Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for 6 aprilie 2011

Notă asupra ediţiei

     Eseul inedit intitulat Iocario serio. Ştiinţă şi artă în gîndirea Renaşterii (dactilogramă, 160 pp.) a fost redactat în 1979, în perioada în care Ioan Petru Culianu era profesor în Olanda, la Universitatea din Groningen…

     Culianu propusese editurii pariziene Flammarion publicarea acestei lucrări despre Renaştere; înţelegea astfel să se reîntoarcă la studierea părţii esoterice, hermetice, magice şi alchimice a epocii, care constituise principala sa preocupare în cei doi ani dinaintea plecării în exil (1970 – 1972 ), formînd şi subiectul tezei lui de licenţă  ( Marsilio Ficino e il platonismo nel Rinascimento, inedită, 142 pp.). “Sperăm să putem relua într-un context mai amplu şi să putem dezvolta, prospera fortuna, această cercetare” : aşa se încheia disertaţia prezentată în faţa comisiei conduse de prof. Nina Facon, în iunie 1972, la Literele din Bucureşti. În vremea şederii în Italia ( 1972 – 1976 ), deşi cîmpul central de studiu academic al lui Culianu se concentrează pe alte tematici – creştinism timpuriu, gnosticism -, subiectele renascentiste continuă să-l pasioneze. Mapa încărcată a manuscriselor italiene, în cea mai mare parte inedite, conţine numeroase însemnări de lectură privind neoplatonismul renascentist şi Cabala creştină, precum şi două lucrări despre Giordano Bruno – Alcune considerazioni sull’etica di Giordano Bruno şi Intorno alla morale di Giordano Bruno – care i-au adus diploma finală de studiu la Universitata per Stranieri din Perugia şi premiul “A. Lupatelli” în septembrie 1973. Un comentariu asupra simbolisticii din pictura lui Leonardo, “Nota su ‘’La Vergine delle Rocce’’ di Leonardo”, este publicat în 1975 în revista Aevum (Milano, 1975, nr. 49). Capitolul al patrulea din Iocari serio… “Leonardo şi grota”, continuă direct analiza din “Nota…” deja publicată.

     Cartea despre “jocul serios” văzut ca simbol al Renaşterii se compune din Introducere, patru capitole şi notele aferente lor (fusese iniţial plănuită încă o secvenţă, iar în cîteva rînduri se fac în text referiri la materia unui al cincilea capitol din prima parte, care nici el nu a mai fost scris), şi este scrisă în limba română – cea mai mare parte, respectiv cele patru capitole – şi în franceză – Introducerea, notele. În cursul discuţiilor cu Yves Bonnefoy, coordonatorul colecţiei “Idees et recherches” de la Editura Flammarion, se convenise ca autorul să redacteze în româneşte şi să încredinţeze lucrarea unui traducător; dar cum în 1981 traducerea încă întîrzia, Culianu a decis să dea el însuşi versiunea franceză. Aşa avea să apară, în 1984, o altă carte, diferită de cea din 1979 : Eros et magie a la Renaissance.1484… Această notă a fost alcătuită de Tereza Culianu- Petrescu.

     Despre ce este vorba (pe scurt) în această carte, ne spune chiar autorul :   “A juca jocul lumii, ludus globi, iată poate cea mai potrivită expresie a proiectului filosofic al Renaşterii; dar a-l juca serios, iocari serio – cu vorbele lui Marsilio Ficino -,  într-un fel bine cumpănit şi chibzuit. Jocul din Renaştere este o atitudine iniţiatică, un simbol ambiguu, melancolic prin excelenţă, deopotrivă însă şi exaltant. E folosit în general spre a indica stăpînirea unei discipline deosebit de dificile precum alchimia, sau Arta prin excelenţă, magia. Nicolaus Cusanus îl introduce într-un sistem pedagogic şi exegetic tipic creştin, în vreme ce Ficino îl aplică mai ales studiului însuşi al filosofiei, care este o doctrină pătimită, pentru că este trăită…”

     Această ediţie a cărţii, se încheie cu o excelentă postfaţă semnată de H.R. Patapievici, din care citez, tot foarte pe scurt : “În privinţa sensului lumii şi a răspunsului la întrebarea ‘’de ce ceea ce este, este?’’ gîndirea întîlneşte o barieră de netrecut. Nu este o barieră individuală, deoarece aceia care au pus-o în evidenţă, prin eşecul lor, au fost spirite de cea mai mare mărime. Nu este o barieră a unei culturi, pentru că toate culturile au cunoscut-o. este însă o barieră individuată cultural, deoarece fiecare cultură atinge limita care îi este specifică. În privinţa culturii moderne, Ioan Petru Culianu credea că această limită este fragmentul din Heraclit numerotat de Hermann Diels B 52 – ‘’Timpul este un copil care se joacă, mutînd mereu pietrele de joc; este domnia unui copil’’. El a remarcat că moartea, întunecarea mintală sau tăcerea au cenzurat de fiecare dată încercările marilor gînditori moderni de a gîndi pînă la capăt înţelesul jocului : Nicolaus Cusanus a compus De ludo globi cu un an înainte de moarte, Nietzsche a meditat asupra fragmentului din Heraclit în anul în care şi-a pierdut minţile, iar seminarul lui Heidegger despre Heraclit este una dintre ultimele sale opere. Exemplele pot continua cu viaţa şi opera lui Culianu însuşi. Cartea în care acesta a încercat să explice de ce ‘’ misterul creaţiei stă în caracterul ei ludic’’, pe care a intitulat-o Iocari serio (joc serios), a rămas neterminată, iar viaţa sa a fost brutal curmată în chiar momentul în care ajunsese la o explicaţie completă a lumii spiritului, în termeni de joc binar. Tăcerea şi moartea au fost şi în cazul lui bariera pînă la care gîndul său individual a putut răzbi în chestiunea crucială a jocului, dovedind în chip tragic că teza sa – ideea că tema ludus mundi marchează limita ultimă a gîndirii moderne – este adevărată”.

Read Full Post »