Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for 27 mai 2011

“Eram un preşcolar oarecare, dar povestirile ulterioare ale părinţilor mei despre această perioadă îmi păstrează încă vii în minte acele locuri şi acei oameni. Deşi poate numai poveşti, totul mi s-a părut întotdeauna Amintire Vie, iar eu, cea de atunci, nu eram un preşcolar oarecare, ci o Persoană cu gînduri, fantezii, concepţii şi, mai ales, personalitate” – spune Claudia Golea pe undeva, pe la începutul acestei cărţi. Precizare absolut necesară altfel întregul eşafodaj al povestirii ar cădea ca un castel de nisip spulberat de primul talaz care-l loveşte. Cartea aceasta este alcătuită din două părţi distincte şi reprezintă un fel de jurnal de viaţă al autoarei, începînd de pe la patru ani şi pînă la începutul maturităţii. Prima parte este evident alcătuită din povestirile părinţilor săi – diplomaţi de carieră – pentru că la prima sa ieşire din ţară, Claudia avea numai vreo partru anişori, iar perioada descrisă se întinde pe parcursul celor doi ani pe care i-a petrecut în Bangui, capitala Republicii Centrafricane. Claudia povesteşte frumos feluritele peripeţii prin care a trecut în aceşti doi ani. Este un copil mult mai fericit decît majoritatea ‘decreţeilor’ (copii născuţi după celebrul decret al lui Ceauşescu din 1968 prin care era reglementată obligativitatea tutulor femeilor de a deveni iepe de prăsilă a vlăstarelor socialismului triumfător şi atoate stăpînitor), care neavînd părinţi sus-puşi în acele vremuri triste, au trăit din plin frustrările acelor zile.

Primele sale jucării au fost cimpanzeul Bombo rebotezat ulterior Porno şi păpuşa Leila, păpuşa care manevrată într-un fel anume, spunea cu glas cristalin : maaaamaaaa! Claudia creionează în cîteva trăsături de condei atît microcomunitatea de români trăitoare în cadrul legaţiei române cît şi unele aspecte ale politicii şi obiceiurilor poporului Centrafrican. Reaminteşte dimensiunea absurdă a discursurilor adresate cuplului conducător al României de atunci “- Dragă tovarăşă Elena şi tovarăşe Nicolae Ceauşescu, supravieţuirea noastră în mijlocul acestei… acestei… jungle, în mijlocul acestor sălbatici nu ar fi posibilă fără stindardul revoluţiei pe care ne-aţi îndemnat să-l purtăm în lumea întreagă”. Aminteşte celebrul conflict diplomatic dintre Ceauşeşti şi dictatorul Bokassa, conflict iscat dintr-un motiv care poate părea desprins din literatura SF, dar este perfect real : Bokassa avea o soţie franţuzoaică şi un harem cu vreo 50 băştinaşe, dar rîvnea şi la graţiile Gabrielei, o dansatoare dintr-un ansamblu folcloric românesc. Or Ceauşeasca, nu putea admite ca o româncă să aibă numai rangul de cea de a doua soţie a viitorului împărat. Drept represalii, împăratul a lăsat ambasada română fără apă şi fără curent electric timp de cîteva săptămîni. Situaţia s-a rezolvat prin faptul că franţuzoaica, geloasă, a divorţat. Claudia recunoaşte că viaţa sa a fost influenţată în bine de tovarăşa : pentru că-i recitase frumos o poezie patriotică, a tinut-o minte şi la capătul celor doi ani trăiţi în junglă, a permis familiei sale să se mute în Europa, unde ar fi putut să-şi trateze grava boală de ochi de care suferea.

În cea de a doua parte, Claudia descrie mai întîi Parisul, ambasada, şcoala, noii săi  prieteni cu jocurile lor, imensa diferenţă dintre lumea civilizată şi lumea în care trăiau concetăţenii săi (adică unii dintre noi), apoi operaţia pentru care venise de fapt în Franţa. Trec astfel cîţiva ani de fericire, fericire curmată brusc de o întîmplare sinistră : copiii descoperiseră în beciurile ambasadei, cîteva schelete dar păstraseră secretul pentru ei. Cînd “administratorul ambasadei” descoperă tărăşenia, ordonă ambasadorului să-l trimită pe tovarăşul consul Golea acasă, cu nevastă şi cu copilă cu tot.

Raiul, dispăruse. Urmează reîntoarcerea în infernul ceauşist al României anilor ’80. “Cartierul Balta-Albă era, ca şi acum, un cartier unde majoritatea locatarilor erau din familii de muncitori, vînzători sau simpli funcţionari. Copiii lor aveau prea puţină educaţie. De la părinţi nicidecum nu puteau să o aibă, iar din mass-media cu atît mai puţin”. în urma fugii lui Pacepa din ţară, tatăl Claudiei este dat afară de la externe fiind bănuit de simpatii pro-occidentale. În buna manieră a vremii i se înscenează şi un proces, este azvîrlit la închisoare pentru cîteva luni, pe scurt, este un om terminat.

Claudia începe adevărata sa luptă cu viaţa. Vine şi anul 1989. Privind la televizor, domnul Golea exclamă “ : Îl ştiu! A fost secretar de partid pe nu ştiu unde. Îl cheamă Iliescu şi securiştii plănuiau să-l pună în locul lui Ceauşescu de acum cîţiva ani. Au furat revoluţia.” Apoi,  domnul Golea încearcă să intre în noua politică. Cu ideile sale de “sindicalism liberal-socialist” nu reuşeşte însă, nimic.

Ce-i rămîne Claudiei de făcut ? Să evadeze din “ţara nimănui, patria schimbărilor, a înşelăciunilor, a crimei ridicate la rang de onoare.” Unde să evadeze ? La Paris evident, dar ce a reuşit Claudia să facă la Paris, rămîne să descoperiţi singuri, citind cartea. Cu inima strînsă într-un ghem  de amărăciune, v-o recomand.

Read Full Post »

Clopoţei de palisandru

Lerui ler şi lerui ler

Picură cascada şoaptei, într-o noapte, de delir

Din adîncul venei mele

Lerui ler şi iară ler

Săruta-voi vioreaua

Lerui ler şi iară ler

Vioreaua e prescura

Lerui ler şi iară ler

Din care fac anafura

Lerui ler şi iară ler

Şi mă-ndrept cu graţie,

Lerui ler şi iară ler

Către destinaţie : nu mă grăbi Doamne, încă, mai respir.

Read Full Post »