Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for 31 iulie 2011

Am spus că am fost în transă. Aşa E. Dar, de fapt, transa mea era vizibilă doar exterior. Interior, trăiam la intensitate maximă tot ceea ce vedeam. Am fotografiat; am luat note explicite; am ascultat cu nesaţ toate explicaţiile ghidului; am înregistrat şi periferic şi frontal tot ceea ce am fost în stare să văd, să remarc, să memorez. Nu puteam să trec insensibil peste acele splendori. Am trăit la o cotă de vibraţie pe care nu mi-o cunoşteam. Explicaţia e simplă. În tot acest periplu, circulam în autocar 8-10 ore aproape zilnic, aveam 2-3 ore de vizionat împreună cu grupul, după care în cîteva rînduri am avut între 2 şi 4 ore pe cont propriu. Despre somn, ce să-ţi mai spun? Probabil că 3-4 ore pe noapte a fost un fel de maxim. Nu uita că zilnic ne schimbam reşedinţa. Doar la Roma am dormit două nopţi la rînd în acelaşi hotel.

În pofida acestui mod extrem de alert de desfăşurare a acestui splendid periplu, mi-am regăsit fără efort, toate resursele nebănuite care ZAC în fiecare dintre noi, resurse pe care le găsim NUMAI cînd avem o motivaţie anume. Ştii cum se spune: să nu-i dea bunul Dumnezeu omului, cît poate să ducă! Ei bine, eu, ateul ortodox, am avut parte din plin de această dulce povara; sau cel puţin, aşa am simţit eu. Am simţit boarea HARULUI SFÎNT!

În treacăt fie spus, în timpul vizitei noastre în Italia, serviciile speciale erau în alertă maximă, pentru că se aşteptau la o iminentă agresiune din partea teroriştilor. În afară de faptul că au fost de o discreţie uluitoare, – la Vatican m-am rătăcit şi am intrat într-o zonă interzisă, dar nu mi-a pus nimeni pistolul în piept – nici noi nu am avut vreo clipă senzaţia de nesiguranţă. Cît despre teama de a putea fi ipotetic victime, nici nu ne-a păsat. Apropo de victime : singurul monument (colosal) pe care l-am contemplat doar exterior , a fost Colosseum-ul. N-am avut nici cea mai mică dorinţă de a-l vizita în interior; faptul că acolo a fost locul central de martiraj (timp de secole!) al creştinilor, faptul că acolo erau măcelărite mii de animale zilnic, faptul că acolo moartea  gladiatorilor era  pe post de spectacol al cruzimii maxime, faptul că chiar acolo a fost martirizat Sf. Petru, mi-a indus sentimentul că nu pot contempla acest edificiu din interior. Asta E! Am admirat geniul constructorilor, dar atit: acest edificiu mareţ era destinat cruzimii umane, fără urmă de boare Dumnezeiască… Îmi pare bine că e aproape o ruină; şi-mi pare şi mai bine că în Evul Mediu, a fost folosit ca rezervor de materiale de construcţie pentru alte edificii şi atîta TOT!

În acelaşi timp, îmi pare bine şi că nu a fost demolat în întregime; dacă nu mă înşel foarte tare, se pare că e primul  muzeu al unui holocaust: încercarea de exterminare a creştinilor, pînă la Constantin cel Mare, care la îndemnul mamei sale Elena, a pus capăt acestui abominabil măcel, undeva în secolul al IV-lea. În fine!

Colosseum-ul se află în imediata apropiere a bisericii San Pietro in vincole şi de la el începe să fie vizibil ceea ce a mai rămas din Forumul Roman; Forum care acum nu e decît o adunătură de ruine,  ruine pe care ghidul le denumeşte succesiv, templul închinat nu ştiu cărui zeu, arcul de triumf al nu ştiu cărui împărat, etc, etc, etc… De fapt, locul acesta musteşte de istorie, dar nu este decît mărturia imperiului distrus de Dumnezeu, imperiu care l-a crucificat pe Isus. Creştinismul nu putea să aibă alt centru! Doar aici vrerea Divinităţii putea să dea sens afirmaţiei lui Cristos la judecata lui Pilat: Împărăţia mea nu e din lumea asta! Dar a trebuit să treacă secole bune pînă cînd învăţăaturile Apostolilor lui Cristos să prindă definitiv contur, mai ales că Sfinţii Părinţi ai Bisericii începînd cu Origen, au lucrat îndumnezeiţi către aceasta.

Acum, despre altceva. Patronul spiritual al Italiei este Sfintul Francisc de Asissi, zis sărăcuţul, care a trăit undeva între secolele al XII-lea şi al XIII-lea şi care a înfiinţat Ordinul Franciscanilor. Ce este extraordinar la Asissi, este faptul ca acolo, este singura biserică din lume construită peste o altă biserică, biserică zidită la rîndul ei peste o camera tombală unde se află sarcofagul cu moaştele Sf. Francisc, cameră tombală care ea singură rivalizează ca măreţie şi cuprindere cu aproape tot ce este imaginabil ca dimensiuni. Pentru a nu ştiu cîta oară, imaginarul omenesc e copleşit. Îţi poţi închipui? O biserică uriaşă care drept acoperiş are o altă biserică măreaţă şi care drept subsol are o cameră tombală ea însăşi de dimensiunile unei biserici foarte mari!

Probabil că aici e timpul să spun că pe întregul parcurs al periplului nostru în spaţiul ales de Dumnezeu, al Creştinătăţii, am avut parte de cîteva slujbe în direct: una aici, una la Padova (fieful Sfîntului Anton) şi cel mai important, o slujbă la biserica San Pietro – Vatican! Am spus deja că nu mai respect în relatarea mea ordinea turistică. Cred că în următoarea epistolă, îţi voi spune cîte ceva despre Pisa, despre Padova, las Vaticanul şi San Pietro ceva mai la urmă, după care am să încerc să-ţi spun cîte ceva şi despre singurul moment cu adevărat turistic, respectiv croaziera pe Dunare. Deocamdată, te las cu bine .

Read Full Post »

Mno, o împlinit şi Baniciu nişte ani de cînd E şi de cînd cîntă, cîntă, şi ne încîntă. Şi zice bine că

Merg mai departe

Muzica: Mircea Baniciu
Versuri: Dinu Olarasu

1. Am vazut adancul,
Acolo sus in munti,
Am vazut si invingatorii,
I-am vazut pe cei infranti.

2. Am plutit cu norii
Deasupra de vulcan,
Am fost cel mai bogat din lume
Cand n-aveam nici un ban.

3. Am intalnit si moartea
Pe cand eram baiat,
Dar m-am indragostit de viata
Aproape imediat.

4. Reclame si deliruri,
Si fete, poezii,
Am fost si cersetor si rege
Chiar in aceeasi zi.

R
Cat am ras, cat am plans nu mai stiu,
poate-i scris in vreo carte,
Maine sigur zorii ma vor lumina
Si-am sa merg mai departe.

5. Am vazut bancherii
In limuzine lungi,
Am vazut si autostrazi pe unde,
In cer poti sa ajungi.

6. Am vazut razboaie
Si rani fara sfarsit,
Am vazut si-ndragostiti pe val
Si eu cat am iubït.

La mulţi ani, maestre!

Şi dacă tot este vorba despre muzică, recomand iar şi iar 🙂 acest blog

http://lastnightmusic.wordpress.com/

 

Read Full Post »

Revenind la Florenţa. Ceea ce-ţi voi relata de acum înainte, va fi doar rezultatul unei introspecţii; aşa după cum ţi-am spus deja, din acest moment am intrat în transă.Tot ce am văzut/simţit în următoarele trei zile, s-a impregnat adînc în subconştientul meu; subconştient care se lasă foarte greu adus în planul conştienţei.

Să mă explic: atunci cînd am purces la drum, eram impregnat de amintirile din tinereţe despre Renaştere, amintiri culese din excepţionala carte ,,Agonie şi Extaz,, de Irving Stone. Aşteptam întîlnirea cu Michelangelo Buonaroti & ceilalţi Titani , ca pe o izbăvire a imaginarului meu turistico-cultural; ca pe o împlinire a nazuinţei sufletului meu întru frumos. Dar ceea ce am găsit acolo, m-a copleşit; m-a readus la realitatea micimii mele de biet peregrin la porţile cunoaşterii. De aici şi transa mea : am fost între ,,agonie” şi „extaz,,. Extaz copleşitor şi agonie a anagogiei care m-a invadat instantaneu; aproape devenisem mistagog; trăiam o Revelaţie pe care nu o credeam posibilă; am fost trans-humanizat; am fost cîteva clipe în anticamera lui Dumnezeu. Am contemplat Empireul! Adică în termeni pur şi simplu neaoşi româneşti, cîteva clipe am avut privilegiul iluminării depline, sau cum spun oamenii mai simplu, ”am ajuns în al nouălea cer”!

Probabil că de aici voi deveni incoerent în descrierea spaţio-temporală a periplului meu pe pămîntul îndumnezeit de Sf. Petru, pentru că nu a mai contat ordinea turistică a locurilor sacrale vizitate .

Reiau de la Michelangelo. Nu am reuşit să intru în Galeriile Ufizzi (coadă mare, timp limitat) unde aş fi reuşit să contemplu Statuia lui David învingătorul lui Goliat – episod splendid relatat în vol. doi din Septuaginta, dar am văzut o copie în mărime naturală (6 metri !) a statuii. Am văzut Capela Medici unde sînt expuse cele patru Alegorii, respectiv Dimineaţa, Ziua, Amurgul şi Noaptea. Am văzut statuia lui Moise la biserica San Pietro in vincole – adică Sf. Petru în lanţuri, unde sunt expuse lanţurile cu care Sf. Petru a fost încătuşat şi martirizat; am văzut ,,Pieta,, din catedrala Sf. Petru de lîngă Vatican; am văzut ca acest TITAN (M.B.) a vrut să-l copieze pe bunul Dumnezeu în actul de creaţie… Oricare dintre aceste statui făurite de M.B. îţi transmite un sentiment greu definibil; te aştepţi ca oricînd, oricare dintre ele să se însufleţească şi să te întrebe : DE CE TE MIRI ? EU SÎNT CREAŢIA LUI DUMNEZEU făptuită numai întîmplător de M.B. ! Legenda chiar spune că după ce l-a făurit pe Moise, M.B. ar fi exclamat: ŞI ACUM, VORBEŞTE !

Iar din momentul în care pătrunzi în Capela Sixtină, unde întreg tavanul şi un perete sunt pictate de M.B. (circa 1000 metri pătraţi !), începi să crezi că înţelegi de ce TOŢI aceşti TITANI ai Renaşterii, au fost ÎNDUMNEZEIŢI. Chiar deasupra capului tău, dacă stai în centrul capelei, se află piesa de rezistenţă a întregului ansamblu pictural; cheia de boltă a întregii alcătuiri: momentul în care Dumnezeu Tatăl îl însufleţeşte pe Adam. Iar Peretele lateral, Judecata de Apoi, îţi readuce dureros în minte că suntem de fapt vremelnici şi neputincioşi, vanitoşi deci păcătoşi, părelnici şi atît de efemeri… Oricum M.B. are un binemeritat loc de odihnă în panteonul cultural al Italiei, respectiv biserica Santa Croce din Florenţa , alături de mormintele atîtor alţi titani ai culturii, Galileo, Rossini şamd, şamd, şamd…

Gata ! Descrierea în prea scurt timp a prea multor splendori, poate sa aibă efect de sminteală!  🙂  Aşa că, pe curînd!

Blogul zilei : http://desydemeter.wordpress.com/

Read Full Post »