Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for 1 octombrie 2011

Insula din ziua de ieri

Tributar – şi fidel – propriului său principiu, potrivit căruia un autor, dacă vrea să citească o carte bună, trebuie să o scrie el însuşi, după ce prefaţează lucrarea despre insule a lui Benedetto Bordonne, ediţia din 1534, Torino, Les Belles Lettres – Ed. Nino Aragano, 2000, Umberto Eco scrie el însuşi o carte (oarecum) la temă, “Insula din ziua de ieri“.

Numai că imediat ce pătrunzi în fabuloasa lume descrisă de oricare dintre romanele lui Eco, trebuie să umbli cu mare băgare de seamă printre simbolurile presărate din belşug în paginile romanelor sale. Marele semiotician este aproape amuzat să îţi ofere indicii false, biete sofisme ce pot căpăta în accepţia unui naiv, valoare de adevăr absolut. De obicei, trebuie să fii plin de circumspecţie începînd cu titlul lucrării. Cine a citit de la trei romane de ale  lui Eco în sus, va observa cu siguranţă că unele dintre teme/simboluri se repetă; iar cei care au citit fie şi măcar una-două lucrări de specialitate de ale lui Eco, înţeleg măcar parţial şi de ce.

Mulţumesc bunului meu prieten (din) virtual, Teofil, care mi-a îndrumat primii paşi către lumea lui Eco : “Pendulul lui Foucault” şi “Limitele interpretării”. Apoi, “Memoria Vegetală”. Citisem anterior “Misterioasa flacără a reginei Luana”. Apoi am devorat nesaţios mai multe cărţi de ale lui Eco, atît lucrări de specialitate cît şi romane. Am ajuns – şi – la această carte. Care, ca orice carte scrisă de Eco şi care carte se respectă, îţi oferă un cu totul alt registru de lectură decît precedentele.

Sigur că aparent este vorba despre insulele pe care îşi ascundeau piraţii comorile, subiect abil mascat de o temă care a pus probleme uriaşe tuturor navigatorilor pînă la găsirea unui mod sigur de a determina coordonatele exacte ale unui punct în spaţiu prin longitudine şi latitudine, punct constituit de un oraş, continent, insulă sau de o navă – insulă în miniatură. Subiect la rîndul sau mascat de o poveste a unui baieţel crescut printre razboinici şi aruncat cam fără voie în vîltoarea vieţii, ca purtător al tradiţiei de vitejie pe care tatăl său i-o lăsase moştenire. Baieţel care devine pînă la urmă un bărbat cam şovăielnic şi nu prea viteaz, motiv pentru care îşi inventează un substitut pe seama căruia să poată pune atît nereuşitele, gafele cît şi laşităţile proprii. Şi care devenit rob al propriilor sale fantasmagorii, se va vedea pus pînă la urmă chiar în postura de a asuma şi rezolva probleme ale întregii umanităţi. Probleme dintre cele mai dificile. 

 “Insula din ziua de ieri este o poveste ingenioasa care debutează cu un naufragiu. Prins în capcană, eroul acesteia, Roberto della Griva, un nobil din Italia Renaşterii, rememorînd bătăliile la care a asistat, farmecul vieţii pariziene, misiunea sa de spion, încurcăturile amoroase şi încercările de a rezolva problema longitudinii prin mijloace dintre cele mai uimitoare” – apreciază Library Journal .

Povestea aceasta îngemănează la rîndul ei trimiteri la cîteva romane clasice ( şi la personaje perene ) ale literaturii franceze şi nu numai : Muşchetarii lui Dumas şi duşmanul lor = tripleta Richelieu, Mazarin, Colbert, apoi Misterele Parisului de Hugo, Cocoşatul de la Notre Dame, Masca de Fier, chiar accente din Don Quijote de la Mancha; şi altele.  Toată desfăşurarea cărţii fiind admirabil asezonată şi cu o frumoasă poveste de iubire, care sigur nu putea să lipsească dintr-o carte cu adevarat captivantă.

De fapt, această carte pune probleme de factură filosofică pe fundal teologic, chiar asupra problemei timpului ca obîrşie, prezent, viitor şi eventualitatea atît a conversiei trecutului în viitor sau invers, cît şi a posibilităţii simultaneităţii. Simultaneitate oferită atît de posibilitatea existenţei unor universuri paralele, cît şi de posibilitatea simultaneităţii prin intermediul unui “alter ego” inventat sau, NU. Pune chiar şi problema infinitului în raport cu Dumnezeu, prin posibilitatea pluralităţii universurilor. Alter Ego-ul Lui Roberto, închipuitul Ferrante, devine în final atît de palpabil, încît chiar este pe cale să schimbe istoria lumii, pentru că el îl ţine captiv pe Hrist, în Insula din ziua de Ieri, pentru a împiedica jertfa sa şi deci Mîntuirea Lumii. Sigur ca Umberto Eco pretinde a-şi scrie cartea pe baza unor scrisori ale lui Roberto adresate alesei inimii sale, dar sigur că nu lasă în seama acestuia deznodamîntul întregii povestiri.

– – –

Foarte limpede – şi asta este adevărata temă a acestei cărţi –  este faptul ca fiecare dintre noi, trăieşte în propria sa insulă a zilei de ieri, în veşnicul astăzi de pînă în clipa morţii pentru că, pentru cel care moare, ziua de mîine, nu va mai veni.

– – –

La rubrica denumită cuvinte de-ntrecut, s-au mai în-scris şi psi carmensima d\’agatha  lotusull anavero altcersenin Cita

Read Full Post »

După cum prea bine ştiţi, astăzi slove-nşiruiţi, slove care-nşiruite, dau duzina de cuvinte… pentru astăzi noi vom scri, slove dictate de psi, slovele din care fiecare va scoate un text mare…

La-nceput înşiruiesc, slove care duzinesc : erizat, tentacule, capsa, vinovata, nauc, catifeaua; parteneriat, standard, tehnic, ora, hoti, tren. 

###

După ce mi-am bătut capul ca un năuc, întreaga săptămînă să aflu ce înseamnă ERIZAT, învins de vitregia sorţii, am intrat într-o tăcere vinovată sperînd ca psi, să nu fie cu capsa pusă 🙂 şi să se supere pe mine că nu intru şi acum în joaca asta standard, duzina de cuvinte. Mort de curiozitate să aflu ce au scris ceilalţi bloggeri aflaţi într-un soi de parteneriat benefic, am aşteptat ora publicării duziniloooor. Pfaaa, ce surpriză! Nimeni, dar absolut nimeni, nu a scris cuvîntul “erizat” ci, cu toţii, au scris “aterizat”. Mno, asta e! d. p.d.v. tehnic, vina este a mea. N-am citit cum trebuie tema, am rasolit-o şi acum nu ştiu dacă mai este cazul să particip. Am pierdut acest tren şi îl voi aştepta, pe următorul. Pînă atunci, mă las mîngîiat de catifeaua unui fotoliu primitor şi mă adîncesc în lectura unui roman în care este vorba despre vardişti. Şi despre hoţi. Întriga romanului mă cuprinde pe nesimţite ca nişte tentacule ale unei caracatiţe care te devoră fără să te ucidă : lectura.

###

cei care n-au fost ca mine 🙂 şi au scris aterizat, îi puteţi citi vezi bine, după cum i-am înşirat : anavero redsky Scorpio72 Cita Rokssana labulivar carmensima sara d\’agatha valentina cristian gheorghe

Read Full Post »

Despre

Nu ştiu cum se face dar, prea bun sau prea priceput la matematică n-am fost, niciodată. Nici la geografie nu am fost prea bun, nici la istorie, nici la alte materii obligatorii cînd am fost eu, elev. Ba, dacă ar fi să fiu sincer, am fost un chiulangiu, notoriu. Băăă, – era lozinca acelor vremuri ale tinereţii mele – băăă, fiţi băieţi deştepţi că e plină ţara de ingineri.

Inginerii vechi, munceau la canal (care canal? pot întreba tinerii ?) Inginerii noi, erau ingineri făcuţi pe puncte, dar cine mai ştie cum se acordau atunci, acele puncte? Hai să vă spun. Se acordau acele puncte  atunci, exact cum se acordă acum, diplomele marca SH. Nu ştiţi ce înseamnă SH? Vă spun şi asta: SH sunt iniţialele domnului Spiru Haret , reformatorul învăţămîntului românesc din secolul al XIX-lea. 

În secolul în care trăim,  pardon, în primul secol al mileniului XXX, diplomadiada a revenit în mare forţă. Pe puncte. Asta pentru că domnul Bondrea, informator al securităţii ceauşiste, a pus bazele unei universităţi (SH) în care principalul scop, este acordarea de diplome pe bandă rulantă, tuturor nulităţilor care îşi doresc aşa ceva. Practică care (uuups!) a devenit literă de lege în toate universităţile, fie ele de stat, auuuu, ba – adică particolere.

Apoi, a venit un cretin, domnul Funeriu, om şcolit prin străinătăţuri, om care a obţinut un doctorat condus de un cîştigător al unui premiu Nobel pentru ştiinţă, să pună punct acestei practici. Mare greşeală a făcut. Nu ? A avut acest Funeriu, îndrăzneala de a pune degetul pe rană, şi a reuşit să arate că, noile generaţii de tineri sunt pur şi simplu, analfabete, pentru că nu e aşa, ce poate să-l înveţe pe un tînăr un posesor de diplomă luată pe puncte ? Numai faptul că, poţi deveni un profesor care proferează şi profesează în continuare, neştiinţa. Îndobitocirea. Alinierea la neant. Topirea viitorului într-un perpetuu azi. Moartea trecutului din care ar trebui să învăţăm, cîte ceva.

Acum. Revin la ce spuneam la început. Am fost un elev mediocru. Dar. Am avut parte de dascăli adevăraţi, dascăli care m-au învăţat să învăţ. Dascăli care mi-au dat cel mai preţios dar din lume: ştiinţa de a deveni, autodidact.  Dascăli adevăraţi care mi-au insuflat dorinţa de cunoaştere. Dascăli care mi-au deschis orizontul. Dascăli cărora nu le-am mulţumit niciodată, destul. Le transmit tardiv, omagii!

– – –

Imnul repetentului la Bac

Unde sunt acum aceşti dascăli? În persoana abramburicăi care propune ca toţi nătîngii care nu au luat bacul, să fie admişi în facultăţile de tip Bondrea ?

UPDATE. Dacă  ai ajuns aici, te rog să citeşti şi http://noradamian.wordpress.com/2011/10/01/abramburocratia/#comments 

Şi AICI http://sareinochi.wordpress.com/2011/09/30/ce-si-doreste-usl-o-educatie-moarta-cu-dric-la-poarta-si-cai-mascati/ 

 

Read Full Post »