Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for 18 octombrie 2011

Sagrada Familia – 1

După epidemia de holeră din vara anului 1865, librarul şi editorul Josep Maria Bocabella înfiinţează o asociaţie pusă sub protecţia Sfîntului Iosif, deosebit de venerat în Catalunia: Asociation Espiritual de Devotos de San Jose. După un pelerinaj la Roma, în această asociaţie încolţeşte ideea de a se construi la Barcelona un templu închinat Sfintei Familii. Oameni hotărîţi, aceştia încep strîngerea de fonduri iar în 1881, este cumpărat un teren la periferia oraşului pentru acest nobil scop. Este solicitat arhitectul Francesc de Paula del Vilar care întocmeşte planurile unei biserici în stil neogotic. Piatra de temelie este pusă în 1882, în ziua Sfîntului Iosif. Nu după multă vreme, arhitectul intră în dezacord cu asesorul proiectului, Joan Martorell i Montels şi demisionează. Imediat, este propus să continue lucrarea, Antoni Gaudi i Cornet care entuziasmat, acceptă imediat şi trece la lucru neîntîrziat. Această Catedrală (ridicată De Papa Benedict al XVI-lea la rang de Basilică), avea să-l ţină pe Gaudi ocupat întreaga sa viaţă. Dacă în cea mai mare parte a timpului, Gaudi se împarte între mai multe proiecte (Casa Batlo, Parcul Guell, şi multe altele) după ce termină Casa Mila, Gaudi se dedică integral Sagradei Familia.

Legenda spune că la finele lucrării, comanditarul nemulţumit că Gaudi nu-i respectase indicaţiile, îi cere acestuia să amenajeze un spaţiu în care fiica sa,  să-şi poată instala un pian. Gaudi a măsurat camera respectivă iar, şi a decis: fiica dumneavoastră va trebui să cînte la flaut, nu la pian.

După care a hotărît să renunţe definitiv la comenzile de la particulari şi să lucreze numai la Basilică. Nu ştiu dacă legenda este adevărată sau nu dar, după moartea ultimului membru al familiei sale – tatăl său, au început să-i moară unul cîte unul, prietenii. Puternic marcat, Gaudi renunţă la viaţa de salon pe care o ducea, se mută pe şantierul bisericii unde mănîncă şi doarme, renunţă la hainele sale scumpe şi donează asociaţiei întreaga sa avere. Înainte cu o săptămînă de a împlini 75 de ani, este lovit de un tramvai şi condus la spital. Nimeni nu-l recunoscuse, fiind îmbrăcat ca un muncitor. Refuză să fie dus la alt spital şi tratat cum se cuvine, susţinînd că el este numai un om obişnuit. Avea să moară după cîteva zile.

Mult înainte de a muri, Gaudi avea să traseze planurile definitive după care urma să se construiască această minune a lumii. Lasă nenumărate machete şi desene ale sale, care vor fi distruse în timpul războiului civil. Planurile vor fi refăcute după fotografiile făcute de colaboratorii săi apropiaţi.

– – –

Coborînd de pe versantul meridional al Montoya Pelada unde se află Parcul Guell, ne învîrtim pe străzile înguste ale Barcelonei şi nu trece prea multă vreme pînă zărim printre blocuri uriaşele turle ale Basilicii. Autocarul ne lasă în partea din spate a Sagradei Familia, unde este o intrare pentru grupurile organizate.

Ne îngrămădim cu toţii la ferestre şi care filmează, care fotografiază, care se zgîieşte dar cu toţii suntem fără grai. Greu de cuprins cu o biată minte de muritor dimensiunile pămînteşti şi spirituale ale Basilicii. Silvia ne tot explică şi ne explică dar noi, cu gurile căscate nu pricepem mai nimic. Desigur că am uitat aproape tot ce a spus, sigur că nu mi-am notat aproape nimic dar, norocul meu este că am o carte despre Gaudi, din care mă mai inspir acum.

Am înţeles totuşi că toate clădirile din jurul Basilicii au fost răscumpărate, iar cînd proiectul se va finaliza, vor fi demolate pe locul lor urmînd a fi construite patru fîntîni care vor întregi proiectul, fîntîni care vor simboliza cele patru elemente primordiale: apa, pămîntul, aerul, focul.

Am dat un scurt ocol pe partea dreaptă pînă am ajuns la intrarea principală, respectiv faţada Naşterii Domnului, singura care era finalizată la moartea arhitectului.

Foarte mulţi amatori să intre în interior, stau la un rînd care pare uriaş (în realitate, nu se stă decît mai puţin de o oră pînă se cumpără tichete de intrare). Facem şi aici poze, clipuri, căscăm gura iar dar, în program nu este prevăzută şi vizita în interior. Pentru acest lucru va trebui să venim pe cont propriu – şi vom veni. Deocamdată, suntem conduşi la unul dintre nenumăratele magazine de suveniruri, din jurul Basilicii, avem ceva timp liber apoi, vom merge pe Muntele Montjuic. O voce spune: n-ai ce să vezi în interior. Serios? După ce am vizitat-o şi i-am arătat un clip, a căscat gura de uimire regretînd amarnic. Dar despre asta, voi relata ceva mai tîrziu. Deocamdată, redau cîterva detalii din exterior

cel mai tînăr vizitator 🙂

şi o machetă care dă o idee despre cum va arăta Basilica, finalizată; reamintesc dimensiunile: peste o sută de metri lungime, peste patruzeci lăţime, 172 metri înălţime.

Read Full Post »

Parcul Guell

Sînt emoţionat. În definitiv, pentru lumea lui Gaudi am întreprins aceată călătorie (prea scurtă, off) pe care mi-am dorit-o enorm. Calm şi de la capăt. Totuşi, sînt aici. Autocarul s-a strecurat destul de greu printre străduţele Barcelonei şi a gîfîit amarnic pînă să ajungă la una dintre cele şase porţi ale acestui parc situat pe o colină greu accesibilă. Parc? Ei da, parc. Atît a rămas din acest proiect al lui Gaudi. Gîndit iniţial ca o zonă rezidenţială care ar fi trebuit să cuprindă 60 de locuinţe, parcul Guell a rămas numai un parc apreciat de localnici şi căutat asiduu de turişti. Din cele 60 de imobile proiectate nu au fost construite decît două, plus casa maestrului Gaudi – devenită muzeu.

fachirul

Autocarul ne-a lăsat într-o parcare arhiplină care forfotea de amatorii de a vedea o parte din lumea lui Gaudi. Am intrat printr-o poartă special gîndită de Gaudi şi brusc am plonjat într-o lume aparte în care vegetalul şi mineralul se împletesc în mod fericit. Intrarea este liberă dar la casa muzeu a lui Gaudi, plătim cîte 5 euro. Aleg cîteva fotografii pentru a vă face o idee.

– una dintre cele două case construite

– cum am venit totuşi pentru a ne distra, ne-am întîlnit cu HOMO BARCELONICUS 🙂

Cum cuvintele sunt de prisos, pun în continuare cîteva clipuri

Impresia este de nefiresc. Dar este real, palpabil şi plus de asta, întregul proiect este o lucrare inginerească de excepţie, acea pădure încremenită de beton nefiind altceva decît viaducte care aduc apa necesară în acest cartier rezidenţial. timpul se scurge nemilos, deci ne adunăm la autocar şi pornim spre ţinta principală a călătoriei La Sagrada Familia.

Read Full Post »