ala bala portocala, de curînd a-nceput şcoala, şi cum spune dictatura, trecem cumva tura-vura, să-nchegăm cu luare-aminte, o duzină de cuvinte… pentru astăzi draga psi, ne propune cum ar fi, iar cuvinte disparate, ce-mpreună vor fi luate, şi vor face un deliciu, deşi ele par supliciu… mai ‘nainte se cuvine, să le trecem în revistă, să vedem dacă merg bine, pe o inedită pistă…
mai întîi enumerăm, ce cuvinte înşirăăăm : vechituri, nevoie, caine, solara, prelinsa, fetid / zoaie, aspirina, salturi, abandonare, septembrie, placid.
simplu, nu ?
mno, zîc :
tare mult îmi place mie toamna solară şi asta nu pentru că septembrie este luna mea de suflet ci, pentru că am o stringentă nevoie de a face salturi printre amintiri mai plăcute sau nu, amintiri care-mi evocă atît mirosul fetid al frunzelor intrate în descompunere cît mai ales, amintirile care îmi evocă o abandonare prelinsă placid, de cîte ori revăd unele vechituri ale memoriei mele în care se păstrează amintirile unor zoaie care se scurgeau alene pe lîngă trotuarul casei în care am copilărit, casă din care a fugit inexplicabil singurul câine pe care l-am iubit copil fiind, dar mă seacă o jale amară gîndindu-mă că această durere nu-mi va trece luînd o banală aspirină, niciodată …
şi vă spun măi oameni buni, că aştept ziua de luni, ca să povestim într-una cum se cucereşte luna; şi mai spun că pe-ntrecut, duminic-om depăna, vorve vechi aşa şi-aşa, care nouă ne-au plăcut.
pam-pam! 🙂
au mai duzinit pînă amu’ din cîte am aflat şi : Cita şi redsky şi scorpio72 şi Rokssana şi anavero şi d\’agatha şi labulivar şi valentina şi carmensima şi atît ? DA. Nu sunt puţini, da’ sunt buni! Îi aşteptăm şi pe alţii, să ni se alăture. Vor fi foarte bine primiţi!
ioooi, tibi! m-ai topit pur şi simplu cu abandonarea prelinsă placid! şi dacă la repostări nu-mi fac probleme, nu prea ştiu cum voi pescui luna… eu încă mai construiesc, când de fapt ar trebui să şlefuiesc. să mă oprească cineva!
psi
mi-a ieşit ? am greşit… nu ştiu dacă mai fac… 🙂
la repostări nu-i problemă, dar pentru lună am spus deja ce am de gînd să spun (chiar aici, în această postare) dar, nu mai spune nimănui : cartea „dacă soarele moare” – oriana fallaci. 🙂
oriana fallaci? hmmm…. va trebui să fac cumva şi eu rost de cartea aceasta. 🙂
de ieşit, ţi-a ieşit chiar foarte bine. adică mie îmi place mult. şi shhhh… azi am rescris pescarul. mă ajută o unealtă nouă! 😳
[…] douăsprezece cuvinte le veţi găsi şi la: cita, redsky, tibi « albastru de […]
Ha, ha! Ce fain le-ai întors din…condei, aşa fain versificate. Iar finalul cu „pam-pam” e ca cireaşa din vârful tortului!
O sâmbătă frumoasă, dragă Tiberiu! 🙂
TKS! dragă Alex! 🙂
Zici că le-am întors bine ? psi este vinovată!
Ea şi numai ea mă supune la astfel de cazneeee. 🙂
de parcă te-ai plânge, tibi! aceleaşi cazne sunt şi la mine, doar că, spre deosebire de tine, eu mă iau singură de urechi când constat că am înşurubat în duzină nişte cuvinte greu de supus.
psi
ba nu mă plîng deloc! pur şi simplu, te-am pîrît lui Alex. 😀
Halal „cazne”! 🙂 De-astea să tot fie! „Tot înainte”, că este talent!
[…] apelat la aceeaşi duzină de cuvinte: Tiberiu, Redsky, psi 45.700000 27.179722 Share […]
[…] vegheaza de pe pervaz ,iar noi ne jucam: anaveronica, agatha, carmen, tiberiu, sara, redsky,labulivar ,scorpio carmensima.valentina,cita, text […]
[…] puteti citi ,,Duzina” la Psi,cita, redsky, tibi,Virusverbalis,Rokssana,Vero, Like this:LikeBe the first to like this post. […]
[…] obicei, de cele 12 cuvinte ale lui Psi, pe care le-au mai luat în serios și alții: cita, redsky, tibi Rate this: Share this:EmailPrintMai multLike this:LikeBe the first to like this post. […]
ce repede, scurt si frumos ai potrivit cuvintele :)… le-am potrivit si eu aseara, dar nu stiu daca voi posta… ma mai gandesc pana diseara, ca nu-mi mai arde sa mai scriu nimic, prefer sa va citesc pe voi 🙂
blueriver
aşa crezi tu că le-am potrivit repejor ? ha! m-am chinuit o săptămînă întreagă şi tot nu-mi place cum a ieşit dar, aşa rămîne! de duzină. 😀
şi să faci bine să publici ptr că în fond, este o joacă, nu ? 🙂
tibi, cred ca o sa ies din orice fel de joaca, o sa scriu doar pentru mine, daca o sa mai scriu :)… dar va citesc pe voi, joaca voastra 🙂
blueriver
tu ştii cel mai bine cum trebuie să faci; te voi citi cu plăcere, oricînd şi orice ai scrie. bine ? 🙂
[…] am copiat după, ssss, Rokssana, dar vă rog să nu mă pârâți : anaveronica, agatha, tiberiu, sara, redsky,labulivar ,scorpio carmensima.valentina,cita, text here Like this:LikeBe the first […]
Lasa Tiberiu..ca la asa rezultat..tot se te supuna Psi la cazne…
Frumos!
scorpio72
Chiar vă place ? Mie parcă îmi vine să cred că nu prea a ieşit daaaar, dacă spuneţi voooi, vă cred. 🙂 tks!
frumos asezate in versuri caznele tale cu duzina…. 🙂
rokssana
ce-am făcut am pus pe blog, alte duzini în alte săptămîni vor fi… 🙂
[…] ce zic gurile rele, am înţeles că muzica bună le place şi lor: danieltudose, androxa, tiberiu, gaby, schtiel, meşterul manole, alt cer senin, lili3d, rokssana, ioan usca, teo negură, […]
Tibi,
Pe bune, m-ai dat gata!!!
Promit că, după ce mă liniștesc , mă înscriu în jocul vostru. Am mai spus-o, tu m-ai convins!!
O zi de toamnă solară îți doresc!
Uite, eu am altceva-
http://incertitudini2008.blogspot.com/2011/09/din-obisnuinta.html
Gina
recitind, încep să mă prind şi eu că, de data asta, chiar m-am jucat gigea cu vorvele… 🙂 Te aşteptăm cu drag în joaca noastră marca psi.
Vin şi la tine, să văd, imădeat!
Te pricepi la vorbe, scurt si cuprinzator! 🙂
Am şi zile în care am limba bătută-n cuie. 🙂
Bag seamă, că azi ai chef mare de joacă. Salți voios cuvintele de parcă-ar fi portocalele din jonglerii. Să-ți fie de bine !
Mi-ai transmis o stare de voioșie.
Azi am avut chef de plimbăreală numai căăăă, din pricini administrativeeee, am lăsat-o pi mîni! Aşe căăă, mă joc şi eu şi ca să nu mă las cuprins de necaaaaz, fac haz. 😀
Esti un dragalas. Punct 🙂
Dacă sînt, atuncea punct şi de la capăt. 🙂
Ola-la tibi!
Ce joc e asta cu toamna solara, abandonare pretinsa placid…..doar nu ai de gand sa intri in breasla versificatorilor?
De fapt,ce zi eu: tu esti capabil de orice ,chiar sa intri in cluburile cele mai selecte.N-o spun deloc cu ironie. 🙂 …in timp, ai devenit un mentor extra ce ne supune pe noi,mai inocentii,la grele exercitii de gimnastica intelectuala pe diverse paliere.
Ma inscriu si eu in clubul practicantilor experti….bineinteles daca ma mrimiti si daca ma tin e „cocoasa”. 🙂
O- la – laaa, dragă dora! 🙂 Bine-ai revenit!
Nu, nu am de gînd să intru în breasla versificatorilor, am cochetat cu această chestie mai demult; acum, nu am făcut decît să mă joc o leacă. 😆
Eşti binevenită în joaca noastră!
Tare frumos te-ai mai jucat în sâmbăta asta! Mi-a plăcut tare mult!
Că m-am jucat, e limpede.
Vă mulţumesc frumoooos, pentru că spuneţi că v-a plăcut! 🙂
Poate că la următoarea duzinăăă, voi închega şi ceva mai consistent.
Ahaaa! Pai…astept ziua de luni ca sa aud cum se cucereste luna. 😉
Shayna
Ahaaa, numa’ mîne nu-i poimîne! 🙂
Luna s-a cucerit deja. Să vedem cum şi de ce! 🙂
Ei, da…asa este. Pana si Luna patrata a fost cucerita. 😉
te pricepi si tu la versuri ! Ies cu rime,ceea ce la mine nu prea vezi .
Andreea
Nu-mi mai ies rimele de multă vreme pentru că nimic nu au a spune. 🙂
Pur şi simplu, m-am jucat…
Daaaar pentru că eşti prea modestă, voi da adresa blogului tău unde se pot citiiii, foarte frumoase poeziiii 🙂
http://divers.toateblogurile.ro/
Ma bucur ca iti plac poeziile mele,dar sa stii ca nici a ta nu e de lepadat. Seara buna.
PS: multumesc de link
Seara bună Andreea! Voi mai cita blogul tău! 🙂
ce-mi place cum le scrii scurte și la obiect! 🙂
daghata
ce mă faceţi voi să-mi iau nasul la purtare. 🙂
păi ia-l domnule, că merită :-)))
Care caznă? Fii serios… 🙂
Fain de tot!
Fain ca Fain daaaar, cazna-i caznă! 🙂 E mai simplu la re-postări… 😀
Tibiiii,bine le mai ticluisi!Si ceva rima p-aici… :))
[…] persoane implicate in duzina: cita, redsky, tibi, virusache, vero, rokssana, dagatha,scorpio, valentina, dictatura […]