Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for 23 octombrie 2011

Răspund provocării lansate de psi  pentru TEMA DE LUNI cu o evocare a primei mele întîlniri cu un autor pe care îl apreciez enorm, Gabriel Liiceanu. Cunoşteam deja în linii mari cărţile sale, cărţile lui Andrei Pleşu şi cărţile mentorului dumnealor, filosoful Constantin Noica. Adică cei despre care se spune că au format nucleul Şcolii de la Păltiniş.

Sigur că prin refugiul filosofului de la Păltiniş au trecut mulţi alţii dar, nu am de gînd să-i menţionez. Sunt prea mulţi… parcă, peste trei mii de oameni. Trebuie menţionat totuşi, logicianul Sorin Vieru.

Această întîlnire a avut loc la ediţia Bookfest din anul 2005, ediţie care s-a desfăşurat pe holurile Teatrului Naţional Bucureşti. Dar nu despre lansarea unei cărţi a domnului Liiceanu a fost vorba la această întîlnire ci, despre lansarea unei cărţi postume a filosofului neştiut, Alexandru Dragomir. Cartea se numeşte Cinci plecări din prezent – execiţii fenomenologice şi a fost îngrijită de domnul Liiceanu.

Nu era prima carte apărută la Humanitas semnată postum, de Alexandru Dragomir. Prima, se numeşte Crase banalităţi metafizice. Apoi, a mai urmat un volum denumit Caietele timpului în care Alexandru Dragomir, a încercat să rezolve dpdv filosofic o problemă pe care Heidegger – al cărui doctorand fusese -, o lăsase neatacată în opera sa de căpătîi, Fiinţă şi timp,  operă tradusă în limba română de Gabriel Liiceanu în colaborare (pentru ultima parte) cu Cătălin Cioabă,  din care nu a apărut decît primul volum. Nu se ştie dacă cel de-al doilea volum a fost scris, sau nu.

Revin la această întîlnire. Îmi aduc aminte că au vorbit domnii H.R. Patapievici, Andrei Cornea, Cătălin Partenie şi bineînţeles, Gabriel Liiceanu. Dacă nu mă trădează memoria, domnul Pleşu nu a mai ajuns la această lansare. Auditoriul a fost destul de numeros. Pierit, printre cei care se delectau cu spusele acestor veritabili oameni de cultură, mă aflam şi eu, împreună cu Silvia şi cu sora mea mai mare, Adriana (care fusese colegă de liceu cu domnul Liiceanu). După ce laudatio a luat sfîrşit, am fost anunţaţi că urmează şedinţa de autografe. Habar nu am de ce, am avut un moment de slăbiciune. Am fost copleşit de spectacolul acela scînteietor de inteligenţă şi de rafinată erudiţie deşi repet, eram la curent cu mare parte a temelor puse în discuţie. Am rugat-o pe Silvia să ceară maestrului autograf în numele meu, pe acel volum. Eram la un pas în urma ei. Domnul Liiceanu, a ridicat ochii şi m-a zărit. Nici acum nu ştiu ce l-a făcut să înţeleagă că eu eram acel Tiberiu, care solicita autograf prin interpuşi. După ce a scris autograful: “Domnului Tiberiu Orăşan, cu gîndul bun al lui – semnătură – “ s-a ridicat în picioare şi mi-a înmînat volumul direct, mie. Cum o fi înţeles că eu am avut atunci un moment de timiditate, n-am să înţeleg, niciodată.

Am autografe pe cărţi de la mai mulţi autori dragi mie, printre care nu amintesc decît un nume cu adevărat greu: domnul Neagu Djuvara. Dar emoţia trăită atunci, nu poate fi egalată. Sper numai, ca la viitoarea lansare a unei cărţi pe care o aştept, să nu mai am aceleaşi emoţii.

– – –

pe această generoasă temă, au mai scris : vero  redsky  abisuri  marina virusache cristiangheorghe diana Scorpio72 Cita Rokssana  d\’agatha  carmen

Read Full Post »

Vorbe de-ntrecut

Pentru că este duminica re-postărilor, pentru că tot sînt la capitolul călătorii (mă voi întoarce şi la cărţi 🙂  ), pentru că o imagine din muzeul Dali evocă o barcă folosită intens de muza sa Gala, voi reposta croaziera din Grecia…

– – –

Greu de scăpat de tentaţia de a prelungi un chef nocturn. După tentativa aproape complet ratată de a cuceri Acropole, aseară am dibuit cumva strada teraselor-tavernă. Situată lângă Piaţa Omonia, e plină de mese întinse pe trotuare, că în local nu are mai nimeni chef să stea. După prânzul tradiţional de la Micene, nu ne prea mai ardea şi de mâncare. E atât de cald, că foamea îţi dă mai puţine târcoale ca de obicei. Bineânţeles că găsim românaşi de ai noştri şi pe aici. Inclusiv un ţambalagiu care aşezat cuminţel pe un scaun, cânta pentru trecătorii dispuşi să-i lase un bănuţ în pălărie. Cânta bietul de el, şi pentru cei care treceau grăbiţi pe lângă strădaniile sale.

Citeşte dacă vrei, restul acestei frumoase experienţe,  AICI 

Duminică frumoasă, vă urez.

Au mai spus vorbe de-ntrecut: psi vero altcersenin sara Carmen

Read Full Post »