Gaudi

În urmă cu un an de zile, visam cu ochii deschişi, AICI pe blog, despre lumea lui Gaudi. Cum peste foarte puţină vreme acest vis mi se va împlini, am reluat acea carte la recitit pentru a fi cît de cît, familiarizat cu locurile respective. “Deţinem puţine informaţii despre formaţia sa”- spune autorul despre Gaudi. Şi adaugă : “Ştim că a făcut studiile secundare în oraşul natal, Reus, la călugării de la Escuelas Pias, că se mută la Barcelona în 1869 pentru a studia arhitectura, dar este admis la Scoala provincială de arhitectură abia în 1873, la vîrsta de 22 de ani. Pentru această perioadă, ca de altfel şi pentru restul vieţii, trebuie să ne bazăm pe mărturiile discipolilor săi care i-au ascultat şi transmis cuvintele”.

Spirit răzvrătit, Gaudi respectă cu mare greutate regulile stricte ale şcolii, ba, la un moment dat, pentru că nu doreşte să asculte indicaţiile unei profesoare, părăseşte sala de examen. Se pare că primele sale lucrări sunt felinarele din piatră şi din bronz plasate în Placa Real dinBarcelona. A lucrat ca desenator într-o agenţie, este puternic impresionat de raţionalismul francez dar spune adesea că “ trebuie să studiem Evul Mediu pentru a extrage de acolo, bunul simţ! Şi să continuam goticul salvîndu-l de flamboiant”. Ocazia vieţii sale, a fost “concursul organizat în 1882 pentru terminarea catedralei medievale din Barcelona… anul următor, Juan Martorell i Montels, cînd i s-a propus conducerea şantierului la viitoarea biserică Sagrada Familia, situată pe un teren periferic din Eixample, a refuzat, propunîndu-l în schimb pe Gaudi, care pe atunci în vîrstă de 31 de ani, a acceptat misiunea ce avea să-l ţină ocupat toată viaţa”.

Încă din 1878, Gaudi avea să definească întreg conceptul său arhitectural, astfel: “Ornamentaţia a fost şi va fi colorată. Natura nu ne înfăţişează nici un obiect care să nu fie colorat; în vegetaţie, geologie, topografie, regnul animal, totul este un contrast mai mult sau mai puţin viu de culori. De aceea, orice element arhitectonic trebuie să fie colorat”. Această concepţie va fi aplicată riguros de Gaudi, în întreaga sa operă. Fie că a fost vorba despre uluitoarea Sagrada Familia, fie că a fost vorba despre Parcul Guel, fie că a fost vorba despre casele de locuit, fie că a fost vorba numai despre mobilierul conceput special, întreaga lume a lui Gaudi este intens colorată indiferent de materialele de construcţie folosite. Gaudi s-a identificat atît de mult cu opera sa, că ajunsese să locuiască chiar pe şantierul uriaşei biserici. Trăia atît de modest, că atunci cînd a fost lovit de acel tramvai, a fost mai întîi confundat cu un vagabond. Puţin a lipsit ca în timpul războiului civil din Spania, un grup de revoluţionari turmentaţi să dinamiteze turnurile catedralei. Totuşi, Gaudi şi opera sa nu s-au bucurat de aprecierea care le este acordată actual. De-abia după ce opera sa a fost cunoscută de Salvator Dali – marele paranoic a fost revalorizată şi adusă la cotele de popularitate mondială de care se bucură acum pentru ca acum, dacă spui Barcelona, spui automat Sagrada Familia şi prin urmare, spui Gaudi.

Un cadou de la Alex