Sa cunosti o femeie / Amos Oz

Dacă este adevărat că niciodată nu ştii ce pierzi dacă nu ştii ce ai avut, este perfect adevărată şi ideea potrivit căreia dacă nu apreciezi ce ai, degeaba cauţi altceva în virtutea faptului că vei găsi vreodată, idealul care să-ţi satisfacă pe deplin, egoul. Probabil că de prea multe ori, noi, oamenii, suntem pur şi simplu, orbi. Suntem tributari cecităţii. Şi după ce am pierdut ceea ce a fost la îndemîna iubirii noastre, încercăm zadarnic să refacem traseul unei vieţi posibile, viaţă care ne-a scăpat printre degete pentru că am lăsat viaţa reală să se scurgă printre degetele vieţii noastre, degete care apucă lacom(e), cariere, idealuri (poate) calpe, trasee de viaţă probabil prea mult depărtate de trăirile fireşti ale fiecăruia dintre noi…

Yoel, agent al serviciilor secrete israeliene, este rechemat de urgenţă acasă din străinătate, unde se afla (ca de obicei) în misiune. Aici, îl aştepta o veste cumplită : soţia sa, Ivria, decedase în împrejurări tragice, electrocutată de un fir de înaltă tensiune, căzut la pămînt. Întotdeauna moartea celor apropiaţi nouă, ne lasă buimaci. Cu greu ne dezmeticim şi cu atît mai greu înţelegem că cel dus dintre noi, este dus pentru totdeauna. Nici Yoel, cu toată pregătirea sa specială, nu poate face excepţie. N-are nici măcar puterea de a rosti tradiţionalul Kadish, rugăciunea pentru morţi în tradiţia evreiască.

După ceremonia de înmormîntare, Yoel decide să se mute din domiciliul conjugal împreună cu fiica sa, Netta, cu mama sa şi cu soacra sa, în altă localitate, în altă casă, în alt mod de viaţă. Cere inclusiv pensionarea înainte de termen. Şi începe lupta cu el însuşi. Vrea să afle ce fusese bun în viaţa sa, ce fusese rău, ce anume se irosise din viaţa sa şi ce anume avusese de cîştigat pe plan sufletesc, pînă atunci. Începe o lungă luptă cu timpul, timp  care se scurge încet, încet, chinuitor de încet. Repară cam tot ce avea de reparat în noua locuinţă. Se ocupă de grădinărit. Leagă cîteva prietenii. Zadarnic. Timpul prezent rămîne apăsător. Dar mult mai apăsătoare sînt gîndurile care îl copleşesc. Fusese oare o iubire adevărată între el şi Ivria ? Certurile lor, ocazionate de un diagnostic incert de boală a fiicei lor îi făcuseră oare duşmani ? Lungile şi prea desele sale absenţe o împinseseră pe soţia sa în braţele vreunui amant ? Reproşurile fiicei sale şi ale celor două bunici erau adevărate ? Obişnuit cu analiza minuţioasă a tuturor situaţiilor, Yoel descompune şi recompune mental situaţii, trăiri, fapte petrecute. Şi este cuprins de o disperare mută cînd înţelege cît de minunată fusese de fapt, soţia sa; ce luptătoare fusese; ce nu ştiuse el să aprecieze niciodată la ea, prins fiind în ţesătura complicată a misiunilor în care era mai tot timpul, trimis.

Cuprins de dorul nemistuit pentru trupul soţiei sale, merge uneori, acolo unde ştia că aşteaptă prostituatele. Nu recurge la serviciile lor. Înţelege cît de mare este deosebirea dintre iubirea împărtăşită şi sexul tarifat. Cade pînă la urmă în braţele vecinei sale, Annemarie. Nici aici nu găseşte ce căuta. Totuşi de la Annemarie, primeşte o lecţie înainte de despărţirea lor. “- Netta, a şoptit Annemarie, atît de încet, încît vocea de-abia i se auzea, iar lui Yoel i-au scăpat cuvintele ei, ca şi lacrimile care-i umpluseră ochii, Netta e o tînără fată. Nu mai e un copil. Cît timp ai s-o mai consideri un copil ? Cred, Yoel, că tu n-ai ştiut niciodată ce e o femeie. Cred că nici măcar nu înţelegi noţiunea… cum se spune în ebraică ‘rol’? Voiam să spun că voi (bărbaţii) sau ne faceţi pe noi (femeile) să jucăm rolul unor copilaşi sau îl jucaţi voi inşivă. Cîteodată mă gîndesc : ‘’Ce copilaş mic şi dulce!’’. Dar e greşit, trebuie să ucidem copilul”.

Mult adevăr în spusele Annemariei. Sunt destui bărbaţi care nu prea înţeleg ce este o adevărată femeie. Yoel, dacă tot nu fusese capabil să o înţeleagă pe Ivria, soţia sa, înţelege că măcar Netta, fiica sa, îşi poate trăi viaţa aşa cum doreşte, alături de tînărul care îi făcea o curte discretă de ceva timp. Iar lui, lui Yoel, îi rămîne totuşi ceva de făcut pe lumea asta: se oferă voluntar în slujba comunităţii, la un spital de bătrîni. Decide că acest mod de a-şi servi ţara, este la fel de important ca celălalt mod, activitatea sa din serviciile secrete.

Romanul acesta, departe de a fi numai un roman facil despre zbuciumul sufletesc al unui om obişnuit, este şi o frescă reuşită a unei părţi din viaţa evreilor, are cîteva referiri istorice, pe alocuri şi  o alură de roman poliţist, pagini de mitologie, este pe scurt, o carte admirabilă!

BLOGUL ZILEI  http://bibliophyle.wordpress.com/?s=amos+oz&searchbutton=go%21

O foarte interesantă postare şi oarecum la temă  http://pisica07.wordpress.com/2011/04/27/guest-post-de-aprilie/