“ Intr-o zi, vecinul nostru de bloc si-a luat un aparat de aer conditionat. Era un zaduf ingrozitor, dar noi n-aveam aparat de aer conditionat si nici bani ca sa ne cumparam unul. Sufeream de caldura si de invidie. Aveam insa o biblioteca. Ne-am uitat in ea si am scos cugetarile lui Seneca. Am citit de acolo o pagina-doua despre bine si sensul vietii si, desi cald tot ne era, nu l-am mai invidiat pe vecin.
Ceva mai tarziu, vecinul si-a deschis un butic si a inceput sa umble imbracat la costum la patru ace. Noi – tot cu blugi. Nu-i nimic – ne-am zis linistiti, citind un capitol din Etica lui Spinoza. Apoi vecinul a aparut deodata intr-un Megane argintiu. Noi n-aveam nici bicicleta, dar l-am dispretuit citind din Phaidon al lui Platon. Mai tarziu, vecinul a schimbat Meganul pe Mertan. Nu ne-a pasat, caci si noi il schimbaseram dejape Platon cu Aristotel. Si-a luat si un 4×4, cel mai mare de pe strada. Noi l-am luat pe Marcus Aurelius, care ne-a facut sa zambim impacati.
A mai trecut o vreme si vecinul si-a luat nevasta noua: blonda, frumoasa, tanara. Noi – tot cu cea veche, dar am luat Evanghelia dupa Ioan. Vecinul si-a imbracat soata cu o garderoba intreaga si cu blanuri, basca bijuteriile. Noi ne-am imbracat spiritul citind din Eclesiast. In fine, vecinul s-a mutat intr-o vila la sosea cu gard mare, bodigarzi si piscina. Am rezistat si de data aceasta eroic, citind Richard III. A urmat o a doua vila – la munte. Dupa ce am vazut-o, ne-am consolat cu Macbeth. O a treia – la mare: am recurs la Invierea lui Tolstoi, al carei efect l-am consolidat cu Ghilgames, Ghandi si Declaratia de iubire a lui Liiceanu. Ne-am simtit cu mult mai bine.
L-au dat la televizor la o emisiune foarte populara. Ne-am stapanit emotia cu o portie de Caragiale. L-au dat a doua oara cu mare succes: am fi suferit daca nu ne-ar fi ajutat Ananda Coomaraswamy, Cartea lui Iov si Cazul Wagner al lui Nietzsche.
Asa a trecut ceva mai mult timp… Vecinul isi lua case, masini, iahturi, femei. Noi raspundeam cu Balzac, Thomas Mann, Hegel, Berdiaev. Lupta era stransa, dar echilibrata. In sfarsit, intr-o zi l-au aratat cu catuse la maini, umflat de DNA. Am rasfoit atunci fericiti Apocalipsa. Dar peste vreo doua saptamani, vecinul nostru era eliberat si chiar si-a anuntat candidatura pe listele unui partid majoritar.
Scarbiti, ne-am uitat in biblioteca. N-am mai vazut nimic. Ne-am uitat pentru a doua oara. Nu ne-a venit sa credem. Pentru a treia oara ne-am uitat cu atentie. Acelasi rezultat: citiseram toate cartile.
Si atunci ne-a cuprins invidia…” – Andrei Cornea
Am preluat acest articol de AICI
Sursa principală este AICI
Vă şi mă întreb : cît de actual este acest articol ?
În 2000 mi-am pus termopane. Vecinii m-au reclamat la primărie. Venisem de o zi din maternitate şi am fost nevoită să dau note explicative.
Apoi mi-am pus centrală. Vecinii m-au reclamat la primărie. Deşi aveam autorizaţie de construcţie în regulă şi toate avizele, funcţionarul voia să mă amendeze ca să le dea satisfacţie vecinilor.
Apoi mi-am pus aer condiţionat şi vecinii m-au reclamat la primărie că am găurit pereţii pentru conducta dintre unitatea interioară şi cea exterioară.
Apoi, rând pe rând, şi-au pus toţi termopane, centrală termică şi aer condiţionat. Deşi nu mi-au plătit cotă-parte la branşamentul de gaze şi au semnat în fals acordul pe care trebuia să-l obţină de la mine nu i-am reclamat nicăieri dar am făcut un schimb de locuinţă şi m-am mutat la casă fiindcă de statul la bloc m-am lămurit.
Apoi, cel care a făcut schimb de locuinţă cu mine a vândut apartamentul şi noul locatar l-a vândut mai departe. După mai multe tranzacţii succesive în decurs de vreo trei luni, apartamentul a ajuns în posesia unui cocalar tatuat care i-a ţinut non-stop în manele şi scandaluri. Evident, n-a mai mişcat nimeni în front.
Foştii vecini mi-au arătat obrazul că m-am mutat, considerându-mă pe mine vinovată că s-au ales cu un vecin interlop care-i terorizează.
Le-am sugerat să facă ce ştiu ei mai bine: să-l reclame pe tatuat! 😛
Aşa Doina aşa! 😀
Frumos îţi şade să nu recunoşti că acel cocalar era plătit de tine să-şi manelizeze vecinii pînă la isterizare ? 😛
foarte actual, tibi!
câtă vreme invidia, acest vierme inutil, își mai sapă șanțuri adânci în mărul sufletelor oamenilor, acest articol va rămâne mereu actual. ba chiar există o vorbă: dacă vrei să nu mai ai vecini, schimbă-ți mașina. nu contează câți ani plătești rate, ce sacrificii faci de fapt înlocuind vechea dacie ruginită, moștenire de la bunicul, dacă ai apucat să-ți iei mașină nouă, brusc nici loc în parcare nu vei avea și nici de salutul amical al celor care te tot vedeau curățând bujiile nu vei mai avea parte.
și de aceea, încă ador să citesc…
Nu ştiu cum se face dar, pe mine ‘invidia’ nu m-a vizitat niciodată; şi nu greşesc dacă spun : NICIODATĂ !
De-asta îmi şi este greu să-i înţeleg pe cei atinşi de această veritabilă, boală.
[…] shayna ,stefania,gabirotaru,marintoma ,grivie ,gladiola ,mihaela,schtiel,ioanusca,ilarie,caius,stropidesuflet,andy,ora ,tiberiuorasanu […]
extrem de actual! si cred ca va fi mereu actual. suferim puternic in primul rand de grija fata de capra vecinului si de flexibilitate, maleabilitate si eludare a legilor. in rest, totul e bine!
Am auzit că mai nou, nu se mai spune ‘să moară şi capra vecinului’ ; acum se spune ‘să moară vecinul ca să-i iau capra!
Respectarea legilor ? Glumeşti ?
nici eu nu știu ce este invidia, dar unora le este scop… și nu este un fenomen pur românesc ci unul generalizat, natura umană….
Unii spun că lăcomia ar fi adevăratul motor (economic) al omenirii. Aşa o fi ???
Baaaa, telectualilor, articolu nu-i despre invidie chiar daca asa se numeste, ca daca scrie pe gard p**a, nu trebe sa fie p**a inauntru, e despre bani si-mbogatire, vai de capu vostru ca tare sunteti ametiti!
da
Eu ma bucur cand altii reusesc sa aibe ceva ce si-au visat, mai ales daca au realizat cate ceva „pentru sufletul lor”.
Am invatat tare devreme ca nu iei nimic cu tine, asa ca nu conteaza, si daca le vrei cu adevarat,poti sa ai si bunurile visate.
Dacă cei care reuşesc mai mult se numără printre prietenii mei, mă bucur pentru ei; dacă nu, mi-e absolut indiferent.
Cu puţine excepţii, probabil că toţi căpătăm de la viaţă, aproximativ ce ne propunem de la bun început, dacă suntem în stare să parcurgem un traseu. Nu ?
Mi-a placut foarte mult articolul. Inspirat autorul…si totusi. Fiecare isi urmeaza in viata calea si valorile personale. Viata insasi este suma propriilor optiuni si decizii. Poti alege sa te ocupi de afaceri necurate, ori poti sa fii om de cultura, poti sa fii muncitor ori diplomat, sa-ti pui termopane ori sa citesti o carte, sa te implici intr-o afacere ori sa lucrezi la stat. orice e posibiil. Depinde ce alegi si cat de multumit esti cu alegerea facuta. Nu i-am invidiat niciodata pe cei care au mai mult decat mine, indiferent prin ce mijloace au obtinut ceea ce au. Dar i-am considerat competitori pe cei care au fost mai buni decat mine.
Aşa este Gabriela dar atunci cînd vezi că cei cu bani sunt mai egali în faţa legii decît cei cu carte, începi să te întrebi care este adevăratul drum de urmat în viaţă…
acum două minute a fost scris, nu? că e fierbinte, ca şi subiectul. eu n-am fost invidioasă niciodată, dar pot spune că lucrurile au condus la un moment dat să pară că e invidie… de ce? pentru că unii se lăudau atât de mult cu cineva care avea ce nu aveam eu încât am preferat să păstrez distanţa faţă de persoana „avută” şi de cei ce-o iubeau atât de mult. decât să se gândească la motivul real: că sunt penibili punând accentul pe aşa ceva, s-au gândit să dea vina pe mine – că sunt invidioasă. ei, de-aia nu mai era soare pe cer, că alţii spuneau despre mine aşa ceva. să fim sinceri: oamenii sunt oglinzi atât de deformate (şi noi suntem oglinzi atât de deformate pentru ceilalţi) încât dacă ne-am lua după ce cred sau spun ei (sau ei după ce spunem noi!) am ajunge să ne urâţim din ce în ce mai mult…
ideea e următoarea: nu privi la ce are celălalt. sau priveşte dacă ai puterea de a zâmbi, indiferent de ce vezi că posedă. sau dacă ai curajul de-a lupta pentru ceea ce vezi că are altul şi tu nu … şi îţi doreşti neapărat să ai.
ps. cei mai mulţi ar trebui să fie atenţi la ceva: unii pot avea multe din ceea ce nu avem noi, iar nouă să nici nu ne fie necesare lucrurile acelea. ce rost are să ne complicăm cu invidia, dacă oricum nu avem nevoie de mofturile acelea?
tiberiu, eu sper că lăcomia cunoaşterii, setea de a şti să fie motorul bunelor noastre… o viaţă trăită pentru a şti, nu a avea cred că este calea cea bună.
Şi eu sper la fel.
Daaar există totuşi o mare problemă : toată lumea se adapă din binefacerile ‘cunoaşterii’ daaar, prea puţină lume le acordă cuvenitul respect celor care se străduiesc să aducă în viaţa noastră, CUNOAŞTEREA.
Tibi,
O să spun două lucruri total diferite- în 1975, urmam a doua facultate, mă rog, multe examene de diferență, mi se echivalau unele din institut, munceam din greu, aveam copil micuț, făceam naveta.
Soțul a avut o discuție mai dură cu un vecin, să-l ierte Dumnezeu, pe unde o fi, pentru că i-a reproșat să nu mai sune la ore nepotrivite( era administratorul blocului). Din acest incident, a ieșit mare bucluc. Pentru a se distra, probabil pe seama noastră ” ne-a dat ” la legea 18. Eram căsătoriți de patru ani, aveam rate la apartament, mobilă și frigider.
Tocmai venisem de la Craiova, de la examene, așezam cărțile la locurile lor. A sunat cineva la ușă, am deschis , era un procuror , venit să ne inventarieze bunurile.
Mi-a numărat toate cărțile, alte bunuri de preţ nu prea aveam.
Au fost momentele cele mai grele pe care le-am suportat vreodată- să fii sărac și să demonstrezi că ești și mai sărac…
La chestiune- îți răspund cu un citat din Epopeea lui Ghilgameș, pagina 79
”_ Făurari, sculptori, aurari, dăltuitori, voi toți cei neîntrecuți în făurirea frumosului, adunați-vă de pe întinsul țării și veniți la Uruk să-i faceți o statuie prietenului meu”!
Da Gina, da
Apartament luat în rate, mobilă şi FRIGIDER !
Raiul pe pămînt.
Nu ca acum : Maybach, pipiţe şi amînări judecătoreşti pînă la calendele greceşti.
Epoci diferite, nu ?
ps. Nu ştiu dacă de la Ghilgameş încoace a mai fost un exemplu de prietenie atît de concludent…
Oamenii fără minte, dacă n-ar avea invidie, n-ar avea nimic…
Şi astfel s-au reinventat: invidiez, deci exist!
Concluzie perfectă : joc, set şi meci! 🙂