De la Miercurea Ciuc şi Poiana Braşov, înapoi la Tuşnad
Pornim spre M.Ciuc. Conştiincios, Rudolf ne dă de veste că: la ieşirea din Tuşnad sunt 56 de izvoare cu ape minerale; trecem prin Tuşnadul Nou unde este o fabrică de ape minerale automatizată; urmează satul Tuşnad; apoi satul Cozmeni cu biserica fortificată cu zid tip cetate, în subsolul căreia oamenii din vechime îşi ţineau slănina pt. vremi de restrişte; în stînga, satul Sînmartin cu 5000 locuitori, în dreapta satul Cotormani cu 28 de case; urmează satul Sîncrăieni cu 120 de izvoare de ape minerale printre care şi Perla Harghitei; pe aici, pînă şi vitele beau apă minerală.
Rudolf ne povesteşte mustăcind că a venit nu se ştie de unde un gospodar să cumpere o vacă. După cîteva zile, vine înapoi cu vaca şi vrea banii inapoi. – Păi cum aşa? se miră vînzătorul. – Păi iac-aşa. Că de unde să-i dau eu apă minerală să bea ? O fi adevărat, o fi numai legendă…cine ştie?
Ajunşi în Miercurea Ciuc avem circa o oră pe cont propriu. Frumos oraş! Vizităm puţin centrul, splendid ornat cu flori frumos/meşteşugit dispuse în ronduri/straturi. Robi caută pentru aparatul său foto cu memorie electronică un atelier specializat. Îl şi găseşte! După ce ne adunăm cu toţii la autocar, trecem prin satul Satu Mare, aşezare de secui, cu circa 200 de porţi secuieşti frumos sculptate artizanal. Toate unicat! Trecem prin Corund, cel mai bogat sat din zonă, în care locuitorii se ocupă cu artizanat şi cu meştesuguri de tot felul : obiecte din lemn sculptat, olărie, marochinărie, haine din piele şi din lînă, ce mai : o încîntare!
O parte dintre locuitori te îmbie la faţa locului cu frumoasele lor produse, iar ceilalţi sunt răspîndiţi în toată ţara şi chiar în toata lumea, să-şi vîndă produsele.
O legendă locală spune că sfîrşitul lumii va fi doar atunci cînd toţi corundenii se vor aduna acasă, simultan. Poţi să nu zîmbeşti? Nu poţi! 🙂
Ajungem la salina Praid. 240 trepte în jos, 166 în sus, restul este o pantă naturală; la salină se ajunge printr-un tunel de trei km. cu un autobuz cam hîrbuit, pînă în inima muntelui. Dacă nu te gîndeşti că deasupra capului tău se află totuşi un munte, e posibil să-ţi şi placă atmosfera (sărată evident!), destul de vag luminată de nişte neoane cam neputincioase… Ieşiţi la lumină cu ajutorul aceluiaşi autobuz ( totuşi prea hîrbuit) plecăm înspre Sovata cu Lacul Ursu transformat în ştrand. Păcat că suntem numai în treacăt; frumuseţea locurilor îţi taie respiraţia.
Fiind vremea prînzului, aerul tare de munte ne aminteşte că prin burţile noastre iar bate vîntul. Ne îndestulăm cuviincios (dar copios) cu jambon haiducesc la restaurantul Boema. Vizităm fugar capela romano-catolică numită Capela prea Sfintei Inimi a lui Iisus, construită pe la 1938-1939. Plecăm apoi la Odorheiul Secuiesc, unde nimeni nu pare să vorbească limba română. Ei, şi? Oraş frumos, curat, cu parfum ardelenesc de aşezat şi liniştit; dar timpul scurt presează şi dictează întoarcerea la Tuşnad Băi. Ar cam fi de revăzut pe îndelete toate aceste splendori turistice cu care ne-a blagoslovit Prea Bunul Dumnezeu. Să fim optimişti şi să sperăm că vom reveni!
Sîmbătă pornim spre Brasov, Bran şi Poiana bv., cu acelaşi Rudolf guraliv, despre care am şi uitat să vă spun, ca nu e doar un ghid desăvîrşit, este şi un foarte bun şofer. După Tuşnad, catre Bixed se formează primul defileu al Oltului la 72 km. de izvor. După Malnaş (zmeuriş în limba maghiară) cu băile în părăsire, urmează satul Olteni unde toată lumea vorbeşte doar maghiara(!). Denumirea vine de la traducerea parţială din maghiară a cuvîntului Oltszem ceea ce înseamnă Ochiul Oltului. Şi anume, după fiecare revărsare a Oltului se formau bălţi (ochiuri) de unde şi numele.
Trecem prin municipiul Sf. Gheorghe spre satul Chichiş unde între 1940-1944 a fost graniţa dintre România şi Ungaria, pe podul de la Rîul Negru. Ieşim din Braşov prin Cristian, Rîşnov (cetate medievală în părăsire) şi ajungem la Castelul Bran construit în 1377. Nu am în nici-un fel senzaţia ca pe aici pe undeva, ar sta la pîndă niscaiva vampiri. Dar locul are un farmec aparte, care te-ar îndemna cumva să te întorci. Revenim prin Rîşnov spre Poiana Brasov, unde ne ospătăm cu ciorbă de burtă la restaurantul Capra Neagră . Mmmm, ce bunătate! Nu mai recunoaştem aproape deloc împrejurimile, pentru că de (prea) multă vreme nu mai călcasem pe Valea Prahovei, preferînd mai mult nordul ţării cu Maramureşul inconfundabil, cu splendorile de pe la Borşa iar mai apoi cu valea Izei, cu Săpînţa, şi de ce nu, cu Băile Felix.
Asta ca să nu mai amintim de centrul ţării (aproximativ) respectiv Valea Arieşului cu gheţarul Scăricica, sau de ce nu, mai la Nord, pe lîngă podişul Diham cu ,,Focurile vii,, şi cu Valea Boghii, sau cu inegalabila Peşteră (a) Urşilor. În fine. Acum sîntem în Poiana Braşov, de-abia bine-sosiţi aşa după cum tocmai am spus, de la Castelul Bran. Timpul scurt şi mai ales faptul că suntem cu grupuleţul, ne-a limitat enorm posibilitatea de mişcare, dar ne promitem să revenim. Şi chiar credem că merită! Mai facem un tur de orizont cam fugitiv şi ne pregătim de plecare către casă. Căci nu e aşa? chiar şi un loc vremelnic de pripas, devine-aproape-automat, acasă!
Ajunşi în Tuşnad, instalati comod pe balcon, sporovăim domol cu berea la-ndemînă, privind pierduţi în zare, melancolici dar cumva plini de bunătatea oamenilor care ne-au găzduit cum se cuvine. Mulţumim dragă Rudolf, mulţam fain dragă Tuşnad, săru’mîna pentru masă dragă doamnă de la Moara lui Făgădau, rămîneţi cu bine dragi locuri frumoase şi poate o să revenim!
#
Gata cu vara pe anul acesta. Urmează, toamnaaaa! 🙂
Frumoasa excursie mi-ai oferit! 🙂
La Praid am vrut sa ajung(tot in urma cu doi ani), in excursie cu copiii, dar din cauza crizei, nu i-au mai lasat parintii… salina Praid s-a modernizat, am vazut multe lucruri frumoase acolo si mi-au povestit persoane care au fost acolo 🙂
Frumoasă, frumoasă, numic de spus 🙂 păcat că am notat prea telegrafic impresiile de moment iar memoria se ştie că joacă feste aşa căăă nu am dezvoltat mai mult.
Maramuresul mi-e drag si mie…mama era din Sighet , toti verii mei sunt acolo,toate vacantele copilariei mele le-am petrecut acolo…
ma bucur ca ne-ai impartasit amintirile tale de calatorie 🙂
La Sighet am avut o întîmplare juma’ hazlie, juma’ nu prea.
Am intrat într-un bar şi am cerut două cafele; bineînţeles că mi s-a răspuns cu nem tudom; atunci am zis : vezi că nu e drept ? eu nu ştiu înjura ungureşte şi dacă tu m-ai înjura n-aş putea să mă supăr dar, dacă eu ţi-aş spune ceva de dulce, iute te-ai mai mînia, aşa că lasă naibii prefăceala şi dă-mi doo cafele, că şi banii mei, îs la fel de buni ca şi ai altora.
A zîmbit şi mi-a dat cafelele cerute! 🙂
superba intamplarea dela sighet 😆
ma gandeam eu ca ti-ai notat undeva cate ai vazut si auzit ca prea le redai cu lux de amanunte! faina tare excursia, intre timp cetatea de la rasnov s-a mai amenajat, iar daca n-ai gasit vampirii la bran, poate ii gasesti langa turnul cu ceas din sighisoara, e acolo o casa unde se presupune ca ar fi locuit dracula… sau lua doar masa 😉
Red
Practic, acestea au fost primele mele însemnări dintr-o excursie. Amintirile de dinainte, sunt adînc vîrîte într-o ceaţă deasăăăă, din care răzbat numai frînturi disparate; m-am bazat prea mult pe memorie iar cînd afurisita de roza a început să-mi dea tărcoaaale, m-am apucat de scribălit. 😀
Îmi e din ce în ce mai clar că ai un real talent de povestitor 🙂
Păi dacă e p’aşa, ce-mi rămîne de făcut ?
O să mai povestesc cîte ceva… 🙂 TKS !
Am fost la Lacul Sf. Ana anul trecut, iar la Praid anul acesta, cu oprire in Sovata si baie in Lacul Ursu, pe timp de ploaie si 15 grade afara. A fost bucuria copiilor. As putea scrie minute in sir…
Nu povestesc toate iesirile noastre pentru ca nu stiu sa fiu un jurnalist de calatorie atat de bun precum esti tu, Tiberiu. N-am rabdare sa-mi iau notite, iar acolo, pe teren, doar ma bucur de clipa. De multe ori mi-a parut rau ca impresiile de moment s-au dus prea repede. Pot face reconstituiri din memorie, caci am o memorie antrenata, mai ales datorita profesiei, doar ca acestea sunt doar relatari, nu surprind si emotia traita la locul faptei.
Incerc sa ma documentez inainte despre locurile unde urmeaza sa merg, pentru ca, odata ajunsa, sa vad totul cu ochii larg deschisi, sa inteleg si sa retin mult mai fidel, astfel incat amintirile sa-mi ramana vii si clare cat mai multa vreme. Dar nu pot relata atat de amanuntit si de frumos.
E o placere sa te citesc, intr-adevar! Multumesc.
Mulţumesc Isis!
Culmea este că eu am început să iau note, tocmai pentru că memoria mea nu mai este chiar atît de fidelă; de ex. dacă nu aş fi luat note şi filmuleţe din Israel, aş fi pierdut o mare parte dintre clipele şi emoţiile petrecute acolo. Revăzînd imaginile şi notele am putut reconstitui întreg periplul în 28 de postări, pe care le recitesc adesea.
ps. Sînt sigur că dacă ai începe să-ţi notezi ce vezi pe unde mergi, ai face nişte reportaje absolut minunate!