noi se consideră unic şi irepetabil numai în măsura în care istoria fiecărei vieţi nu poate fi cuantificabilă şi comparabilă cu istoria altor vieţi de pînă acum. Ne place sau nu prea, foarte mulţi dintre oamenii care nu contează decît statistic, seamănă între ei destul de mult; mai exact spus, pentru că nu au personalităţi puternice, în stare să-i diferenţieze de massă, se topesc în anonimatul colectiv. De exemplu, spectatorii de la un meci care huiduie, sau spectatorii de la un concert reuşit care aplaudă. Nu ies în evidenţă decît extremiştii care trec la violenţă pe stadion, sau spectatorii prevăzători care au venit cu flori şi le oferă artiştilor

     La polul opus, sunt tocmai personalităţile care puternice fiind, ies în evidenţă şi încep o joacă pe viaţă şi pe moarte între ei, pentru dobîndirea supremaţiei. Conştienţi fiind că la început, nu au nici-o şansă de reuşită pe cont propriu, astfel de personalităţi se asociază sub diferite forme : partide, cluburi, sindicate, asociaţii patronale, etnice, sau profesionale, şamd, etcaetera. În sînul fiecărei asociaţii, începe lupta pentru putere. Şi la acest nivel, indivizii se asociază pe căprării, potrivit unor interese sau mai degrabă potrivit unor simpatii explicabile sau mai puţin.

     După ce la nivelul fiecărei asociaţii s-au stabilit fie şi temporar nişte ierarhii, se dă bătălia finală între acele grupări, pentru atragerea celor mulţi prin intermediul capcanelor unor promisiuni deseori imposibil de onorat (poveşti). Cu restul de oameni, anonimii, se joacă din plăcere sau din interes, manipulatorii. Şi se joacă, nu glumă!

     Cu vremea, oamenii obişnuiţi, oamenii topiţi în anonimatul unor categorii sociale diverse cum ar fi pensionarii, şomerii, studenţii, încep să se complacă în manipularea care de multe ori, le dă gata mestecat un pseudo-ideal-de-viaţă, eliberîndu-i de grija de a mai gîndi şi modela, chiar propria lor existenţă. Cu alte cuvinte, oameni de la care se aşteaptă maturitate, re-cad în mintea copiilor, aşteptînd ca cineva să le dea ceva. Adică se joacă inconştient cu viaţa lor, adică de fapt, se joacă chiar cu destinele unui popor întreg.

     Se spune că unele trasee istorice au format popoare, iar alte trasee istorice au avut ca rezultat, populaţii. Diferenţa dintre un popor şi o populaţie, este relativ simplă : un popor îi ajută pe cei merituoşi să devină lideri, iar o populaţie face tot ce este posibil ca orice ins înzestrat peste medie, să fie tras înapoi în anonimat. ‘Ra-ia-i tu al dreaq să fii, o faci pe deşteptu’, ha ? Iar cu acest tip de atitudine, chiar nu mai este de joacă. Afară de cazul în care statisticii, devin conştienţi că manipulatorii, se cam joacă de fapt, cu focul.

BLOGUL ZILEI :  http://despresufletulmeu.wordpress.com/2011/03/30/mesaj-din-japonia/ 

Plus  : http://delaepicentru.wordpress.com/2011/03/30/%E2%98%85-despre-potop/

 

 

Read Full Post »