“Se prea poate ca o iertare total străină de orice gînd ascuns să nu fi fost niciodată acordată pe pămînt, se prea poate ca o doză infinitezimală de ranchiună să dăinuiască totuşi în remisiunea oricărei insulte : orice dezinteres ascunde undeva, în străfundurile sale, un calcul imponderabil, un motiv microscopic de interes propriu, o mică speculaţie imperceptibilă, care face ca disperarea să fie un disperato teatral şi care este conştiinţa impură a conştiinţei vinovate. Din acest punct de vedere, iertarea este un eveniment care nu s-a produs niciodată în istorie, un act care nu are loc nicăieri în spaţiu, o pornire sufletească ce nu există în psihologia curentă. Şi totuşi, chiar dacă, să zicem, gestul iertării n-ar fi o trăsătură a experienţei psihologice, el ar trebui să rămînă o îndatorire.”
Fragment din eseul cu acelaşi nume de Vladimir Jankelevitch
Tiberiuorasanu's Blog 