–
–
–
–
Mai multe imagini la Costin Comba
Meta
Comentarii recente
farauanumiha la Nemuritorul Eminescu Alina Cristina la Despre Întoarcerea din ra… Tiberiu Orasanu la Şotron cristina struțeanu la Şotron 
Cartea De La Capatul… la IOAN T. MORAR Cartea de la cap… Tiberiu Orasanu la Fatima Ovidiu la Fatima 19 iulie 2019. Alcob… la Cu inima smulsă din piept RADU… Tiberiu Orasanu la Turnul Belem bookingcomhotel la Turnul Belem Tiberiu Orasanu la Portugalia. 16 iulie 2019.… Ovidiu la Portugalia. 16 iulie 2019.… Tiberiu Orasanu la Ultimul vapor spre Tulcea ovidiu la Ultimul vapor spre Tulcea Tiberiu Orasanu la Hotel Delta -
Articole recente
Top articole
Arhive
Categorii
- blogul zilei
- borges
- bula zilei
- calatorii
- carte
- cartea mea
- citatul zilei
- crestin ortodox
- culianu
- eliade
- eminescu
- file
- file incipit
- filosofie
- Gabriel Liiceanu
- George Enescu
- guest post
- imagini
- istorie
- julio cortazar
- leapsa
- Llosa
- miercurea fara cuvinte
- moshe idel
- pastile
- politic
- repostari
- semnal
- teologie
- umberto eco
- Uncategorized
- valori eterne
- zicale
Ce frumosi sunt! Unde i-ai fotografiat?
În Parcul Herastrau din Bucureşti.
Abia cînd am ajuns acasă mi-am dat seama că ar fi trebuit să-i fotografiez şi printre zăbrele…
Nu-i nimic, data viitoare! 🙂
Inspirat titlul postării, edificatoare imaginile …
Înainte, aceste păsări splendide dispuneau de o mini-rezervaţie naturală în cadrul parcului acum… sunt închise într-un ţarc cicular.
mie mi se par triste grădinile zoologice sau alte făcături omeneşti de aceeaşi natură. locul lor, al animalelor, nu e după nişte garduri nenorocite…
Grădinile zoo de la noi, sunt veritabile închisori.
Mi-e şi lehamite să mă mai gîndesc la ce afaceri se învîrt pe spinarea bietelor necuvîntătoare…
Trist dar adevarat! Din pozele tale par ca sunt in regula! Macar atat!
Par.
Le-am văzut şi în trecut, în rezervaţia lor tot din Herăstrău.
Arătau mîndre, şi erau de toată admiraţia.
Acum, dormitează triste şi din cînd în cînd, ţipă a deznădejde…
Triste… se vede că le lipsește mediul lor de viață… O după-amiază plăcută! 🙂
Mulţumesc, asemenea… 🙂
să-mi aminteşti să postez imagini, cândva, de la grădina zoologică din berlin, considerată cea mai mare din europa. să vezi acolo lipsa gratiilor chiar şi la felinele mari. 😉
dpmdv, poţi să începi de acum! 🙂
e o inchisoare asemanatoare si in Cismigiu 😦
ne plac , ne place sa-i admiram…dar,da , suntem cruzi..poate merita alta soarta 🙂
o ştiu şi p’aia den cişmegiu… 😦
şi, da, ne plac pentru că le vedem cu ochii copilului crud care sălăşluieşte în fiecare dintre noi 🙂
Rokssana a pomenit de ce-i în Cişmigiu…, ei bine, cu ceva vreme în urmă (cred că mai bine de 40 de ani), aici erau multe alte păsări, erau egrete, cormorani, pe lac înotau lebede, se auzeau păuni… Eram puşti şi mergeam de mână cu ai mei, priveam fascinat!… După aia, le-au luat. Au desfiinţat cuştile. N-am mai fost de câţiva ani (poate de vreo doi?), nu mai ştiu cum este. Abia acum realizez însă ce rău este pentru ele în cuştile de plasă.
Îmi amintesc despre acele vremuri… 🙂
Mai era şi un pavilion micuţ în care erau puse la popreală, păsările mici…
Trec uneori prin Cişmigiu dar, nu mai am puterea de a merge la locurile de supliciu ale acestor frumoase zburătoare. 😦
Mă uit cu drag la locurile de joacă ale copiilor şi nu înţeleg de ce „La Buturuga” nu mai este ce a fost….
Probabil că stăpînii de la Monte Carlo de pe (pen)insulă, nu suportă concurenţa.
Zic şi eu dar, cine ştie ?
tibi
ce ‘nseamna, dom’le, sa ai „un cap organizat”!
la chestia cu „buturuga” distrusa pe motiv de monte carlo nu ma gindisem!
iar despre paunii din cismigiul copilariei parca’mi amintesc c’ar fi fost si aia „liberi ca pasarile ceriului”, pentru ca nu reuseam sa’i zaresc decit prin desisurile copacilor, daca’i zaream, altfel multzumindu’ma cu auditzia ciriitului – ca cintec nu po’ sa’i spui! – caracteristic!
astia de azi ma mir ca nu pun plasa si peste balta aia pe care zburda alte lighioaie cu aripi ;(
Ei nickule,
lasă că ştii tu mai bine ca mine cine este şmenarul şef care pune ceasuri aurite în Bucale şi care a plantat în Cişmegiu paseri rare pe lăcuşorul cela mititel de lîngă fîntîna eminescului…
La Montele Carlo cişmegiesc am fost anul trecut, şi jur să nu mai merg nikakda.
Am şi scris despre chestia asta, dar nu mai merită să-mi aduc aminte ce ştoarfe manelizante şi ce mafioţi de mîna a doua-treia se lăfăiau pe acolo… Bleah!
tibi, sambata am fost si eu in Herastrau si tot la inchisoare m-am gandint si eu vazand paunii aceia… lebedele aveau ceva mai mult spatiu 🙂
Carmen
noi mergem adesea la cîte o plimbărică şi la o bericioacă prin Herăstrău. 🙂
Da, lebedele aveau ceva mai mult spaţiu. am şi pozat cîteva dintre ele şi le-am pus pe blog pe undeva… parcă într-o miercuri, cred.
le-am pozat si eu 🙂
eu nu stau in Bucuresti, am venit sa ma intalnesc cu sora-mea si cu nepotelul… a venit si ea in Bucuresti sa-l plimbe pe cel mic cu vaporasul, pe la teatru si oraselul copiilor ;)… scrisesem ceva despre ziua de sambata si cum m-am intors in timp, pe cand avea fiul meu 5 ani, asa cum are nepotul, am si poze de atunci, dar n-am mai postat… nici despre prima zi de scoala n-am postat, desi am scris si am facut si poze in prima zi, la clasa I…
Da de ce nu le postezi ? Ar fi interesant de văzut…
Şi am o întrebare : a fost pus în funcţiune noul vaporaş de tip cataraman (are două corpuri pe care se sprijină puntea) ?
nu stiu ce sa-ti spun… sunt aceleasi vaporase cu care m-am plimbat si eu cu elevii mei, in urma cu 7 ani, cand erau in clasa I… sambata trecuta era gratis plimbarea cu vaporasul, eu n-am mers ca am rau de vaporas 😉
Despre vechile vaporaşe ştiu şi eu, circul adesea cu ele; ştiu însă ca a fost achiziţionat un cataraman care ar fi trebuit dat în exploatare de vreo lună de zile. Văd eu în zilele următoare dacă este, sau nu. 🙂
daca esti din Bucuresti, poti merge oricand… eu mor de ciuda ca nu locuiesc in Bucuresti 😦
Blue
Nu te întrista prea tare, pliiiiz!
A fi bucureştean are nişte avantaje daaaar, nu chiar atît de mari pe cît îţi închipui… Sunt şi dezavantaje enorme, te rog să mă crezi.
tibi, cunosc Bucurestiul, poate mai bine decat tine… am locuit din 1991 pana in 2001, in Bucuresti si mi-a placut… oricat as fi muncit nu ma simteam obosita ca aici, in Giurgiu… acolo ai unde sa te plimbi sau sa stai pe banca, departe de barfele de cartier, in locuri unde nu te cunoaste nimeni…