Elena Ferrante

Nimeni – sau aproape nimeni – nu ştie de fapt, cine este această persoană. Tot ce se ştie este că sub acest pseudonim, se ascunde un scriitor sau scriitoare, care nici măcar pentru faima internaţională şi pentru premiile cîştigate nu a renunţat la anonimat. Am citit recent o carte semnată cu acest nume, Zilele regăsirii mele.

“Timp de un an de zile, Zilele regăsirii mele a rămas în topul vînzărilor din Italia , lucru rar întîlnit pentru o carte care nu face compromisuri cu gustul mediocru. E, dimpotrivă, un roman în care tonurile roz lipsesc cu desăvîrşire, povestea dură, neliniştitoare şi profund nedreptă a unei femei între două vîrste, Olga, care într-o dimineaţă află că, deşi n-a greşit cu nimic, va fi părăsită de cel care i-a fost soţ timp de 15 ani, Mario.

Viaţa de fiecare zi a femeii care, pînă nu demult, îşi savura confortul conjugal împlinit şi de maternitate, se otrăveşte cu morbul geloziei şi ajunge, în scurtă vreme, la fixaţie patologică şi la obsesie. Îşi reneagă maternitatea, n-o mai interesează că plîng copiii şi nu dă doi bani pe clişeul reconfortant că există viaţă după despărţire. Se va tortura imaginîndu-şi rivala, mai tînără decît ea, dar şi retrăind episoadele de aur ale mariajului făcut praf; va povesti totul fără milă, ruşine sau umilinţă. Calvarul masochist al unei feminităţi rănite e dramatizat cu o falsă cerebralitate, în care obsesia de a şti tot se transformă în perversiunea de a trăi exclusiv pentru a-ţi imagina ceea ce n-o să ştii niciodată” – scrie Alina Purcaru pe pagina de gardă a acestei cărţi apărută la Editura Univers în anul 2009.

Nu sunt multe de adăugat la cele spuse mai sus. Poate este de spus că, ticălosul acela, înainte de a-şi părăsi soţia şi cei doi copii, trăise cîţiva ani clandestin cu o minoră de 15 ani, Carla, pe care o aşteaptă să ajungă la majorat şi să se căsătorească cu ea; sau poate mai trebuie spus că adesea, în preajma noastră trăiesc oameni de o discreţie nebăgată în seamă, oameni pe care din motive imposibil de ştiut, la început îi detestăm, ca mai apoi să descoperim că de fapt aceşti oameni, sunt mai de folos decît mulţi aşa zişi prieteni cu care ne înconjurăm. Olga, va descoperi într-un vecin, exact sprijinul de care avea nevoie pentru a-şi continua viaţa, după ce se regăseşte din tristeţea unei femei pedepsite de soartă pentru nimic. Sau poate că, tot revoluţia sexuală este de vină, pentru că se pare că puştoaica aceea, era dispusă să îi ofere lui Mario, ceea de în mod firesc o mamă şi soţie, nu poate oferi. O carte despre care Alice Sebold a spus : “Am citit acest roman într-o zi,  din scoarţă-n scoarţă, forţîndu-mă să respir adînc, asemenea unui scufundător care, din cînd în cînd, ţîşneşte la suprafaţă”.

Aşa E. Zilele regăsirii mele este o carte care se citeşte pe nerăsuflate, o carte plină de învăţăminte atît pentru ele cît şi pentru ei, dacă şi numai dacă aceştia, oricare ar fi, sunt dispuşi să înveţe din experienţele altora. De citit!