Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for 27 august 2011

Mănâncă-mă AGNES DESARTHE

Titlul acesta derutează. Contrariază. Consternează. Dar negreşit trezeşte curiozitatea. Ce naiba vrea să spună în definitiv Agnes ? Mănîncă-mă ? Ei bine, DA ! Oare nu spunem noi despre cei nesuferiţi că nu putem să-i înghiţim ? Nu spune cîte-o mămică extaziată de propriul copilaş – mînca-l-ar mama de drăgălaş ? Ba, cam DA ! spune.

Eroina acestei cărţi, Myriam, o femeie între două vîrste, zdravăn scuturată de vitregia sorţii, îşi caută un liman. Nevoită să-şi părăsească familia, soţul, copilul, repudiată (pe nedrept!) de societate, de prieteni, de toate şi de toţi, încearcă să-şi reclădească destinul. Găseşte o cameră şi deschide un mic restaurant. De ce “chez moi”? Pentru că acea cameră devine întregul său univers. Acolo trăieşte şi munceşte, acolo doarme şi visează, acolo poartă întreaga sa luptă pentru regăsire. Iar cînd un furnizor de mobilă de mîna a doua, termină de instalat cele cîteva mese şi scaune,

“ – ‘Vă servesc cu ceva’ ? îl întreb, sperînd din toata inima să nu vrea nimic. – ‘Ce aveţi dumneavoastră mai bun’ …  Pe mine, mănîncă-mă pe mine, mă fulgeră un gînd. […] Mă uit la el şi mă gîndesc că mănîncă din mine, din trupul meu. Am pus în această primă prajitură, în desertul acesta inaugural, tot ce aveam, vorba lui, bun”.

Încet, încet, acest nou univers al lui Myriam începe să se repopuleze. Două fete de liceu, deschid seria clienţilor aducînd un aer de prospeţime, iar florarul de vis-a-vis îi oferă generos florile nevîndute, pentru decor. În fiecare nouă zi, Myriam face dimineaţa cumpărături, găteşte pentru prînz, serveşte clienţii cu bunătăţi, spală vasele, deretică, aţipeşte puţin după-amiaza, pregăteşte cina, serveşte noii clienti, închide noaptea tîrziu şi frîntă de oboseală, doarme pe o canapea. În rarele momente de linişte, Myriam plonjează în propria sa existenţă.

Cum se face că trăim mai multe vieţi ? […] Voi muri o singură dată, sigur, dar în timpul pe care l-am primit am trăit mai multe vieţi alăturate, dar cu totul distincte. La treizeci de ani eram alta, o fiinţă complet diferită de cea, să zisem de la opt ani. […] Femeia care sunt azi n-are rădăcini, e detaşată de tot ce o înconjoară, solitară într-un mod de neînţeles.”

Odată plecată din căldura căminului, Myriam rătăcise pe străzi, negăsind adapost nicăieri; nimeni nu o mai vroia. Ajunsă la marginea oraşului, intră în cortul unor circari privind fascinată spectacolul . Nu e întreaga noastră viaţă, un spectacol de circ ? Rămasă pe gînduri, nici nu a băgat de seamă că la final, rămăsese singură. Patronul circului, om hîrşit de viaţă, simţindu-i deruta o întreabă :

 “ – ‘Ce-i cu tine ?’ Nu ştiu ce vrea, nu ştiu ce să-i răspund.  – ‘Ce ştii să faci ?’ – ‘Nimic’ răspund aşa de încet, că nu mă aude. – Ce ? – ‘Nimic, nu ştiu să fac nimic’. […] Patronul aşteptă un moment, apoi începu să înşire : – ‘Acrobaţie? Femeia-ghiulea? Echilibristică? Trapez? […] Parcă aduna mărgăritare pe un colier. […] Nu spun nimic. – ‘Avem nevoie de cineva care să facă de mîncare, […] ştii să găteşti ?’ – ‘Da! strig cu toată puterea.’

 Şi acolo avea să rămînă. Măcar un timp. Pentru că atunci cînd circul a fost nevoit să plece, patronul i-a spus destul de brutal : ‘nu ne permitem să te luam cu noi!’

Rămasă iar în voia soartei, Myriam pricepe că nu se poate baza decît pe sine. Astfel, ajunge să deschidă ‘chez moi’. Faima micuţului local se răspîndeşte iute, clienţii îl umplu aproape permanent, iar de unde la un moment dat pe Myriam o năpădise iarăşi disperarea că avea să eşueze şi cu încercarea asta, acum nu mai face faţă de una singură. Deşi refuza cu îndărătnicie, pînă la urmă Myriam este nevoită să admită ca are nevoie de ajutor. Primele sale cliente, elevele de liceu, îi trimit un prieten de-al lor; după ezitări, Myriam îl acceptă; se va dovedi o mişcare extrem de inspirată. Acesta, devine omul de bază, factotumul, organizatorul perfect de care viaţa vraişte a lui Myriam avea mare nevoie. Acesta vine cu idei novatoare, pune contabilitatea în ordine, face reclamă localului inclusiv pe internet, afacerea începe să se dezvolte. Este nevoie de mai mult ajutor. La sugestia fratelui său, despre care Myriam spune că ‘este versiunea mea reuşită’ îl caută pe furnizorul de fructe şi legume care asigura aprovizionarea circului. Altă mişcare inspirată. “Chez moi”, începe să capete aerul unei afaceri de succes. Viaţa lui Myriam începe să semene cu un puzlle refăcut. Trecutul şi prezentul se îmbină, promiţînd un viitor.

A reuşit Myriam să se adune ? Încă nu. O mai bîntuie o fantasmă a trecutului, despărţirea de soţ şi de copil. Înainte de căsătorie, Myriam era o excentrică, o inadaptată, o nonconformistă. Nu se încadra în tipare, deloc. Era mai tot timpul în contra-timp cu toate şi cu toţi. Era un soi de ciudăţenie. Myriam era de fapt o emancipată, dar nimeni nu era dispus să admită acest lucru, devenit acum, ceva  mai bine tolerat. Pentru a intra în rîndul lumii, Myriam se căsătoreşte, iar la vremea sorocită, naşte o mîndreţe de băieţel. Asupra căruia îşi îndreaptă tot prea-plinul de afecţiune necheltuit, căci bărbatul său, după ce s-a văzut cu nevastă şi copil, nu mai vedea nici-un motiv să îi mai acorde atenţie visătoarei sale soţii. Copilul creşte. Devine cel mai bun la toate : la carte şi la gimnastică, la relaţii sociale, pe scurt, îi farmecă pe toţi. Mai puţin pe un coleg al său, nemulţumit să fie eclipsat. Ca să se răzbune, acesta coace un plan diabolic. Devenit un adolescent arătos, începe să o viziteze pe Myriam care plină de candoare intră într-un joc nevinovat pentru ea, dar care îi va deveni fatal. Ticălosul acela, face pe ascuns poze care par extrem de compromiţătoare, numai că de fapt, între el şi Myriam nu se consumase nici-o faptă vinovată. Bineînţeles că lumea nu primeşte explicaţiile lui Myriam. Este ostracizată de toţi – mamă, tată, frate, soţ, prieteni, vecini; pînă şi copilul său adorat o blamează.

Cu aceste fantome ale trecutului are de luptat acum Myriam ca să îşi pună viaţa în ordine pe plan sufletesc. Pe plan material, este pe cale să reuşească. Pe plan sentimental, deşi încă nu ştie, este aproape de reuşită. Cum să reconciliezi ireconciliabilul măcar cu propriul copil pe care îl adoră în continuare ? Are nevoie de un miracol. Miracol care se şi produce. Prietena fiului său, o tînără ziaristă, citeşte reclama micuţului local “chez moi”; întîmplarea – fericită –  face ca în acel moment, fiul să-şi recunoască mama în fotografia din ziar.  Tînăra pune cap la cap poveştile şi cu o remarcabilă intuiţie pricepe toată tărăşenia; pricepe în ce capcană îngrozitoare căzuse Myriam; şi îi deschide ochii dragului copil al lui Myriam.

 “N-aş şti să spun cîte zile au trecut de cînd a sosit […] îngerul cu vestea, dar uite-l că intră, după ce a ciocănit cu degetul în geam. […] e atît de înalt ! Mi se taie răsuflarea. […] ‘Dragul meu ! Iubitul meu fiu !’ – Tot ţăcănită ai rămas! rîde el, ciupindu-mă de obraz !’ Îmi lipesc capul de pieptul lui şi ascult cum îi bate inima.”

Restul, decurge firesc. Prietenia dintre Myriam şi furnizorul de legume-fructe, se transformă într-o vîlvătaie potolită de iubire tîrzie, calmă şi tămăduitoare. Myriam trece toată grija micuţului local, în sarcina băiatului care o ajutase să pună afacerea pe picioare, şi a unei administratoare pe care o alesese dupa metoda patronului de circ : ce ştii să faci ? NIMIC !  răspunsese aleasa, care se va dovedi ulterior, extrem de destoinică.

“ Puţin după aceea, camioneta apare la colţul străzii. Valiza mea nu cîntăreşte mai nimic. De pe trotuarul din faţă, mă uit la intrarea cochetă a restaurantului ‘chez moi’. Terasa e înconjurată de portocali. ”

  Regăsită, Myriam îşi poate continua viaţa !

###

„Nu există poziţie de şah-mat în viaţă, cu excepţia morţii!” – HR Patapievici.

###

Au mai apelat la amintiri pînă acum : psipsina  D’AGATHA  anaveronica  carmen sima  Cita

Read Full Post »

12 vorbe

Prin maldăre de amintiri, trec fluturînd accentuat,  imaginile mele despre un înger care mă ridică la cer, înger terestru despre care nu-mi pasă dacă este învăluit într-o rochie diafană sau într-un port obişnuit; îmi dau seama pînă la capăt că îngerul meu, nu-mi tîrguieşte sufletul îndesîndu-l într-o sacoşă oarecare ci, mi-l pune pe tava sufletului său. Acest înger, este soţia mea, Silvia. Ştiu acest lucru, cu fiecare vertebră a sufletului meu. Ferice de cei care înţeleg, preţuiesc sau trăiesc plenar, acest sentiment divin.

###

Au mai folosit aceste cuvinte pînă acum – din cîte am aflat,  psipsina  D’AGATHA  anaveronica  labulivar  Carmen  Cita  Scorpio72  Sara  pisicaru şi a debutat în forţă,  Rokssanaaa  !

Read Full Post »