Nu întotdeauna este important de unde pleci. Important este ţelul pe care ţi-l propui dar, mult mai importantă mi se pare mie a fi, calea pe care păşeşti pentru a ajunge acolo unde ţi-ai propus. O zicală care se pretinde a fi înţeleaptă spune că scopul scuză mijoacele cu un corolar la fel de îngrozitor şi anume, că în dragoste şi în război, totul este permis. Din pmdv această zicală este nu doar complet greşită dar, este pur şi simplu, extrem de nocivă.
Cred că de la astfel de premise au plecat atît copiii care au trecut prin şcoli ca acceleratul prin gări, cît şi profesorii care s-au pretat la ciubuc pentru a închide ochii la aceste veritabile fărădelegi. Pentru că a copia la examenele vieţii, înseamnă furt calificat multiplu. Cel care copiază avînd drept scop numai o bucată de hîrtie denumită pompos diplomă, se minte pe el, îi minte pe ceilalţi şi este un veritabil pericol la adresa întregii societăţi dacă, graţie acelei bucăţi de hîrtie este numit în funcţii importante.
Asta pentru că la capătul unui drum parcurs numai cu furtişaguri, tînărul absolvent nu este altceva decît un neisprăvit; nici intelectual nu este, nici meserie nu are şi atunci, care va fi aportul său la comunitate ? Fie va fi numit – tot cu pile, evident! – şef pe undeva de unde să-şi poată demonstra întreaga incompetenţă, fie va deveni un specialist în tocatul frunzelor la cîini, adică un parazit care nu produce nimic dar consumă pe spinarea altora care muncesc şi pentru el.
Idem în dragoste sau în război. Dacă pentru a cuceri un bărbat sau o femeie utilizezi inclusiv mijloace mîrşave împotriva unui rival real sau ipotetic, nu vei cuceri de fapt, decît o iluzie care s-a îndrăgostit de o falsă imagine a sinelui tău. Aceasta este orice, numai iubire, nu! Şi garantat acest fel de cucerire va conduce mai devreme sau mai tîrziu, la drama despărţirii. Spun dramă pentru că pînă la trezire, fiecare dintre cei doi pierde timpul cel mai preţios din lume, adică propria sa tinereţe…
Iar în război, ştiţi şi dumneavoastră unde au dus falsele idei : invariabil, la genocid.
Sigur că este mult mai anevoioasă calea dreaptă şi nu întotdeauna cel care merge pe această cale ajunge la limanul pe care şi l-a propus. Dar este singura cale prin care o societate se poate dezvolta armonios, asigurînd generaţiilor următoare o viaţă mai bună poate, dar sigur mai demnă.
E limpede cred pentru orice om de bună credinţă că scopul nu scuză mijloacele decît dacă şi numai dacă, tot ce vrei să obţii, este o mare şi periculoasă iluzie, iluzie periculoasă atît pentru tine, pentru contemporanii tăi, dar mai ales, periculoasă pentru viitorul nostru, al tuturor, adevărata noastră bogăţie fiind, copiii, nepoţii şi strănepoţii noştri!
Merită viitorimea noastră, o cale calpă ?
–
Acesta este răspunsul meu, la provocarea lui psi
Au mai răspuns la provocare : anavero Rokssana Sara redsky papornitacuvorbe labulivar Scorpio72 Carmen Cita d\’agatha
[…] pe aceeaşi temă au mai scris şi: tiberiu, […]
[…] o cale sau alta au mai scris: Tiberiu, psi, […]
Ai dreptate… Şi ar fi tare bine dacă ar înţelege toată lumea că ai dreptate!
Ar trebui să privim înapoi, ca şi cum ne-am întoarce paşii pe dos, ne spunem adesea în gând, scăpându-ne genunchii pe jos. Dar mereu ne trădează paşii nesiguri, naivitatea gleznelor nefiresc de subţiri…
Egoismul omului modern face ca putini sa vada imensul desert pe care suntem pe cale a-l da spre mostenire copiilor nostri.
Orbiti de o imcrancenare perdanta de a avea placerea momentului, desi ne place sa spunem ca ne sacrificam pentru copii, amanetam in fond dreptul lor de a trai frumos, curat, limpede…
Eu, cata vreme voi intelegeti si va exprimati asa cum o faci tu, Tibi, nu mi-am pierdut inca speranta! Mi-e drag de voi.
[…] https://tiberiuorasanu.wordpress.com/2011/09/11/calea/ […]
[…] mai scris Psi, tiberiu, redsky, vero Like this:LikeBe the first to like this post. […]
E cam adevar in ce spui…
[…] pătrată, ioan usca, meşterul manole, teo negură, supravieţuitor, zinnaida, ecoul tăcerilor, tiberiu, cristi rârâitu, obiectiv subiectiv, diverse diversificate, teacă, vultureşti, sandman, vlad […]
Felicitari pentru site. Ati castigat un cititor.
ştii, sigur ştii, te-am citit de azi noapte. dar am tăcut atunci.
din ceea ce văd eu în jur, din ceea ce este nu numai la noi ci oriunde în jur, cumva calea devenirii se diluează, se îmbibă tot mai mult în superficial.nu vreau să se creadă că sunt o nostaligică ce cheamă vremurile apuse, acel „pe vremea mea” sau a oricăruia dintre noi nu îşi are locul în constatarea că viitorul, generaţiile care vor veni nu au niciun reper. nu el dăm nimic, iar ei nu cer nimic. a fi moare tot mai mult, a avea, cu orice preţ a avea, sclipiciul şi poleiala fără de miez, este noul sens. şi când materialul, posesia ne domină se nasc căile de care spui atât de bine.
lupt zilnic cu ideile ce le-ai expus aici in dorinta de a educa un om care sa aiba ceva in cap si idealuri si cultura si o cale corecta. ma izbesc mereu de conceptiile altora, de calea facila, usurata de banii parintilor, de non-valoare. e greu, dar inca nu mi-am pierdut speranta!
[…] https://tiberiuorasanu.wordpress.com/2011/09/11/calea/#comment-11956 Like this:Like4 bloggers like this post. This entry was posted in reflectii and tagged cale, mare, nisip, raze, soare. Bookmark the permalink. ← Boooooriiiiiiiing! […]
[…] corean Iljimae si raspund cu el la provocarea de luni data de Psi (mutata in casuta noua),alaturi de tiberiu, redsky, vero, dictatura justiţiei, virusache, scorpio, […]
[…] tiberiu ,redsky ,vero ,carmen ,cita ,scorpio ,labulivar […]
Eu nu am fost dezinteresata ca mai tanara generatie si nu e diferenta mare intre noi.Cum au reusit oare sa se transforme atat de rau? Singura cale buna si demna de urmat pentru ei este invatatul.Oare o sa isi dea seama de asta?
cred ca e importanta calea dreapta,chiar daca nu-i usoara..satisfactiile sunt mai mari 🙂
Deci unde e adevărata noastră bogăție? În mine, în tine… în noi toți.
Iar de plătit, tot se plătește…
Mă bucur că ai înțeles. Cu câtva timp în urmă ai făcut o altă afirmație.
[…] tiberiu ,redsky ,vero ,carmen ,cita ,scorpio ,labulivar Rate this: Share this:EmailPrintMai multLike this:LikeBe the first to like this post. Leave a comment […]
Ziua bună ALL! 🙂
Scuze ptr întîrziere şi mulţumesc pentru comentarii.
vero iar am dreptate ? încep să mă obişnuiesc… 🙂
Teo Negură multe ar trebui să facem şi le facem fie pe dos, fie incomplet…
Cita şi au am deseori momente în care nu mai înţeleg lumea în care trăim.
virusverbalis Este că E ? 🙂
Admindesene 😀
psi nici mie nu îmi place să apelez la expresia ‘pe vremea mea’ şi totuşi… parcă înainte mai aveam şi ceva idealuri nu ne frămîntam exclusiv pentru bani şi alte alea. mă înşel ? plus de asta, se pare că cele cîteva milioane de români care nu mai sunt în ţară îşi aduc aportul acolo pe cînd aici, se pare că le cam ducem lipsa.
redsky cîtă vreme nu te părăseşte speranţa, te poţi socoti cîştigătoare!
Andreea Curcudel şi eu sper ca aceşti tineri să înceapă să înţeleagă că fără carte nu pot să aibă parte dar, sper ca şi acei profesori care trăiau bine mersi din neştiinţa elevilor, să înceteze aceste practici.
rokssana absolut exact ! 🙂
monicas10 nu cred că înţeleg ce vrei să spui; dacă te referi la ce am spus la postarea despre cei dezrădăcinaţi şi plecaţi din ţară, te asigur că am spus-o cu tot năduful posibil!
nu, tibi, nu te înşeli deloc. de aceea eu refuz şi acum să devin materialistă. 😉 oricât ar costa asta…
psi
uneori mă întreb dacă nu cumva cei care mai credem şi în altceva decît în plusvaloarea materială imediată, nu am devenit cumva în contra-timp că anacronici sigur nu suntem. cine ştie cum este mai bine ? mie mi se pare că liniştea sufletului, merită orice fel de costuri.
mno, pînă la urmă e bine şi aşa. dacă bunul Dumnezeu ar fi vrut să semănăm pînă la coincidenţă cu toţii, atunci aşa am fi fost : de nediferenţiat dar întreb, nu cumva tocmai această diferenţiere dintre oameni, face viaţa mai frumoasă (chiar dacă aparent mai grea) ? eu aşa cred.
Era vorba despre un comentariu de la articolul „Fila Xi”… cred.
Năduf? Este o vorbă: de ce ți-e frică….
Nu-i vorba despre fila XI… 🙂
Constantin Tănase a luat o bătaie cruntă în urma interpretării unui pamflet. A două zi a apărut pe scenă îmbrăcat într-un costum „garnisit” de sus până jos cu ceasuri. Se plimba pe scenă… mut. Sala a început să se agite: „Maestre… ce s-a întâmplat?”. El se oprește din plimbat și zice: „Ei… tic… eu… tac”.
Așa și eu. Tac și rectific: „comentariul de aici