Multe mai are omul de învăţat pe lumea asta, ca sa nu iasa din ea, aşa, ca boul, după cum bine spunea “Sănduc” – Alexandru Dragomir, filosoful solitar, publicat numai postum, filosof care din cauza vremelniciilor nu şi-a putut încheia doctoratul îndrumat de Heidegger. Frunzăresc, frunzăresc ( din cartea lui Adrian Marino – Prezenţe româneşti şi realităţi europene). p183. Anglia. “You are a lucky man” îi spusese autorului, cel care i-a înapoiat geanta care conţinea agende, note, bilete, bani, etc, geanta pe care domnul Adrian Marino o rătăcise.
Chiar că este norocos. Iar mă încolţeşte invidia. Invidia turistului nesătul, pe norocosul care are parte de astfel de voiaje. Trag cu ochiul la sfîrşitul cărţii şi mă liniştesc puţin. Măcar în Franţa am fost şi eu. Frunzăresc,frunzăresc… He, he, am avut dreptate să nu fiu în consonanţă cu AM. Nu iubeşte copiii! Hmmm. “Nu iubesc această formă de umanitate gregară, dezorganizată şi sălbatică, pe domnul Goe în deplasare”. Hmmm. Păi bine domnule AM, că tot fuse vorba despre Brîncuşi, nu ştii “zisa” dumnealui ? Aia cu copiii? Adică nu ştii că “în clipa în care nu mai ştim să ne jucăm, începem să murim”? Mda.
Poate că în viitor, cîndva, cumva, voi vizita şi Londra. Deocamdată eu şi Silvia vrem iar la Paris. Dar mai pe îndelete, nu aşa, pe goană, cu autocarul în circuit, cum am fost ultima dată. Sau, mă rog, ca prima dată. Nu ştiţi bancul acela celebru ? “- Iar vreau să merg la Paris! – Ai mai fost ? – Nu, dar am mai vrut!” Cartea, care se încheie cu un post-scriptum neconcludent, are drept ultim capitol o călătorie în Franţa, călătorie efectuată cu un an mai devreme. Norocos călător domnul AM. Nimic de zis. Fericit om. Tentat să “rămînă” acolo, refuză. Şi oferă o explicaţie : “Este un succes, o carieră ?” Pe linia asta, aparent, are dreptate. Noica, Pleşu, Liiceanu, Patapievici şi atîţia alţii, au ales calea afirmării depline, aici., pe plan şi plai mioritic. Nu însă şi Eliade, Culianu, Ionesco, Cioran, Moshe Idel şi lista ar putea continua. Unde sau care este adevărul ? Nu ştiu. Pur şi simplu, nu ştiu. Ştiu însă şi sînt dureros de conştient de faptul că avem noi românii un talent probabil fără egal în lume : ostracizăm valorile în devenire pîna aceştia/acestea îşi iau lumea în cap, dar o dată ce aceştia/acestea ajung în plan profesional la reuşite notabile, îi revendicam ritos : CUTARE ŞI CUTARE SUNT ROMÂNI ! Drăgălaş popor.
Revin la carte. AM a vizitat şi Strassbourg. L-am văzut şi noi. El, cu nişte ochi, Eu, cu alţi ochi, Silvia şi Robert, altfel. Spre deosebire de domnul AM, noi am avut norocul de a vedea catedrala fără corsetul în care o învesmîntaseră restauratorii. Catedrala e copleşitoare. Aproape nefirească. Imposibil de construit fără ajutor divin! Dar senzaţia este totuşi diferită faţă ce cea de la Vatican. Desigur, domnul AM pe de o parte, şi eu, pe e altă parte, avem păreri diferite despre Luvru, despre Centrul Pompidou, despre Tour Eiffel . Dar cum să vezi Parisul şi să nu vezi Sacre Coeur ? Nu cred că Parisul poate fi contemplat la fel de bine aşa cum se poate face de pe acea colină celebra, Montmartre.
Dar am şi eu regretele mele. N-am reuşit să vad atelierul maestrului “Măiastrei”, după cum nu am reuşit să ajung în Rue Pinchon 8 , unde au locuit mirabilii Ierunci, Virgil şi doamna Monica Lovinescu. Dar am vazut Domul Invalizilor, Panteonul cu Pendulul lui Foucault, am văzut Moulin Rouge. Pe dinafară. Aici, căscînd gura la lumea pestriţă, la explozia de lumini, la vitrinele strălucitoare şi îmbietoare, am fost acostat de o “doamnă” şi poftit la “distracţie”. – Dar sînt cu soţia mea! m-am apărat! – Nu-i nimic! poate să vină şi ea, dacă vrea! Chiar aşa ! Simpatice pariziencele acelea …
Nu ştiu cum era atunci, în 1976, reţeaua de metrou pariziană, dar în 2008 este aproape de neînchipuit de utilă. O vorba spune că nu există nici măcar un singur punct al Parisului care să se afle la o distanţă mai mare de 500 m. de o “gură” de metrou. Nu ştiu dacă este aşa, dar ştiu că dacă înţelegi bine harta metroului, nici nu te poţi rătăci în Paris şi nici nu-ţi poate ramîne loc dorit, nevizitat. La Paris am reuşit să ucid o legendă : cum că vizavi de cimitirul Pere Lachaise, ar exista un restaurant pe frontispiciul căruia ar sta scris : “Mai bine aici, decit vizavi”! NU EXISTĂ! Un astfel de restaurant. Dar mi-ar plăcea sa fac eu, unul.
###
BLOGUL ZILEI : http://mariapopart.wordpress.com/expozitie-cu-vanzare-2/
Înțelept spus :”ostracizăm valorile în devenire pîna aceştia/acestea îşi iau lumea în cap, dar o dată ce aceştia/acestea ajung în plan profesional la reuşite notabile, îi revendicam ritos : CUTARE ŞI CUTARE SUNT ROMÂNI ! Drăgălaş popor.”
Cel mai recent caz Herta Müller.
Herta este foarte cunoscută. Cîţi anonimi nu sunt în aceeaşi situaţie ?
Câți tineri valoroși au învățat în străinătate iar întorși în țară nu au fost angajați sau, mai rău , în cazul lui Daniel Funeriu sunt blamați în modul cel mai urât ?
Persoane repetente, ca Antonescu care a fost coleg de facultate cu un inspector de-al meu și despre care am aflat multe, sau absolvenți de ”Spiru Haret ” sunt mai valoroase decât cineva care și-a luat doctoratul în Franța ?
Ai fost ca de obicei blând când ai afirmat : ”Drăgălaş popor.”
trec peste comentariile despre valorile noastre, nu vreau sa ma mai amarasc, am vrut doar sa-ti spun ca tare bine mi-a prins calatoria alaturi de tine prin paris!
Carmen
Am o nepoată care a dat doctoratul în Africa de Sud şi a lucrat acolo ca manager de proiect. A venit în Ro şi i s-a dat cu tifla. Acum este în Elveţia, într-o multinaţională, într-un post de conducere.
Fiul meu, a plecat în Canada.
– – –
Menţin epitetul. 🙂
Redsky2010
Am scris despre mai multe călătorii şi văd că place cum am descris ce am văzut.
Mă bucur tare mult şi mulţumesc frumos!
Aș vreau să revăd Parisul pe îndelete! Nu știu dacă va fi și când va fi.
Ei, bine, eu m-am rătăcit, dar iată-mă!
Sunt atâtea locuri minunate pe lumea asta, chiar și aici, la nu prea mulți pași de capitală.
Zilele trecute, tot câutând un anume loc dintr-o țară nordică, am găsit cel mai frumos castel de-al nostru! Nespus de frumos, din păcate , mult prea puțin cunoscut. Poate scriu ceva.
Ei, cine n-ar vrea ?
Anul trecut a organizat ratb-ul un program de excursii ecumenice la mănăstiri la care fără automobil, nu prea ai cum să ajungi. Am re-văzut cîteva aşezăminte bisericeşti, superbe în jurul Bucureştiului. Anul acesta, programul a fost întrerupt din motive de nerentabilitate. Cred şi eu, la cîtă discreţie a fost în jurul acestui program!!!
@tibi
si eu „am mai vrut”, da’ n’am mai putut, ca mi’am promis solemn ca n’am sa mai parasesc dulcea (ca o „sentintza”) capitala, de frica teribila c’ar putea sa „ma sara” viitoru’ „the big one” romunesc 😦
Niku
Eu zic să vrei şi dacă poţi să mergi liniştit că în următoarea mie de ani, n-ai să vezi prea multe schimbări în romanica şi e păcat de dumneata să nu vezi minunăţiile celea.
[…] ,ivanuska ,vacitim ,theodora0303 ,tiberiuorasanu ,neacostache […]
Multam , Tibi! 🙂 Fericitule, ca ai vazut Parisul… Imi doresc sa ajung si eu intr-o buna zi… 🙂
Servus Maria! 🙂
Am fost într-o excursie în circuit, cu autocarul.
Splendid dar, am văzut prea puţin în fiecare loc în care am ajuns. Totuşi a meritat cu vîrf şi îndesat; fiecare clipă de oboseală a fost răsplătită cu lucruri magnifice!
Îţi urez să ţi se împlinească dorinţa cît mai curînd. 🙂
Ai putea scrie cu uşurinţă o carte de călătorii… cu călătorii… pentru călătorii.
Sau ai scris-o deja? 🙂
Frumoase gândurile transpuse-n cuvinte şi-n imagini.
Felicitări!
Într/un fel, blogul acesta este cartea mea.
Nu am scris niciodată ceva închegat, cu gîndul de a alcătui o carte, fie ea şi o carte de călătorii.
Numai de cîţiva ani încoace am scris şi numai episodic, impresii despre locurile pe care le-am vizitat şi despre cărţile pe care le-am citit. Atîta tot. 🙂
„Atâta tot” nu exprimă bine rezultatul 🙂
Deloc puţin ceea ce ai reuşit aici, chiar foarte închegat.
Spor şi în continuare la adunat… impresii şi amintiri !
Bine 🙂
Promit să culeg impresii şi să le postez.
Pînă atunci, dacă vrei să mai citeşti impresii, accesează din arhive luna ianuarie anul acesta şi vei găsi 28 de postări despre o excursie în Israel, de la cumpăna anilor!. 🙂
De aici https://tiberiuorasanu.wordpress.com/2011/01/03/am-revenit/ şi următoarele .
Pentru ca n-ai reusit sa vezi atelierul maestrului „Maiastrei”… am un dar pentru tine, Tiberiu.
Zile frumoase!
Daca nu se vad fotografiile… imi pare rau! Inseamna ca nu mai stiu cum se ataseaza unui comentariu 😦
Intreb si revin cu ele. „Cartea” ta de calatorii le merita.
Nici eu nu ştiu; cred că Rokssana se pricepe la aşa ceva dar, le pot vedea pe blogul tău!
Mulţumesc frumos, Isis!
Hahaha… habar n-am cum am facut de se vad pe blogul meu, Tiberiu! A doua oara nu cred ca-mi mai iese… 🙂 🙂
Eu am mai atasat poze comentariilor, dar era fiu-meu acasa si superviza operatiunea. De data asta sunt fara el, insa. Se vede, zic eu… :)))
Isis
Eu am făcut ceva : am editat linckurile fără limbajul acela cu „a href, etc” şi atunci linckurile se pot vedea. 🙂