Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for 2 octombrie 2011

Frunze

Ştiu ca toată lumea cît de mult datorăm copacilor şi florilor pentru frunzele lor minunate, frunze care produc oxigenul indispensabil vieţii aerobe deci, şi nouă, oamenilor.

La începutul fiecărei primăveri aştept cu emoţie să văd cum răsar timid, primele frunze şi cum apar primii bobocei care vor izbucni în spectacole florale uluitor de frumoase şi de dătătoare de speranţă pentru un nou an bun şi îmbelşugat.

În arşiţa verilor toride caut răcoarea oferită generos de umbra copacilor care cu frunzele lor incredibil de verzi, ne oferă oaze de confort care molcomesc vipia atotstăpînitoare.

Nu mă întristez prea tare toamna cînd frunzele care ne-au dat aer curat şi adăpost, încep rînd pe rînd să se-ngălbenească şi să cadă alene, pe pămînt. Frunzele vor fertiliza pămîntul, şi acest ciclu natural se va relua.

Am admirat adesea spectacolul arămiu al pădurilor de pe Valea Prahovei, în prag de iarnă. Voi, cei care nu aţi văzut acest spectacol, trebuie musai să-l vedeţi… 

Admir cerbicia cu care frunzele de brad de pin şi de molid, sfidează iarna. Aceste ace vegetale admirabile, întreţin speranţa că primăvara, va re-veni…

Şi totuşi… am despre frunze şi o amintire neplăcută. Nu frunzele erau de vină ci, un om. Sau poate că acela era numai o tentativă nu prea reuşită, de om. Deci. 

Eram militar în termen, serviciul militar fiind obligatoriu pe vremea tinereţii mele. N-am suportat cu prea mare dificultate rigorile serviciului militar. Şi totuşi…

Toamna, cînd frunzele umpleau pînă la refuz curtea unităţii militare în care eram semi-încarcerat, un ofiţer ne aduna pe noi militarii în termen şi ne punea să le adunăm de pe jos. Nimic anormal în acest ritual (pentru că ritual era). Anormal era că acel ofiţer, ne punea să adunăm frunzele, cu mîna. Bucată cu bucată. O treabă pe care ar fi putut-o face repede şi fără dificultate, unul sau doi militari înarmaţi cu măturoaie (tîrnuri de nuiele), ocupa ore în şir întregul pluton, din timpul nostru liber, duminica după amiază… 

Tristeţea mea a devenit palpabilă după ce oferindu-mă să fac această corvoadă singur, pentru a le oferi colegilor acel timp pentru orice altceva, am fost pedepsit. Nu prea aspru dar, am fost pedepsit. Tristeţea mea a devenit mohorîtă cînd am înţeles că nu degajarea de frunze era scopul acelui ofiţer ci, dezumanizarea noastră; transformarea militarilor în roboţei care nu au voie să gîndească. În armată, ordinul se execută, nu se discută şi aşa este şi normal. Dar acea culegere de frunze, era degradantă pentru noi toţi, începînd cu acel ofiţer. Coincidenţă sau nu, acel ofiţer fusese şcolit la o academie militară denumită, Frunze.

Mă bucur tare mult că acum copiii noştri, nu mai trec prin astfel de umilinţe. Serviciul militar devenind facultativ a căpătat în sfîrşit aerul de normalitate care trebuie să anime spiritul şi rostul serviciului militar: profesionalismul pus în slujba comunităţii.  

Şi îmi amintesc cu nostalgie un joc al copilăriei mele, denumit “verde stop”. 🙂  Îl ştiţi ? Tot despre frunze era vorba.

Au mai frunzulit: iniţiatoarea acestui joc:  psi  după care, şi Rokssana carmen pisicaru labulivar sara redsky Cita Scorpio72 verovers griska

Read Full Post »

Postarea face parte din ciclul Life in picture, după o idee a lui Costin Comba 

Merită să aruncaţi o privire şi aici : http://desydemeter.wordpress.com/ 

 

Read Full Post »