Doamne! Ai făcut femeia
dintr-o coastă ce mă doare;
şi mi-ai dat în treacăt cheia
dinspre soare-nspre ninsoare.
Biet nătîng, mai cred că cheia
Nu-i făcută să dizloace
lacătul ce e femeia;
chiar de-mi place sau displace,
doar femeia este cheia
încifrate-i încifrări:
contemplînd senine zări,
pot să uit dinspre ninsoare
chiar şi coasta ce mă doare!
Prost de-aş fi, aş merge-n capăt,
să descui zeiescul lacăt.
Dar mă tem că blîndul soare,
va topi orice ninsoare
dinspre Doamne înspre mine!
Şi semnez : un oarecine.
###
