Moartea

Se spune că moartea face parte din viaţă. Eu cred acest lucru. Moartea a fost preţul plătit de lumea vie, pentru progres. Nu ştiu dacă mi-ar fi plăcut să capăt nemurirea de exemplu, făcînd parte din această lume ca una dintre fiinţele acelea care se divid la nesfîrşit. Sînt conştient că Dumnezeu nu m-ar fi întrebat ce vreau eu să fiu, în această viaţă. Dumnezeu mi-a dat o cruce pe care o port aşa cum pot. Nu mi-am dorit niciodată altă soartă şi nu fac parte dintre cei care spun că dacă ar putea lua viaţa de la capăt, ar şti ce să facă pentru a nu mai repeta erorile inerente oricărei vieţi. Mă simt bine în pielea mea, mă simt împlinit în viaţa mea, cu toate plusurile şi cu toate minusurile existenţei mele. Am făcut astăzi o plimbare prin Herăstrău, ne-am plimbat ca nişte copii cu vaporaşul, am făcut cîteva filmuleţe, am păpat nişte mici şi am băut un pahar cu bere la o terasă populară din parc şi am revenit acasă fericit. Am deschis calculatorul – poreclit de mine picic – şi am parcurs blogurile pe care navighez de obicei. Pe unele am lăsat şi cîte un semn al trecerii mele pe acolo. Am primit în urmă cu cîteva minute, o veste oarecare. A mai murit un amic de-al meu. Infarct năpraznic. Moartea ne ia întotdeauna pe nepregătite pentru că nu-i aşa ? moartea este un lucru trist desigur, dar un lucru care se întîmplă întotdeauna, altora, nu nouă sau rudelor noastre, amicilor noştri, prietenilor sau cunoscuţilor noştri. Fiecare moarte trebuie rumegată separat. Separat pentru că niciodată moartea nu este generală. Moartea este unul dintre cele mai intime lucruri care se pot petrece în viaţa fiecăruia dintre noi. Ca şi naşterea, moartea este strict individuală. Nimeni nu are mai multe naşteri şi nimeni nu are mai multe morţi. Cîte una pentru fiecare dintre noi. Moartea. Punct final ? Nimeni nu ştie şi este bine că nu ştim. Rămîne intactă posibilitatea vieţii de după viaţă. Speranţa nu moare niciodată. Închin un gînd pios prietenului meu dispărut dintre cei vii.

Ps. Din acest moment, nu voi mai fi prezent pe blog(uri), decît cu totul şi cu totul sporadic. Măcar cîteva zile în care să-l petrec pe ultimul său drum aşa cum se cuvine, pe Gigi . RIP!

Ps doi. Pliiiz nu mă compătimiţi. Prefer să mă înţelegeţi, OK? Ştiu să trec peste astfel de momente cumplite. Vă mulţumesc.

Precizare : poza de mai sus îmi aparţine dar, lucrarea este a sculptorului George Marincu http://www.georgemarincu.nucleomedia.com/

Habar nu am avut de ce am simţit nevoia să fotografiez această lucrare expusă astăzi de acest artist – printre altele – în Parcul  Herăstrău.  Acum, ştiu. Această lucrare mi-a evocat Via Dolorosa, mai exact, momentul în care Iisus, a căzut sub povara crucii sale, prima dată. Era oprirea a treia din drumul Său către crucificarea care i-a adus nemurirea. Simbolic, acesta este momentul în care fiecare dintre noi, căzut fiind, se ridică şi merge întru împlinirea destinului propriu. Moartea este numai un accident pentru că avem copii. Copii care ne fericesc cu nepoţii pe care îi iubim, nu ?

Read Full Post »

Life in picture

 

Sursa http://delaepicentru.wordpress.com/2011/09/15/go-west/

Mai multe imagini la Costin Comba

Read Full Post »

Re postari

 HOT LINE de Luis Sepulveda

“Maestru indiscutabil al romanului scurt, Luis Sepulveda ne dezvăluie în Hot line faţa întunecată a Chile-ului. Investigarea unor linii erotice îl aruncă pe detectivul George Washington Caucaman în infernul terorii politice.”

Recunoscut ca fiind cel mai faimos scriitor chilian contemporan, L. Sepulveda, născut în 1949 “a străbătut încă de tînăr teritoriile posibile ale geografiei şi utopiei, din selva amazoniană în deşertul Saharei, din Patagonia pînă în Hamburg, din celulele dictatorului Pinochet pe navele organizaţiei Greenpeace. Din 1997 trăieste la Gijon, Spania. Din această viaţă extrem de agitată, a scos la iveală poveşti şi romane care l-au impus imediat drept unul dintre cei mai înzestraţi romancieri şi nuvelişti sud-americani şi nu numai. A debutat cu un volum de versuri, pe cînd avea 17 ani. Trei ani mai tîrziu îi apărea prima carte de povestiri intitulată Cronicile lui Pedro Nimeni.” Din lunga lista de titluri apărute, citez cîteva dintre cele  apărute la Polirom : Bătrinul care citea romane de dragoste, Nume de toreador, Jurnalul unui killer sentimental.

“- Detest să vorbesc ca un batrin intelept, pentru ca batrinii care sint cu adevarat intelepti nu dau sfaturi; ei se multumesc sa observe totul de la inaltimea anilor lor. Numai tu stii ce trebuie sa faci, si singura mea recomandare e sa preiei initiativa, sa dirijezi lucrurile. – Asta vroiam sa aud. Voi proceda ca huinas. – Nu inteleg, baiete. – Pedro Valvidia a venit in Araucania impreuna cu o femeie razboinica, dona Ines de Suarez, care avea drept bagaje doar sabia si doua pisici. Intr-o lupta de linga Angol ea si-a pierdut pisicile, pe care nu le-a mai gasit. Valvidia a murit,dona Ines a murit si ea, conchistadorii au devenit creoli, iar pisicile s-au inmultit libere si salbatice, in munti. Sint niste pisici mici, agile, excelenti vinatori; singurul lucru care le deosebeste de felinele domestice sint ghearele mari – cind le scot, arata ca niste manusi de box. Araucanii le numesc huinas. sint niste animale foarte curajoase. Citeodata, o haita de ciini reuseste sa ingramadeasca o pisica din asta intr-un colt, dar, spre deosebire de pisicile domestice, care in asemenea situatii se zbirlesc de parca ar vrea sa dispara, huinas ataca haita, sigure ca n-o sa cada degeaba, si mor cu un ochi sau cu o bucata din botul unuia dintre ciini in gheare.”

Acest dialog sugestiv, este purtat între detectivul araucan, G.W. Caucaman şi fostul său şef, înaintea bătăliei finale pe care araucanul, o dă cu mafia politică în ghearele căreia ţara sa fusese prinsă. Pentru “vina” de a fi prins o bandă de hoţi şi traficanţi condusă de fiul unui general, araucanul avea să fie detaşat în capitală, şi pus în bătaie de joc să se ocupe de prostituate, femei agresate de către soţi sau de cine ştie mai cine, pe scurt o umilinţă greu de îndurat pentru un om destoinic, neîmpăcat luptator pentru dreptate, om al munţilor în mintea căruia, iadul nici nu putea să aibă alt chip, decît chipul unui oraş.

Şi încă avusese noroc, pentru că şeful său care îl aprecia, în loc să “respect dorinta generalului Canteras, sa te exclud din serviciu, sa ma spal pe miini si sa inchid ochii cind ucigasii platiti de el sa se ocupe de tine”, îl mutase disciplinar. Sigur că dorinţa de răzbunare a generalului şi a găştilor de mafioţi îl urmează pe araucan şi aici; chiar în prima seară, la prima tavernă în care intrase pentru o cină tristă, fusese imediat reperat şi interpelat : “- asculta bai indian de c…t, sintem prietenii lui Manuel Canteras si o sa te aranjam.”. Numai că indivizii aceştia sunt simplă plevuşcă, pe care araucanul îi pune pe fugă fără pic de efort.

În timp ce îşi duce traiul în plicticoasa sa activitate,  la un moment dat este abordat de  doi foşti actori, care în prezent îşi cîştigau pîinea răspunzînd la apelurile pe care doritorii de amor prin telefon le adresau lor prin intermediul hot line. Înspăimîntaţi, aceştia îi spun că un dement îi ameninţa prin telefon cu moartea; degeaba îşi schimbau numerele de telefon; ameninţările continuau să îi urmarească. Detectivul, cere o casetă şi merge la o staţie de radio locală, unde o prietenă a unei prietene identifică vocea respectivă. De fapt, nici nu mai este nevoie, pentru că generalul, bine informat de fiecare mişcare a araucanului, ştie exact unde este şi ce face şi trece la ameninţări; atît de sigur este pe sine şi pe imensa putere de influenţă pe care o are, că nici nu se mai gîndeşte să se protejeze şi intră direct în capcana pusă de către detectiv; acesta îl face să recunoască in direct, prin intermediul unui telefon mobil, la amintitul post de radio, toate fărădelegile făptuite de el şi de ciracii săi.

Final fericit. Poliţia vine şi îl arestează pe dement. Cartea este scrisă cu vigoare şi cu talent, scenele sunt atît de bine descrise că parcă vezi un film. De reflectat totuşi la cîteva lucruri; parcă ne este cunoscută nonşalanţa unor indivizi care ne sfidează de 20 de ani. În carte, nemernicul acela a fost totuşi arestat. Fără să fie foarte bine descrise, legăturile dintre politic, armată, afaceri mai mult ilegale, contrabandă şi infractori sunt foarte bine conturate. De asemeni, acest soi de lucruri ne-au devenit familiare. De multă vreme.

O foarte frumoasă poveste de dragoste străbate această poveste dură : o poveste de dragoste înfiripată între araucan şi o şoferiţă de taxi care i-a ieşit acestuia în cale, chiar în prima sa zi în capitală, femeie providenţială trimisă araucanului, de cine ştie ce înger păzitor. Aceasta l-a recunoscut în poza din ziare unde era descris ca un pistolar iresponsabil, dar ştiind prea bine cum stau lucrurile de fapt, intuieşte adevărul şi vede în el, exact ceea ce acesta şi este : un  OM adevărat !

http://www.polirom.ro/catalog/carte/hot-line-1624/arunca_o_privire_fragmente_1.html

– – –

Au mai acceptat să re-posteze la rubrica aceasta – cuvinte din trecut – următorii nostalgici ai vorbelor încă necitite : psi griska d\’agatha   anavero sara

Read Full Post »