Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for 4 septembrie 2011

Pisicile din viata mea

Face draga de psipsina ce face şi mă duce hăt hăt hăt departe îndărăt cu gîndul pînă la vremea copilăriei mele. Sunt unii care ştiu, sunt alţii care nu ştiu, dar sunt şi acum copii care cresc din păcate într-un concept păgubos, şi anume “copilul cu cheia la gît”. Adică acei copii care scapă supravegherii părinteşti din diverse motive. Părinţi ocupaţi, părinţi neinteresaţi de  viitorul copiilor lor, sau părinţi obligaţi să muncească din greu (mai nou aşa zis în mod generic – căpşunarii),  pentru a-şi întreţine familia. M-am numărat printre aceşti copii, long story, să revenim la subiect.

Am copilărit într-o casă dintr-un cartier bucureştean, o mahala – Rahova, cu personaje pitoreşti parcă desprinse din Groapa lui Eugen Barbu – într-o curte luuuungă dar îngustă, cu straturi de flori pe partea stîngă din care răsăreau şi cîţiva pomi fructiferi – un vişin, un cais, un piersic –  iar pe partea dreaptă a unei alei betonate, era o casă stil vagon unde cîteva familii îşi duceau traiul într-una, două sau trei încăperi.  

La mijlocul curţii aceleia era un puţ  adînc cu apă limpede şi rece, iar în fundul curţii,  magaziiile de lemne şi umblătoarea. Care va să zică, deşi trăiam în capitala ţării, trăiam ca la ţară… Mno, dacă am înţeles bine, mai sunt şi acum cartiere din centrul Bucureştiului, lipsite de canalizare.

Revenind la povestea mea despre pisici, spun. 

Venind într-o bună zi acasă de la şcoală, cred că eram cam prin clasa a doua primară, am lepădat ghiozdanul, am pus mîncarea la încălzit – o plachie de peşte de toată frumuseţea – am aşternut masa, şi m-am dus să scot o găleată cu apă proaspătă din puţ. Cînd m-am întors în bucătărie, toate pisicile vecinului nostru, un om tare bun de altfel – vreo zece dacă ţin bine minte – se ospătau de zor din oala cu plachie. Vaaai şi-amar pe capul meu! Peştele a fost, este si va fi, o delicatesă pentru mine. Ce mai puteam să fac ? Nimic. Am rămas flămînd. Deci, nu am tocmai cele mai favorabile amintiri despre pisicile copilăriei mele.

Dar. Vremea trece, nu ? M-am căsătorit, şi taare mult mi-a mai plăcut să o alint pe soţia mea, cu un apelativ fain : miss pis pis! Şi iară a trecut vremea. Cînd băiatul nostru, Robert, a crescut şi a devenit mărişor, a stabilt cu de la sine putere, ierarhia casei noastre : eu am primit apelativul de motan şef, Silvia a fost în mod clar denumită, pisica cu gheare lungi, iar el se autointitula drept cel mai destoinic pisoi al casei noastre. N-avea el cum să înţeleagă atunci, că în casa noastră nu existau ierarhii, ci numai o frumoasă armonie care dăinuie şi acum. Dragul de Robi, a avut dreptate : el, chiar a devenit cel mai destoinic dintre noi…

Şiii, vremea iar a trecut… la un moment dat, am hotărît să-i dăruim copilului, un animăluţ de companie. Şi am luat un căţel drăguţel, o teckelită dulce şi adorabilă, pentru că aşa a vrut el, băieţelul nostru. El a botezat-o Lesi – era vremea în care se redifuza serialul cu acest nume dar, Robi se distra grozav să o cheme pe Lesi nu pe numele pe care i-l dăduse chiar el ci, cam aşa : pis pis pis la care Lesi, ciulea atentă urechile şi clătinînd din cap, pleca de lîngă noi demnă, ridicînd coada a dezaprobare.

Amintiri. Eh, ar fi mult mai multe de spus dar, deocamdată nu vă mai plictisesc.

Acum, am întîlnit pe net, alţi oameni iubitori de pisici care şi-au adus aminte ce a însemnat pisica sau pisicile, în viaţa lor. Îi găsiţi dacă doriţi, la aceste adrese : anaveronica  scorpio72   labulivar  redsky  verovers  Rokssana

Read Full Post »

Melodie furată de aici  AICI

Şi vă invit din nou, să priviţi AICI

O lectură pentru suflet AICI

 

Read Full Post »

 

Mai multe puteţi vedea pe blogul lui  Costin Comba 

Read Full Post »

 Despre Întoarcerea din rai

            Graţie prietenului Teofil căruia îi mulţumesc iar, recent am intrat în posesia unei cărţi despre care habar nu aveam : “Întoarcerea din rai” de Mircea Eliade. Dacă tot am ratat ediţia apărută la Humanitas în 2008, am cumpărat ediţia apărută ieri, 01 septembrie 2010, ediţie difuzată împreună cu “Jurnalul Naţional”. Cartea este amplu prefaţată de Dan C. Mihăilescu, dispune de o cronologie cuprinzătoare (despre viaţa şi opera lui Eliade ) alcătuită de Mihai Iovănel, o amănunţită părere a lui Eliade însuşi despre această carte (10 pagini) şi referinţe critice (15 pagini). Pe scurt, este o bijuterie.

            Eliade s-a înscris în 1925 la Facultatea de Litere şi Filosofie, unde îi va avea ca profesori pe Constantin Rădulescu – Motru, P.P. Negulescu şi Nae Ionescu. După ce în octombrie 1928, obţine licenţa cu o teză despre filosofia Renaşterii, pe 20 noiembrie pleacă în India unde obţinuse o bursă de la Maharajahul Manindra Chandra Nandy de Kassimbazar; (Descris în Biblioteca Maharajahului – AICI).

            După episodul despărţirii de profesorul şi mentorul său – Dasgupta – ruptură survenită în urma poveştii sale de dragoste cu Maitreyi – fiica profesorului, Eliade pleacă înHimalayaunde se adăposteşte la cîteva mănăstiri, în 1930. Anul următor, revine laCalcutta, apoi revine înţară. Apare ca fiind de la sine înţeles, faptul că acest periplu indian fusese RAIUL din care se va întoarce Eliade. Va nimeri direct în iadul confruntărilor politice ale vremii. Dictatura carlistă, legionarii, asasinarea prim-ministrului I.G. Duca, arestarea (în 1934) lui Nae Ionescu, toate aceste lucruri îl vor marca profund pe tînărul Eliade. Să revenim la carte.

            În  Mai 1933 apare romanul Maitreyi, roman care cîştigase un concurs de manuscrise,  comisia fiind formată din Perpessicius, Cezar Petrescu, Mihail Ralea, Şerban Cioculescu, G. Călinescu. Succes fulminant atît de public cît de critică literară. Premiul de 20. 000 lei, îi va fi înmînat de Alexandru Rosetti, iar pînă de Crăciun, fiind reeditată de trei ori, tirajul acestei cărţi va atinge 10. 000 de exemplare vîndute.

            Anul următor, pe fondul frămîntărilor politice, apare totuşi romanul “Întoarcerea din rai”, prima parte dintr-o serie de cărţi care urmărea să descrie aspiraţiile generaţiei sale, serie din care va mai scrie “Huliganii”în 1935 şi “Lumina ce se stinge”.

            “Întoarcerea din rai e cu adevărat romanul tinerei generaţii româneşti de la începutul anilor ’30 … Minus latura religioasă, atitudinea o anticipează frapant pe a scriitorilor din generaţia 2000. Sexualitatea, beţiile, drogurile, şi un spleen perpetuu caracterizează personajele care nu ştiu evident, ce să facă cu viaţa lor” – scrie N. Manolescu în Îstoria sa critică, lucrare monumentală, apărută în 2008.

            “Nu am nimic cu literatura ta, atîta vreme cît nu o consider opera unui literat.Mi-a plăcut întotdeauna să văd în romanele tale timpul liber al unui om extrem de ocupat, fantezia unui savant în devenire, libertăţile unui filosof … “ – îi scria lui Eliade, prietenul său, Constantin Noica. Noica îşi va face mai tîrziu, un soi de mea culpa : “ Pentru mine, asta (Huliganii) e prima ta carte … de extremă tinereţe … Astăzi trebuie să admit că, înăuntrul literaturii, ai posibilitatea de a crea opera aceea … Lectura Huliganilor m-a făcut să nu mai fiu neîncrezător”.

            Dan C. Mihăilescu, din prefaţa căruia am şi extras cele de mai sus, spune : “ Apropo de scrisori către cei din ţară, vreau anume să închei cu o vorbă a lui Liviu Rebreanu către mai tînărul său confrate, aşa cum o relatează Eliade în scrisoarea către Mircea Zaciu din 16 octombrie 1984 : Maestrului îi plăcuse întotdeauna
Întoarcerea din rai, dar regreta că nu-l terminasem. Este doar primul volum dintr-o trilogie, am încercat să mă scuz. Nu-ţi vorbeam despre asta, mă întrerupse Liviu Rebreanu cu zîmbetul lui blînd şi grav totodată. Acest prim volum este neterminat! Dacă l-ai fi transcris măcar o singură dată, ai fi descoperit multe lucruri pe care încă nu le cunoşti. Lucruri importante pentru semnificaţia romanului. (Evident, avea dreptate). Care ar fi fost acele lucruri importante pentru Eliade, cel din 1984, autorul, cuminte, nu ne mărturiseşte … “

            Şi mai adaugă Dan C. “Astăzi, neofitul în cele istorico-literare, dar sincer iubitor de proză incandescentă poate citi Întoarcerea din rai pur şi simplu ca pe un roman de dragoste, prietenie şi anarhie instinctuală”.  Evident, asta voi face şi eu.

Şi-au mai adus aminte :  psipsina  anaveronica  carmen sima  lotusull  D\’AGATHA  valentina Carmen

Read Full Post »