Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for 30 iulie 2011

Reuniţi în autocar, ne îndreptăm spre o mică  localitate denumită Montecatini Terme, localitate despre care am înţeles că este un soi de orăşel de vilegiatură; într-adevăr, locul alcătuit din străduţe situate pe pante deluroase, este înţesat de vile şi de viloaie care mai de care mai mari şi mai mîndre, care adăpostesc atît localnicii, cît şi turiştii veniţi aici; senzaţia de proaspăt şi de nou completează în mod fericit părerea de cochet. Pe scurt, deşi am ajuns cam pe seară ne-am făcut o imagine pozitivă despre acest orăşel, cu un aer  vădit de provincie; pe la zece seara, totul părea adormit. In fine; noi am fost cazaţi într-un hotel nici prea mare dar nici prea mititel, strălucind de curăţenie.

Pe tot parcursul excursiei am fost cazaţi numai cîte doi în camere; cele două/trei stele de la ei, au corespondent în circa patru pe la noi. Ştiu ce spun că am umblat ceva la viaţa mea.  Ne odihnim bine peste noapte şi după un mic dejun destul de frugal, purcedem spre Florenţa!

Ajuns aici cu precara mea istorisire, înainte de a mai relata ce am mai văzut prin Italia, respectiv – după Florenţa şi Pisa, apoi Roma şi Vatican, oraşele sfinte Assisi şi Padova – şi inevitabila întoarcere tranzit Austria şi Ungaria, periplu încheiat superb cu o splendidă croazieră de o oră şi jumătate pe Dunare cu “Cina tradiţională By Night”, trebuie să fac o paranteză destul de lungă. Trebuie să încep prin a spune că eu, în primele trei zile, am fost în transă! O transă de tip extatico-mistic-culturală, din care am ieşit destul de greu. Ce văzusem pînă atunci la Viena şi la Veneţia, s-a dovedit a fi DOAR un preambul la ceea ce urma să admir mut şi pierdut, de acum încolo. Splendorile care se revărsau cu nemiluita asupra mea, indicibilul cu care am fost literalmente bombardat, s-au repercutat mirific asupra mea; a fost primul moment în care am înţeles ce înseamnă ,,vedi Napoli poi mori ,,(prinNapoli înţelegînd Italia – fireşte!). Am trăit fiecare clipă la intensitate maximă, am neglijat voit să mă hrănesc altfel decît din fugă, am postit şi de la bere  🙂  , am fotografiat ahtiat aproape tot ce am putut (patru sute de poze stau mărturie), am cumparat sute de cartoline (vederi), am fost repet, în transă!

Chiar şi acum, la aproape trei săptămîni de la reîntoarcerea în cenuşiul cotidian, sînt încă pur şi simplu,  coplesit! Şi de-abia astăzi, cînd am recitit o carte scrisa de H-R Patapievici (Ochii Beatricei / cum arăta cu adevărat lumea lui Dante), am înţeleles DE CE!

Am înţeles cum a fost posibilă construcţia tuturor minunilor Renaşterii = cu ajutorul graţiei Divine! Şi cu voia ta, am să citez finalul cărţii sale:

Era o lume ce avea de rezolvat o problemă pe care noi modernii, am înlăturat-o. Ei aveau de reconciliat o imagine ştiinţifică a lumii, care era greacă, păgînă şi materialistă, cu o exigenţă absolută, care venea din certitudinea Revelaţiei. Pentru medievali existau şi Raţiunea şi Revelaţia, şi lumea simţurilor şi Dumnezeu. Existau şi partea de lume centrată pe Pămînt şi partea de lume centrată pe Dumnezeu, şi văzutele şi nevăzutele. Nu le era uşor să concilieze aceste lumi, dar trăiau în această tensiune, şi parte din fertilitatea extraordinară a culturii medievale, vine din faptul că au reuşit să trăiasca aceasta tensiune la o altitudine intelectuală care nouă, oameni care am optat numai pentru partea din stînga imaginii, ne scapă aproape în intregime. Noi am înlăturat complet partea din dreapta a lumii şi, de aceea , suntem capabili numai de creativitatea văzutelor, fiind aproape complet lipsiţi de sursa de creativitate a nevăzutelor. Trăim amputaţi.”

Aşa E! Dimensiunea absolut gigantescă a tuturor realizărilor Renaşterii, nu doar că vine de la inspiraţia Divină, dar e în totalitate călăuzită de Har! Am văzut de exemplu la Roma, monumentul dedicat lui Victor Emanuel al II-lea. E la fel de gigantic : o sută treizeci şi şase de metri înălţime, bogat împodobit cu picturi, sculpturi şi mozaicuri superbe, impresionant, dar … lipseşte senzaţia de Divin! E impresionant şi … cam atîta tot. Se vede clar că este închinat ,,omului,, şi nu lui Dumnezeu.

Read Full Post »

Scotocind printre vechituri, am descoperit un stick pe care se află copiile unor mailuri trimise cîtorva prieteni în decursul vremii. Cum nu am mai continuat acest obicei, uitasem că s-au păstrat în acest mod, impresiile din călătoria noastră din Italia. Pentru că au savoarea şi sinceritatea din acele momente, nu voi interveni pe text.

#

Iată : au trecut deja 4 zile de cînd ne-am întors acasă şi parcă tot nu-mi prea revin din buimăceală ; am purces la drum spre o „inedită incursiune în inima latinităţii„ convins fiind că ştiu, hm, destul de multişor despre ceea ce înseamnă Renaşterea, că ştiu cîte ceva despre titanii care-au populat acest spaţiu cultural mirific; credeam că sînt cît-de-cît edificat despre ce voi găsi în calea mea … Surpriză! Am constatat vexat că nu ştiam de fapt, NIMIC!

Trec relativ relaxat peste întîlnirea fugitivă (din autocar) cu peisajele superbe din Budapesta, dar nu am insistat pentru că ştiam că vom reveni la ele, pe drumul de întors acasă.

Primul şoc violent de imagine al culturalităţii, s-a produs la Viena; dupa ce-am vizionat de dindărătul geamurilor de autocar, Praterul, apoi  complexul expoziţional (cumva similar cu ce avem noi la Bucureşti lîngă Casa Scînteii), după ce-am parcurs zisul „Ring Vienez„(de fapt un patrulater de străzi centrale în perimetrul cărora se află o sumedenie de palate şi de statui gigantic-impresionante) am descins per-pedes în interiorul ringului, unde am fost izbit(i) de mareţia Catedralei Sf. Ştefan.

Să-ţi spun că aproximativ 10 dintre cele mai mari biserici din Bucureşti sau chiar din toată ţara ar încăpea lejer aici, nu ar fi decît un eufemism . Bogăţia incredibilă de ornamentaţii gotice, picturile superbe, mărimea ciclopică a întregii catedrale, solemnitatea degajată manifest de fiecare ungher al mirificului aşezămînt, te pur şi simplu, copleşesc. Şi neavînd nici-un termen de comparaţie, rămîi uluit! Asta ca să nu mai punem la socoteală gigantescul şi măreţia palatelor şi statuilor din interiorul `ringului`. Norocul nostru e că timpul alocat vizitei de aici e drastic drămuit deci, după ce savurezi un vurst tipic vienez în fugă, şi-i stingi subtila nuanţă de picant cu o berică mititică de 0,33 l (la 5,30 Euro), îţi aduci aminte că incursiunea către civilizaţia de tip occidental, de-abia a început ! Şi mergi disciplinat către autocarul care ne va purta şi pe mai departe … Unde prima etapă pe tărîm italian, va fi Veneţia. Despre Venetia am scris AICI.  

 Dar despre asta, într-un mail viitor. Cît despre Saadi, dacă nu suferă amînare, mă voi conforma urgent! Dar dacă mai poate aştepta măcar o săptămîna … hm?, ce zici? Iată totuşi o mică mostră : „nu poţi străbate-n şa necunoscutul, / sunt locuri unde laşi să cadă scutul.

Blogul zilei : http://desydemeter.wordpress.com/

Read Full Post »

Pastorel Teodoreanu

 Cîteva date biografice, AICI

Epigrame

Diviziei prizonierilor români din U.R.S.S. realizată de Ana Pauker: Tudor Vladimirescu – Debreţin

Din falnic vânător de munte,
Ana mi te-a făcut Pandur –
Întâi ţi-a-nfipt o stea în frunte
Şi-apoi un debreţin… în tur!

Unui antialcoolic

Oare nu-ţi mai aminteşti,
Vorba din bătrâni lăsată?
Din beţie te trezeşti,
Din prostie niciodată!

Pentru subtilul…

Pentru subtilul amator
Care-şi respectă al său gât
E bună apa de izvor
Dar ca uzaj extern. Atât!

Consolare

Două lucruri mai alină
Al meu chin şi a mea boală:
Damigeana când e plină
Şi femeia când e goală!

Nu contrazice

Nu contrazice voia sorţii
Şi nu sfida stihiile!
Aşa fu scris: cei morţi cu morţii,
Iară cei vii cu… viile!

Mai multe, AICI (opt pagini)

Read Full Post »