Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for 16 septembrie 2011

Pornind de la un comentariu de la postarea precedentă (Şoşa) al doamnei Diana Alzner : “Nu-mi place cuvântul “judecăm”, cred că mai bine s-ar potrivi “să luăm aminte”, mi-am amintit de o carte de nuvele a altei autoare necunoscute cititorului român, Nava Semel. Titlul acestei cărţi este dat de prima nuvelă, Pălăria de sticlă.

Foarte pe scurt despre autoarea cărţii, reproduc de pe coperta a patra :”Nava Semel (născută în 1954, Tel-Aviv, Israel) şi-a dobîndit calificarea de Master of Arts în istoria artei şi activează în presa israeliană în calitate de critic. A lucrat ca ziarist şi producător de televiziune, radio şi în studiouri de înregistrare. Ca autor, s-a afirmat cu versuri, proză pentru copii şi adulţi, scenarii şi transpuneri dramatice de televiziune. I s-au decernat mai multe premii literare, printre acestea fiind şi American Mational Jewish Book Award, Woman Writer’s of the Mediterranean Award pe 1996… Nava Semel este de asemenea membru în Institutul Massua de Studiere a Holocaustului şi membru în Consiliul guvernatorilor al Yad Vashem.

Volumul acesta este tradus de Lucia şi Micael Pascal, este prefaţat de Eugen Uricariu şi a apărut la editura Hasefer în 2003. Citez din prefaţă : ”Cine sunt ei, copiii Şoahului? Nava Semel este chiar un astfel de copil, iar privirea sa lucidă, capacitatea de a se obiectiva şi de a privi lucrurile în aşa fel încît să facă imposibilă împărţirea în alb şi negru, între trecut şi prezent, între prezent şi viitor, ci de a înţelege că tot ce ne înconjoară şi tot ce este sufletul nostru se află într-o stare osmotică, o fac să fie un autor credibil iar întrebările sale sunt tulburătoare”.

 Pe scurt, despre subiectul nuvelei Pălăria de sticlă. Într-un lagăr de muncă forţată din timpul celui de-al doilea război mondial, între deţinute şi gardience se stabilesc la un moment dat relaţii de o stranie irealitate. O deţinută fostă feldhurre, devine cureaua de transmisie dintre celelalte deţinute şi o gardiancă lesbiancă. Profitînd de slăbiciunea gardiancei pentru farmecele sale, fosta feldhurre le obţine deţinutelor bunătăţi care le mai îndulceau traiul mizerabil. La un moment dat, o deţinută se îmbolnăveşte şi potrivit cutumelor o aştepta moartea în mod indubitabil. Gardianca dedată la fosta feldhurre face eforturi uriaşe şi o scapă de la moarte pe bolnavă mai întîi acoperind-o la apelul de seară în mod repetat, apoi procurîndu-i medicamentele necesare. La sfîrşitul războiului, odată ce trupele eliberatoare intră în lagăr, gardianca respectivă, încearcă să se ascundă printre deţinute îmbrăcînd o uniformă de-a lor, mizînd pe complicitatea celor pe care le ajutase. Numai că una dintre deţinute, nu este de acord ca gardianca să scape. Judecă rapid, şi o denunţă. Ofiţerul care descoperă frauda gardiencei, judecă rapid şi o execută sumar cu o rafală de gloanţe.

Nuvela se termină într-o notă optimistă : „Se spune că totul va fi bine. O să facem să fie bine! Eu mulţumesc pentru soarele şi lumina cea nouă, dar suferinţa şi durerea mea vor rămîne pe capul copiilor mei, ca o pălărie de sticlă.”

Special nu am dat numele acelor personaje din această nuvelă. Cu puţină imaginaţie, fiecare dintre noi ar putea juca rolul oricărui personaj. Sau nu ? De aceea vă întreb : puşi într-o astfel de situaţie, ce ar trebui să facem? Ar trebui să judecăm şi să acţionăm, sau ar trebui numai să luăm aminte ?

– – –

Up date. Primesc de la Salomea, o constantă cititoare a acestui blog, un coment pe care în înserez :

Tibi, salut
Am intrat pe blog dupa o pauza de cateva zile, am vazut postarea despre Nava Semel . La intrebarea ta de la sfarsitul postarii e foarte greu de raspuns, in schimb m-am gandit ca te-ar interesa sa sti putin despre familia Navei.
Tatal ei, Itzhak Artzi (Izo Hertzig), s-a nascut in orasul Siret, in 1920, intr-o familie hasidica. Ca tanar a fost membru al unei miscari zioniste de tineret, si a devenit unul din fruntasii ei. In perioada razboiului a luptat , in cadrul rezistentei zioniste, pentru a salva copii evrei din lagarele din Transnistria. A emigrat in Israel in 1946 si si a adus un aport insemnat in foarte multe domenii , in statul care abia se nascuse.
Cei doi copii ai sai s-au remarcat in domeniul artelor. Shlomo Artzi este un cantaret , unul din idolii tinerilor, si Nava Semel, scriitoare si activa si in alte domenii.
Familia Artzi este fara indoiala o mandrie a comunitatii originare din Romania, in Israel.

Mulţumesc tare mult, Salomea!

Read Full Post »