Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for 24 octombrie 2011

Gala

Nu puteam pleca de pe aceste meleaguri ale lui Dali, fără a arunca o privire şi în castelul muzei şi soţiei sale, Gala, castel aflat într-un sat cu vreo 300 de locuitori, în majoritate francezi.

Castelul a fost construit în secolul al XI-lea şi este o fortăreaţă gotică în stil renascentist. A fost decorat în întregime de Dali, şi în momentul de faţă este într-o stare foarte bună după ce a fost renovat (după desene – pe cheltuiala statului), în urma incendiului de care a fost cuprins, după moartea Galei. Grădina castelului este ornată cu elefanţi cu picioare lungi

(unul dintre simbolurile des utilizate de Dali), apoi cu alte simboluri cum ar fi capul de melc, ceasul (timpul este personal – spunea Dali – nu universal). Gala, pe numele său Elena Dimitrievna, a fost o rusoaică din Kazan, căsătorită iniţial cu Paul Eluard.

Deocamdată, pentru că mai este ceva timp pînă să fie permis accesul în castelul-muzeu, intrăm la o terasă din imediata apropiere pentru a prînzi.

Ochesc imediat celebra supă catalană GASPARACHO şi nişte peşte – dorada, care se pare că este destul de des răspîndit pe aceste meleaguri. Gasparacho este o supă rece de roşii lîngă care pe o farfurioară ţi se aduc separat bucăţele de castravete, gogoşar şi ceapă (crude), pe care le amesteci cum doreşti în bol, pui o leacă de piper (pimiento) şi o ţîră de sare (sal) şi mmmmmm, ce bunătate – răcoritoare ai obţinut. Poftă bună!

Ca o primă impresie, dacă la Muzeul Dali erau vreo 10 autocare în permanenţă, aici am văzut unul singur + un microbus. Se naşte deci, întrebarea: ce este mai important? Muza, sau artistul. Greu de răspuns.

Castelul este mărişor, grădina este este superbă, o terasă care domină

de la înălţime o privelişte minunată completează confortul unei persoane răsfăţate, obişnuită cu adulaţia dar pregătită să răspundă la afecţiune, numai cu pretenţii. Admir muzele enorm dar cînd o muză pretinde sută la sută din lucrările în care apare explicit şi cincizeci la sută din tot restul lucrărilor, mă întreb ce naiba face o muză, cu atîţia bani. Chiar: ce face o muză cu banii? Că pînă şi amanţii de conjunctură pe care îi avea Gala erau plătiţi (în majoritate) tot de Dali (direct sau indirect). Ce-a lăsat Gala în urma ei? Nedumeriri ale unor cîrcotaşi, ca mine. Din pmdv, singura realizare a sa a fost că şi-a împlinit un vis mult prea comun: a stăpînit un castel în Spania, exploatînd pasiunile unor genii. Sînt nedrept? Poate. Dar eu nu sînt un geniu deci nu văd ce-aş putea să admir la această rusoaică.

Vă ofer un film cu interiorul castelului. Vă asigur că merită să-l vedeţi.

Acum alergăm întins spre hotel; am plecat mult mai devreme de  la castel pentru că se pare că nici altora acest castel al Galei nu le-a dat motive să mai zăbovească. Va urma, seara medievală, orice va fi însemnînd, aceasta.

Read Full Post »

M-au  provocat Gina şi Vero, să 🙂  

Nu cred că aveam mai mult de vreooo patru ani (poate cinci?) cînd mi-am întîlnit îngerul  Îngerul meu a fost o fată bălăioară cu ochii azurii. Parcă o văd şi acum, deşi vremea a trecut nemiloasă şi încearcă să-mi estompeze această amintire. Ce făcea acel înger? Îmi zîmbea frumos şi candid. Acel înger m-a învăţat ce este o joacă frumoasă a copiilor care se iubesc. Ştiţi voi măi adulţilor, ce înseamnă joaca frumoasă a copiilor care sunt atinşi de îngeri? Habar nu – mai – aveţi.

Acel înger m-a învăţat să privesc sufletul omului, în ochi. Numai ochii sunt oglinda sufletului azuriu în care puritatea se poate reflecta. Doamne, ce scurtă a fost clipa aceea.

Inconştient am am început să cresc, dorindu-mi să devin cît mai repede adult. Dar viaţa este mult mai înţeleaptă decît visurile copiilor nepricepuţi.

Stai, mi-a spus viaţa, de ce te grăbeşti? Mergi mai întîi către prima întînire cu dascălii vieţii. Învaţă mai întîi abecedarul vieţii. Mai întîi, trebuie să devii pre-adolescent cotropit de poveştile cu zîne şi cu zmei, în care îngerul tău cu ochii azurii, aşteaptă.

Bine, am spus, mai aştept.

Apoi, nu după prea multă vreme, a venit adolescenţa. Şi îngerul meu, a re-căpătat, contur.

M-a învăţat îngerul versuri din Prevert şi din Minulescu. Îngerul începuse să capete formă lumească. Şi mă tenta. Am rezistat? Nu ştiu. Venise vremea Medelenilor. Îngerul meu începuse să semene cu Olguţa.

Brusc, îngerul meu a dispărut. M-a lăsat în visurile mele, pentru a-l regăsi. Vreme trece vreme vine, tu rămîi un oarecine dacă nu mă regăseşti pe mine, mi-a spus îngerul meu. Şi l-am regăsit. Nu mai avea ochi azurii ci verzi, nu mai era bălăior ci bălan, dar sufletul său era intact. Era îngerul meu pe care l-am regăsit. Îngerul care m-a recunoscut de la prima noastră întîlnire. Ştiţi cum se numeşte aşa că, nu mai insist. DA? 🙂

Read Full Post »